Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 109/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 84/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 109
Ședința publică de la 10 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Diana Manole
GREFIER - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în anulare formulată de petenta SC împotriva sentinței arbitrale finale anexa 1 din 9.12.2008/3.11.2008, pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie din în dosarul nr. 13950/FM, în contradictoriu cu intimata S DE ASIGURARE- REASIGURARE SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 24.06.2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 30.06.2009, 07.07.2009, apoi la 10.07.2009 când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra acțiunii în anulare de față:
Petenta - a chemat în judecată intimata SC Reasigurare SA, solicitând anularea hotărârii arbitrale finale din 09.12.2008 / 03.11.2008 pronunțată în dosarul nr.13950/FM al Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie cu sediul la, solicitându-se ca după rejudecarea în fond, să fie admisă acțiunea formulată, urmând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la toate acțiunile deținute de pârâta în SC Asigurări SA la prețul de 4.308.622,95 lei, astfel cum a fost determinat prin expertiza contabilă pe parcursul arbitrajului sau, alternativ, să fie obligată pârâta să vândă către petentă toate acțiunile deținute în România la prețul de 4.308.622,95 lei, astfel cum s-a determinat prin expertiza contabilă pe parcursul arbitrajului sub sancțiunea de daune cominatorii de 35.570 lei/zi de întârziere începând cu data pronunțării hotărârii și până la data la care pârâta își executa obligația de a transfera acțiunile către petentă.
S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 482.418,12 lei daune moratorii constând în contravaloarea dividendelor ce ar fi revenit pârâtei pentru acțiunile deținute în România, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că acționarii România SA printre care și (deținută integral de statul român la acel moment) și au convenit instituirea unui drept de preferință cu privire la dreptul acesteia din urmă de a cumpăra acțiunile deținute de în România.
În cursul anului 1998, acțiunile deținute de în România au fost transferate către petentă împreună cu toate drepturile și obligațiile decurgând din calitatea de acționar al România.
În urma refuzului pârâtei de a vinde către petentă acțiunile deținute în România, a fost promovată acțiunea arbitrală în speță.
Instanța arbitrală a pronunțat hotărârea parțială din 16.03.2007, care nu formează obiectul contestării pe calea acțiunii în anulare prin care i s-a recunoscut dreptul de a cumpăra acțiunile deținute de în România, fiind obligată să vândă către petentă.
Hotărârea finală din 09.12.2008 a fost însă adoptată cu majoritate de voturi, în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă, cu opinia separată a arbitrului.
Hotărârea atacată este rezultatul încălcării unor principii fundamentale și norme de drept procedural, cât și a unor dispoziții de drept substanțial, toate acestea având caracter imperativ - art.364 lit.i Cod procedură civilă.
Tribunalul arbitral avea obligația de a stabili momentul la care a început să curgă termenul de prescripție al dreptului de a cere obligarea să încheie contractul de vânzare-cumpărare acțiuni cu privire la acțiunile deținute de aceasta în România.
Hotărârea atacată încalcă principiul fundamental al contradictorialității, recunoscut expres de art.15 alin.2 din Regulile și dispozițiile imperative ale art.358 Cod procedură civilă.
În subsidiar, față de apărarea privind inadmisibilitatea excepției prescripției invocată de, petenta a propus ca pentru determinarea momentului la care s-a realizat transferul acțiunilor, de la care a început să curgă termenul de prescripție, să se aibă în vedere fie data la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni între statul român și cu privire la acțiunile (24.07.2002), fie data la care a devenit opozabilă față de terți schimbarea proprietarului acțiunilor deținute de statul român (20.12.2002), fie data la care SC SA și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de privatizare (august 2006).
La rândul său, a propus tribunalului arbitral să aprecieze că cererea este prescrisă în raport de data de 06.06.2002, respectiv data notificării despre intenția petentei de a-și exercita dreptul născut din scrisoarea de intenție.
A fost produsă o gravă încălcare a principiului contradictorialității, reținută chiar și în opinia separată a arbitrului, întrucât nu s-a pus în discuția părților posibilitatea ca transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de în România să fi avut loc înainte de 24.07.2002 și nici aplicabilitatea dispozițiilor art.1295 cod civil în speță, în aprecierea momentului la care ar fi intervenit acordul de voință între statul român și cu privire la vânzarea-cumpărarea participațiilor deținute la.
Argumentele arbitrilor majoritari care, de altfel, nu au fost dezbătute în contradictoriu, au fost în sensul că transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor ar fi intervenit de la data deciziei Comisiei de licitație care a declarat câștigătoarea licitației, fapt confirmat prin hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a apreciat astfel, absurd, că privatizarea s-a realizat anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni dintre statul român și.
Au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii și regulilor de ordine publică privitoare la puterea de lucru judecat (art.1202 Cod civil și art.166 Cod procedură civilă).
În cauza de față, la 16.03.3007, tribunalul arbitral a decis în unanimitate că scrisoarea de intenție este un contract valabil și obligatoriu pentru părți stipulând obligația de a vinde către (succesoare a ) toate acțiunile deținute în România în situația în care statul român nu va mai deține cel puțin 60% din capitalul social al.
Continuarea procedurii arbitrale după pronunțarea hotărârii parțiale din 16.03.2007, s-a impus datorită împrejurării că, în lipsa acordului părților de a stabili prețul acțiunilor care formau obiectul litigiului, s-a impus efectuarea unei expertize care să determine valoarea acestora.
După comunicarea hotărârii parțiale, a invocat excepția prescripției dreptului de a se cere executarea obligațiilor asumate contractual. Tribunalul arbitral a decis astfel în sens contrar celor stabilite prin hotărârea parțială, ceea ce produce o gravă atingere ordinii publice de drept.
Dispozițiile art.28 alin.6 teza I din Regulile nu trebuiau să permită instanței arbitrale să facă referire la art.166 Cod procedură civilă, de vreme ce fusese deja pronunțată o hotărâre care rezolvase problema existenței și exercitării legale dreptului petentei, cu consecința constatării existenței obligației corelative a de a vinde, ce putea fi pusă în executare.
De asemenea, în raport de art.19 din regulile, s-a pronunțat asupra unor incidente procedurale care nu mai puteau fi invocate.
Procedând astfel tribunalul arbitral cu majoritate a încălcat ceea ce dezlegase anterior prin hotărârea parțială cu putere de lucru judecat.
Au fost încălcate dispozițiile de ordine publică prevăzute de art.1842 Cod civil, art.3, 7 din Decretul nr.167/1958 și art.98 din Legea nr.31/1990.
Este vădită încălcarea art.19 din Regulile întrucât chiar și în cazul unei proceduri arbitrale nefinalizate (ceea ce nu era cazul în speță, prin pronunțarea unei hotărâri parțiale), se stabilește un termen până la care pot fi invocate cereri/apărări noi, respectiv semnarea termenilor de referință.
Dispozițiile art.1842 Cod civil au fost ignorate de către tribunalul arbitral, prin considerarea lor ca implicit abrogate, deși nu există un suport legal.
Nu au fost respectate nici dispozițiile art.3, 7 din Decretul nr.167/1958 privind calcularea termenului de prescripție a unui drept afectat de o condiție suspensivă.
S-a reținut în mod nelegal că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care petenta a luat cunoștință de hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care era confirmată câștigător al licitației. Cu alte cuvinte, deși nu fusese privatizată, adică acțiunile emise nu trecuseră încă în proprietate privată, dreptul petentei de a cumpăra acțiunile a început să curgă, cu riscul de a se împlini înainte de a se naște.
În realitate, încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, aspect realizat în mai puțin de 3 ani înainte de învestirea instanței arbitrale, a reprezentat momentul la care s-a îndeplinit a doua condiție de care depindea dreptul petentei și obligația pârâtei corelativă de vânzare a acțiunilor.
Această opinie a fost susținută și în opinia separată a arbitrului.
Mai mult, reținerea datei de iunie 2001 ca moment al privatizării, nu este relevantă în acest context.
S-au ignorat dispozițiile art.98 din Legea nr.31/1990 care prevăd că dreptul de proprietate asupra acțiunilor se transmite prin înscrierea în registrul acțiunilor.
Au fost încălcate dispozițiile art.1073 Cod civil prin modul de calificare a obligațiilor asumate de și deja recunoscute prin hotărârea parțială, tribunalul arbitral a transformat toate obligațiile patrimoniale/nepatrimoniale ale debitorului în obligații strict personale. Or, obligațiile de a face nu suntintuitu personaeatâta timp cât instanța/tribunalul arbitral avea puterea de a suplini voința părților și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Acțiunea în anulare a fost declarată în termen legal și a fost timbrată cu taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.
Petenta a atașat un set de înscrisuri în susținerea acțiunii.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în anulare ca nelegală și netemeinică, cu cheltuieli de judecată.
În esență, s-a susținut că principiul contradictorialității nu a fost încălcat, susținerea petentei în acest sens fiind nelegală, netemeinică și absurdă.
În realitate, momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție al dreptului reclamantei de a cere obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a acțiunilor pe care le deținea în România, a constituit pe larg obiectul discuției contradictorii a părților și care a fost reflectată în hotărârea atacată.
În fața tribunalului arbitral, toate aspectele de fapt ale cauzei au fost dezbătute, reclamanta a administrat toate probele solicitate, iar dreptul la apărare a fost pe deplin respectat.
Art.15 alin.2 din Regulile cere ca tribunalul arbitral să desfășoare un proces echitabil și corect, în care să se ofere părților posibilitatea de a-și susține punctele de vedere și de a administra probele pertinente pe care le invocă.
Principiul contradictorialității nu înseamnă că tribunalul arbitral este obligat să invoce din oficiu aspecte de fapt ale cauzei, cum este cazul posibilității ca transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor deținute de în România să fi avut loc înainte de 24.07.2004.
Pe fond, hotărârea atacată a răspuns la toate punctele de vedere contradictorii ale părților privind prescripția și momentul de când aceasta a început să curgă, pronunțând o soluție amplu motivată.
Datele la care s-au îndeplinit cele două condiții suspensive (data privatizării și data înștiințării privind intenția de achiziționare a acțiunilor deținute de în România) au fost menționate în dispozitivul și cuprinsul hotărârii parțiale, ceea ce face să dobândească autoritate de lucru judecat.
Invocarea de către a prescripției extinctive după pronunțarea hotărârii parțiale este perfect legală, dat fiind caracterul de ordine publică al prescripției, care poate fi invocată în orice stare a pricinii.
Nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat a hotărârii parțiale, deoarece prescripția extinctivă nu a fost abordată în cadrul hotărârii parțiale, al cărei obiect a fost de a stabili valoarea juridică a scrisorii de intenție, neputându-se confunda problema existenței unui drept și a exercitării aceluiași drept.
În situația respingerii excepției prescripției ca inadmisibilă, ne-am fi aflat în situația încălcării dreptului de acces la justiție.
Nu se poate invoca încălcarea art.19 din Regulile, ca motiv de anulare a hotărârii finale, deoarece nu sunt dispoziții legale naționale, neputând fi ocrotite pe calea excepției de ordine publică din dreptul internațional privat român, care are un caracter esențialmente național.
De altfel, dispozițiile amintite nici nu împiedicau invocarea de către pârâta intimată a prescripției extinctive, pentru că se referă la noi acțiuni ori cereri reconvenționale, iar nu la excepții și apărări.
Or, prescripția extinctivă este o chestiune de ordine publică, conform legii din România și nu poate fi guvernată de art.19 din Regulile.
În ce privește dispozițiile art.1842 Cod civil, chiar dacă s-ar admite perpetuarea efectelor acestuia după intrarea în vigoare a Decretului nr.167/1958, deși au fost implicit abrogate prin Decretul nr.167/1958, nu ar fi putut fi aplicabile, contravenind caracterului de ordine publică al prescripției extinctive instituit prin adoptarea Decretului nr.167/1958.
În speță nu au fost încălcate nici dispozițiile art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958, nici ale art.98 din Legea nr.31/1990.
Motivul referitor la art.1073 Cod civil este lipsit de obiect și inadmisibil, deoarece art.1073 Cod civil nu are caracter de ordine publică.
În legătură cu stabilirea cuantumului taxelor juridice de timbru aferente acțiunii în anulare, părțile au formulat obiecțiuni, acestea fiind tranșate prin încheierea nr.84/21.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, atașat acestei cauze, prin care s-a admis parțial cererea de reexaminare a taxelor judiciare de timbru, constatându-se achitarea legală a unei taxe de timbru de 25.548,47 lei.
În ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art.370 Cod procedură civilă, chestiune unită cu fondul cauzei prin încheierea de ședință din data de 13.05.2009, se constată că prin alegerea de către părțile litigante a locului arbitrajului ca fiind "B, România", hotărârea arbitrală pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie cu sediul la este considerată "internă" fiind supusă căilor de atac prevăzute deci de legea română, cu consecința competenței instanțelor naționale.
Asupra acțiunii în anulare, Curtea constată și reține următoarele:
Motivele invocate de petentă se circumscriu dispozițiilor art.364 lit.i din Codul d e procedură civilă.
Cu ocazia constituirii România SA (fosta Generala România SA), acționarii acesteia, printre care și au convenit instituirea unui drept de preferință în favoarea acesteia din urmă, cu privire la dreptul de a cumpăra acțiunile deținute de în România, sens în care a fost semnată o convenție intitulată "scrisoare de intenție".
În cursul anului 1998, acțiunile în România au fost transferate către petenta, împreună cu toate drepturile și obligațiile decurgând din calitatea de acționar al România.
Urmare a privatizării, realizată prin vânzarea pachetului de acțiuni deținut de statul român către SC SA, petenta -, s-a adresat intimatei pârâte cu solicitarea de a da curs obligației prevăzute în scrisoarea de intenție amintită, respectiv de a i se vinde acțiunile deținute de în România, refuzul pârâtei intimate justificând promovarea acțiunii arbitrale, finalizată prin hotărârea arbitrală din 09.12.2008.
Prin această hotărâre, acțiunea introdusă de reclamanta - împotriva pârâtei Compania de Reasigurare SA B, de obligare la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, conform scrisorii de intenție, plus daune cominatorii și moratorii, a fost respinsă ca prescrisă.
Conform art.8 și 9 din scrisoarea de intenție, petenta-reclamantă - avea dreptul de a cumpăra acțiunile de la pârâta-intimată, iar aceasta din urmă obligația corelativă de vânzare a acțiunilor sub rezerva îndeplinirii a două condiții și anume: ca peste 60% din capitalul social al să nu mai fie deținut de statul român și să fie transferat către alte societăți ori persoane și ca România să notifice decizia sa în calitate de cesionar al, de a achiziționa acțiunile deținute de la România.
În speță, dată fiind legea română aplicabilă, conform dispozițiilor art.7 alin. final din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție extinctivă începea de la data îndeplinirii celor două condiții suspensive.
Or, instanța arbitrală însăși a pronunțat hotărârea parțială din 16.03.2007 asupra căreia chiar petenta-reclamantă în cuprinsul acțiunii în anulare subliniază că nu înțelege să îi aducă niciun fel de critici, invocând chiar efectele obligatorii și autoritatea sa de lucru judecat.
Prin hotărârea parțială menționată, chiar în dispozitivul acesteia, se menționează expres că data privatizării este luna iunie 2001 (cu referire la decizia irevocabilă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 07.06.2001, prin care a validat câștigătoarea licitației ca fiind SC ), ceea ce semnifică și momentul împlinirii primei condiții și apoi se menționează data de 06.06.2002 la care a notificat în mod valid decizia de a cumpăra acțiunile deținute de la România în baza scrisorii de intenție, moment care are semnificația îndeplinirii celei de-a doua condiții și de la care începea să curgă termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, acesta fiind împlinit la data introducerii acțiunii arbitrale (26.07.2005), în conformitate cu dispozițiile art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958.
Nu se poate reține în speță că în soluționarea excepției prescripției extinctive instanța arbitrală ar fi încălcat principiul contradictorialității.
După invocarea de către pârâta intimată la 03.04.2007 a acestei excepții, părțile au avut posibilitatea de a-și prezenta susținerile și de a-și administra probatoriile, drepturi pe care, de altfel, le-au exercitat în condițiile asistenței juridice calificate. În acest sens petenta reclamantă a depus concluzii scrise pe acest aspect la 25.06.2007, 19.12.2007, 18.02.2008 și 21.04.2008.
Hotărârea arbitrală atacată este amplu motivată și oferă un răspuns detaliat la toate punctele de vedere exprimate de părți asupra acestor aspecte.
Ambele părți, inclusiv petenta reclamantă, și-au expus punctul de vedere asupra momentului de la care începea să curgă prescripția, tribunalul arbitral reținând în mod corect că acesta începea din momentul îndeplinirii condițiilor suspensive, așa cum stabilește art.7 din Decretul nr.167/1958, data acestora fiind stabilită anterior prin hotărârea arbitrală parțială și care se bucura de autoritate de lucru judecat, al cărei conținut era în mod evident cunoscut și petentei reclamante.
Nu pot fi reținute motivele invocate în cuprinsul acțiunii în anulare în sensul că prin respingerea cererii ca prescrisă s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii parțiale.
În realitate, prin hotărârea arbitrală parțială, tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra valorii juridice a scrisorii de intenție, care constituia izvorul și temeiul pretențiilor formulate prin acțiunea arbitrală, în condițiile în care pârâta intimată contestase validitatea acesteia.
Astfel cum a motivat în mod corect instanța arbitrală, existența dreptului petentei reclamante rezultată din scrisoarea de intenție semnată de părți, a fost confirmată prin hotărârea parțială, însă nu se poate face o confuzie între existența dreptului și condițiile de exercitare a acestui drept în cadrul termenului legal de prescripție.
Or, hotărârea parțială din 16.03.2007 nu a analizat incidența prescripției extinctive, pentru a putea fi invocată ca argument în sensul încălcării autorității sale de lucru judecat prin pronunțarea hotărârii arbitrale finale, excepția menționată fiind pusă în dezbaterea părților abia la 03.04.2007.
De altfel, chiar în cuprinsul hotărârii parțiale se menționează expres pronunțarea ulterioară asupra tuturor celorlalte pretenții și cereri ale părților.
Aplicarea dispozițiilor art.19 din Regulamentul de Arbitraj al care stabilește că după semnarea și aprobarea actului de misiune, nicio parte nu va face noi acțiuni sau cereri reconvenționale care să se înscrie în afara limitelor acestuia, cu excepția situației în care a fost autorizată să procedeze astfel de către tribunalul arbitral și care va lua în considerare natura unor asemenea acțiuni sau cereri reconvenționale, stagiul arbitrajului ori alte împrejurări relevante, nu poate împiedica aplicarea dispozițiilor legale ale legii române care au caracter imperativ și care guvernează instituția prescripției extinctive.
Dacă tribunalul arbitral ar fi respins excepția prescripției ca inadmisibilă, ne-am fi aflat în situația unei încălcări a dreptului pârâtei intimate de a beneficia de accesul la justiție și de un proces echitabil, care presupune posibilitatea de a-și formula toate apărările.
Art.19 din Regulamentul nici nu-și găsea aplicabilitatea în cauză, referindu-se doar la "acțiuni" și "cereri reconvenționale", nu și la excepții și apărări.
Așa cum am arătat, prescripția extinctivă este reglementată de legiuitorul român ca o chestiune de ordine publică, ceea ce presupune și că poate fi invocată în orice stadiu al procesului, chiar și din oficiu de către tribunalul arbitral.
Nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art.1842 Cod civil, care nu mai este în vigoare, prin abrogarea implicită a acestuia în urma adoptării Decretului nr.167/1958.
Termenul de prescripție a fost calculat în mod corect de instanța arbitrală prin aplicarea dispozițiilor art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958, de la momentul îndeplinirii celei de-a doua condiții (06.06.2002), respectiv când petenta reclamantă și-a exprimat opțiunea de cumpărare a acțiunilor, neavând nicio relevanță în cauză datele avansate de petenta reclamantă - 24.07.2002 și 20.12.2002, respectiv când au fost transferate acțiunile noului proprietar, sau momentul la care a devenit opozabilă față de terți schimbarea proprietarului acțiunilor deținute de statul român și cu atât mai puțin data la care SC SA și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de privatizare (august 2006).
Nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art.98 din Legea nr.31/1990, dispozițiile menționate neavând legătură cu cauza, din moment ce soluția pronunțată s-a bazat pe incidența prescripției extinctive.
Nici dispozițiile art.1073 Cod civil nu au relevanță în cauză, din moment ce textul menționat nu are caracter de ordine publică și este oricum legat de problema executării obligațiilor contractuale stabilite în sarcina intimatei pârâte prin scrisoarea de intenție, chestiune care nu a mai format obiectul analizei tribunalului arbitral prin soluționarea cu prioritate a excepției peremptorii a prescripției extinctive.
În consecință, constatând că hotărârea arbitrală atacată nu încalcă ordinea publică ori dispozițiile imperative ale legii, în temeiul art.364 lit.i Cod procedură civilă, Curtea va respinge acțiunea în anulare.
În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga petenta reclamantă să plătească intimatei pârâte 202.062 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat dovedit cu factura nr.2/10.02.2009 și OP nr.863/11.03.2009 aflate la filele 55, 56 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în anulare formulată de petenta SC cu sediul în Austria, Viena, 1-3, cu sediul ales la " & Asociații" în B,-, sector 1, împotriva sentinței arbitrale finale din 9.12.2008/3.11.2008, pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie din în dosarul nr.13950/FM, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA COMERCIALĂ DE asigurare - REASIGURARE SA cu sediul în B,-, sector 1, reprezentată de " - și Asociații" cu sediul în B, Calea, nr.134-138,.11,.B,.1,.34, sector 1.
Obligă petenta să plătească intimatei 202.062 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.07.2009.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 4
Președinte:Diana ManoleJudecători:Diana Manole
