Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 3/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
SENTINȚA Nr. 3
Ședința publică de la 19 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta B în contradictoriu cu pârât " P " A, având ca obiect acțiune în anularea hotărârilor arbitrale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Asupra acțiunii de față.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- (4 mai 2007), reclamanta " " SRL Baf ormulat acțiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale nr. 5/2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie
Se solicită respingerea cererii de chemare în judecată prin care " P" - solicită plata sumei de 70312 USD cu titlu de daune, a sumei de 6170 USD cu titlu de dobândă legală, a dobânzii legale calculate de la data cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitului și a cheltuielilor de judecată.
Se invocă în drept disp. art. 364 lit. c și i Cod procedură civilă.
Un prim motiv vizează nelegala compunere a instanței arbitrale apreciindu-se că în cauză este aplicabil textul art. 345 alin. 2 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 364 lit. i Cod procedură civilă, reclamanta susține că instanța arbitrală nu a luat în considerare apărările sale de fapt și de drept și a interpretat în mod eronat și voit părtinitor documentele depuse la dosarul cauzei.
Pârâta " P" - a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale.
Se susține inadmisibilitatea motivului prin care se invocă art. 364 lit. c Cod procedură civilă în sensul că acest text nu se referă la nelegala constituire a tribunalului arbitral.
Apreciază pârâta că, în cazul în care prin convenția arbitrală nu se stabilește numărul arbitrilor devin aplicabile dispozițiile Codului d e procedură arbitrală al Curții de Arbitraj Comercial al
Mai susține pârâta că nici una din criticile formulate de reclamantă în legătură cu fondul litigiului nu se încadrează în disp. art. 364 lit. i Cod procedură civilă și că hotărârea arbitrală cuprinde motivele pentru care a fost pronunțată.
Prin decizia nr. 880/18 iunie 2007 Curtea de APEL IAȘIa respins excepția greșitei compuneri a instanței de judecată invocată de "" P, prin apărător.
A admis acțiunea în anulare formulată de OBa hotărârii arbitrale nr. 5/2007, pronunțată la data de 5 februarie 2007 în dosarul nr. 20/2006 al Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie I, hotărâre pe care anulează.
A respins excepția nelegalei constituiri a tribunalului arbitral, invocată de pârâta.
A respins acțiunea formulată de reclamanta "" P P, în contradictoriu cu pârâta B, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 70.312 cu titlu de daune, a sumei de 6.170, cu titlu de dobândă legală aferentă debitului, a dobânzii legale aferente debitului de 70.312, începând cu data cererii de chemare în judecată și până la achitarea debitorului.
A obligat pe "" P P să plătească suma de 4.446,03 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie curtea a reținut următoarele:
Cu privire la excepția greșitei compuneri a instanței de judecată se reține că este nefondată, urmând a se respinge având în vedere că:
Potrivit art. 364 din Codul d e procedură civilă, o hotărâre arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din cele nouă motive prevăzute la punctele a - i, iar potrivit art. 366 alin. 2, hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată numai cu recurs.
Astfel, în exercitarea controlului judiciar, instanțele judecătorești pot, în situațiile anume prevăzute de lege (art. 764 din Codul d e procedură civilă), desființa o hotărâre arbitrală sau verificând regularitatea acesteia pot dispune asupra investirii sale cu formulă executorie (art. 364) și pot, de asemenea, să soluționeze cererile pentru recunoașterea hotărârilor arbitrale străine sau pentru executarea lor (art. 370, 370 și 370 din Codul d e procedură civilă).
Hotărârea arbitrală comunicată părților având efectele unei hotărâri judecătorești definitive, potrivit art. 363 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, singurele temeiuri care pot conduce la desființarea ei sunt cele limitativ prevăzute în art. 364 și anume prin exercitarea unei căi de atac extraordinare, îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, denumită acțiune în anulare.
Potrivit art. 365 din Codul d e procedură civilă, competența de a soluționa acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute în art. 342 în circumscripția căreia se află arbitrajul. Iar potrivit art. 342, instanța de judecată care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece cauza, în fond, în primă instanță, este, în materie comercială, judecătoria - când valoarea litigiului este sub 10 milioane lei, și tribunalul - când valoarea pretențiilor depășește această sumă.
Rezultă, deci, că instanța competentă a soluționa acțiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale este instanța judecătorească imediat superioară celei care ar fi fost competentă să judece fondul litigiului, adică fie tribunalul, fie curtea de apel, în raport cu valoarea pretențiilor.
Având în vedere aceste reguli menționate mai sus, se constată că acestea îi conferă caracterul unei căi de atac, exercitate în condițiile arătate, împotriva unei hotărâri definitive.
Caracterul special al desființării hotărârii arbitrale prin acțiunea în anulare, concepută a fi, deci, o cale de atac, și nu o acțiune propriu-zisă de soluționare a litigiului dintre părți, poate fi dedus și din reglementarea controlului judiciar căruia îi este supusă hotărârea judecătorească ce se pronunță în acest caz.
Astfel, asigurându-se și în această situație realizarea principiului dublului grad de jurisdicție, soluția pronunțată în exercitarea acestei căi de atac - acțiunea în anulare hotărârii arbitrale - poate fi atacată numai cu recurs (art. 366 alin. ultim din Codul d e procedură civilă).
Având în vedere valoarea litigiului, acțiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale, pronunțată în cauză era de competența Curții de Apel Iași.
În speță, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale trebuie soluționată într-un complet format din 3 judecători.
Cu privire la excepția nelegalei constituiri a tribunalului arbitral, invocată de pârâta B, se reține că este nefondată, având în vedere următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut Curtea de Arbitraj Comercial, Codul d e procedură civilă este legea generală, iar Codul d e procedură arbitrală al Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie I este legea specială. Având în vedere regula de drept potrivit căreia specialul derogă de la general (specialia generalibus derogant), precum și faptul că în clauza arbitrală inserată în contract nu se prevede nici menține cu privire la componența de trei arbitri a tribunalului arbitral, se constată că excepția invocată este nefondată, urmând a fi respinsă.
Analizând motivele acțiunii în anulare se constată că, în speță, hotărârea arbitrală a fost pronunțată cu "încălcarea ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziții imperative legii", motiv ce se circumscrie dispozițiilor art. 364 alin. 1 lit. i Cod procedură civilă.
S-a reținut că, la 20 martie 1995, în virtutea contractului de comision nr. 4626, ce avea ca obiect stabilirea drepturilor și obligațiilor exportatorului-furnizor de mărfuri la export dintre P și a comisionarului privea executarea și livrarea de produse din nomenclatorul de fabricație al reclamantei către export, conform comenzilor transmise de comisionar. În baza contractului de livrare la export nr. 21/13 octombrie 1994 dintre P și beneficiarul Societatea / s-a stabilit ca reclamanta să execute și să livreze, pe bază de comandă, produse textile beneficiarului extern care, conform art. 3 din contract, să plătească contravaloarea mărfurilor primite printr-o bancă din Conform art. 17 din contractul de comision menționat s-a obligat să facă operativ expedierea documentelor vizând lucrările către client și să intervină pe lângă acesta pentru plata de îndată, conform contractului a mărfurilor livrate. În considerarea prevederilor capitolului V din contractul de comision, referitor la prețul produselor, acesta trebuia negociat între exportator și beneficiarul extern și că plata urma să se facă în dolari, în raport de prevederile punctului 17 capitolul III din contract, în sensul că pârâta să intervină pentru plata de îndată a prețului. În acest sens se reține că obligațiile pârâtei rezultate din contractul de comision sunt de diligență și nu de rezultat.
Intimata a dovedit că a întreprins nenumărate demersuri la partenerul extern pentru a se achita facturile 72 și 73/ 28 aprilie 2005, scadente la 17 iunie 2005, ceea ce pune în evidență reaua-credință a partenerului extern constând în refuzul nejustificat privind plata mărfurilor.
Aceste aspecte o îndreptățește pe reclamantă la recuperarea prețurilor mărfurilor livrate direct de la societatea /.
În contestarea culpei pârâtei în derularea contractului de conexiune încheiat între părți, în mod greșit tribunalul arbitral a reținut că nerealizarea de către pârâtă a obligațiilor derivând din art. 11 din contract referitoare la corecta verificare din punct de vedere calitativ a lotului de marfă expediat partenerului extern, pentru care a emis certificatul de inspecție nr. - din 28 aprilie 2005 și pentru care a fost refuzată plata tocmai din motive calitative, reprezintă culpa pârâtei în derularea acestui contract.
Se are în vedere că reclamanta " P" se prevalează de culpa pârâtei, constând în neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare obligațiilor de verificare a calității mărfurilor livrate beneficiarului extern, invocând propria culpă, propria turpitudine. Ori, în speță, tribunalul arbitral era obligat să aplice principiul de drept potrivit căruia nimănui nu îi poate fi îngrădită tragerea foloaselor, invocând propria culpă (nemo auditur propriam turpitudinem allegaus).
Probatoriul administrat în cauză nu conturează vreo faptă ilicită referitoare la obligațiile contractuale ale O încât în mod greșit instanța arbitrală a admis pretențiile " P" vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 70.312 cu titlu de daune, cât și a sumei de 6.170 reprezentând dobânda legală aferentă debitului.
Așa fiind, constatând întemeiată acțiunea în anulare, Curtea urmează să o admită, anulând hotărârea arbitrală.
În raport de toate aceste elemente definitorii se constată că acțiunea formulată de " P" este nefondată urmând a fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă referitoare la culpa procesuală va fi obligată reclamanta să-i plătească pârâtei cheltuielile de judecată aferente.
Prin decizia nr. 41/16 ianuarie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de " P" - și a casat decizia comercială nr.880/18 iunie 2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru nelegala compunere a completului de judecată.
Reinvestită cu soluționarea cauzei, curtea constată următoarele:
Prin hotărârea arbitrală nr. 5/2007 Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lână Iaa dmis acțiunea formulată de reclamanta " P" - în contradictoriu cu pârâta " " SRL
A obligat pârâta O SRL să achite reclamantei PIs uma de 70.312 USD (echivalentul a 192.675 lei), cu titlu de daune, a sumei de 6.170 USD (echivalentul a 16.908 lei), cu titlu de dobândă legală aferentă debitului, calculată de la scadența facturilor și până la data cererii de chemare în judecată.
A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului de 70.312 USD, calculată în baza nr.OG 9/2000 și a normelor, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 25.08.2006, și până la achitarea integrală a acestuia.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.797 lei, reprezentate de taxa de arbitraj și onorariu de avocat.
A constatat desființat de drept, pentru nedepunerea cauțiunii în termenul fixat, sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța arbitrală reține că la data de 20.03.1995, între părți s-a încheiat contractul de comision nr. 4626, al cărui obiect îl constituia stabilirea drepturilor și obligațiilor exportatorului -furnizor de mărfuri la export (- P) și a comisionarului ( SRL) privind executarea și livrarea de produse din nomenclatorul de fabricație al reclamantei către export, conform comenzilor transmise de către comisionar.
Potrivit prevederilor contractuale, se stabileau în sarcina pârâtei atât obligații de diligență, cât și obligații de rezultat, fiind denumit, de altfel, impropriu contract de comision.
Astfel, art. 11 din contract, stabilea în sarcina comisionarului, în speță - SRL, obligația eliberării certificatului de inspecție calitativă a mărfurilor destinate pieții SUA, iar art. 30 și 31 instituiau în sarcina acestuia obligația de a face recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor, pe tot parcursul fluxului de fabricație, la sediul furnizorului P
Mai mult decât atât, contractul de export nr. 21 din 13.10.1994, încheiat între reclamanta - P și beneficiarul Societatea /, se menționa, la art.9, că plata mărfurilor livrate urma a fi făcută pe baza certificatului de inspecție calitativă, eliberat de către administratorul societății comisionare. Practic, condiționarea plății mărfurilor, de emiterea certificatului de inspecție calitativă eliberat de către comisionar, reprezintă legătura între cele două contracte și determină natura obligațiilor asumate de către. SRL prin contractul de comision nr. 4626/20.03.1995.
Astfel, natura obligațiilor cuprinse în art. 16,18,30 și 31 din contractul de comision nr. 4626/20.03.1995, așa cum rezultă din conținutul lor, cu referire la cea prevăzută în art. 9 din contractul de export nr. 21/13.10.1994, sunt obligații de rezultat, a căror neîndeplinire este invocată de către reclamantă.
Nerealizarea de către pârâtă a obligațiilor privind corecta verificare din punct de vedere calitativ a lotului de marfă expediat partenerului extern, pentru care SRL a emis certificatul de inspecție nr. -/28.04.2005 și pentru care a fost refuzată plata tocmai din motive calitative, reprezintă culpa pârâtei în derularea acestui contract.
Că această culpă îi aparține, o dovedește încercarea de conciliere consemnată în Protocolul încheiat la data de 22.02.2005 la Istambul -Turcia, semnat doar de către reprezentanții P și de cei ai SRL, sub rezerva confirmării și de către client, respectiv de către societatea /. Astfel, este evidentă încercarea de evitare a răspunderii societății pârâte, care a semnat protocolul, în mod condiționat, deși președintele societății americane, care a semnat contractul de export, a fost prezentat la acea întâlnire.
În ceea ce privește lotul de marfă din programul, refuzat datorită pretinselor deficiențe calitative, pârâta nu a întreprins demersurile necesare împiedicării distrugerii acestuia și returnării sale în țară, așa cum a solicitat vânzătorul în nenumărate rânduri.
Motivația pârâtei, cum că acest echipament nu putea fi returnat întrucât purta emblema echipelor sportive (Asociația Națională de ) și nu putea fi comercializat decât de către această asociație, în condițiile în care reclamanta nu a dat asigurările că acest lot va fi distrus în țară, nu poate fi reținută întrucât5 contractul de vânzare -cumpărare la export nu conține nici o clauză de exclusivitate sau vreo interdicție în acest sens.
Paguba produsă reclamantei P - se datorează totalitate, care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Instanța arbitrală apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1073 din Codul civil în conformitate cu care "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare", și sunt aplicabile dispozițiile art. 34 din contractul de comision, în conformitate cu care, "pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare, în totalitate sau în parte, a obligațiilor asumate prin contract, partea în culpă răspund în condițiile legii.
Cât privește cererea formulată de către reclamantă cu privire la înființarea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei SRL până la concurența sumei de 214.380 lei (sumă ce reprezintă echivalentul în lei al debitului propriu zis, al dobânzii legale calculate până la data cererii de chemare în judecată, precum și a cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă), instanța arbitrală constată că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 592 alin. 4 Cod procedură civilă, nedepunând cauțiunea stabilită, în cuantum de 4.287,6 lei, motiv pentru care constată desființarea de drept a sechestrului asiguratoriu.
Acțiunea fiind întemeiată, va fi admisă cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 70.312 USD (echivalentul a 192.675 lei), cu titlu de daune, a sumei de 6.170 USD (echivalentul a 16.9o8 lei), cu titlu de dobândă legală aferentă debitului, calculată de la scadența facturilor și până la data cererii de chemare în judecată, la plata dobânzii legale aferente debitului de 70.312 USD, începând cu data cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a debitului.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta fiind partea căzută în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.797 lei, reprezentate de taxa de arbitraj în sumă de 4.797 lei, achitată de reclamantă cu nr. 863/24.08.2006 și onorariu de avocat, în sumă de 5.000 lei, potrivit facturii fiscale nr. -/24.10.2006 emisă de către Cabinetul individual de avocatură.
SRL a criticat hotărârea arbitrală sub două aspecte.
Astfel, în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 364 lit. c Cod procedură civilă potrivit căruia "tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală", curtea constată că este nefondat.
Se susține de către reclamantă că hotărârea a cărei anulare se solicită a fost pronunțată de 2 arbitri. Ori, Codul d e procedură arbitrală al nu dispune pentru situația în care nu se prevede în clauza compromisorie un număr de arbitri și astfel sunt aplicabile dispozițiile art. 345 alin. 2 Cod procedură civilă. Mai susține reclamanta că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 9.5 din Codul d e procedură arbitrală al, așa cum a reținut instanța arbitrală.
Pârâta " P" SRL susține că prin stabilirea în favoarea curții de arbitraj a competenței de soluționare a litigiului, împrejurarea că în clauza compromisorie nu s-a stabilit numărul arbitrilor atrage aplicarea dispozițiilor Codului d e procedură arbitrală al Curții de Arbitraj de pe lângă
Curtea constată că art. 35 prin contractul de comision nr. 4626/20.03.1995, părțile au stipulat că, în cazul nesoluționării pe cale amiabilă, litigiile vor fi de competența Comisiei de Arbitraj de pe lângă
Potrivit art. 9 pct. 5 din Codul d e procedură arbitrală al Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă I litigiul este soluționat de trei arbitri doar atunci când părțile au prevăzut această împrejurare în clauza arbitrală.
Cum nu există nici o mențiune în acest sens, în mod corect tribunalul arbitral a respins excepția nelegalității constituirii acestuia.
Curtea apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 341 alin. 4 Cod procedură civilă raportat la art. 345 al. 2 Cod procedură civilă (în sensul aplicării dispozițiilor generale cuprinse în Codul d e procedură civilă cu referire la chestiunea în cauză) deoarece tribunalul arbitral a reglementat "procedura de urmat" (art. 341 alin. 3 Cod procedură civilă).
C de-al doilea motiv pentru care s-a solicitat desființarea hotărârii arbitrale este cel invocat de reclamanta a fi încadrat la art. 364 lit. i Cod procedură civilă - "hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii".
În susținerea acestui motiv reclamanta a invocat următoarele aspecte:
- hotărârea arbitrală nu face referire la întrunirea condițiilor pentru acordarea de daune (fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate și vinovăție);
- cauza neîncasării sumelor pretinse de " P" - o constituie executarea în condiții de calitate necorespunzătoare a mărfurilor livrate la export.;
- greșit a reținut tribunalul arbitral că obligația reclamantei ar fi una de rezultat și nu de diligență;
- răspunderea față de pentru deficiențele calitative ale produselor executate și livrate aparține în totalitate vânzătorului " P" - în baza raportului obligațional direct existent între aceștia;
- din înscrisurile existente la dosar, rezultă fără echivoc că pârâta și-a recunoscut în mod direct culpa (cu referire la sumele reținute de beneficiarul extern pentru acoperirea prejudiciilor suferite de acesta ca urmare a necesității distrugerii mărfurilor din programul, rețineri cu care " P" - a fost de acord);
- tribunalul arbitral nu a avut în vedere faptul că în contractul de livrare la export au fost înserate clauze privitoare la reclamații din partea beneficiarului extern;
- sumele pretinse nu sunt certe, lichide și exigibile în înțelesul disp. art. 379 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă;
- sentința arbitrală este criticabilă și sub aspect procedural, respectiv al termenului de pronunțare, de redactare și de comunicare, termene care au fost depășite de tribunalul arbitral.
În apărare, pârâta " P" - a invocat faptul că nici una dintre criticile formulate nu vizează încălcări ale normelor legale imperative, nici încălcări ale ordinii publice.
Curtea constată că apărările pârâtei " P" - sunt fondate.
Astfel, criticile formulate de reclamantă se referă la stabilirea situației de fapt și la interpretarea și aplicarea prevederilor legale dispozitive, și nu la încălcări ale ordinii publice, bunelor moravuri ori dispoziții imperative ale legii.
Constatându-se a nu fi îndeplinite condițiile prev. de art. 364 lit. c și i din Codul d e procedură civilă, curtea va respinge acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 5/2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie I, acțiune formulată de reclamanta " " SRL B în contradictoriu cu pârâta - " P" -, hotărâre pe care o păstrează.
În baza disp. art. 274 Cod procedură civilă va obliga reclamanta " " SRL să plătească " P" - suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată (onorariu apărător).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în anulare formulată de " " SRL B împotriva hotărârii arbitrale nr. 5/2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie I, hotărâre pe care o păstrează.
Obligă " " SRL B să plătească " P" - suma de 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2008.
PREȘEDINTE
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
21.05.2008
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană
