Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția comercială
SENTINȚA NR.2/ DOSAR NR-
Ședința publică din 17 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codruța Vodă judecător
Grefier - - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii în anulare formulată de reclamanta & LEASING împotriva hotărârii arbitrale nr.13 din 2 octombrie 2008, pronunțate de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie B, în dosarul nr.10/A/2008.
La apelul nominal făcut ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa pârâtei & Leasing și a reclamantei
Procedura de citare legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 martie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 17 martie 2009.
CURTEA
Asupra acțiunii de față:
Prin Hotărârea arbitrală nr.13/2.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arbitral B s-a admis în parte acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial a admis în parte acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie B sub nr.1981 din data de 10.04.2008, formulată de în calitate de reclamantă împotriva pârâtei & Leasing persoană juridică austriacă, și în consecință:
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 12.123 Euro cu titlu de daune.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei îndreptată împotriva aceleiași pârâte, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de leasing financiar nr.379-23106-03 din data de 19.11.2003, încheiat cu aceasta, precum și cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 43.385,29 Euro.
A reținut Tribunalul că din analiza actelor și probelor de la dosar și susținerile părților, a rezultat, incontestabil că pârâta 1 a încheiat cu reclamanta contractul de leasing indicat de aceasta în cererea de arbitrare. Prin acest contract, pârâta 1, în calitate de locator financiar, s-a obligat a-i livra reclamantei bunurile - obiect al contractului - iar acesta, în calitate de locatar, urma să-i achite prețul de leasing al obiectelor pe care, la expirarea contractului, să le poată cumpăra la prețul rezidual prestabilit.
Contractul prevede în esență, condițiile și modul de livrare. Plata prealabilă de către reclamantă a avansului de 15% din prețul bunurilor, 14.700 Euro, taxa de management de 2%, 1.960 Euro, rata de leasing trimestrială de 6.300 Euro, exclusiv TVA și/sau impozit la sursă, stabilite legal pentru fiecare dintre părți, contractul extinzându-se pe o durată de 42 de luni, precum și taxa de asigurare a bunurilor.
În extenso, contractul, inclusiv "condițiile generale" anexa și parte integrantă a acestuia, reglementează amănunțit drepturile și obligațiile părților, sancțiuni în cazul nerespectării obligațiilor de către părți, procedura aplicabilă în asemenea situații etc.
După perfectarea contractului, părțile contractante și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau și astfel, în luna ianuarie 2004, reclamanta a intrat în posesia bunurilor contractate.
Ulterior dobândirii bunurilor, aceasta a plătit o perioadă de timp ratele de leasing. Nu a respectat însă termenul de plată a ratei a patra, iar, pe cale de consecință, după solicitări telefonice ale pârâtei 2 de a efectua plata, ultima solicitare în data de 23.02.2005, pârâta 1 s-a prezentat la reclamantă și a preluat bunurile obiect al contractului.
Ulterior, reclamanta a achitat rata a patra de leasing și parțial din rata a cincia și a încercat să obțină bunurile, fără însă a le mai primi de la pârâta 1.
Mai mult, reclamanta a făcut demersuri la diferite organisme legale, plângere penală și ordonanță președințială, prin care a solicitat restituirea bunurilor. Acestea s-au finalizat însă fără a obține rezultatul urmărit.
În prezent, reclamanta, în același scop al valorificării drepturilor sale, s-a adresat Curții de Arbitraj cu prezenta cerere de arbitrare.
Întrucât în apărare pârâtele au invocat unele excepții, Tribunalul Arbitral a procedat la soluționarea acestora, după ce în prealabil s-a declarat competent a soluționa litigiul prin încheierea din 22.09.2008, luând următoarele hotărâri:
A admis excepția de necompetență a tribunalului arbitral de a soluționa litigiul dintre reclamantă și pârâta 2 motivat de faptul că:
- reclamanta nu a făcut dovada presupunerilor sale cu privire la faptul că, printre persoanele care i-au preluat bunurile - obiect al contractului de leasing în data de 24.02.2005 s-au aflat și reprezentanți ai acesteia;
- nu a prezentat nici o dovadă scrisă referitoare la încheierea vreunui act cu aceasta care să cuprindă vreo clauză compromisorie;
- clauza compromisorie, reprezentând o derogare de la dreptul comun privind soluționarea unor eventuale litigii dintre părți, trebuie să fie manifestată expres și necontestabil și nicidecum să se bazeze pe presupuneri.
Neavând competența materială să soluționeze litigiul dintre reclamantă și pârâta 2, Tribunalul arbitral este împiedicat și în a se pronunța asupra calității procesuale pasive a acesteia.
Excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de pârâta 1, a respins-o, deoarece motivul invocat în susținere, potrivit căruia relația contractuală dintre ea și reclamanta ar fi încetat prin acordul părților în data de 24.02.2005, când aceasta i-a predat bunurile - obiect al contractului de leasing - de bună voie, nu este confirmat de probele de la dosar, deci este neîntemeiată.
Actul prezentat de pârâta 1 în susținerea afirmațiilor sale, intitulat "protocol de asigurare", întocmit de către persoana care a preluat bunurile - obiect al contractului de leasing -de la reclamantă, nu poate constitui o probă în sensul dorit de aceasta, deoarece:
Actul este întocmit de un terț și nu poartă semnătura niciuneia dintre părți, dimpotrivă este contestat de reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art.17 pct.6 din "condițiile generale", s-a citat: "nu se vor încheia convenții secundare orale. Orice modificări sau completări ale prezentului contract necesită forma scrisă".
Datorită faptului că încetarea contractului reprezintă mult mai mult decât o modificare sau completare a contractului, trebuia să fie stabilită printr-un act scris, semnat de părți și nu un act încheiat de un terț nesemnat de părți și contestat de unea dintre ele, respectiv de reclamantă.
În plus, în speță este incontestabil ca reclamanta a efectuat plăți și după data de 24.02.2008 și că a făcut demersuri la pârâta 1 de a-i restitui bunurile (a se vedea factura nr. --004/10.01.2005, notificarea pârâtei 1 către reclamantă, nedatată).
Având în vedere că excepțiile invocate în apărare au fost soluționate, s-a procedat la soluționarea cererii reclamantei, care cuprinde cele două petite prin care solicită în principal, constatarea nulității contractului și obligarea pârâtei 1 la plata sumei de 43.385,29 Euro ( în continuare s-a folosit doar noțiunea de pârâtă, întrucât nu mai figurează în litigiu pârâta 2) și în subsidiar obligarea pârâtei la despăgubiri în sumă de 26.440 Euro.
În motivarea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de leasing nr. 379-2316-03 din 19.11.2003, reclamanta a invocat, așa cum s-a arătat deja, două motive: cauza ilicită a contractului, cu argumentarea că pârâta, încă de la încheierea contractului, nu a urmărit o finalizare a acestuia, ci dimpotrivă, intenția și scopul ei ar fi fost de a se ajunge în situația de preluare a bunurilor - obiect al contractului - pentru a le revinde în condiții mai avantajoase din punct de vedere financiar. În plus, arată că, în contract există clauze care și ele conduc la nulitate, indicând expres în acest sens dispozițiile art. 3 și art. 7 pct.2 din "condițiile generale".
În speță, fiind vorba de un contract bilateral, sinalagmatic, cauza, deși nu este menționată expres, este subînțeleasă și constă în prestațiile reciproce ce-și datorează părțile.
Potrivit dispozițiilor art. 968 din Codul civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice. În cazul în care un act juridic (contract în cazul din speță), s-ar afla în situația prevăzută în textul citat, ar fi lovit de nulitate, sancțiune deosebit de severă și care conduce la repunerea părților în situația anterioară încheierii actului.
Analiza motivului invocat de reclamantă, potrivit căruia cauza contractului ar fi ilicită, a condus însă în mod categoric la concluzia netemeiniciei acestuia.
Cauza contractului din speță constă în prestațiile părților, respectiv obligația pârâtei de a livra reclamantei, în condiții de leasing, bunurile obiect al contractului, obligație pe care aceasta și-a respectat-o și obligația reclamantei de a efectua plățile prevăzute în contract, în condițiile și termenele expres prevăzute, obligație neîndeplinită în totalitate de către aceasta, care a înregistrat întârzieri la plată (ex. rata a patra și rata a cincia de leasing, pentru care a făcut plăți și în luna aprilie 2005, adică după ce bunurile obiect al contractului au fost preluate de pârâtă (24.02.2005), situându-se astfel, evident, în culpa contractuală.
Clauzele din "condițiile generale", parte integrantă a contractului și anume art.3 în care este prevăzut acordul expres al locatarului (reclamantei) de a renunța la dreptul de a cere rezilierea înainte de expirarea contractului și cele stipulate în art. 7 pct.2 prin care locatarul (reclamanta) se obligă să suporte toate cheltuielile născute pentru locatorul finanțator ( pârâtă) cu ocazia urmăririi drepturilor sale, nu sunt nici ele de natură a se putea califica, pe baza lor, ilicitatea cauzei, deoarece nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 968 Cod civil. Ele sunt clauze care au fost însușite în mod conștient de către reclamantă și care, în ipoteza în care aceasta și-ar fi îndeplinit obligația de plată, nu puteau avea nici o semnificație. Dacă reclamanta le-ar fi considerat de gravitatea ce le-o atribuie în prezent, ar fi putut să negocieze sau chiar să refuze acceptarea lor.
Întrucât cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a contractului este neîntemeiată, aceasta s-a respins.
Referitor la cererea formulată în subsidiar de reclamantă, prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei să-i plătească suma de 26.440 Euro, s-a observat că:
Susținerile reclamantei, care, așa după cum am arătat deja, se află în culpă contractuală datorită nerespectării obligațiilor sale referitoare la plățile datorate pârâtei, sunt întemeiată doar parțial.
Pârâta, potrivit dispozițiilor art. 13, pct.1 și pct.1.1. care se aplică cu prioritate speței, față de prevederile legale invocate de părți, putea rezilia contractul, ca urmare a neplății prețului bunurilor obiect al contractului la termenele și în condițiile contractuale. Pentru a-și putea valorifica dreptul contractual de reziliere a contractului, pârâta ar fi trebuit ca, la expirarea a 8 săptămâni de întârziere la plată să o notifice pe reclamantă printr-o scrisoare recomandată și să o atenționeze că plata trebuie făcută în cel mult două săptămâni și că, în caz contrar, notificarea sa produce efect imediat, conform celor stipulate în art. 13.1.
Pârâta nu a respectat procedura, nu a efectuat procedura contractuală stabilită de pârâți de comun acord.
Așa fiind, atunci când a preluat bunurile obiect al contractului, pârâta nu s-a conformat conținutului prevederilor contractuale menționate și procedurii de urmat desprinsă din aceasta. S-a limitat în a proceda la preluare și să susțină, în prezent, că operațiunea s-a făcut cu acordul părților, susținere neînsușită de tribunalul arbitral, pentru motivele arătate deja în conținutul prezentei hotărâri. Astfel, prin modul în care a procedat, pârâta a încălcat prevederile contractului, care, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 969 Cod civil, este lege a părților, urmare a cărui fapt se află și ea în culă contractuală.
Cu alte cuvinte, ambele părți fiind culpabile contractual, pretenția reclamantei în sumă de 26.440 Euro, a fost analizată în raport de această situație, ținând cont de componenta ei și anume: 14.700 Euro avans, 1.960 Euro taxă de management, 6.300 Euro și 1.960 Euro de leasing, a patra și parțial a cincia, precum și 2.200 Euro prima de asigurare a bunurilor obiect al contractului.
În raport de natura acestora, s-a statuat dacă într-adevăr toate sumele, componente ale pretențiilor formulate, pot fi considerate a reprezenta, sau nu, un prejudiciu pentru reclamantă.
Examinându-se, s-a statuat că sumele de 6.300 Euro și 1.280 Euro reprezentând rata de leasing, a patra integral și parțial a cincia, nu pot constitui un prejudiciu, deoarece reclamanta, în perioada când acestea, a folosit bunurile obiect al contractului. În schimb, de sumele de 14.700 Euro (avans), 1.960 Euro taxa de management și 2.200 Euro prima de asigurare, în total 18.860 Euro, deși plătite efectiv, reclamanta a beneficiat doar o perioadă limitată de timp, pe durata corespunzătoare plății a 5 rate din totalul celor 14 rate de leasing. În asemenea situație, cota parte din sumele menționate aferente celor 9 rate de leasing, rămase după preluarea bunurilor de către pârâtă, cad în sarcina acesteia și se cifrează la (18.860: 14 = 1.384 x 9 = 12.123) suma de 12.1231 Euro.
Față de cele de mai sus, s-a admis în parte cererea reclamantei și a fost obligată pârâta la plata sumei d e12.123 Euro.
Referitor la cheltuielile de arbitrare.
Atât reclamanta, prin cerere, cât și pârâta, prin întâmpinare, au solicitat cheltuieli de arbitrare.
Cu ocazia dezbaterilor contradictorii (a se vedea încheierea din 22.09.2008), ambele părți, reclamanta și pârâta, au declarat că nu solicită cheltuieli de arbitrare.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, după închiderea dezbaterilor, reclamanta a solicitat din nou cheltuielile de arbitrare, cerere care s-a respins de tribunalul arbitral, deoarece nu s-a discutat în contradictoriu cu partea pârâtă.
Împotriva acestei soluții a declarat acțiune în anulare pârâta & Leasing, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea actului și desființarea hotărârii arbitrale.
În expunerea motivelor pârâta arată că, în principal arbitrajul s-a desfășurat cu neîndeplinirea procedurii de la art.18 pct.2 din convenția arbitrală cuprinsă în condițiile generale pentru contracte de leasing în România, fiind incidente dispozițiile art.364 lit.a, b Cod procedură civilă.
Totodată, hotărârea arbitrală încalcă dispozițiile imperative ale art.1-3 din Decretul - Lege nr.167/1958 republicat și ale art.969 Cod civil, fiind incidente art.364 lit.i Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că, potrivit art.18 pct.2 din convenția arbitrală cuprinsă în condițiile generale pentru contracte de leasing, înaintea procedurii de arbitraj trebuie îndeplinită respectiva procedură obligatorie pe care Tribunalul Arbitral nu a luat-o în seamă.
Pe de altă parte, în procedura arbitrajului s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe art.1-3 din Decretul - Lege nr.167/1958. Astfel, contractul de leasing a ființat până la 24.02.2005 când a încetat orice relație contractuală între subscrisă și, și s-a născut dreptul acesteia de-a formula acțiunea. Ori, toate plățile efectuate de ulterior datei de 24.02.2005, au fost plăți restante, iar de la 24.02.2005 și până în aprilie 2008, când s-a introdus cererea de arbitraj, au trecut mai mult de 3 ani.
Greșit a raționat tribunalul arbitral cu încălcarea art.1-3 din Decretul - Lege nr.167/1958 că operațiunea de preluare a obiectelor de leasing nu s-a făcut cu acordul părților, deși s-au administrat probe în acest sens.
Totodată, greșit a apreciat tribunalul arbitral că, nerespectarea dispozițiilor art.13 pct.1 s-a produs din culpa subscrisei, când, în realitate rezilierea și încetarea derulării contractului este consecința dorinței debitoarei.
Se conchide că tribunalul arbitral, ignorând derularea reală a evenimentelor și încălcând art.13 pct.3 și art.14 din Condițiile generale pentru contracte de leasing, a încălcat prevederile art.969 Cod civil.
În drept, art.364 și următoarele Cod procedură civilă, art. 969 Cod civil, art. 1-3 din Decretul - Lege nr.167/1958.
Acțiunea în anulare este nefondată.
Pârâta & Leasing invocă ca prim motiv de desființare a hotărârii tribunalului arbitral, încălcarea dispozițiilor art. 364 lit. a și b, sub motiv că, s-au încălcat dispozițiile art.18 pct.2 din convenția arbitrală, cuprinsă în condițiile generale pentru contracte de leasing în România, respectiv nerespectarea negocierilor între părți.
Dispozițiile art.364 lit. a și b privesc două motive, deși cel dintâi ar putea fi absorbit în cel de al doilea, pentru că dacă litigiul nu este susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, atunci convenția părților este evident nulă. Ori, în speță art.18 pct.3 stabilește competența de judecată a tribunalului arbitral, existând astfel convenție de arbitraj, nefiind probată încălcarea dispozițiilor generale și imperative de validitate a contractelor, ori, încălcarea unei norme imperative, specifice arbitrajului.
Teza inarbitrabilității litigiului nu se susține, întrucât în principal există convenție arbitrală iar în subsidiar art.35812reține că orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale trebuie ridicată în fața Tribunalului Arbitral până la prima zi de înfățișare, sub sancțiunea decăderii. Ori, prin încheierea din 19.09.2008 s-a reținut că pârâta & Leasing Austria nu are obiecțiuni în ceea ce privește componența Tribunalului Arbitral, respectiv competența de soluționare a litigiului de către Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie
În ceea ce privește motivul de anulare întemeiat pe art.364 lit. i Cod procedură civilă pârâta a invocat greșita interpretare de către Tribunalul Arbitral a clauzelor contractuale, art. 13 pct.1 din condițiile generale pentru contracte de leasing, respectiv greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune față de momentul introducerii cererii de arbitraj 10.04.2008, în raport de 24.02.2005, data încetării relațiilor contractuale, el nu se susține. Aceasta întrucât criticile vizează fondul pricinii, respectiv modul de interpretare a clauzelor contractuale, neputând forma obiectul controlului instanței judecătorești, în cadrul acțiunii în anulare. Doar în situația în care s-ar admite acțiunea în anulare, iar instanța s-ar pronunța pe fond, conform art.366 alin.1 teza a II Cod procedură civilă, ar putea fi supuse cercetării judecătorești aspectele învederate întrucât acțiunea în anulare nu constituie o cale de atac devolutivă.
că, nu s-au administrat nici un fel de probe concludente ori pertinente din care să rezulte că sentința arbitrală încalcă norme imperative ale vreunei legi, criticile învederate în susținerea art.364 lit. i Cod procedură civilă, vizând fondul pricinii.
Pentru rațiunile de fapt și de drept sus amintite Curtea, va respinge acțiunea în anularea Hotărârii arbitrale nr.13/2.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arbitral în dosar nr.10A/2008; formulată de pârâta & Leasing în contradictoriu cu reclamanta
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în anularea Hotărârii arbitrale nr.13/2.10.2008, pronunțată de Tribunalul Arbitral în dosar 10A/2008, formulată de pârâta & Leasing în contradictoriu cu reclamanta
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2008.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red. / 14.04.2008
Tehnored. / 17.04.2008 / -4ex.-
Președinte:Codruța VodăJudecători:Codruța Vodă
