Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 15/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 15
Ședința publică din 27.03.2008
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii având ca obiect anulare hotărârii arbitrale nr. 58/6.08.2007, pronunțată în dosarul nr.23/2007 Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură T, formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâta GAZ ROMÂNIA
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din data de 25.03.2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Deliberând asupra acțiunii în anulare de față constată că:
Prin sentința arbitrală nr. 58/6.08.2007, pronunțată în dosarul nr.23/2007 Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Taa dmis acțiunea formulată de reclamanta GAZ ROMÂNIA împotriva pârâtei, a obligat pârâta la plata sumei de 53.000 euro în echivalentul în lei, reprezentând despăgubiri din contractul nr. 1013/1.02.2005, a sumei de 126.000 euro, în echivalentul în lei, reprezentând despăgubiri din contractul nr. 1012/1.02.2005, precum și a sumei de 7.334,81 lei taxa de arbitraj.
Pentru a hotărî astfel, instanța arbitrală a reținut din probele administrate că nu se află în fața unei clauze leoniene ci mai degrabă în fața unei situații de nonactivitate economică și nu poate interveni în rearanjarea clauzelor contractuale, cum ar fi putut să o facă dacă pârâta s-ar afla în faliment.
S-a motivat că în speța de față, dezechilibrul contractual a apărut de la început, când pârâta în cunoștință de cauză și fără vreo influență exterioară a semnat contractele respective, ce au devenit imediat legea părților și apoi din proprie inițiativă a invocat rezilierea fără a dovedi că se află în situație de insolvabilitate sau faliment.
Instanța arbitrală nu a putut reține susținerea pârâtei în sensul impunerii de către reclamantă a clauzelor considerate ilicite și imorale, în contextul în care nu s-a făcut nici o dovadă că reclamanta ar fi fost singura furnizoare de instalații de stocare și gaze lichefiate, deținând monopolul, astfel încât și-ar fi impus în mod unilateral toate condițiile.
S-a considerat că într-o astfel de situație instanța nu poate interveni pentru a modifica sau anula o astfel de clauză, pârâta fiind astfel în culpă și urmează să plătească reclamantei sumele prevăzute în contracte cu titlul de daune.
S-a arătat că în al treilea rând, pârâta a învederat faptul că cele două clauze prin care se stabileau sancțiuni patrimoniale, nu au natura juridică a unor clauze penale, regăsindu-se în natura juridică a unor clauze de dezicere, care în fapt reprezintă o clauză de revocare unilaterală.
Pârâta consideră că nu poate fi obligată la plata unor sume în lipsa dovezii prejudiciului și a culpei, context în care consideră pretențiile reclamantei ca fiind vădit imorale și contrare bunelor moravuri.
Din probele administrate, comunicările dintre părți s-a apreciat că rezultă în mod clar că pârâta a fost în culpă evidentă atunci când fără motiv întemeiat a solicitat încetarea contractelor. Singurul motiv potrivit convențiilor părților care ar fi putu duce la încetarea contractelor fără nici o consecință patrimonială reparatorie, îl reprezenta constatarea, declararea în stare de incapacitate, insolvabilitate, faliment a.
Faptul că reclamanta, în vederea îndeplinirii obligațiilor contractuale, a efectuat anumite investiții, constând în rezervoare specifice, precum și contractarea gazului din Ungaria și Serbia s-a arătat că a impus ca modalitate de amortizare a investițiilor inserarea clauzei prin care era sancționată atitudinea pârâtei de a rezilia în mod unilateral și fără motiv întemeiat contractele în derulare.
Având în vedere prevederile art. 969,1069,1073 Cod civil, art. 11 pct. 3 din anexa la contractul nr. 1013/1.02.2005 și art. 8 pct. 3 din anexa la contractul nr. 1012/1.02.2005, instanța arbitrală a admis acțiunea reclamantei și în consecință a obligat pârâta la plata sumei de 53.000 euro, în echivalentul în lei, reprezentând despăgubiri din contractul nr. 1013/1.02.2005, a sumei de 126.000 euro, în echivalentul în lei, reprezentând despăgubiri din contractul nr. 1012/1.02.2005.
În baza art. 274 din Codul d e procedură civilă și în baza art. 48(7) din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură T, pârâta ca și parte căzută în pretenții a fost obligată a-i plăti reclamantei și cheltuielile ocazionate de prezentul litigiu, taxa arbitrală în sumă de 7.334,81 lei.
La sentința arbitrală de față, Dl. dr., arbitru ales de pârâtă, a formulat opinie separată.
Conform opiniei separate formulate de arbitrul, prin înseși contractele încheiate, părțile au reglementat atât răspunderea contractuală a pârâtei pentru încetarea contractului din culpa sa cât și situațiile în care contractul va înceta de drept, fără culpa vreuneia din părți, situație în care este exclusă răspunderea părților.
Or, prin notificările transmise reclamantei pârâta nu a făcut altceva decât să-i notifice acesteia situația de incapacitate de plată în care se află, pentru a fi constatată de către reclamantă, iar aceasta din urmă să accepte încetarea contractului de drept din motive neimputabile pârâtei așa cum se menționează în cele două contracte.
Mai mult, reclamanta a constatat că executarea celor două contracte nu mai poate continua din cauza blocării activității economice a pârâtei, dovada constituind-o ridicarea echipamentelor tehnice de la pârâtă, în urma notificărilor transmise de aceasta din urmă.
Având în vedere situația de fapt dedusă judecății, precum și obligațiile legale ale părților de cooperare, solidaritate și bună - credință în executarea contractelor, izvorâte din art. 970 alin. 1 cod civil care au ca finalitate asigurarea echilibrului contractual, precum și caracterul culpabil al răspunderii contractuale, s-a considerat că despăgubirile solicitate de reclamantă, reprezentând contravaloarea cantității de gaze lichefiate ce ar fi urmat să fie livrate în perioada 2006 - 2015 și a chiriei pentru echipamentele tehnice pe aceiași perioadă, nu au fundament legal.
Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare a solicitând instanței anularea sentinței arbitrale nr. 58/6.08.2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură T pentru nelegalitate și rejudecând pe fond să se respingă ca nefondată acțiunea reclamantei GAZ ROMÎNIA cu cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 364 litera b, f și i Cod procedură civilă.
În baza art. 364 lit."b" Cod procedură civilă, s-a solicitat de către reclamantă să se constate că Tribunalul Arbitral a soluționat litigiul fără existența unei clauze compromisorii, în temeiul unei convenții arbitrale nule.
Din cuprinsul celor 2 contracte principale, respectiv 1012/2005 și 1013/2005 s-a susținut că rezultă cu certitudine că părțile nu au înserat în cuprinsul lor o convenție arbitrală sub forma unei clauze compromisorii. La capitolul 5 din contract, denumit " alte cauze" se prevăd la punctul 4 următoarele: " condițiile generale de contractare fac parte integrantă din contract", iar la art. 13, respectiv 15 din acele condiții generale de contractare, este înserată o clauză compromisorie în care se prevede că " orice litigiu privind validitatea contractelor, sau care au rezultat din interpretarea sau executarea sa, ce nu au putut fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi supuse spre soluționare Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T potrivit procedurii acesteia".
Din cele arătate s-a apreciat că rezultă cu claritate că cele două contracte principale nu au înserate și nu s-a inclus în ele vreo convenție arbitrală cu privire la competența materială a Tribunalului Arbitral, încălcându-se astfel dispozițiile art. 343 și 343 indice 1 Cod procedură civilă.
Un alt motiv de nulitate absolută a sentinței arbitrale, și implicit a necompetenței materiale a Tribunalului Arbitral, este și acela prevăzut de dispozițiile art. 343 indice 1 Cod procedură civilă.
De asemenea potrivit art. 343 indice 2 Cod procedură civilă, se arată că" prin compromis, părțile convin ca litigiul ivit între ele să fie soluționat pe calea arbitrajului, arătându-se sub sancțiunea nulității, obiectul litigiului și numele arbitrilor, sau modalitatea de numire a lor".
Din conținutul acestor dispoziții legale și analizând conținutul celor 2 contracte principale s-a considerat că rezultă că părțile nu au înscris o convenție arbitrală în conținutul contractelor, și astfel sentința a cărei anulare se solicită a fost pronunțată de o instanță necompetentă material.
S-a susținut de către reclamantă că sentința arbitrală este lovită de nulitate absolută fiind incidente dispozițiile art. 364 litera"f" Cod procedură civilă și că Tribunalul Arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Din conținutul acțiunii arbitrale s-a apreciat că rezultă, că obiectul cauzei îl constituie suma de 179.000 euro în echivalent lei cu titlu de despăgubiri, fără a fi formulat un alt capăt de cerere, prin care să se constate că reclamanta intimată a revenit din motive legale asupra acordului dat privind rezilierea contractelor.
Procedând în acest mod Tribunalul arbitral a pronunțat o hotărâre, cu încălcarea dispozițiilor art. 364 litera"f" din Codul d e procedură civilă, în sensul că s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, acesta fiind obligat conform dispozițiilor legale să soluționeze cauza numai asupra obiectului acestuia, fiindu-i interzis să analizeze acordul de voință al părților privind rezilierea contractelor în cazul în care nu era investit printr-un capăt de cerere cuprins în acțiunea arbitrală.
Referitor la motivul de anulare al hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 litera "i" Cod procedură civilă s-a susținut că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.
S-a arătat că hotărârea arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 2, 3 și 7 Cod procedură civilă.
Și sub acest aspect hotărârea este lovită de nulitate absolută, hotărârea necuprinzând în practicaua sa numele reprezentanților și a avocaților care au reprezentat părțile în proces și care au pus concluzii la judecarea pe fond a cauzei.
S-a susținut de reclamantă că Tribunalul arbitral a încălcat și aceste dispoziții imperative ale legii, necomunicându-i nici un act de procedură, nici măcar încheierea prin care s-a amânat pronunțarea sentinței arbitrale.
S-a specificat faptul că sentința arbitrală este lovită de nulitate absolută pentru că nu respectă dispozițiile art. 261 pct. 7 Cod procedură civilă, respectiv dispozitivul nu cuprinde calea de atac și termenul în care se poate exercita.
Un alt motiv de încălcare a dispozițiilor imperative ale legii, care conduce la desființarea hotărârii arbitrale s-a susținut că îl constituie faptul că Tribunalul arbitral a soluționat cauza ca și un litigiu civil și nu ca un litigiu comercial, făcând aplicarea dispozițiilor Codului civil fără nici o referire la dispozițiile Codului comercial și că litigiul era de natură comercială.
Dacă litigiul ar fi fost soluționat conform dispozițiilor din Codul comercial, în cauză își găseau aplicare dispozițiile art. 46 din Codul comercial, ori Tribunalul arbitral în soluționarea litigiului a încălcat cu bună știință aceste prevederi legale, soluționând litigiul doar pe dispozițiile art. 969, 1069 și 1073 Cod civil.
Pe fond, reclamanta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei intimate ca nefondată.
S-a specificat că așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, că între părți s-au încheiat și s-au derulat contractele 1012/1.02.2005 și 1013/1.02.2005.
La data de 8.09.2006, societatea sa a notificat reclamantei intenția de reziliere a contractului de închiriere a utilajului, cu motivarea că activitatea economică a încetat din motive obiective iar această notificare se găsește la dosarul arbitral fila 2.
S-a arătat că reclamanta a fost de acord cu rezilierea contractului, astfel că la data 14.09.2006 și-a ridicat rezervorul de 6000 de kg, precum și anexele acestui rezervor, sens în care s-a încheiat procesul verbal din data de 14.09.2006.
S-a susținut că tot nefondate apar pretențiile reclamantei intimate, și fără suport legal, de vreme ce aceasta și-a ridicat tancul de depozitare a bioxidului de carbon din incinta societății reclamante, astfel că nu îi poate fi imputată acesteia din urmă, nederularea contractului de livrare de gaze, câtă vreme tancul în care acestea se depozitau nu îi mai aparține societății
Un alt aspect pentru care s-a solicitat să se respingă acțiunea reclamantei este acela prevăzut de buna credință a societății sale, aspect ce l-a făcut cunoscut reclamantei prin faptul că societatea și-a încetat activitatea, fiind în incapacitate de plată. Aceste aspecte s-a considerat că le-a dovedit atât prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv adrese de la bănci privind blocarea conturilor, indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile, precum și existența pe rolul DNA a unui dosar penal ce avea ca obiect fapte de evaziune fiscală.
Dat fiind această situație, relațiile cu clienții nu mai erau credibile, astfel că societatea și-a încheiat activitatea chiar dacă în luna august 2007, DNA B i-a comunicat printr-un înscris că împotriva societății și a reprezentanților acesteia nu s-a dispus începerea urmăririi penale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta GAZ ROMÂNIA Tas olicitat respingerea acțiunii arbitrale ca neîntemeiată și menținerea sentinței arbitrale nr. 58/6.08.2007 pronunțată în dosarul Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură T nr. 23/2007 ca temeinică și legală.
Față de excepția de necompetență a Curții de Arbitraj de a soluționa litigiul între părți, excepție ridicată pe calea prezentei acțiuni în anulare și nu în fața Curții de Arbitraj, pârâta a solicitat respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată.
În primul rând s-a învederat instanței că art. 343 ind. 3 alin. 2 Cod procedură civilă prevede expres faptul că: " Tribunalul arbitral își verifică propria sa competență de a soluționa litigiul".
Astfel însăși textul legal prevede obligativitatea Tribunalului arbitral de a analiza competența sa în raport cu voința expresă a părților de a soluționa eventuale litigii pe calea arbitrajului comercial, aspect avut în vedere și analizat de Curtea de Arbitraj care în cuprinsul hotărârii arbitrale specifică faptul că: "Tribunalul arbitral consideră că este legal constituit și competent să soluționeze prezentul litigiu, deoarece în contractele de închiriere echipamente tehnice și livrare gaze lichefiate nr. 1012/2005 respectiv 1013/2005 în capitolul 10 art. 15 din condițiile generale de contractare semnate de părți a fost înscrisă clauza compromisorie, care stabilește competența Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă CCIAT pentru soluționarea litigiilor decurgând din contractele părților".
În al doilea rând s-a învederat faptul că, în cadrul contractelor încheiate de către părți în condițiile generale de contractare, care fac parte integrantă din contract, adică au aplicabilitate între părți, se regăsesc semnăturile reprezentanților ambelor părți cât și ștampilele societăților, părțile recunoscând și acceptând în mod expres clauzele inserate.
S-a susținut că prin argumentele prezentate în cadrul acțiunii reclamanta creează o gravă confuzie interpretând în mod eronat dispozițiile legale referitor la diferențele existente între sintagmele " clauză compromisorie" și " compromis".
Referitor la motivul nr. 2 invocat de către pârâtă în acțiunea în anulare s-a solicitat să se respingă acțiunea în anulare întemeiată pe acest motiv, observându-se că prin cererea arbitrală formulată de către reclamantă s-a solicitat obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 179.000 euro, ce cuprinde: echivalentul în lei a sumei de 53.000 euro, reprezentând despăgubiri din contractul nr. 1013/1.02.2005, echivalentul în lei a sumei de 126.000 euro, reprezentând despăgubiri din contractul nr. 1012/1.02.2005, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, iar în dispozitivul sentinței atacate instanța a încuviințat întocmai petitele solicitate obligând-o pe pârâtă la plata echivalentului în lei a sumei de 179.000 euro.
Referitor la motivul de anulare invocat care se referă la faptul că sentința arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 2, 3 și 7 Cod procedură civilă s-a solicitat respingerea acțiunii în anulare și raportat la acest motiv. Din cuprinsul sentinței arbitrale și din cuprinsul dosarului arbitral depus la dosarul cauzei reiese în mod evident faptul că a fost amânată pronunțarea hotărârii în baza art. 360 indice 1 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art. 260 Cod procedură civilă pentru data de 6.08.2007.
Referitor la motivul prevăzut de art. 260 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă nu se aplică în cazul sentințelor arbitrale având în vedere că art. 361 Cod procedură civilă prevede în mod expres elementele ce trebuie cuprinse de către hotărârea arbitrală.
Referitor la motivul de anulare prevăzut la art. 361 lit. i Cod procedură civilă soluționarea litigiului ca fiind un " litigiu civil și nu ca un litigiu comercial" s-a solicitat ca după o analiză atentă a tuturor actelor existente în dosarul arbitral precum și a susținerilor părților, a probelor administrate să se constate temeinicia sentinței arbitrale raportat la normele prevăzute de Codul comercial, norme care se completează cu legea generală în materie și anume legea civilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta GAZ ROMÂNIA a arătat că prin adresa debitoarei nr. 83/8.09.2006 aceasta a comunicat intenția sa de a rezilia în mod unilateral contractul din inițiativa sa începând cu data de 30.09.2006.
S-a menționat că solicitarea privind rezilierea contractelor nu a pornit din partea societății reclamante, ci aceasta a fost clar manifestată de către pârâtă, fapt necontestat de către aceasta, societatea sa neputând obliga un partener contractual să continuie colaborarea în baza contractelor încheiate cu atât mai mult cu cât există posibilitatea rezilierii acestor contracte, posibilitate exprimată de către pârâtă.
S-a menționat că deși debitoarea afirmă că se află în incapacitate de plată, adică acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin imposibilitatea vădită de plată a datoriilor acestuia din cauza lipsei disponibilului, în mod paradoxal, aceasta, după rezilierea contractului, achită către societatea reclamantă întreg debitul cumulat vreme de mai multe luni, dovedind prin acest fapt că nu este în incapacitate de plată, achitându-și datoriile restante.
S-a subliniat faptul că pârâta a emis un răspuns către prin care a specificat că este de acord cu rezilierea contractului, menținându-și în rest pretențiile referitor la despăgubirile pe care aceasta trebuie să i le achite conform prevederilor contractuale.
S-a precizat că, articolele inserate în contractele încheiate, au natura juridică de daune interese, și anume acestea semnifică despăgubiri în bani pe care debitorul este îndatorat să le plătească în scopul reparării prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor contractuale.
În momentul în care sunt îndeplinite aceste condiții ale răspunderii contractuale creditorul, adică societatea sa este îndreptățită de a pretinde debitorului plata de daune interese.
Astfel, prin evaluarea convențională a daunelor interese, părțile inserează în cuprinsul contractului evaluarea prejudiciului suferit precum și stabilesc despăgubirile ce li se cuvin uneia dintre ele, anticipând aceste daune interese.
S-a subliniat faptul că după cum s-a specificat pe larg și în cadrul dosarului arbitral, debitoarea nu s-a aflat și nici în acest moment nu se află în incapacitate de plată, existența unor litigii ( care de altfel existau înainte de semnarea contractului cu societatea sa) cu instituții bugetare nu este de natura încadrării acesteia ca fiind în incapacitate de plăți.
S-a subliniat faptul că motivele de desființare a sentinței arbitrale sunt prevăzute în mod expres de lege la art. 364 Cod procedură civilă instanța sesizată cu acțiunea în anulare nefiind investită să analizeze fondul cauzei ci doar în cazul existenței unuia dintre aceste motive de desființare, ori s-a considerat că nu operează în acest caz nici un motiv de desființare dintre cele enumerate de către pârâta reclamantă.
Prin concluziile scrise formulate, pârâta GAZ ROMÂNIA a solicitat respingerea acțiunii arbitrale ca fiind neîntemeiată și menținerea ca temeinică și legală a sentinței arbitrale nr. 58/6.08.2007 pronunțată în dosarul Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură T nr. 23/2007, ca fiind temeinică și legală.
Prin notele de ședință formulate reclamanta a menționat că la data de 8.09.2006 a notificat GAZ ROMÂNIA despre intenția sa de a rezilia pe cale amiabilă cele două contracte întrucât societatea nu mai desfășoară activitate insă societatea pârâtă nu a dorit acest lucru astfel că și în momentul de față contractele sunt în derulare chiar dacă societatea pârâtă și-a ridicat din incinta societății reclamante rezervorul de bioxid de carbon.
Prin cererea depusă în ședința publică din data de 25.03.2008, pârâta GAZ ROMÂNIA a solicitat îndreptarea erorii materiale din cuprinsul încheierii de ședință din data de 12.02.2008, și s-a învederat instanței că reprezentantul legal al societății sale nu a susținut ca fiind în ființă contractele încheiate cu reclamanta, ci dimpotrivă din toată atitudinea procesuală a societății și din toate întâmpinările, notele de ședință și concluziile formulate a precizat în mod expres faptul că respectivele contracte au fost reziliate din vina reclamantei, ele nemaifiind în ființă.
Examinând acțiunea în anulare formulată de reclamanta prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale invocate, se reține că este întemeiată pentru motivul prevăzut de art. 364 litera i Cod procedură civilă, urmând să fie admisă și să se dispună anularea sentinței arbitrale nr. 58/6.08.2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T în dosar nr. 23/2007 pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 364 litera b Cod procedură civilă, se reține că este neîntemeiată excepția de necompetență materială a Tribunalului arbitral invocată de către reclamanta prin acțiunea în anulare formulată.
Potrivit dispozițiilor art. 343 indice 3 alin. 1 Cod procedură civilă "Încheierea convenției arbitrale exclude pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanței judecătorești".
Cu ocazia soluționării cauzei, Tribunalul arbitral a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 343 indice 3 alin. 2 Cod procedură civilă considerând că este legal constituit și competent să soluționeze litigiul, întrucât în contractele de închiriere echipamente tehnice și livrare gaze lichefiate nr. 1013/1.02.2005 și respectiv nr. 1012/1.02.2005, dată la art. 15 și 13 din Condițiile Generale de Contractare semnate de părți s-a înscris clauza compromisorie care a stabilit competența Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T în soluționarea litigiilor decurgând din contractele părților.
Este neîntemeiată și referirea reclamantei la inexistenta unui compromis în sensul dispozițiilor art. 343 indice 2 Cod procedură civilă.
Se constată că atunci când părțile au indicat prin clauza compromisorie o anumită instituție de arbitraj, rezultă că prin acest fapt părțile acceptă regulile de procedură ale instituției respective.
De altfel, conform mențiunilor din citația de la fila 40 dosar arbitral reclamanta GAZ ROMÂNIA a propus ca arbitru pe D-nul, iar pârâta pe D-nul care au procedat la alegerea supraarbitrului în persoana D-lui.
Ca urmare a propunerii ca arbitru din partea în persoana D-lui, reclamanta nu mai poate invoca inexistența unui compromis în conformitate cu dispozițiile art. 343 indice 2 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de nulitate a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 litera f Cod procedură civilă invocat de reclamantă, se reține că este neîntemeiat urmând să fie respins.
Astfel prin cererea arbitrală GAZ ROMÂNIA a solicitat obligarea la plata echivalentului în lei a sumei de 179.000 euro ce cuprinde echivalentul în lei a sumei de 53.000 euro, reprezentând despăgubiri din contractul nr. 1013/1.02.2005, echivalentul în lei a sumei de 126.000 euro, reprezentând despăgubiri din contractul nr. 1012/1.02.2005, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Prin hotărârea arbitrală a cărei anulare s-a cerut Tribunalul arbitral a obligat la plata echivalentului în lei a sumei de 179.000 euro precum și a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de arbitraj.
Referitor la motivul de anulare prevăzut de art. 364 litera i Cod procedură civilă în sensul că litigiul a fost soluționat ca litigiu civil de către tribunalul arbitral și nu ca litigiu comercial, se reține că este neîntemeiată întrucât din analiza tuturor actelor existente în dosarul arbitral, a probelor administrate în cauză reiese că a fost aplicată legea comercială, fiind aplicabile dispozițiile art. 4, 7 și 46 Cod comercial care se completează cu legea civilă, iar litigiul a fost soluționat ca litigiu comercial d e un tribunal arbitral legal constituit.
Referitor la motivul de anulare invocat de reclamanta care se referă la faptul că sentința arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 2, 3 și 7 Cod procedură civilă, se reține că acesta nu se încadrează în dispozițiile art. 364 litera i Cod procedură civilă nefiind de natură să ducă la anularea hotărârii arbitrale.
Instanța reține ca fiind incident în cauză motivul prevăzut de art. 364 litera i Cod procedură civilă invocat de reclamanta ca temei al acțiunii în anulare formulate.
Potrivit dispozițiilor art. 364 alin. 1 litera i Cod procedură civilă" Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive: i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii".
Astfel, Tribunalul arbitral a admis acțiunea reclamantei GAZ ROMÂNIA dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 53.000 euro, reprezentând despăgubiri din contractul nr. 1013/1.02.2005, echivalentul în lei a sumei de 126.000 euro, reprezentând despăgubiri din contractul de închiriere nr. 1012/1.02.2005, fără a exista prin cererea de arbitrare formulată, un capăt de cerere privind rezilierea celor două contracte.
Conform prevederilor art. 1020 Cod civil" Condiția rezolutorie este sub înțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său", iar potrivit dispozițiilor art. 1021 Cod civil" Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care după circumstanțe poate acorda un termen părții acționate( Cod civil 1020)".
În Capitolul VIII Încetarea contractului, art. 8 alin. 3 din contractul de livrare gaze lichefiate nr. 1012/1.02.2005 se menționează că" În primii trei ani beneficiarul nu poate rezilia contractul din proprie inițiativă. În caz contrar, beneficiarul datorează despăgubiri reprezentând contravaloarea cantității de gaze prevăzută la capitolul 3, ce trebuia să fie livrată pe toată perioada rămasă până la expirarea contractului".
De asemenea prin Condițiile Generale de Contractare ale contractului nr. 1013/1.02.2005, Capitolul VI art. 11 alin. 3 se stipulează următoarele" Chiriașul nu poate rezilia contractul din proprie inițiativă în primii trei ani. În caz contrar, chiriașul datorează despăgubiri reprezentând chiria pentru echipamente tehnice pe toată perioada rămasă până la expirarea contractului".
Din prevederile contractelor încheiate între părți, rezultă că despăgubirile puteau fi solicitate de către reclamanta GAZ ROMÂNIA doar ca o consecință a rezilierii celor două contracte și nu atâta vreme cât cele două contracte sunt în ființă.
Se reține că Tribunalul arbitral prin sentința arbitrală nr. 58/6.08.2007 pronunțată în dosar nr. 23/2007 prin obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 179.000 euro cu titlu de despăgubiri, deși nu a existat și un capăt de cerere privind rezilierea celor două contracte, a încălcat dispozițiile imperative ale art. 1021 Cod civil.
Prin aceasta devin incidente în cauză dispozițiile art. 364 litera i Cod procedură civilă, ca temei al admiterii acțiunii în anulare formulate.
În ceea ce privește fondul cauzei, din probele de la dosar rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege care să determine plata despăgubirilor solicitate de GAZ ROMÂNIA
Temeiurile acțiunii în despăgubiri ale reclamantei GAZ ROMÂNIA le-au reprezentat clauzele inserate în art. 11 alin. 3 al contractului nr. 1013/1.02.2005 precum și în art. 8 alin. 3 din contractul de livrare gaze lichefiate nr. 1012/1.02.2005.
În mod nefondat pârâta GAZ ROMÂNIA a susținut că cele două contracte au fost reziliate din inițiativa reclamantei, ele nemaifiind în ființă.
Se reține că la data de 8.09.2006 a notificat-o pe pârâta GAZ ROMÂNIA despre intenția de a rezilia contractul nr. 1013/1.02.2005, la care GAZ ROMÂNIA a răspuns prin adresa din 26.09.2006 că este de acord cu rezilierea contractului începând cu data de 30.09.2006 cu condiția plății sumei de 179.000 euro conform calculului anexat cu titlu de despăgubiri.
Având în vedere că nu s-a făcut dovada rezilierii celor două contracte GAZ ROMÂNIA nu era îndreptățită să solicite obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 179.000 euro echivalent în lei.
prin corespondența purtată cu GAZ ROMÂNIA și-a exprimat doar intenția de a rezilia contractele intenție care însă nu s-a materializat în fapt, ca urmare a solicitării acesteia din urmă de a i se plăti suma de 179.000 euro echivalent în lei.
În ceea ce privește susținerea GAZ ROMÂNIA în sensul că prin adresa reclamantei nr. 50818/19.10.2006 aceasta a achiesat la pretențiile sale fiind de acord cu plata chiriei pentru echipamentul tehnic pe o perioadă de 3 ani, se reține că este neîntemeiată întrucât acest aspect urma să fie pus în discuție doar în situația rezilierii contractului respectiv.
Față de cele reținute, Curtea urmează să admită acțiunea în anulare formulată de reclamanta împotriva sentinței arbitrale nr. 58/6.08.2007, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură T în dosarul nr.23/2007, în contradictoriu cu pârâta GAZ ROMÂNIA,
Să anuleze sentința arbitrală nr. 58/6.08.2007, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură T în dosarul nr.23/2007,
Să respingă cererea de arbitrare formulata de reclamanta GAZ ROMÂNIA împotriva pârâtei având ca obiect despăgubiri reprezentând echivalentul în lei a sumei de 179.000 euro,
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă urmează să oblige pârâta GAZ ROMÂNIA să-i plătească reclamantei suma de 7.270 RON cu titlu de cheltuieli de judecată,
Să admită cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul încheierii de ședință din 12.02.1008, în sensul că în loc de mențiunea: Reprezentanta pârâtei depune trei înscrisuri, arătând că nu s-a solicitat rezilierea celor două contracte de închiriere, acestea fiind în ființă precum și faptul că societatea reclamantă a achitat debitele în litigiu cu întârziere, se va consemna în mod corect: Reprezentanta pârâtei depune trei înscrisuri, arătând că nu s-a solicitat rezilierea celor două contracte de închiriere, precum și faptul că societatea reclamantă a achitat debitele în litigiu cu întârziere, urmând ca din susținerile reprezentantei pârâtei să fie înlăturată mențiunea" acestea fiind în ființă", care din eroare s-a consemnat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în anulare formulată de reclamanta, cu sediul în A,-/A, județul A împotriva sentinței arbitrale nr. 58/6.08.2007, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură T în dosarul nr.23/2007, în contradictoriu cu pârâta GAZ ROMÂNIA, cu sediul în T,-, județul
Anulează sentința arbitrală nr. 58/6.08.2007, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură T în dosarul nr.23/2007.
Respinge cererea de arbitrare formulata de reclamanta GAZ ROMÂNIA împotriva pârâtei având ca obiect despăgubiri reprezentând echivalentul în lei a sumei de 179.000 euro.
Obligă pârâta GAZ ROMÂNIA să-i plătească reclamantei suma de 7.270 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul încheierii de ședință din 12.02.1008, în sensul că în loc de mențiunea: Reprezentanta pârâtei depune trei înscrisuri, arătând că nu s-a solicitat rezilierea celor două contracte de închiriere, acestea fiind în ființă precum și faptul că societatea reclamantă a achitat debitele în litigiu cu întârziere, se va consemna în mod corect: Reprezentanta pârâtei depune trei înscrisuri, arătând că nu s-a solicitat rezilierea celor două contracte de închiriere, precum și faptul că societatea reclamantă a achitat debitele în litigiu cu întârziere.
Din susținerile reprezentantei pârâtei urmează a fi înlăturată mențiunea" acestea fiind în ființă", care din eroare s-a consemnat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2008.
PREȘEDINTE, GREFIER
Red. - 5.05.2008
Tehnored. - 8.05.2008/ 4 ex.
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu
