Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 18/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția Comercială
Dosar: -
Operator nr.2928
SENTINȚA CIVILĂ NR. 18/PI
Ședința publică din 09 iunie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea acțiunii formulată de reclamanta - - T având ca obiect anularea sentinței arbitrale nr. 14/07.04.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T în dosar nr. 67/2008 în contradictoriu cu - -.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă consilier juridic, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 06.06.2008, întâmpinare formulată de pârât și extras din Monitorul Oficial nr. 2522/07.05.2008 privind - -.
Un exemplar din întâmpinare se comunică reprezentantului reclamantei, care arată că nu solicită acordarea unui termen pentru studiul înscrisului comunicat.
Se constată de asemenea depus dosarul nr. 67/2008 al Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T, care urmează a fi restituit instanței arbitrale după pronunțarea și redactarea hotărârii.
Curtea acordă cuvântul părților cu privire la cererea de suspendare.
Reprezentantul reclamantei arată că nu insistă în cererea de suspendare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea fondului.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, anularea sentinței arbitrale nr. 14/07.04.2008, fără cheltuieli de judecată, arătând că s-au încălcat dispozițiile imperative ale legii cu privire la efectele obligatorii ale actelor care emanau de la părți, că tribunalul arbitral nu a ținut cont de actele prezentate privind compensarea ce a intervenit în 2007, că acordul din 2000 fost calificat ca fiind o propunere, deși este un act adițional la contract, ce are semnăturile reprezentanților legali ai societății. Susține că în speță compensația care a operat în 2004 stins chiar mai mult decât debitul înscris, compensația fiind un mod legal de stingere a obligațiilor. Arată că factura nu a fost acceptată prin ștampilare, că cealaltă parte nu a făcut dovada împlinirii termenului, după care era îndreptățită la formularea cererii pentru restituirea garanțiilor, că nu s-a făcut dovada ultimei livrări funcție de care se calculează data restituirii garanțiilor.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin sentința arbitrală nr. 14/07.04.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T în dosar nr. 67/2008, s-a admis acțiunea precizată a reclamantei împotriva pârâtei ""; a fost bligată pârâta la restituirea garantiei in sumă de 118.956,64 lei, la plata sumei de 3.452,26 lei reprezentând taxa arbitrală, a sumei de 5.950 lei reprezentând onorariu avocațial și a sumei de 3.755,50 lei reprezentând onorariu expert; a espins cererea reconventională a pârâtei
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Arbitraj Comercial d pe lângă Camera de Comeri, Industrie și Agricultură T a reținut că reclamanta a cerut obligarea pârâtei A la plata sumei de 118.956,64 lei, reprezentând contravaloarea facturii fișcale nr. -/2 din 17.05.2006 neachitată la termenul scadent, din care 12.414,66 lei contravaloarea TVA calculată in baza legii nr. 345/2002; obligarea pârâtei la plata penalităților conform cap. pct. 4 din contractul nr. --99-0004/2000, de 0,2% din valoare contractului pentru fiecare zi de întârziere de la data de 17.05.2006 până la data stingerii debitului, plus cheltuieli de arbitraj.
S-a mai constatat că pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii de arbitrare ca nefondată, precum și obligarea reclamantei la plata sumei de 22.644,51 lei, reprezentând plată nedatorată, in temeiul art. 1092 alin (1) Cod civil.
Tribunalul arbitral a constatat că este legal investit, având in vedere clauza compromisorie inserată in contract și a constatat că este legal constituit, rețoinând că între părti a fost încheiat contractul nr. --99-0004/2000 prin care reclamanta se obliga să execute pentru pârâtă următoarele lucrări: procurare materiale pentru execuție, sablare, vopsire construcție metalică, ambalarea și încărcarea furniturii pe mijloace de transport puse la dispoziție de beneficiară. Conform clauzelor contractuale, prevăzute la cap.Xl pct.6, din totalul facturat și acceptat la plată s-a reținut o sumă reprezentând 10% din valoarea acesteia de către beneficiară până la terminarea perioadei de garanție, data scadentă fiind 31.03.2006.
S-a apreciat de către instanța arbitrală că pârâta și-a executat obligațiile asumate prin contractul semnat, și că periodic, în ritmul convenit, s-au efectuat decontările financiare între părti și restituirea garantiei de 10% reținută in baza contractului de execuție, rămânând a mai fi decontată factura fiscală nr. -/02 din 17.05.2006 cu scadență la 31.03.2006, în valoare de 118.956,64 lei reprezentând o parte din garanția reținută și nerestituită furnizorului reclamant, in termenul de 64 de luni stabilit in contract.
Pârâta susținut că la data de 08.12.2000 ar fi realizat cu reclamanta o compensare a datoriilor reciproce din care ar rezulta o datorie mai mică din partea pârâtei, iar in final prin decontul privind situația livrărilor și încasărilor ar rezulta că a achitat în plus către reclamantă o anumită sumă, sumă ce face obiectul cererii sale reconventionale.
Prin expertiza contabilă dispusă de tribunalul arbitral s-a stabilit că în speță compensarea realizată între părti prin scrisoarea nr. 2389/08.12.2000 este o simplă propunere din partea pârâtei către reclamantă pentru stingerea diferentei de pretentii dintre pării, actul respectiv nefiind înregistrat in contabilitatea reclamantei, iar în cea a pârâtei numai după ce a fost sesizată instanta arbitrală.
S-a mai constatat că la data de 01.02.2001, după câteva luni, părtile s-au întâlnit și au întocmit decontul final privind situația livrărilor, facturărilor și încasărilor dintre părti, act comun de voință a părților in care nu se regăsește această propunere de compensare pe care partea interesată, în speță pârâta din acest litigiu, trebuia să insiste și să o includă in acel decont final, instanța concluzionând că acest act a fost doar o propunere formal acceptată dar nefinalizată printr-un act juridic, in care să se prevadă modificările contractuale vizând diminuarea garanției și că această modificare a contractului trebuia să apară sub forma unui act adițional modificator al contractului inițial. Mai mult, o compensare a obligațiilor dintre două părti contractante cu trecerea acesteia prin evidența contabilă se poate face doar prin convenție de compensare, însoțită de un ordin de compensare.
Reclamanta în fața instanței arbitrale a precizat că înțelege să renunțe la penalitățile din acest litigiu.
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. - la data de 14.05.2008, reclamanta - - T în contradictoriu cu pârâta - - a solicitat anularea sentinței arbitrale nr. 14/07.04.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T în dosar nr. 67/2008, prin care a fost obligată reclamanta la plata sumei de 118.956,64 lei reprezentând restituire garanție, urmând ca pe fond, în rejudecare să să respingă aciunea principală și să se admită acțiunea reconvențională, cu cheltuieli de judecată, respectiv să se spună obligarea pârâtei, in temeiul art. 1092 alin (1) Cod civil, la plata sumei de 22.644,51 Ron, reprezentând plată nedatorată. A mai solicitat în temeiul art. 365 alin (3) Cod procedură civilă, suspendarea executării sentinței arbitrale nr. 14/07.04.2008, până la judecarea prezentei aciuni în anulare.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în fapt, pârâta - reclamantă în dosarul de arbitraj, a chemat societatea - - in judecată pentru a o obliga la plata sumei de 118.956,64 lei, apreciată ca fiind o parte din contravaloarea garanției constituită in temeiul contractului nr. TG --99 încheiat între părți.
Conform Contractului mai sus menționat, reclamanta s-a obligat să presteze următoarele lucrări pentru subscrisa societate: procurarea unor materiale pentru execuție, sablare, vopsire construcție metalică, ambalarea și încărcarea furniturii in mjloace de transport. În temeiul art. 1 și XI.6 din acest Contract, reclamanta trebuie să rețină 10% din sumele facturate de -, ca și garanție, urmând a se restitui această sumă in termen de 5 ani de data semnării procesului-verbal de recepție, dar nu mai mult de 64 de luni de la ultima livrare.
Se mai arată că a formulat acțiune reconvențională, prin care a solicitat obligarea -, în temeiul art. 1092 alin. 1 Cod civil, la plata sumei de 22.644,51 lei reprerentând plată nedatorată, în cauză fiind administrată proba cu expertiza n speclalitatea contabilitate.
Reclamanta, vând in vedere motivarea hotărârii arbitrale, raportat la probele administrate, consideră că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dipozițiile imperative ale legii, situație în are, potrivit dispozițiilor art. 364 litera i Cod procedură civilă, hotărârea arbitrală se impune a fi desființată. Consideră că instana arbitrală nu a ținut cont in soluționarea cauzei de unele probe evidente și de netăgăduit, precum și de dispozilii imperative ale legii, care trebuiau aplicate după administrarea probelor și ar fi trebuit să conducă la respingerea acțiunii reclamantei pentru motivul că sumele solicitate de aceasta nu mai puteau fi considerate a fi datorate de Astfel, din documentul numit "Situația facturilor emisre de către, la contractul nr. TG --99 / 2000 reiese că totalul sumei facturate de a fost de 1.073.035,78 DM, iar din această sumă, un procent de 10% a reprezentat garanția produselor livrate, adică o sumă totală 107.303,57 DM. Ca o consecință a celor anterior expuse, reclamanta consideră că instana arbitrală trebuia să țină cont pe de o parte, de plățile care au stins parțial datoria, iar pe de altă parte de modificările prevederilor contractuale surenite între părți, dar nu a făcut acest lucru, încălcând norme imperative privind stingerea obligațiilor, respectiv pe ele privind principiul forei obligatorii a contractului, consacrat in terminis de dispozițiile art. 969 Cod civil.
Reclamanta consideră că în mod greșit instanța arbitrală a refuzat să recunoască eficiența juridică a acordului la care au ajuns părțile litigante prin actul semnat la data de 08.12.2000, prin care se reducea valoarea garanției aferentă contractului nr.TG --99 de la suma de 107.303.57 DM la suma de 38.950 DM, făcând trimitere la înscrisul cu nr. 2389/08.12.2000 care cuprinde acordul anterior menționat, înscris necontestat de partea adversă, dar ale cărui efecte juridice au fost ignorate de instanța arbitrală. Precizează că acest înscris este semnat de către reprezentanții legali al celor două părți și poartă ștampila acestora, actul dobândind caracterul unui act adițional la contraetul nr. 0004/2000 (TG -), prin care părțile au convenit de comun acord la reducerea cuantumului garanțiilor, datorită unor modificări ale prestaiilor, precum prestații și manoperă suplimentară, dar și întârzieri înregistrate la livrări. Arata că aceste prevederi ale actului in discuție sunt modificări ale prestațiilor stabilite inițial în sarcina părților, acestea conferind actului respectiv natura juridică a unui act adițional la contractul pe care îl modifică.
Reclamanta a mai arătat că ulterior, în data de 02.07.2004, s-a efectuat o compensație voluntară între datoriile reciproce dintre părți,fapt recunoscut de pârâtă în documentul numit "Situația facturilor emise de - - C către - - T, la contractul nr. TG --99/2000", prin care se arată faptul că s-a compensat suma de 635.809.667 l (63.580,96 n). Arată că eoarece la data acestei compensări datora către - - echivalentul sumei de 38.950, adică suma de 40.936,45 Ron, reclamanta plătind suma de 63.580,96, rezulltă că a achitat cu 22.644,51 Ron mai mult decât datora către - -.
Reclamanta din prezentul dosar consideră că instanța arbitrală nu a ținut cont de efectele actului din data de 08.12.2000, considerând că acest act este "o simplă propunere din partea pârâtei către reclamantă pentru tingerea diferenței de etenții dintre părți, încălcând dispozițiile art. 1143, 1144 Cod civil, care reglementează comensația p. legală ca mod de stingere a obligatiilor, precum și dispozițiile art. 969 Cod civil. Consideră că instanța arbitrală a considerat in mod greșit că datorită neincluderii în decontul final din data de 01.02.2001 a actului din 08.12.2000, acestui din urmă act nu i se pot recunoaște efecte juridice, neregistrarea acestui act adițional in contabilitatea intimatei nefiind de natură să producă o astfel de consecin Astfel, consideră că instana arbitrală a pronunțat o hotărâre fară temei legal. Apreciază că procedând în acest mod, instana arbitrală a încălcat dispozițiile imperative ale art. 35 din Decretul 31/1954 privind persoanele fizice și persoanele juridice, potrivit cu care: "actele iuridice fă cute de organele persoanei juridice în limitele ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseși", astfel că singura concluzie la care putea ajunge instanța arbitrală ar fi fost aceea că actul din 08.12.2000 nu poate fi în nici un caz o simplă "propunere" făcută de una dintre părț către cealaltă, ci act care produce efecte juridice cu care părțile au fost de acord, și anume reducerea cuantumului pretențiilor.
Reclamanta susține că prin întocmirea decontului final din data de 01.02.2001 se pot modifica unilateral prevederi contractuale anterior stabilite prin acordul comun al părților, deoarece acest decont final nu a fost semnat de persoanele împuternicite să reprezinte și să angajeze cele două părți, deci acest decont final nu poate fi decât o enumerare a unor plăți efectuate deja, arătându-se și intrumentele de plată corespunzătoare fiecărei plăți, considerând că nu i se poate imputa faptul că nu a insistat includerea in decontul respectiv a actului cu nr. 2389 din 08.12.2000, deoarece decontul respectiv nu a fost un acord de voină între două părți, care urma să roducă p. efecte iuridice în contul acestora, ci doar un document contabil, semnat de contabilii părților litigante.
Privitor la referirea instanței arbitrală că "o compensare a obligațiilor dintre două pării contractante se poate face doar rin p. convenție de compensare însoțită de ordin de compensare", reclamanta arată că instanța nu a ținut cont nici de faptul că în data de 02.07.2004 s-a efectuat o compensare între datoriile reciproce dintre părți, referindu-se la ordinul de compensare seria B nr. -, prin care părțile au stins o datorie de 63.580,96 Ron, arătând că instanța arbitrală nu a făcut nici o referire la acest act, și nu a inut cont de efectele acestuia i de reducerea cu suma compensată, adică cu 63.580.96 Ron, totalul datoriilor care mai existau la acea dată. Arată că această ultimă compensare din data de 02.07.2004 s-a uat prin convenție de compensare însotită de ordin de compensare, dar nu a fost luată în considerare de instanță, care nu a ținut cont nici de faptul că factura nr. -/17.05.2006, a cărei achitare o solicită intimata, nu a fost acceptata de reclamanta nici prin semnare și nici prin ștampilare, aceasta nefiind înregistrată in contabilitatea reclamantei din prezentul dosar, astfel că nici acest înscris nu poate proba existenta vreunei datorii a sa către - -, deoarece art. 46 din Codul comercial arată explicit că obligațiunile comerciale se probează cu facturi acceptate.
Se mai susține că, în conformitate cu constatărilor Raportului expertului întocmit în cauză, la răspunsul la întrebarea nr. 3/5, pag. 15, factura nu a fost înregistrată in contabilitatea nici uneia dintre părți, aceasta fiind "întocmită ilegal, neexistând nici un temei legal in baza căruia să fie întocmită", iar instanța arbitrală a recunoscut eficacitatea acestui act juridic în mod greșit, câtă vreme probele administrate in cauză statuează că actul este ilegal. Concluzionând, arată că factura nr. -/17.05.2006 este principalul temei și probă a reclamantei in susținerea pretențiilor sale, rezultă că acțiunea acesteia este neîntemeiată, impunându-se respingerea ei.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 364 și următoarele Cod procedură civilă, referitoare la desființarea hotărârii arbitrale, Curtea constată și reține că acțiunea de față este neîntemeiată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 364 Cod procedură civilă "Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului; b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante; c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală; d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită; e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353^3; f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri; h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire; i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii."
După cum se poate observa din interpretarea dispozițiilor arătate mai sus, legiuitorul a înțeles să prevadă în mod limitativ situațiile în care se poate ataca cu acțiune în anulare o hotărâre arbitrală, ceea ce înseamnă că nu se poate ataca pe motiv de nulitate o hotărâre arbitrală decât în cazurile și pentru motivele anume indicate de textul de lege arătat mai sus.
Soluționarea prin arbitraj a oricărui litigiu patrimonial este opțiunea părților și se realizează prin convenția acestora, însă în momentul în care ele optează pentru această cale de soluționare, urmează a se supune dispozițiilor procedurale din Codul d e procedură civilă referitoare la desființarea hotărârilor arbitrale, dar această cale procedurală nu este una devolutivă, deci nu pot fi invocate motive privitoare la fondul cauzei, la felul în care tribunalul arbitral a judecat în fond pricina și această acțiune în anularea hotărârilor arbitrale nu poate fi confundată cu o cale de atac ordinară în materie civilă.
Practic instanța sesizată cu acțiunea în anulare este ținută să verifice doar dacă acțiunea în anulare poate fi desființată pentru unul din motivele expres și limitativ arătate la art. 364 lit. a-i Cod procedură civilă și nu este învestită să rejudece fondul cauzei sau să analizeze modul în care tribunalul arbitral a judecat fondul cauzei dedusă judecății arbitrale.
Chiar dacă reclamanta - - - pârâtă în dosarul arbitral, și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 364 lit. i Cod procedură civilă, motivele invocate de aceasta în acțiunea în anulare nu se înscriu în sfera de aplicabilitate a acestui text de lege, căci 364 lit. i Cod procedură civilă devine incident doar atunci când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziții imperative ale legii, ori, motivele invocate de - - se referă la greșita apreciere a probatoriilor administrate de către tribunalul arbitral, respectiv înscrisuri și expertiza efectuată, probe care în opinia sa trebuiau interpretate în sensul respingerii acțiunii formulată de - -, ori faptul că în opinia - - acțiunea arbitrală trebuia respinsă ca neîntemeiată pentru argumentele invocate în dosarul de față nu constituie un motiv de desființare a hotărârii arbitrale.
Astfel fiind, pentru considerentele mai sus invocate, se va respinge acțiunea formulată reclamanta - - având ca obiect anularea sentinței arbitrale nr. 14/07.04.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T în dosar nr. 67/2008 în contradictoriu cu pârâta - -.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată reclamanta - -, cu sediul în T,-, jud. T, având ca obiect anularea sentinței arbitrale nr. 14/07.04.2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură T în dosar nr. 67/2008 în contradictoriu cu - -, cu sediul în C, DN 68 km 3,2, jud. C-
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 iunie 2008.
PRESEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red. PM/01.07.2008
Tehn. /4 ex./01.07.2008
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu
