Acțiune în anulare (og nr. 5/2001). Decizia 67/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 67

Ședința publică de la 12 Martie 2008

PREȘEDINTE: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen

Grefier -

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 5martie 2008, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată și care face parte integrantă din prezenta decizie privind judecarea apelului formulat de apelanta-debitoare SC SRL C, împotriva Sentinței nr. 4097/23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 10367/63/200, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC SRL C, având ca obiect acțiune în anulare (OG nr. 5/2001).

Deliberând,

CURTEA:

Asupra apelului de față:

Prin sentința nr.4097/23 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Dolj - Secția Comercială a respins contestația în anulare formulată de debitoarea SC SRL C împotriva ordonanței nr.520/15.03.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a avut în vedere că, deși irevocabilă, ordonanța nr.520/2007 nu poate face obiectul contestației în anulare reglementată de art. 317 proc.civ. care poate fi promovată numai pentru motivele strict prevăzute de lege. În speță, contestatoarea nu a invocat nici unul dintre aceste motive.

S-a mai reținut că doar hotărârile instanțelor de recurs pot face obiectul contestație în anulare speciale prevăzute de dispozițiile art.318 proc.civ. astfel încât hotărârea primei instanțe nu se poate retracta pe această cale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel debitoarea SC SRL C, criticând-o pentru nelegalitatate și netemeinicie.

Prin motivele de apel, apelanta debitoare a invocat, în esență, faptul că acțiunea în anulare s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art.8 din nr.OG5/2001, însă instanța de fond în mod greșit a motivat sentința atacată având în vedere prevederile art.317-318 proc.civ. De altfel, tribunalul nu a intrat în cercetarea acțiunii în anulare, astfel încât s-a pronunțat pe o altă instituție juridică decât cea cu care a fost investită.

Pe fondul cauzei s-a învederat faptul că în speță nu sunt întrunite dispozițiile art.1 din nr.OG5/2001, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă întrucât plățile către creditoarea SC SRL C erau condiționate de existența devizelor de lucrări, înscrisuri care demonstrau executarea propriu-zisă a lucrării, însă creditoarea nu a făcut această dovadă.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel și a hotărârii apelate, Curtea reține următoarele:

Conform art. 8 pct.1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula acțiune în anulare în termen de 30 de zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

Revenind la speță, Curtea constată că deși intitulată contestație în anulare debitoarea SC SRL Caî nțeles să se judece pe calea acțiunii în anulare, motiv pentru care în drept a invocat dispozițiile art.8 din OG nr. 5/2001. Pe fondul cauzei debitoarea a învederat că somația de plată a fost emisă în considerarea facturii -/22.11.2006 dar nu s-a observat mențiunea "cu condiția acceptării la plată numai după primirea devizelor", ceea ce nu s-a întâmplat. De altfel, lucrarea comandată nu s-a efectuat iar creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, fiind litigioasă.

Observând sentința apelată Curtea constată că, deși s-a făcut trimitere la ordonanța nr.520/2007 a Tribunalului Dolj prin care debitoarea SC SRL a fost somată să plătească creditoarei SC SRL C suma de -,63 lei în termen de 30 de zile de la comunicare, s-a considerat greșit că obiectul cererii este acela al contestației în anulare reglementată de art.317 proc.civ.

Procedând așa, Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a cererii, calificând-o drept contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art.317 proc.civ. în loc să o judece după regulile stabilite de art. 8 din OG nr. 5/2001.

Față de cele reținute, se constată că motivele de apel sunt întemeiate, hotărârea apelată fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale.

Așa fiind, în temeiul art. 297 proc.civ. Curtea va admite apelul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării Tribunalul va avea în vedere că obiectul cauzei este acela al unei acțiuni în anulare și în raport de aceasta își va verifica competența materială în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta-debitoare SC SRL C, cu sediul în C, str. - -, bloc 97,. E,.15, județul D și sediul procedural ales în comuna Podari,-, județul D, împotriva Sentinței nr. 4097/23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 10367/63/200, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC SRL C, cu sediul în C-, județul D.

Casează sentința nr. 4097/23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj și trimite cauza spre rejudecare.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 martie 2008.

Președinte,

Judecător,

Grefier,

14 Martie 2008

Red. Jud. /8.04.2008

Jud. Fond.

Ex. 5/tehnored.

Președinte:Sanda Lungu
Judecători:Sanda Lungu, Carmen Mladen

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Acțiune în anulare (og nr. 5/2001). Decizia 67/2008. Curtea de Apel Craiova