Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 1/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial (Jurindex)

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1

Ședința publică din 20.02.2009

PREȘEDINTE: Anca Buta

GREFIER: - -

Pe rol se află pronunțarea asupra soluționării acțiunii formulată de către reclamanta - România SRL privind anularea hotărârii arbitrale nr. 13//09.05.2008 pronunțată de Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie a județului A în dosarul nr. 36/A/2007 în contradictoriu cu pârâta - SRL, având ca obiect anulare hotărâre arbitrală.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19.02.2009 care face parte integrantă din prezenta sentință când, pentru ca reprezentanta reclamantei să depună concluzii scrise prin care să precizeze sumele contestate și să achite taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente, a fost amânată pronunțarea pentru azi, 20.02.2009, termen pentru care au fost depuse înscrisurile solicitate.

CURTEA

În deliberare constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 13/09.05.2008 pronunțată de Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie a județului în dosar nr. 36/A/2007 s-a admis în parte acțiunea reclamantei - SRL împotriva pârâtei - România SRL, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 51.132 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 133/18.02.2007, 134/19.02.2007, 135/20.09.2007, 140/07.12.2007, 141/07.12.2007 și 142/07.12.2007, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 158.752 lei cu titlu de daune-interese rezultate din neexecutarea parțială a contractului de prestări servicii nr. 16100 din 15.08.2007 încheiat între părți, s-a respins capătul de cerere privind rezilierea contractului de prestări servicii nr. 26100/15.08.2007 din culpa exclusivă a pârâtei, iar pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 5.759 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Aar eținut că obiectul contractului dintre părți îl constituie asigurarea de către reclamantă pentru pârâtă a trei mese pe zi pentru un număr minim de 50 de persoane și maxim 1.000 persoane (art.1.1). În art.5.1 al.2 s-a prevăzut că "în cazul în care mâncarea nu corespunde sau există obiecțiuni cu privire la calitate/cantitate, beneficiarul poate opta la serviciile unui alt prestator, fără a fi obligat la plata de daune". În speță pârâta a recunoscut că nu au existat obiecții nici cu privire la calitatea mâncării și nici cu privire la cantitatea ei. Pârâta a arătat că singurul motiv care a determinat-o să denunțe unilateral contractul a fost aprecierea subiectivă a angajaților săi privitoare la gustul mâncării.

Din această perspectivă, susținerile pârâtei referitoare la faptul că raportul juridic încheiat cu reclamanta constă într-o vânzare pe gustare sunt neîntemeiate. Potrivit art. 1301.civ. vânzarea de gustare este specifică numai vinului, uleiului și altor produse care, după obicei, se mai înainte de a se cumpăra, în timp ce obiect al contractului dintre părți îl constituie mai multe variante de meniuri complete, fără a exista un obicei de degustare anterioară cumpărării. De asemenea, la vânzare pe gustare, gustarea are loc înainte de încheierea contractului, aceasta depinzând de aprecierea subiectivă a cumpărătorului.

Prevederea unei cantități minime de porții zilnice exclude susținerea pârâtei că părțile ar fi încheiat numai un contract-cadru, urmând ca fiecare livrare să fie condiționată de aprecierea gustului din partea fiecăruia dintre angajații pârâtei. Contractul dintre părți cuprinde toate condițiile privind livrarea mâncării de către reclamantă, stabilind inclusiv meniul zilnic, astfel că el nu este numai un "contract-cadru", ci un contract care definește cu claritate întinderea obiecțiilor fiecăreia dintre părți. Contractul dintre părți nu poate fi apreciat nici ca fiind un contract supus condiției privind gustul fiecărei mâncări livrate întrucât, pe de o parte, ar fi greu de imaginat posibilitatea ca fiecare dintre angajații pârâtei să guste mâncarea livrată și, pe de altă parte, într-o asemenea ipoteză, contractul perfectat la 15.08.2007 ar deveni supus unei condiții pur potestative, ceea ce ar determina nulitatea lui. vânzării pe gustate este tocmai neîncheierea raportului juridic decât după gustarea produsului, or, în speță, contractul s-a perfectat la 15.08.2007, iar pârâta a denunțat contractul începând cu data de 14.09.2007.

Singura posibilitate prevăzută în contract pentru denunțarea unilaterală a contractului din partea pârâtei era ca mâncarea să nu corespundă calitativ sau cantitativ, ceea ce chiar din susținerile pârâtei rezultă că nu a fost cazul. Mai mult, contractul dintre părți s-a încheiat la data de 15.08.2007, însă la art. 5.4 este specificat că prima livrare avusese loc la data de 14.06.2007, rezultând astfel că pârâta a cunoscut calitatea și specificul produselor realizate de reclamantă la momentul încheierii contractului.

În privința pretențiilor reclamantei privind plata facturilor nr. 133/18.02.2007, 134/19.02.2007, 135/20.02.2007, 140/07.12.2007, 141/07.12.2007 și 142/07.12.2007 în sumă de 51.132 lei, tribunalul arbitral a apreciat aceste pretenții neîntemeiate întrucât facturile au fost emise pentru servicii care ar fi fost prestate după data de 14.09.2007, dată la care reclamantei i s-a comunicat că pârâta refuză să mai execute contractul. Față de această comunicare, contractul nemaiputând fi executat, reclamanta este îndreptățită numai la daune-interese pentru neexecutarea contractului, nu și la contravaloarea unor prestații de care pârâta nu a beneficiat. În consecință, nu este îndreptățită nici la penalități aferente acestor pretenții.

Referitor la pretențiile reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a denunțării unilaterale a contractului din partea pârâtei, tribunalul arbitral a apreciat că aceste pretenții sunt întemeiate întrucât sunt o consecință directă și previzibilă a încălcării contractului de către pârâtă. Pârâta a procedat la denunțarea unilaterală a contractului deși mâncarea servită de reclamanta a corespuns din punct de vedere calitativ și cantitativ, denunțarea fiind, în consecință, fără temei contractual. Argumentele pârâtei privind natura contractului (vânzare pe gustate) nu sunt întemeiate pentru motivele arătate, iar pârâta a arătat în mod expres că nu invocă încălcări ale obligațiilor contractuale din partea reclamantei. Ca urmare, denunțarea unilaterală a contractului dintre părți s-a efectuat cu nesocotirea prevederilor contractuale, reprezentând un refuz de executare a contractului pentru perioada de după 14.09.2007, până la expirarea duratei pentru care a fost încheiat.

Principiul reparării integrale a prejudiciului este aplicabil indiferent de natura răspunderii civile, delictuală sau contractuală, singura limitare a răspunderii civile contractuale vizând caracterul previzibil al prejudiciului. Tribunalul arbitral a apreciat previzibil prejudiciul a cărui reparare o solicită reclamanta întrucât potrivit art. 970.civ. obligațiile contractuale se execută cu bună-credință, iar potrivit art. 1073.civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare. Încălcarea obligațiilor asumate de pârâtă presupune nesocotirea scopului imediat pe care partenerul contractual l-a urmărit prin încheierea contractului, scop care în cazul unui contract comercial constă în realizarea unui profit previzional. Existența unui profit pe care reclamanta în mod legitim l-a așteptat și l-a urmărit prin executarea contractului era previzibilă pentru ambele părți contractuale, astfel refuzul executării contractului începând cu data de 14.09.2007 a generat un prejudiciu previzibil pentru ambele părți, prejudiciu care este egal cu profitul net minim pe care reclamanta l-ar fi obținut dacă pârâta ar fi executat obligațiile sale contractuale până la expirarea duratei contractului.

Cu privire la cuantumul daunelor-interese, pârâta nu a contestat cuantumul profitului indicat de către reclamantă pentru fiecare porție servită, susținând numai netemeinicia de principiu a pretențiilor. Fiind evidentă existența unui profit, necontestarea modului de calcul al acestuia duce la concluzia însușirii valorii acestuia de către pârâtă, astfel că nu există nici un motiv de îndoială că reclamanta a indicat în mod corect profitul aferent unei porții zilnice de mâncare la valoarea de 18,04 lei. Acest cuantum conduce, potrivit calculului indicat de reclamantă, necontestat de pârâtă și însuși de tribunalul arbitral, la o valoare totală a profitului nerealizat în perioada care a mai rămas de la denunțarea contractului de către pârâtă și până la expirarea duratei sale de 158.752 lei, sumă la care tribunalul arbitral a apreciat că este îndreptățită cu titlu de daune-interese reclamanta în temeiul art. 969, coroborat cu art. 1073 și 1084.civ.

Referitor la cererea de reziliere a contractului dintre părți, tribunalul arbitral a constatat că durata contractului, stabilită inițial de părțile contractante, a expirat, astfel că cererea reclamantei a rămas fără obiect la această dată, motiv pentru care s-a impus respingerea ei.

Având în vedere admiterea numai în parte a acțiunii, tribunalul arbitral a constatat în temeiul art. 275.proc.civ. întemeiată numai în parte cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa de arbitraj de 4.520,61 lei și onorariul avocațial de 5.950 lei, astfel că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 5.758,83 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare petenta - România SRL, solicitând admiterea acțiunii, anularea hotărârii arbitrale nr. 13/09.05.2008 pronunțată de Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă A în dosar nr. 36/A/2007 și comunicată reclamantei la data de 02.06.2008, pentru motivul prevăzut de art. 364 lit.i proc.civ. ca fiind contrară bunelor moravuri și dispozițiilor imperative ale legii, iar pe fond, respingerea în tot a acțiunii astfel cum a fost formulată și modificată de - SRL ca nefondată și neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată ocazionate de purtarea litigiului arbitral și a prezentului litigiu.

În motivare se arată că raționamentul instanței arbitrale este total eronat și contrar bunelor moravuri, dispozițiile imperative ale legii și prevederile exprese ale contractului semnat de părți (art. 5.1 și 1.1 din contract), caz în care devine incident în speță motivul de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit.i proc.civ. Pe cale de consecință, apreciază hotărârea arbitrală ca fiind netemeinică și nelegală.

Instanța arbitrală în mod cu totul eronat a reținut că petenta datorează plata de daune-interese în cuantum de 158.752 lei - doar pentru motivul că a denunțat unilateral contractul dintre părți, denunțare cu privire la care societatea a fost notificată în scris și cu bună-credință de reclamantă și de care, în consecință, a avut cunoștință.

Petenta apreciază că nu este just, echitabil și conform bunelor moravuri ca societatea - comerciant reputat, recunoscut la nivel local, național și internațional, care desfășoară investiții majore pentru economia locală și națională, cu crearea implicită și menținerea a mii de locuri de muncă și care a fost de bună-credință în ceea ce privește încheierea și derularea raporturilor contractuale dintre părți - să fie obligată la plata daunelor interese în sumă de 158.752 lei, întrucât consideră că acestea sunt nedatorate.

Apreciază că și-a îndeplinit obligațiile juridice asumate în temeiul contractului nr. 26100/15.08.2007 încheiat cu societatea, respectiv a achitat suma de 109.398,35 lei existentă în sold la data de 17 septembrie 2007, reprezentând parte din contravaloarea facturilor emise de societatea intimată pentru serviciile prestate în mod efectiv, și anume până la data de 17.09.2007 (când a operat denunțarea unilaterală a contractului), precum și penalitățile de întârziere aferente.

Consideră că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile art. 364, lit. i) Cod procedură civilă, întrucât hotărârea arbitrală încalcă atât bunele moravuri, fiind pronunțată fără a se ține cont de acest principiu fundamental al dreptului, cât și de dispozițiile imperative ale legii.

În conformitate cu principiul respectării bunelor moravuri - principiu general al dreptului și al regulilor de conviețuire socială - sunt interzise nu numai actele juridice care ar încălca o lege relativă la bunele moravuri, ci și acelea care ar aduce atingere bunelor moravuri în afară de orice încălcare a unui text legal precis.

Învederează că hotărârea arbitrală nr. 13/09.05.2008 încalcă bunele moravuri, întrucât statuează în fapt o îmbogățire fără justă cauză în favoarea societății intimate prin obținerea de profituri fără prestarea nici unei activități economice.

Este contrară bunelor moravuri obligarea petentei la plata de daune-interese pentru servicii care nu au fost efectiv prestate de către intimată.

Hotărârea a cărei anulare (desființare) o solicită prin prezenta reprezintă o încălcare flagrantă a bunelor moravuri, dispunând obligarea societății petente la plata sumelor de bani care ar fi fost datorate doar în măsura în care ar fi beneficiat la rândul său de prestarea serviciilor de către intimata

Se arată că de la data denunțării unilaterale a contractului societatea intimată nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale de care acum se prevalează și nu a efectuat vreo prestație în favoarea reclamantei, aceasta ne mai beneficiind de serviciile societății de la data de 17.09.2007, dată la care a avut loc denunțarea unilaterală a contractului părților.

Or, s-ar fi putut discuta despre faptul că petenta ar fi datorat suma de 158.752 lei doar în măsura în care ar fi beneficiat efectiv de prestarea serviciilor de către societatea pârâtă, respectiv dacă ar fi beneficiat de asigurarea a trei mese pe zi (mic dejun, dejun și cină și pâine), conform art. 1.1 din contractul nr. 26100/15.08.2007.

În măsura în care nici una dintre părțile contractante nu și-a mai îndeplinit obligațiile contractuale de la data denunțării unilaterale a contractului, nu este moral ca societatea petentă să fie obligată la plata unor sume de bani reprezentând profituri care s-ar fi datorat doar în condițiile unei reciprocități a prestațiilor/unei prestații din partea co-contractantului.

Solicită a se observa că urmare a hotărârii arbitrale pronunțate, în mod practic, există o îmbogățire fără justă cauză în patrimoniul pârâtei, concomitent cu însărăcirea patrimoniului reclamantei raportat la faptul că nu s-a mai beneficiat de asigurarea celor trei mese pe zi în favoarea salariaților reclamantei.

Apreciază ca fiind nelegală și contrară bunelor moravuri hotărârea arbitrală cu atât mai mult cu cât petenta nici nu a procedat la lansarea comenzilor privind furnizarea celor trei mese pe zi, așa cum este stipulat și în contractul încheiat - care are putere de lege între părțile contractante.

Petenta apreciază că hotărârea arbitrală atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, învederând că hotărârea arbitrală atacată nu respectă normele legale care reglementează reciprocitatea și interdependența obligațiilor părților unui contract sinalagmatic. Or, contractul de prestări servicii nr. 26100/15.08.2007 este indubitabil un contract sinalagmatic.

Este nu numai o normă de drept, ci și o regulă a bunelor moravuri cea potrivit căreia obligațiile ce revin părților în temeiul unui contract sinalagmatic sunt reciproce și interdependente, în sensul că atâta timp cât o parte nu își îndeplinește propriile obligații contractuale, nu poate pretinde celeilalte părți contractante îndeplinirea obligațiilor asumate.

În speță, arată petenta, relațiile între părți au încetat la data denunțării unilaterale a contractului de către petentă, astfel încât obligarea sa la plata profitului net pe care societatea intimată l-ar fi obținut dacă contractul părților nu ar fi încetat, este contrară legii și moralei.

Petenta arată că motivele denunțării unilaterale a contractului au fost întemeiate, subliniind că a procedat la denunțarea unilaterală a contractului nr. 26100/15.08.2007 întrucât mâncarea furnizată de către intimată nu corespundea cerințelor (gustului) salariaților - România SRL, situație de fapt reglementată de art. 5.1 din contract.

Subliniază că denunțarea unilaterală a contractului este întemeiată și legală, și în consecință nu datorează daune-interese societății intimate, cu atât mai mult cu cât în contractul părților este stipulată expres o clauză în temeiul căreia petenta poate apela la serviciile altui prestator în condițiile în care "mâncarea nu corespunde".

Se mai arată că, potrivit art. 5.1. din contractul părților, "în cazul în care mâncarea nu corespunde sau există obiecțiuni cu privire la calitate și /sau cantitate, beneficiarul poate opta la serviciile unui alt prestator, fără a fi obligat la plata de daune". Prin urmare, cerința clauzei contractuale este ca în speță să fie îndeplinită în mod alternativ una dintre cele două situații, și anume fie mâncarea nu corespunde, fie există obiecțiuni cu privire la calitate și/ sau cantitate.

Întrucât mâncarea furnizată de societatea nu corespundea gusturilor salariaților petentei, a înțeles să se prevaleze de această clauză contractuală care reprezintă manifestarea acordului de voință al părților și, în temeiul acesteia, a procedat la denunțarea unilaterală a contractului de prestări servicii, notificând în prealabil în scris intimata în acest sens.

Sintagma "în cazul în care mâncarea nu corespunde" reglementează o situație generică, o stare de fapt subiectivă și apreciabilă de la caz la caz.

Petenta arată că, animată de bune intenții și având în gând binele salariaților săi, a dorit să le asigure acestora o hrană zilnică corespunzătoare condițiilor și muncii efectiv prestate. În măsura în care a fost sesizată cu nenumărate reclamații și plângeri din partea salariaților, care erau nemulțumiți de gustul mâncării livrate, a considerat că este în interesul salariaților și al calității muncii prestate de aceștia în beneficiul reclamantei ca aceștia să beneficieze de trei mese pe zi corespunzătoare și s-a prevalat de clauza art. 5.1. din contractul nr. 26100/15.08.2007.

În fapt, după cum s-a arătat, în a doua Jaa nului 2007, - Romania SRL ("") a fost confruntată cu o criză de personal, pentru care a procedat la contractarea forței de munca din diverse zone ale țarii. Acestor persoane, peste 400 la număr, compania a considerat necesar să le ofere condiții bune de trai, pentru a le facilita integrarea în noul mediu.

În acest scop, a procedat la închirierea unei clădiri de 100 de apartamente în orașul I, pe care le-a dotat cu cele necesare unui trai decent, și, în plus, a încheiat contracte de furnizare de alimente și produse de alimentație publică, având în vedere că aceste persoane nu puteau să și le procure din zona orașului I (orașul I, nu are facilitățile necesare pentru a putea susține o nevoie suplimentară de produse de alimentație publică pentru 400 de persoane).

Ca urmare, la data de 15 August 2008 a încheiat un contract de furnizare de servicii de alimentație publica - asigurarea a 3 mese pe zi, cu firma SRL. Conform acestui contract, se angaja să livreze zilnic un anumit număr de porții de mâncare pentru oamenii angajați de, acești oameni, fiind de fapt, chiar cei care erau și cazați în apartamentele închiriate de.

La data de 17 septembrie 2007 a solicitat încetarea contractului.

Motivul pentru care s-a dorit încetarea contractului de către, a constat în faptul că angajații societății s-au plâns de faptul ca nu le plăcea gustul mâncării. Ca urmare a acestui fapt, a fost în imposibilitate de a continua contractul, dar cu toate acestea trebuia asigurată hrana angajaților.

Urmare a încetării contractului, a promovat acțiune în contradictoriu cu în fata Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie si Agricultura A, solicitând plata profiturilor pe care le-ar fi obținut în cazul derulării contractului până la final. Consideră imoral a solicita plata de profituri pentru activități neefectuate, și, mai mult, a solicita și obține profituri de pe urma unei situații în care sunt implicate particularități și evaluări personale ale angajaților societății, cum ar fi aprecierea calităților organoleptice ale mâncării furnizate de.

În susținerea celor expuse reclamanta aduce următoarele argumente:

Conform articolului 1.1 din contractul cu "mâncarea trebuie să corespundă din punct de vedere igienic, olfactiv, organoleptic și din toate punctele de vedere sanitare și ale igienei alimentare".

explicativ al limbii romane (), definește cuvântul "organoleptic", ca apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului și se referă la aprecierea calităților unor produse cu ajutorul celor 5 simțuri umane. Fiind o apreciere efectuată de fiecare persoană în parte, ea este subiectivă, și rezultatul aprecierilor unei persoane poate diferi substanțial de rezultatul aprecierii oricărei alte persoane, în sensul ca "" sau "NU ". Aceasta caracterizare dată produselor - sau NU - nu are nici o legătură cu calitățile chimice, igienice, tehnice sau sanitare ale produselor. Având în vedere că persoanele aduse de - România SRL pentru a fi angajate la fabrica din I, proveneau din alte zone ale țării, este explicabil faptul ca acestea aveau alte gusturi relative la mâncarea consumată și la felul în care aceasta este gătită. Reclamanta arată că a atras atenția în repetate rânduri reprezentanților asupra acestui aspect, și cu toate schimbările pe care le-a efectuat, salariații au continuat să se plângă de gustul mâncării.

Ca urmare, a fost pusă în situația de a schimba furnizorul de mâncare pentru a putea oferi angajaților din alte zone ale țarii, condiții decente de trai. Apreciază că mulțumirea personală privind hrana zilnică reprezintă un factor determinant în calitatea muncii prestate efectiv de salariați.

Compania, într-o situație ca cea expusă mai sus, se străduiește să ofere salariaților săi condiții decente de trai, astfel ca aceștia sa suporte mai ușor despărțirea de familie pe diferite perioade de timp. De aceea, i s-a părut oportun de a schimba furnizorul de alimentație publică, în situația în care angajaților efectiv NU LE-A mâncarea. Articolul 5.1 din contract stipulează ca "în cazul în care mâncarea nu corespunde, sau există obiecțiuni cu privire la calitate și / sau cantitate, beneficiarul poate opta la serviciile unui alt prestator, fără a fi obligat la plata de daune,."

Această situație, considera petenta, este similară celei în care oamenii ar fi mâncat la o cantină sau la o alta unitate de alimentație publică. În cazul în care nu le-ar fi plăcut mâncarea, nu ar mai fi consumat-o, și ca urmare, unitatea respectivă și-ar fi pierdut clienții. Or, în acest caz, presupunând că ar fi fost în această situație,este greu de crezut că ar fi acuzat toți foștii clienți, pentru a obține profiturile scontate.

Totodată, petenta atrage atenția asupra imoralității deciziei de a acorda profituri preconizate a fi obținute, fără ca societatea prestatoare să fi muncit efectiv pentru realizarea acestora.

Ca urmare, profitul este rezultatul direct al plusvalorii, adică a unei valori aduse în plus pentru client, din orice activitate economică prestată de un furnizor. este un câștig care urmează efectuării unei activități economice, și este răsplata unui efort de a presta acea activitate economică.

Ca urmare, obținerea unui profit fără a presta vreo activitate economică este ne-naturală și se transformă în acțiunea de "a profita", care, după cum explică, nu ține cont de interesele altora. Această din urma activitate - "a profita" - este respinsă de toate societățile civilizate și este sancționată ca atare atunci când este întâlnită.

Asupra acestei situații atrage atenția, având în vedere că prin maniera de emitere a hotărârii atacate, practic se procedează la acordarea de profituri și foloase necuvenite către o companie care are ca scop exercitarea unei activități economice.

Legea camerelor de comerț din România stipulează la articolul 2: "comercianții, indiferent de domeniul de activitate, pot constitui în reședințele de județ și în municipiul B camere județene, destinate promovării intereselor membrilor lor pentru dezvoltarea comerțului, industriei, agriculturii și serviciilor, corespunzător cerințelor economiei de piață". Deci, scopul principal al camerelor de comerț este de a stimula și dezvolta comerțul și schimburile, în toate formele lor. comerciale, de orice natură ar fi ele, sunt cele de pe urma cărora rezultă plusvaloarea, care, după cum explică și, este recompensată prin profit. Scopul nu este in nici un caz însă acela de a acorda foloase / profit nejustificat agenților economici.

Ca urmare, petenta consideră că materializarea unor profituri dintr-o activitate economică care nu s-a efectuat, este contrară atât scopului CCIA (A), cât și bunelor moravuri, încurajând obținerea de foloase necuvenite. Consideră că acest lucru este cu atât mai dăunător cu cât, în documentele depuse la dosarul cauzei a efectuat calculele acestor sume, bazându-se exclusiv pe profiturile preconizate a fi obținute pe baza contractului care stipula expres că pentru cauza de necorespundere din punct de vedere organoleptic al mâncării, putea înceta contractul și putea sa opteze pentru serviciile altui prestator (ceea ce în fapt a si făcut), "fără a fi obligat la plata de daune".

După exercitarea acestui drept, conform contractului, a fost obligată la plata profiturilor pe care le-ar fi obținut dacă contractul ar fi fost executat până la capăt. Calculul acestor profituri este arătat în însăși expunerea de motive pe care a înțeles să o prezinte în fața Curții de Arbitraj

Din aceste calcule reiese că, peste costul mâncării, de 20,2 RON pe zi pentru fiecare persoană, adăuga un profit declarat de 18,04 RON, adică 89,31%. a plătit aceste prețuri pe toata perioada în care a furnizat mâncarea, ceea ce a reprezentat o suma de 312.823,74 RON, din aceasta având un profit efectiv de 147.579, 57 RON, conform propriilor declarații.

În momentul în care mâncarea nu a mai corespuns din punct de vedere organoleptic, a fost în imposibilitatea de a continua contractul și conform articolului 5.1 aliniatul 2 din acesta a optat pentru serviciile altui prestator.

B credință a este susținută de faptul că însăși declară că a livrat mâncare încă înainte de semnarea unui contract formal, iar a plătit întotdeauna conform înțelegerii., după notificarea pentru încetarea contractului, a susținut reaua credința a și a acționat la chemarea sa în fata Curții de Arbitraj de pe lângă CCIA

realizate si cele declarate de urmare a contractului cu - România SRL, reprezintă încă o dovadă a bunei credințe a în executarea contractului. Aceasta cu atât mai mult cu cât se poate observa din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că în anul 2006, an anterior încheierii contractului cu, a înregistrat pierderi de 22.362 RON la vânzări în cuantum de 312 RON, după cum reiese chiar din situațiile fiscale depuse la Ministerul Finanțelor Publice de către.

Se arată că prin această hotărâre se creează un precedent economic periculos, și anume se încurajează obținerea de profituri nemeritate prin exploatarea particularităților personale ale unor oameni în evaluarea calităților unor bunuri, oricare ar fi acestea.

Ca urmare a acestui precedent, consideră ca oricine este expus la a fi obligat sa plătească pentru anumite servicii care nu corespund dorințelor lor, numai pentru simplul fapt că o companie și-a făcut planuri bazându-se pe niște profituri ipotetice. Urmarea logică a acestei interpretări ar fi ca toți clienții cantinelor si restaurantelor să fie vinovați dacă acestea ar trece prin dificultăți financiare, pentru simplul fapt că restaurantele si/sau cantinele s-au bazat pe un număr fix de clienți, care apoi, au decis că nu mai vor să consume alimente în acel loc.

În consecință, petenta apreciază că nu îi poate fi imputată nerespectarea clauzelor contractuale și obligarea societății la plata de daune-interese în cuantum de 158.752 lei este nelegală și contrară bunelor moravuri.

Consideră că posibilitatea de denunțare unilaterală a contractelor încheiate pe durată nedeterminată este prevăzută în mod implicit în art. 5.1 coroborat cu art. 1.1 din contract. Deși tribunalul arbitral în mod corect a reținut că în speță - România SRL a recunoscut că nu au existat obiecții cu privire la calitatea și/sau cantitatea mâncării, acesta în mod eronat nu a ținut cont de faptul că societatea s-a prevalat ca temei al denunțării unilaterale a contractului de prima situație reglementată de art. 5.1. raportat la art. 1.1. din contract, respectiv în speță mâncarea nu corespundea cerințelor salariaților noștri ().

Este contrar legii și bunelor moravuri afirmația că societatea ar fi obligată la continuarea raporturilor contractuale cu societatea intimată până la împlinirea termenului de încetare a contractului dintre părți, și practic la obligarea salariaților societății la consumarea unor alimente cu privire la care și-au exprimat nemulțumirea din punct de vedere al gustului, atâta timp cât în contract este prevăzută expres posibilitatea încetării acestuia în cazul furnizării de mâncare necorespunzătoare, stare de fapt care apreciază că se poate dovedi prin orice mijloc de probă.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea acțiunii în anulare, anularea hotărârii arbitrale nr. 13/09.05.2008, iar pe fond respingerea în tot a acțiunii astfel cum a fost formulată și modificată de, ca nefondată și neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În drept invocă prevederile art. 364 litera i și 274 Cod de procedură civilă; art. 5 și 1332 Cod civil, art. 1 din Decretul nr. 31/1954.

Pârâta - SRL a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii în anulare ca netemeinică și nelegală și menținerea întocmai a tuturor dispozițiilor instituite prin această hotărâre, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că între părți s-a desfășurat un raport juridic comercial consfințit prin încheierea contractului de prestări servicii nr. 26100/15.08.2007, contract în virtutea căruia societatea intimată urma să asigure și să livreze în regim de catering, în raport de oferta de catering, societății petente mâncare, pentru toate cele 3 mese principale de peste zi,.pentru angajații acesteia. Contractul conținea obligații atât pentru furnizor cât si pentru beneficiar, totodată conținând o clauză compromisorie care potrivit art.7 pct. 7.1 arată că cea care guvernează prezentul contract fiind aplicabilă în totalitate este legea română,urmând ca orice litigiu s-ar ivi pe parcursul derulării contractului acesta să fie soluționat de către Curtea de arbitraj de pe lingă CCIA A urmând a fi soluționat de un tribunal compus din 3 arbitri.

Față de neîndeplinirea prevederilor contractuale și față de prejudiciul cauzat societății intimate prin nerespectarea prevederilor în raport cu denunțarea unilaterală a contractului societatea intimată s-a adresat organului competent pentru soluționarea litigiului, procedura arbitrajului încheindu-se cu pronunțarea unei hotărâri arbitrale nr.13 prin cere s-a constatat prejudiciul suferit de către intimată, petenta fiind obligată la plată de daune în raport cu prevederile legale.

Față de această scurtă prezentare și în raport cu probele administrate în cursul soluționării dosarului de către Tribunalul Arbitral intimata consideră că prezenta acțiune în anulare este netemeinică si nelegală, motiv pentru care solicită respingerea ei și menținerea ca temeinică si legală a hotărârii arbitrale nr.13.

Consideră că, Curtea de arbitraj a pronunțat o hotărâre conformă dispozițiilor legale, bazată pe un just raționament în spiritul și sub imperiul prevederilor legale și nu în ultimul rând cu respectarea principiului consacrat de art. 969 cod civil, caz în care sub aspectul întemeierii în drept a prezentei acțiuni consideră că aceasta are un profund caracter netemeinic si nelegal. Sub acest aspect, intimata solicită ca instanța, în raport cu prevederile legale menționate și probatoriului administrat, să constate că motivele invocate nu se circumscriu prevederilor art. 364 lit.i proc.civ.

Astfel consideră că instanța arbitrală, în temeiul dispozițiilor legale a făcut o corectă individualizare a stării de fapt și astfel a pronunțat o corectă hotărâre în temeiul căreia a obligat petenta la plata de daune-interese în cuantum de 158.752 lei în raport cu constatarea prejudiciului suferit de către societatea intimată ca urmare a denunțării unilaterale abuzive și fără temei a contractului încheiat între societatea intimată si societatea petenta. Astfel hotărârea a cărei anulare se cere este dată cu respectarea întocmai a bunelor moravuri, ordinii publice, având în vedere că:

În data de 12.09.2007 societatea intimată a primit prin fax o adresă din partea petentei prin care i se comunica "încetarea efectelor contractului prestări servicii începând cu data de 14.09.2007, întemeindu-și această opțiune în raport cu prevederile art. 5.1 din contract. Ca urmare a încercării intimatei de a furniza în continuare produsele la care s-a obligat (societatea intimată continuând să furnizeze produsele conform ofertei de catering), petenta a refuzat primirea acesteia emițând la data de 17.09.2007 o nouă adresă cu același conținut, fără explicații.

Conform art 5.1 din contract se stipula că "în cazul în care mâncarea nu corespunde sau există obiecțiuni cu privire la calitate și/sau cantitate, beneficiarul poate opta la serviciile unui alt prestator,fără a fi obligat la plata de daune,dar beneficiarul se obligă la plata serviciilor de masă furnizate până la momentul respectiv. În cazul în care există deficiențe calitative sau cantitative la livrarea mărfii, beneficiarul se obligă ca în termen de 24 de ore de la primirea acesteia să comunice prestatorului aceste deficiențe, în caz contrar decăzând din dreptul de a mai formula ulterior pretenții", acestea erau condițiile unei eventuale stricări a contractului, aspecte care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Susținerea că pârâta ar fi putut denunța unilateral contractul pe simplul motiv că "mâncarea nu corespundea gustului salariaților" face ca această condiție venită din partea petentei să fie nulă deoarece echivalează cu lipsa intenției de a se obliga juridicește (art. 1010 cod civil). Pârâta procedat la denunțarea unilaterală a contractului deși mâncarea servită de reclamanta intimată corespunde din toate punctele de vedere și în raport cu obligația asumată prin contract, denunțarea fiind în consecință fără temei contractual, legal, moral. Ca urmare denunțarea s-a făcut cu nesocotirea prevederilor contractuale, reprezentând un refuz de executare a contractului pentru perioada de după 14.09.2007 și până la expirarea duratei acestuia.

Și aceasta cu atât mai mult cu cât prima livrare a avut loc Ia data de 14.06.2007 conform art. 5, pârâta cunoscând astfel calitatea si specificul produselor realizate de intimată la momentul încheierii contractului.

Astfel, rezultă cu certitudine că nu exista nici o probă în susținerea celor invocate de către contestatoare, pe oricare variantă s-ar merge, prezenta acțiune fiind neîntemeiată, fapt ce rezultă și din executarea obligației instituite prin hotărârea arbitrală. Astfel, suma la care a fost obligată petenta a fost achitată de către aceasta, recunoscând practic astfel autoritatea hotărârii arbitrale, temeinicia acesteia și în același timp pretențiile intimatei.

Astfel atâta timp cât nu au existat obiecții din partea petentei cu privire la calitatea mâncării și nici cu privire la cantitatea ei /recunoscând inexistența unor deficiențe calitative sau cantitative consideră că petenta se face vinovată de încălcarea cu bună-știință și rea-credință a obligațiilor contractuale fapt atestat în spiritul prevederilor legale și de hotărârea arbitrară. Astfel, hotărârea nu statuează încurajând o presupusă îmbogățire fără justă cauză în condițiile în care în raport cu prevederile legale societatea petentă se face vinovată de încălcarea prevederilor contractuale și implicit de cauzarea unui prejudiciu, echivalentul beneficiului nerealizat.

Susținerea că se încurajează obținerea de profituri fără prestarea unei activități economice este pe cât de nejustă este în același timp fără motivație, fără suport în raport cu probele administrate făcându-se grave confuzii în delimitare a noțiunilor de drept. Astfel daunele interese sunt despăgubirile în bani pe care debitorul este dator să le plătească în scopul reparării prejudiciului suferit de către creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. În condițiile în care tribunalul arbitrai a constatat încălcarea obligațiilor asumate de către petentă și ca urmare crearea unui prejudiciu cum se poate afirma că hotărârea acesteia este nelegală prin instituirea injustă a obligației de plată în favoarea societății intimate "pentru servicii care nu au fost efectiv prestate de către societatea noastră,

Trebuie făcută distincția dintre daune-interese care în speță echivalează cu beneficiul nerealizat ca urmare a măsurii ilegale a denunțării unilaterale a contractului din partea petentei și contravaloarea prestațiilor efectuate de către petentă. Sunt două noțiuni distincte, daunele interese fiind obligații cu caracter sancționator menit să repare prejudiciul suferit de cel privat de executarea întocmai a obligațiilor contractuale din culpa co-contractantului.

Astfel, în condițiile în care codul civil prevede că "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, în raport cu prevederile art. 970 cod civil care arată că obligațiile contractuale se executa cu bună-credință, intimata arată că în raport cu probele administrate societatea era îndrituită la despăgubiri. Astfel se pune întrebarea dacă este vorba de încălcarea bunelor moravuri acordarea acestor despăgubiri în condițiile în care s-a făcut dovada prejudiciului datorat petentei, culpei acesteia și nu în ultimul rând obligația acesteia de aod espăgubi în condițiile prevăzute de însăși dispozițiile legale în vigoare.

De asemenea, fără suport și temei legal este și susținerea conform căreia însăși societatea intimată nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale și ca atare doar în cazul în care la rândul său ar fi prestat serviciile în baza contractului ar fi putut beneficia de această sumă de bani. Fals, întrucât societatea a încercat să-și îndeplinească în continuare obligațiile față de petentă care însă a refuzat primirea prestațiilor, în acest sens stând dovadă adresele trimise, mai mult, societatea intimată nu a cerut obligarea petentei la plata acestor contrapretenții, ci a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea de către petentă a prevederilor/obligațiilor contractuale.

Nimeni nu contestă că obligațiile părților sunt reciproce și interdependente, doar că în prezenta speță nu se mai găsește aplicabilitatea acestui lucru în raport cu susținerile petentei coroborat cu ce reprezintă sumele la care aceasta a fost obligată.

Cu privire la cuantumul daunelor petenta nu a emis obiecțiuni, necontestând valoarea acestora și modul de calcul, susținând doar netemeinicia în principiu a pretențiilor. Astfel este evident că necontestarea acestei sume și a modului de calcul petenta și-a însușit valoarea neexistând în acest sens nici un motiv de îndoială că intimata a indicat în mod corect profitul nerealizat.

Se arată că intimata a făcut cheltuieli semnificative pentru a asigura în cele mai bune condiții desfășurarea contractului, că este irelevant că intimata la momentul semnării contractului avea o situație financiară ceva mai scăzută și nici faptul că de pe urma desfășurării contractului a avut doar de câștigat. Important într-un raport juridic este ca desfășurarea relațiilor să se facă în primul rând sub amprenta bunei credințe astfel cum se arată și în dispozițiile legale, pentru câștigurile realizate societatea muncind, angajații depunând efort pentru mulțumirea beneficiarului.

În drept invocă dispozițiile art. 969, 970, 1073, 1084, 1086.civ.

Petenta - România SRL a depus concluzii scrise prin care reiterează cele prezentate în întâmpinare, iar în ce privește precizarea de acțiune a reclamantei în sensul pronunțării rezilierii contractului din culpa petentei, arată că în mod corect instanța arbitrală a procedat la respingerea capătului de cerere privind rezilierea contractului nr. 26100/15.08.2007.

Se arată că cererea reclamantei este neîntemeiată sub dublu aspect: pe de o parte, contractul de prestări-servicii încheiat între părți a încetat prin denunțare unilaterală la inițiativa petentei, iar, pe de altă parte, chiar dacă nu s-ar considera contractul încetat prin denunțare, acesta nu poate înceta prin reziliere întrucât durata sa expiră în data de 14 martie 2008.

Astfel, se arată că, potrivit înțelegerii părților, acestea au stabilit faptul că, contractul lor produce efecte începând cu data de 14.06.2007 (conform art. 5.1 alin 4) și până la împlinirea termenului de 180 zile (6 luni), fiind prelungit automat cu încă 90 zile (3 luni). În concluzie, termenul s-ar fi împlinit la data de 14 martie 2008.

Or, în contextul în care reclamanta a solicitat la data de 15 februarie 2008 pronunțarea unei hotărâri de reziliere a contractului părților, petenta apreciază că încetarea contractului prin expirarea duratei are întâietate.

Astfel, având în vedere că, așa cum a arătat și reclamanta, părțile nu au agreat rezilierea convențională printr-un pact comisoriu expres de gradul IV, raportat la faptul că rezilierea pronunțată de instanță/tribunal arbitral produce efecte de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și că termenul contractului se împlinește la data de 14.03.2008, este evident că nu se poate pronunța rezilierea unui contract care nu mai produce efecte ca urmare a expirării duratei.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea petentei la plata sumei de 51.132 lei, se arată că instanța arbitrală a respins capătul de cerere privind obligarea petentei la plata contravalorii unor facturi neachitate și a penalităților de întârziere.

Față de pretențiile precizate ale reclamantei aferente capătului de cerere nr. 1, poziția petentei a fost explicit argumentată în notele de ședință nr. 203/E/07.02.2008, în sensul că nu recunoaște existența debitului pretins în cuantum de 42.091, 93 lei și solicită respingerea acestui capăt de cerere raportat la această sumă, ca fiind neîntemeiat.

Prin notele de ședință nr. 203/E/07.02.2008, a arătat că în concret, au rămas neachitate 3 facturi care reprezintă contravaloare servicii - nr. 133/18.09.2007, nr. 134/19.09.2007 și 135/20.09.2007 (a se vedea anexa nr. 1)- toate fiind emise, după cum se observă, după data de 17.09.2007, dată de la care contractul încheiat între părți a încetat să producă efecte, în urma denunțării unilaterale, și pentru servicii pe care petenta nu le-a comandat. De altfel, reclamanta a fost înștiințată și în scris asupra acestui aspect prin adresa nr. 35463/15.10.2007; 3 facturi care reprezintă contravaloare penalități de întârziere (anexa nr. 2) - nr. 142/07.12.2007, nr. 140/07.12.2007 și nr. 141/07.12.2007.

Referitor la aceste facturi, petenta recunoaște parțial debitul, după cum urmează:

1. factura nr. 141/07.12.2007 a fost corect emisă și petenta recunoaște integral debitul reprezentat de contravaloarea acesteia;

2. factura nr. 140/07.12.2007 a fost emisă corect doar parțial întrucât reprezintă penalități de întârziere calculate la plata facturii nr. 136/21.09.2007 - corect emisă și achitată de petentă - și penalități de întârziere calculate la plata facturii nr. 137 - aceasta fiind ea însăși o factură pentru penalități de întârziere! Prin urmare reclamanta pretinde penalități de întârziere aplicate la alte penalități de întârziere, fără a avea nici un suport contractual sau de drept în acest sens.

3. factura nr. 142/07.12.2007 se află în aceeași situație descrisă mai sus, reclamanta pretinzând achitarea de penalități de întârziere percepute tot la penalități de întârziere.

Or, potrivit legii și doctrinei comerciale, precum și contractului părților, această dublă sancționare nu poate opera în sarcina petentei. Reclamanta putea să perceapă penalități în temeiul contractului pentru întârzierea la plata unei facturi, aplicând procentul agreat pe zi de întârziere la același debit.

În consecință, petenta consideră că nu poate fi obligată la plata acestor sume care cumulate reprezintă cuantumul de 42.091,93 lei.

Este adevărat că achitarea parțială a debitului pretins de reclamantă a survenit ulterior înregistrării cererii arbitrale, însă, așa cum s-a subliniat deja, este la fel de neîndoielnic că reclamanta a introdus acțiunea arbitrală înainte ca debitele pretinse să ajungă la scadență.

Precizează de asemenea că modul de calculare a penalităților la penalități este total eronat, nefiind permis de lege și cu atât mai puțin de contract (penalizarea de 3%/zi de întârziere se aplica la expirarea termenului de plată, or, penalitățile de întârziere nu au termen de plată - ele se percep până la data plății efective a debitului propriu-zis). Mai mult decât atât, semnarea și ștampilarea facturii valorează confirmarea recepționării acesteia și nu acceptarea la plată.

Susținerile reclamantei referitoare la acest capăt de cerere sunt neîntemeiate și irelevante.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea petentei la plata sumei de 158.752 lei - cu titlu de daune interese, pârâta apreciază că în mod cu totul nelegal prin hotărârea arbitrală s-a procedat la obligarea sa la plata către reclamanta a sumei de 158.752 lei - cu titlu de daune interese.

În primul rând, petenta a denunțat unilateral contractul în mod valabil, începând cu data de 17.09.2007.

În al doilea rând, faptul că reclamanta se bazează la cuantificarea beneficiului nerealizat pe contravaloarea porțiilor aferente unui număr de 50 persoane/zi este abuziv, având în vedere că orice livrare era urmarea unei comenzi a petentei, că părțile au prevăzut expres în contract posibilitatea lansării unei comenzi pentru mai puțin de 50 persoane (art. 3.1), caz în care se plătea și contravaloarea transportului, exista o clauză de neexeclusivitate.

În concluzie, reclamanta nu putea să prevadă în mod justificat că urma să realizeze venituri constante din colaborarea cu petenta, până la expirarea contractului.

S-a arătat că deși părțile au stabilit încheierea contractului pe o perioadă determinată, în considerarea specificului contractului și a împrejurării că de mâncarea furnizată de prestator urmau să beneficieze salariații petentei, aceasta și-a rezervat în mod expres dreptul - iar prestatorul a consimțit la aceasta prin semnarea contractului - ca, "în cazul în care mâncarea nu corespunde.beneficiarul poate opta la serviciile unui alt prestator, fără a fi obligat la plata de daune", dar cu obligația de a plăti ceea ce s-a furnizat până la acel moment.

Prin urmare, petenta nu s-a aflat într-un litigiu cu reclamanta care să reclame soluționarea amiabilă, ci a uzat doar de dreptul de a denunța contractul, optând pentru serviciile altui prestator, pentru a evita menținerea stării de nemulțumire a salariaților (beneficiarii direcți ai mâncării furnizate de reclamantă).

Petenta apreciază că și-a îndeplinit obligațiile juridice asumate în temeiul contractului nr. 26100/15.08.2007 încheiat cu societatea, respectiv a achitat parte din contravaloarea facturilor emise de societatea intimată pentru serviciile prestate în mod efectiv, și anume până la data de 17.09.2007 (când a operat denunțarea unilaterală a contractului), precum și penalitățile de întârziere aferente.

Analizând cererea dedusă judecății, raportat la susținerile părților și la înscrisurile de puse la dosar, Curtea constată că aceasta este întemeiată.

Acțiunea în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. i Cpc. în sensul că instanța arbitrala a pronunțat o hotărâre care încalcă bunele moravuri și legea.

Din actele depuse la dosarul cauzei și din susținerile făcute de ambele părți, prezentate pe larg mai sus rezultă că acest temei de drept este incident în cauză în sensul încălcării dispozițiilor contractuale cu raportare la disp. art. 979. civ.

În fapt, după cum rezultă din actele dosarului, în a doua Jaa nului 2007, - Romania a încheiat la data de 15 August 2008 un contract de furnizare de servicii de alimentație publica - asigurarea a 3 mese pe zi, cu firma SRL (""). Conform acestui contract, se angaja să livreze zilnic un anumit număr de porții de mâncare pentru oamenii angajați de, acești oameni, fiind de fapt, chiar cei care erau și cazați în apartamentele închiriate de, iar la data de 17 septembrie 2007 a solicitat încetarea contractului.

Cu toate acestea, din dispozițiile contractului încheiat de părți rezultă că, art. 1.1 din contractul cu "mâncarea trebuie să corespundă din punct de vedere igienic, olfactiv, organoleptic și din toate punctele de vedere sanitare și ale igienei alimentare".

În cuprinsul art.5.1 se stipulează că "în cazul în care mâncarea nu corespunde, sau există obiecțiuni cu privire la calitate și / sau cantitate, beneficiarul poate opta la serviciile unui alt prestator, fără a fi obligat la plata de daune,."

Ori, câtă vreme părțile contractante nu au prevăzut sancțiuni exprese pentru rezilierea anticipată a contractului de către beneficiar ci chiar au înserat o clauză care prevede posibilitatea reclamantei de a contracta cu altă firmă, nu există o obligativitate nici în menținerea unei prestații exclusive și nici în ceea ce privește termenul.

În plus, aprecierea calității mărfii furnizate este lăsată la latitudinea beneficiarului, ai cărui angajați sunt cei care estimează, din punct de vedere organoleptic și pur subiectiv acest aspect.

Astfel că, din acest punct de vedere niciuna dintre susținerile pârâtei nu pot fi primite de către instanță, ele neavând suport în clauzele contractului de furnizare.

În privința sumelor de plată, solicitate prin acțiunea principală, Curtea constată că acestea au fost achitate încă din faza de judecată la instanța arbitrală, așa cum rezultă din dovezile depuse la dosarul cauzei.

De altfel, contravaloarea serviciilor prestate de către pârâtă a fost achitată de reclamantă, chiar și pentru produsele livrate, după prima notificare comunicată către - COM SRL, în intenția de reziliere a contractului, astfel că nici aceste sume nu mai pot fi puse în discuție.

Mai mult decât atât, după ce s-a comunicat rezilierea contractului în data de 14, pentru următoarele 3 zile pârâta a furnizat, în continuare, mâncare, fără a i se fi comunicat vreo comandă în acest sens. Cu toate acestea, reclamanta a achitat și aceste sume.

În ceea ce privește profitul nerealizat și daunele interese, aceste sume nu numai că nu sunt certe, dar ele nici nu pot fi evaluabile, având în vedere riscul comercial și faptul că nu se poate face o estimare a evoluției - ascendente - a încasărilor nerealizate de o societate. În situația în care s-ar susține că aceste sume ar fi putut fi încasate de pârâtă, situația de drept din care să rezulte aceste aspecte trebuia dedusă din contractul părților sau să se raporteze la întreaga activitate a societății rezultate în urma unei expertize contabile și nu doar în urma unor calcule prezentate de pârâtă și nejustificate.

Prin notele de ședință nr. 203/E/07.02.2008, s-au arătat cele 3 facturi care reprezintă contravaloare servicii - nr. 133/18.09.2007, nr. 134/19.09.2007 și 135/20.09.2007 (a se vedea anexa nr. 1)- toate fiind emise, după cum se observă, după data de 17.09.2007, dată de la care contractul încheiat între părți a încetat să producă efecte, în urma denunțării unilaterale, și pentru servicii pe care petenta nu le-a comandat. De altfel, reclamanta a fost înștiințată și în scris asupra acestui aspect prin adresa nr. 35463/15.10.2007; 3 facturi care reprezintă contravaloare penalități de întârziere (anexa nr. 2) - nr. 142/07.12.2007, nr. 140/07.12.2007 și nr. 141/07.12.2007.

Referitor la aceste facturi, petenta recunoaște parțial debitul, după cum urmează factura nr. 141/07.12.2007 a fost corect emisă și petenta recunoaște integral debitul reprezentat de contravaloarea acesteia; factura nr. 140/07.12.2007 a fost emisă corect doar parțial întrucât reprezintă penalități de întârziere calculate la plata facturii nr. 136/21.09.2007 - corect emisă și achitată de petentă - și penalități de întârziere calculate la plata facturii nr. 137 - aceasta fiind ea însăși o factură pentru penalități de întârziere. Prin urmare reclamanta pretinde penalități de întârziere aplicate la alte penalități de întârziere, fără a avea nici un suport contractual sau de drept în acest sens și factura nr. 142/07.12.2007 se află în aceeași situație descrisă mai sus, reclamanta pretinzând achitarea de penalități de întârziere percepute tot la penalități de întârziere. Această dublă sancționare nu poate opera în sarcina petentei. Pârâta - putea să perceapă penalități în temeiul contractului pentru întârzierea la plata unei facturi, aplicând procentul agreat pe zi de întârziere la același debit.

Este adevărat că achitarea parțială a debitului pretins de reclamantă a survenit ulterior înregistrării cererii arbitrale, însă, s-a introdus acțiunea arbitrală înainte ca debitele pretinse să ajungă la scadență.

Pârâta a depus la dosar diferite contracte pe care susține că le-a încheiat în vederea realizării obligației față de reclamantă. Aceste susțineri nu sunt probate. Astfel, primul și al doilea dintre contracte 38 și urm. respectiv 41 și urm. nu sunt semnate, al treilea este anterior contractului din prezentul litigiu, al patrulea stipulează la cap. ll, art. 1, că obiectul contractului este "oricare produs din gama oferită de vânzător" astfel că nu se știe despre ce marfă este vorba și, implicit dacă aceasta ar putea avea legătură cu obiectul dedus judecății. De asemenea, contractul prin care s-a achiziționat în leasing un autovehicul este anterior contractului în litigiu și nici nu s-ar putea susține că, în condițiile în care pârâta are ca obiect de activitate și transportul produselor livrate, în general, l-ar fi achiziționat doar în beneficiul pârâtei.

este rezultatul direct al plusvalorii, adică a unei valori aduse în plus pentru client, din orice activitate economică prestată de un furnizor. este un câștig care urmează efectuării unei activități economice, și este răsplata unui efort de a presta acea activitate economică.

Din cele mai sus prezentate, instanța reține că hotărârea arbitrală s-a dat cu încălcarea dispozițiilor contractuale, fiind incidente disp. lit. i din art. 364 Cpc.

Petenta a denunțat unilateral contractul în mod valabil, începând cu data de 17.09.2007, iar faptul că - SRL se bazează la cuantificarea beneficiului nerealizat pe contravaloarea porțiilor aferente unui număr de 50 persoane/zi este nejustificată având în vedere că orice livrare era urmarea unei comenzi a petentei, că părțile au prevăzut expres în contract posibilitatea lansării unei comenzi pentru mai puțin de 50 persoane (art. 3.1), caz în care se plătea și contravaloarea transportului, exista o clauză de neexeclusivitate. În concluzie, nu putea să prevadă în mod justificat că urma să realizeze venituri constante din colaborarea cu petenta, până la expirarea contractului.

Deși părțile au stabilit încheierea contractului pe o perioadă determinată, în considerarea specificului contractului și a împrejurării că de mâncarea furnizată de prestator urmau să beneficieze salariații petentei, aceasta și-a rezervat în mod expres dreptul - iar prestatorul a consimțit la aceasta prin semnarea contractului - ca, "în cazul în care mâncarea nu corespunde.beneficiarul poate opta la serviciile unui alt prestator, fără a fi obligat la plata de daune", dar cu obligația de a plăti ceea ce s-a furnizat până la acel moment.

Instanța arbitrală în mod greșit a reținut că petenta datorează plata de daune-interese în cuantum de 158.752 lei - doar pentru motivul că a denunțat unilateral contractul dintre părți, denunțare cu privire la care societatea a fost notificată în scris și cu bună-credință de care, în consecință, a avut cunoștință.

Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile juridice asumate în temeiul contractului nr. 26100/15.08.2007 încheiat cu societatea, respectiv a achitat parte din contravaloarea facturilor emise de societatea intimată pentru serviciile prestate în mod efectiv, și anume până la data de 17.09.2007 (când a operat denunțarea unilaterală a contractului), precum și penalitățile de întârziere aferente.

Față de aceste aspecte de fapt și de drept, instanța va admite acțiunea în anulare formulată de - România SRL, în contradictoriu cu pârâta - SRL, va anula hotărârea arbitrală nr. 13/2008 pronunțată de către Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie A în dosar nr. 36/A/2007 și pe fond, va respinge acțiunea formulată de - SRL împotriva pârâtei - România SRL.

Obligă, în baza disp. art. 274 Cpc pârâta - SRL, ca parte căzută în pretenții la plata, către pârâta - România SRL a sumei de 5.000 lei onorariu de avocat și 4.427,24 lei taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite acțiunea în anulare formulată de - România SRL, cu sediul procedural ales la Societatea Civilă de Avocați " și Asociații" din T, str. -, nr.3,.4, jud. T, în contradictoriu cu pârâta - SRL cu sediul în A, str. - -,.1,.C,.41, jud.

Anulează hotărârea arbitrală nr. 13/2008 pronunțată de către Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie A în dosar nr. 36/A/2007.

Pe fond, respinge acțiunea formulată de - SRL împotriva pârâtei - România SRL.

Obligă - plata, către pârâta - România SRL a sumei de 5.000 lei onorariu de avocat și 4.427,24 lei taxă de timbru și timbru judiciar.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20.02.2009.

PRESEDINTE, GREFIER,

RED./23.03.2009

TEHNORED./4 EX/24.03.2009

Se comunică 2 ex. - - România SRL

- - SRL

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta

#Judecator Anca Buta

Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 1/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 1/2009. Curtea de Apel Timisoara