Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 25/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 25
Ședința publică de la 15 februarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Iulia Cîrnu
GREFIER - -
.
Pe rol soluționarea acțiunii în anulare, formulată de petenta SC SA, împotriva sentinței arbitrale nr. 187 /3.10.2007, pronunțată în dosarul nr.173/2007, în contradictoriu cu intimata SC SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenta prin consilier juridic cu delegația la dosar și intimata prin avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. -/14.01.2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a atașat dosarul arbitral nr.173/2007.
Intimata prin avocat depune întâmpinare, comunicând un exemplar în fața instanței și reprezentantului petentei.
Petenta prin consilier juridic nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Petenta prin consilier juridic solicită admiterea acțiunii în anulare astfel cum a fost formulată, în sensul anulării sentinței arbitrale, cu cheltuieli de judecată.
Intimata prin avocat solicită respingerea acțiunii în anulare, în sensul menținerii hotărârii arbitrale atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr.307/21.05.2005 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că suspendarea de pe pentru Ziua Următoare pentru neplata penalităților de întârziere nu are nici un temei legal și să oblige pârâta să ridice măsura de suspendare a dreptului de ofertare pentru cumpărare de energie electrică de pe pentru Ziua Următoare luată împotriva reclamantei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior, reclamanta a învederat că măsura suspendată a fost ridicată și, ca atare, acțiunea se restrânge la primul capăt de cerere, și anume să se constate că suspendarea reclamantei de pe pentru Ziua Următoare nu are nici un temei legal.
Pârâta a invocat excepția lipsei de interes.
Prin sentința arbitrală nr.187/03.10.2007, Curtea de Arbitraj a respins acțiunea, reținând că reclamanta nu face dovada unui interes în promovarea acesteia, interesul reclamantei la data formulării acțiunii fiind ridicarea măsurii de suspendare de pe pentru Ziua Următoare, măsură ce a fost ridicată la data de 01.06.2007, astfel încât cel de-al doilea capăt de cerere a rămas fără obiect.
Ca atare, acțiunea arbitrală astfel cum a fost restrânsă este lipsită de interes, neîndeplinind condițiile impuse de art.111 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat acțiune în anulare, reclamanta, acțiune înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială la data de 11.12.2007.
În motivarea acțiunii în anulare formulate, petenta a arătat că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, conform art.364 lit.f Cod procedură civilă.
Sub acest aspect, tribunalul arbitral, a arătat petenta, s-a pronunțat pe capătul al doilea de cerere, având ca obiect ridicarea măsurii suspendării, la care petenta a renunțat, reținând că interesul reclamantei în promovarea acțiunii este ridicarea măsurii suspendării.
Totodată, a învederat petenta, tribunalul arbitral nu s-a pronunțat asupra primului capăt de cerere, limitându-se la a face o teorie a admisibilității acțiunii în constatare.
De asemenea, petenta a arătat că, pe fond, acțiunea este întemeiată întrucât în speță, măsura suspendării dispusă de intimată a fost abuzivă, procedura nespecificând expres că la baza suspendării se află neplata de penalități.
S-a arătat că petenta a trimis intimatei mai multe contestații față de măsura suspendării dispusă, contestație la care nu a primit nici un răspuns.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivului de anulare invocat în baza art.364 lit.f Cod procedură civilă, Curtea reține că acțiunea în anulare formulată este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.364 lit.f Cod procedură civilă, hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare, atunci când tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.
Din examinarea sentinței arbitrale atacate, Curtea nu poate reține susținerea petentei în sensul că tribunalul arbitral s-ar fi pronunțat pe al doilea capăt de cerere la care reclamanta a renunțat, ci, dimpotrivă, a reținut că primul capăt de cerere, relativ la constatarea faptului că măsura suspendării era ilegală, nu poate fi analizat de sine stătător deoarece o atare constatare tinde la ridicarea, înlăturarea unei atare măsuri tocmai ca urmare a constatării ilegalității acesteia.
Ca atare, Curtea reține că tribunalul arbitral nu s-a pronunțat pe al doilea capăt de cerere având ca obiect ridicarea măsurii suspendării, ci a reținut că, urmare a ridicării măsurii suspendării, primul capăt de cerere având ca obiect constatarea ilegalității măsurii suspendării este lipsit de interes.
Analizând petitul cererii introductive de instanță, Curtea reține că practic singurul capăt de cerere care a învestit instanța arbitrală a fost capătul al doilea de cerere, respectiv, ridicarea măsurii suspendării, conform art.84 raportat la art.112 Cod procedură civilă, aceasta fiind pretenția concretă a reclamantei, obiectul însuși al cererii de chemare în judecată. Primul capăt de cerere relativ la constatarea ilegalității măsurii suspendării fiind de fapt o premisă pe temeinicia capătului de cerere privind ridicarea măsurii suspendării.
Prin urmare, Curtea apreciază că în mod corect instanța arbitrală a apreciat că primul capăt de cerere având ca obiect constatarea ilegalității măsurii suspendării este lipsit de interes, petenta-reclamantă nedovedind în fața instanței folosul practic urmărit prin promovarea acțiunii în fața instanței arbitrale.
Pentru aceleași considerente, Curtea nu poate reține nici motivele invocate relative la nepronunțarea instanței arbitrale pe primul capăt de cerere, instanța de arbitraj neintrând pe fondul cererii, ca urmare a neîndeplinirii condiției esențiale pentru promovarea acțiunii în justiție, respectiv, justificarea unui interes.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.364 lit.f Cod procedură civilă coroborat cu art.366 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea va respinge acțiunea în anulare formulată ca nefondată.
Cu privire la motivele invocate de petentă pe aspectul temeiniciei acțiunii de fond, Curtea reține că, față de dispozițiile art.364 it.a-i Cod procedură civilă, motivele acțiunii în anulare sunt strict și limitativ prevăzute de lege, neputând fi extinse prin analogie. Ca atare, motivele invocate nu pot fi analizate în cadrul acțiunii în anulare care este o acțiune specială beneficiind de o reglementare expresă în textele de lege menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în anulare, formulată de petenta cu sediul în B,--3, sector 2, împotriva sentinței arbitrale nr.187/03.10.2007, pronunțată în dosarul nr.173/2007, în contradictoriu cu intimata OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ DIN ROMÂNIA - cu sediul în cu sediul în B,--18, sector 3, ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2006.
Președinte,
Dr. I -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 19.02.2008
Tehnored. - 20.02.2008
Nr.ex.: 4
Președinte:Iulia CîrnuJudecători:Iulia Cîrnu