Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 230/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA COMERCIALĂ NR.230
Ședința publică de la 18 decembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de petentul împotriva sentinței arbitrale nr.1 / 07.03.2008, pronunțată de Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură I, în dosarul nr. 2 /2007 în contradictoriu cu intimata SC SA
Dezbaterile au avut loc la data de 11.12.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 18.12.2008, când în aceeași componență a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii în anulare, constată următoarele:
Prin hotărârea arbitrală nr. 1/07.03.2008 pronunțată de Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură I, în dosar nr.2/2007, s-a dispus respingerea acțiunii formulate de către reclamantul îndreptată împotriva pârâtei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, comisia a reținut că a sesizat instanța arbitrală cu acțiune în daune interese de 200.736 lei reprezentând contravaloarea remunerației fixe pe care ar fi trebuit să o primească până la finalul contractului de mandat, care a fost revocat abuziv.
Analizând în fond litigiul, instanța arbitrală a arătat că între părți a fost încheiat un contract de mandat, nr. 67/01.02.2007, contracta care potrivit art.3 presupune executarea funcției de director al în persoana reclamantului.
trăsătura comercială a mandatului, dar și caracterul său de contractintuitu personae, arbitrii care au hotărât cu majoritate au arătat că natura revocabilă a mandatului este independentă de caracterul său remunerat sau nu.
Față de această împrejurare, revocarea directorului nu a fost considerată intempestivă deoarece a avut loc după ce reclamantul a solicitat concediul de odihnă, supus aprobării consiliului de administrație, dar a plecat totuși în concediu fără a primi aviz favorabil.
În aceste condiții, se arată că atitudinea reclamantului poate fi considerată lipsă de loialitate, de vreme ce problemele în lucru fie nu puteau fi delegate altei persoane, fie delegarea lor era imposibilă de pe o zi pe alta.
În aceste considerente, față de dispozițiile art.969, 1532, 1542 și 1552 Cod civil, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
În termen legal, reclamantul a formulat acțiune în anulare, înregistrată la Tribunalul Ialomița sub nr-, solicitând anularea în tot a hotărârii arbitrale atacate, rejudecarea cauzei și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.
După expunerea situației de fapt și prezentarea faptelor care au generat raportul juridic litigios, criticile de nelegalitate ale reclamantului au fost următoarele:
1. Tribunalul arbitral a soluționat litigiul în temeiul unei convenții inoperante.
Invocând dispozițiile art. 364 Cod procedură civilă, reclamantul a arătat că art. 9 al contractului de mandat nr. 67/01.02.2007 prevedea că orice litigiu patrimonial ivit între părțile contractante în legătură cu încheierea, interpretarea și executarea acestui contract va fi soluționat prin arbitrajul comercial organizat de către Camera de Comerț și Industrie județeană în raza căreia își are sediul societatea, în conformitate cu regulamentul și regulile de procedură aplicabile în arbitrajul organizat de această instituție.
Se arată că întrucât contractul este intuitu personae, iar revocarea mandatului are caracter liberal, și este un mod de încetare a raportului juridic, odată ce acesta este considerat încetat toate clauzele contractuale, inclusiv cea compromisorie, devin inoperante.
Or, de vreme ce la 15.08.2007 a revocat mandatul comercial care împuternicea pe reclamantul în funcția de director general, urmează că voința societății a fost acea de încetare a oricărui efect al contractului de mandat, implicit a efectului legat de jurisdicția arbitrală.
În acest sens, la data soluționării litigiului de către tribunalul arbitral, nu exista o clauză compromisorie de natură să atragă competența acestei jurisdicții.
2. Tribunalul arbitral a soluționat litigiul în temeiul unei clauze compromisorii nule, întrucât nu a indicat modalitatea de indicare a arbitrilor, iar potrivit art.3431și 3432Cod procedură civilă, se prevede expres că în cazul unei clauze imprecise nu se poate recurge la arbitraj.
3. Hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri, ori dispoziții imperative ale legii.
În detalierea acestui motiv se arată că potrivit art.143 din Legea nr.31/1990 modificată și republicată, consiliul de administrație poate delega o parte a puterilor sale unii director general, act juridic al cărui conținut este specific mandatului comercial.
Potrivit libertății contractuale, raportul juridic civil și comercial se caracterizează prin poziția de egalitate a părților, la polul opus fiind raportul juridic derivat din legislația muncii, unde, salariatul are un raport de subordonare față de angajator.
În această distincție și având în vedere egalitatea părților în contractul de mandat comercial, dar și împrejurarea că directorul unei societăți nu are raport de muncă cu societatea, rezultă că nu avea ascendentul de a refuza reclamantului dreptul său de a pleca în concediu, singura sa obligație fiind aceea de a anunța consiliul de administrație asupra acestei plecări. Astfel, consiliul de administrație nu trebuia să aprobe, ci doar să se informeze asupra intenției reclamantului.
Întrucât în lipsa regulilor speciale, contractului de mandat comercial i se aplică regulile generale, și întrucât obiectul contractului de mandat presupune încheierea actelor juridice în numele, îndatoriri care au fost îndeplinite, având în vedere antecedența relației dintre părți, reclamantul consideră că toate însărcinările sale au fost îndeplinite cu bună credință, iar revocarea mandatului a fost determinată de reaua credință a societății a cărei conducere a fost schimbată în raport cu conducerea care l-a desemnat pe reclamant în funcția de director.
Prin sentința comercială nr. 217F/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, judecarea cauzei a fost declinată în favoarea Curții de Apel București, fiind înregistrată la această instanță la 10.06.2008.
În cadrul probatoriului reclamantul a administrat proba cu înscrisuri, depunând: rapoarte de activitate privind activitatea de administrare a societății realizată de către reclamant de la data numirii sale și până la revocare, raport de inspecție fiscală, extrase de cont din care rezultă profitabilitatea societății pe durata exercitării mandatului său, corespondență purtată cu consiliul de administrație al premergător plecării sale în concediu, dar și o serie de acte, actul constitutiv al societății comerciale, dovezi privind schimbarea acționariatului și conducerii acestei societăți, certificat constatator eliberat de către Registrul Comerțului, procese-verbale.
În ședința publică din 16.10.2008 pârâta a invocat excepția necompetenței Curții de Apel București în soluționarea cauzei și excepția decăderii reclamantului din dreptul de a formula primele două motive ale acțiunii sale în anulare.
Pentru considerentele arătate în încheierea acelei ședințe, cele două excepții au fost respinse ca neîntemeiate, urmând ca, potrivit considerentelor Curții, problema decăderii să fie analizată ca apărare de fond în cadrul dezbaterilor asupra litigiului.
De asemenea, pârâta a administrat proba cu înscrisuri, depunând o serie de acte și contracte comerciale pentru relevarea activității comerciale profitabile a societății după revocarea din funcție a reclamantului.
Curtea va analiza prioritar primele doua motive ale actiunii in anulare promovate de catre reclamantul, motive reclamate ca imprejurari de nulitate absoluta care, dupa regimul nulitatii, poate fi invocat in cursul judecatii oricand si de catre orice parte litiganta. Cu tot acest prilej va considera si apararile paratei, luate stricto sensu, formulate la 16.10.2008 ca exceptie de decadere a reclamantului din dreptul formularii acestor motive.
Astfel, va invoca dispozitiile relevante in drept:
Articolul 364 Cod procedură civilă
Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive:
- b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante.
Articolul 358^12 Cod procedură civilă
Orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la primul termen de înfățișare, trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest prim termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt.
Orice cereri ale părților și orice înscrisuri vor fi depuse cel mai târziu până la primul termen de înfățișare.
Articolul 54 din Regulile de procedură arbitrală, adoptate la 10.09.1999 de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe Lângă Camera de Comerț și Industrie a României
(1) Orice excepție privind existența sau validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la prima zi de înfățișare, trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la această prima zi, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt. Conform art. 134 din Codul d e procedură civilă este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.
Curtea sesizeaza ca primele doua motive ale nulitatii vizeaza lipsa eficientei clauzei compromisorii de arbitraj, nulitate invocata de reclamantul, parte care a avut calitatea de reclamant si in fata instantei arbitrale, Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură
Este adevarat ca nulitatea sau orice ineficacitate a clauzei de arbitraj ridica o problema de nulitate a procedurii, dar avand in vederecaracterul dejurisdictie privata exceptionala a arbitrajului civil si comercial, Curtea subliniaza ca partile au facultatea, iar nu obligatia de a recurge la arbitraj in disputele dintre ele.
Odata aleasa, insa, o jurisdictie arbitrala - asa cum partile acestui litigiu au prevazut in art. 9 al contractului de mandat nr. 67/01.02.2007 -, urmeaza ca vointa lor a fost aceea de a accepta implicit Regulile de procedura in arbitrajinclusiv cele referitoare la anumite limitari sub aspectul regimului procesual al actelor lor de procedura.
In acest sens, orice exceptie referitoare la nelegalitatea arbitrajului, inclusiv derivata din nulitatea sau inoperabilitatea conventiei compromisorii putea si trebuia fi invocata de catre cel interesat,sub sanctiunea decaderii, cel mai tarziu pana la prima zi de infatisare in arbitraj.
Chiar si dincolo de calitatea procesuala a reclamantului ca titular a unei astfel de exceptii cu privire la clauza compromisorie,subiectul activ al actiunii care prin manifestarea vointei sale a inteles sa investeasca instanta arbitrala, obiectiunea partii putea fi invocata exclusiv in fata instantei arbitrale si cel mult in limita data de art. 143 Cod procedură civilă.
Faptul ca partea in drept la ridicarea aceste obiectiuni a ramas pasiva in ridicarea acestei exceptii a dus, potrivit art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, ladecadereasa din dreptul de a formula actul de procedura in fata tribunalului arbitral.
Or, pierzand prin decadere dreptul la exceptie in fata Comisiei de Arbitraj Comercial, acest viciu de nelegalitate nu mai poate fi luat in discutie intr-un proces ulterior, cum este cel deferit acestei Curti, doarece reclamantul a pierdut, inca in fata instantei arbitrale, dreptul de a sesiza o asemenea neregularitate.
Daca art. 35812alin. 1 Cod procedură civilă sanctioneaza cu decaderea pasivitatea partii, decaderea are drept consecinta pierderea dreptului la exceptie pierdere care nu poate fi complinita prin actiunea in anulare, mijlocita ca motiv de nulitate, deoarece ar insemna o lipsire de semnificatie a dispozitiei leglale precitate.
In temeiul acestor considerente, Curtea nu va analiza eficienta clauzei arbitrale, sesizand ca primele doua motive ale actiunii promovate de catre reclamantul sunt lipsite de greutate, deoarece acesta nu are, din perspectiva procesuala, dreptul de a le invoca.
Cat priveste motivul derivat din incalcarea unei norme imperative a legii, a ordinii publice sau bunelor moravuri, ca motiv de nulitate a hotărârii arbitrale nr. 1/07.03.2008, Curtea, de asemenea il considera nefondat.
Pornind de la modalitatea de organizare si functionare a arbitrajului institutionalizat, o observatie care se impune si la care Curtea subsumeaza prezentele considerente este aceea ca intre partile care au recurs la arbitraj in baza unei clauze contractulale compromisorii si institutia arbitrala se stabilesc raporturi juridice speciale, semnificand adeziunea partilor la regulile administrative, organizatorice si procedurale ale instantei arbitrale. care intra in compunerea tribunalului arbitral, desemnati de parti, sunt investiti de catre acestea cu o functie jurisdictionala ce poate fi redusa la un ansamblu de acte avand ca finalitate solutionarea disputei dintre parti prin pronuntarea unei hotarari obligatorii, de natura a solutiona defintiv acest diferend.
Astfel, actiunea in anulare hotararii arbitrale este expresia dreptului de acces al partii la jurisdictia statala potrivit limitelor sale de exercitare impuse prin art. 364 si urmatoarele Cod procedură civilă.
In aceasta ordine de idei, actiunea in anularea hotararii arbitrale nu poate fi considerata o cale de atac de reformare si nici o procedura alternativa de rejudecare in fond a cauzei atunci cand partile se declara nemultumite de hotararea data in arbiraj.
Astfel, hotararea unei instante arbitrale - act jurisdictional de origine privata - nu poate fi desfiintata decat pentru motivele exhaustiv enumerate de art. 364 Cod procedură civilă, fiind de ramarcat ca niciunul dintre acestea nu se refera la gresita judecata a procesului in fapt sau in drept.
Controlul statal realizat asupra hotararii arbitraleeste unul de legalitate,iar nu unul de temeinicie, iar aceasta nu reprezinta o sustragere nejustificata a actului de jusrisdictie arbitrala de la controlul exercitat de catre o instanta statala, ci rezida in natura contractuala a arbitrajului si obligativitatea actului emanat de la institutia de arbitraj la care partile au consimtit sa apeleze.
In aceasta ordine a ideilor, Curtea arata ca evocarea de catre reclamantul a motivului de nulitate derivat din incalcarea unei norme imperative a legii prespune in primul rand a lamuri sensul notiunii de norme imperative sau care ocrotesc ordinea publica.
Norma legala imperativa sau care ocroteste ordinea publica indeplineste functia de a fi o interdictie sociala care restrange libertatea individuala prin indicarea faptului ca exista interese generale, sociale care depasesc sfera intersului particular si pe care partile nu le pot nesocoti.
Norma legala imperativa impune partilor sau subiectului de drept vizat de norma respectiva o conduita inderogabila, fie explicita (prin impunerea sanctiunii nulitatii absolute), fie implicita (dedusa din modul in care norma impune sau din scopul pe care il urmareste). Cu caracter exemplificativ, sunt de ordine publica normele care intereseaza ordinea constitutionala, administrativa si judiciara, libertati ale persoanei, astfel ca, in mod conventional, partile nu pot aduce atingere acestora.
Curtea observa insa ca, in realitate, atat in actiunea promovata, cat si in cadrul concluziilor scrise,dl. arata ca instanta arbitrala nu a facut o disctinctie necesara intre raportul de munca si raportul de administrare al directorului unei societati comerciale pe actiuni, care, in aceste limite nu este un angajat al societatii.
Dincolo de impejurarea ca motivarea Comisiei de Arbitraj Comercial nu se justifica pe argumente juridice derivate din legislatia muncii atunci cand vorbeste despre dreptul la concediu al reclamantului si modalitatile concrete de exercitare a acestui drept prin interpretarea contractului de mandat, toate aspectele sesizate de catre reclamant tind sa repune in discutie temeinicia hotararii, control ce nu poate fi realizat prin actiunea in anulare.
Cele retinute de catre instanta arbitrala reprezinta, in opinia Curtii de Apel, rezultatul evaluarii situatiei de fapt in baza unui material probator pe care arbitrii l-au avut in vedere si l-au interpretat.
Curtea nu intrevede in acest fel care este norma imperativa incalcata de catre instanta arbitrala in realizarea acestor evaluari de fapt, subliniind ca aceasta critica a sentintei, subscrie ideii de netemeinicie a hotararii arbitrale, aratand ca nu s-a dat eficienta clauzei penale, desi revocarea mandatului reclamantului de catre noua conducere a fost precipitata, abuziva si nelegitima. Curtea subliniaza insa ca a stabili modalitatea in care instanta arbitrala a dat interpretare clauzelor contractului de mandat nr. 67/01.02.2007, a felului in care reclamantul si-a ideplinit sau nu obligatiile de administrare si a provocat o criza la nivelul administratiei plecand in concediu fara permisiunea Consliului de administratie ori daca acest acord era sau nu necesar, a faptului sa insarcinarile directorului pe atunci in functie erau sau nu cesibile sau daca activitatea societatii a fost prejudiciata prin actiunile reclamantului, implica o devoluare a actiunii in ansamblu, o cercetare de temeinicie a hotararii arbitrale care nu are ca izvor o incalcare a unei norme de ordine publica, ci are ca premisa o aplecare directa asupra fondului raportului juridic dintre parti cu depasirea limitelor impuse de art. 364 Cod procedură civilă.
Aceaste critica nu se integreaza motivului continut de art. 364 lit. i) din Codul d e procedură civilă, reclamantul neindicand continutul normei imperative ignorate prin pronuntarea acestei sentinte, ci doar o greseala de evaluare a probelor si de interpretare a actului juridic de mandat.
Astfel, si acest motiv al actiunii in anulare este considerat nefondat.
In consecinta, intreaga actiune a reclamantului este neintemeiata.
De aceea, fata de toate considerentele de fapt si de drept expuse in aceasta motivare, Curtea va respinge va respinge actiunea in anulare ca nefondata atat in privinta principalului, cat si a capatului accesoriu de cerere - cheltuielile de judecata - intrucat, fata de lipsa oricarei culpe procesuale in declansarea acestui litigiu si art. 274 Cod procedură civilă, dar va admite cererea paratei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata- onorariu de avocat- efectuate in acest proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respingeacțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 1/07.03.2008 pronunțată de către Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură I în dosarul nr. 2/2007, formulată de către reclamantul cu domiciliul în C,-, județul C, în contradictoriu cu pârâta cu sediul în S,-, -B 13,.A,.5, județul I, ca nefondată.
Obligă pe reclamant la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.12.2008.
Președinte,
Grefier,
Red.Jud.
4 ex.
22.12.2008
Comunicat .
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă
