Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 35/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1029/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 35
Ședința publică de la 17 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu
Grefier ---
*********
Pe rol pronunțarea în cauza comercială de față, având ca obiect acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, după casare, formulată de petenta pârâtă - MECANICĂ SA (fostă - SA) RVî mpotriva Sentinței arbitrale nr.194/24.06.2005 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr.739/2002, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SA
Dezbaterile pe fondul acțiunii în anularea hotărârii arbitrale au avut loc în cadrul ședinței din 24 februarie 2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză consecutiv pentru 03 martie 2009, 10 martie 2009 și, ulterior, pentru data de astăzi, 17 martie 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra acțiunii în anulare de față;
Prin sentința arbitrală nr.194 din 24 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 739/2002 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului B admite în parte acțiunea înregistrată la Camera de Comerț și Industrie a României și Municipiului B sub nr.15210/24.10.2002 formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei - MECANICĂ SA, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei sumele de 118.482,92 USD prin echivalentul în lei la cursul de schimb al BNR de la data plății, reprezentând diferență preț marfă livrată; 3.957 USD prin echivalent în lei la cursul de schimb al BNR de la data plății reprezentând dobândă calculată pe perioada 11.04.-31.10.2002 și de 243.388.542 lei reprezentând cheltuieli arbitrale.
Împotriva acestei sentințe a formulat acțiune în anulare pârâta - MECANICĂ SA, înregistrat sub nr- la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
Prin sentința comercială nr.226/14.12.2006 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială în dosarul nr- s-a respins ca tardiv introdusă acțiunea în anulare formulată de petenta - MECANICĂ SA (fostă - SA) în contradictoriu cu intimata - SRL. A fost admisă excepția tardivității invocată. A fost obligată petenta la 5.000 RON către intimată.
Împotriva hotărârii nr.226/14.12.2006 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială a declarat recurs - MECANICĂ SA RÂMNICU
Recursul a fost anulat ca netimbrat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2503 din 22 iunie 2007.
Contestația în anulare formulată de pârâtă împotriva hotărârii de mai sus a fost admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.4072 din 11 decembrie 2007, hotărârea atacată a fost anulată, constatându-se că în mod incorect a fost anulat recursul.
Prin decizia nr.1306 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, în dosarul nr- a fost admis recursul declarat de pârâta - MECANICĂ SA RÂMNICU împotriva deciziei nr.226/14.12.2006 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială. A fost casată decizia recurată și s- trimis cauza la aceeași instanță spre rejudecare.
Prin cererea precizatoare înregistrată la 2.06.2008 petenta - MECANICĂ SA RÂMNICU Vas olicitat suspendarea executării silite a sentinței arbitrale nr.194 din 24 iunie 2005.
De asemenea, prin respectiva cerere se arată că cererea de arbitrare a fost adresată Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României fără ca această instituție să fi fost investită prin voința ambelor părți cu judecarea litigiilor ce urmau să apară între societăți cu privire la contractul nr. 819/2001.
În opinia petentei clauza compromisorie inserată la articolul 10 pct. 7 din contractul încheiat între părți nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege și este astfel nulă absolut.
Sunt invocate dispozițiile articolului 132 și respectiv 364 lit. b,c și i Cod procedură civilă.
La 24.06.2008 intimata - SA Taf ormulat cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul articolului 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
De asemenea la 16.09.2008 intimata - SA a invocat excepția de tardivitate a modificării acțiunii în anulare arătând că în realitate cererea de precizare depusă de petentă constituie în realitate prin conținutul său o cerere modificatoare iar în cauză nu sunt întrunite cerințele articolului 132 Cod procedură civilă astfel că petenta nu mai este în termen să modifice acțiunea.
Față de această excepție petenta - MECANICĂ SA R a formulat note scrise arătând că acțiunea în anulare este o cale de atac specială care poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la comunicarea ei.
În opinia petentei întrucât legea nu prevede un anume termen în care partea este obligată să motiveze acțiunea în anulare, este îndreptățită să completeze motivele acestei acțiuni și pe cale de consecință excepția tardivității nu-și găsește aplicare în speță.
Prin încheierea de 23 septembrie 2008 Curtea a respins excepția de tardivitate a modificării acțiunii în anulare apreciind că nu au fost încălcate dispozițiile articolului 134 Cod procedură civilă care definesc prima zi de înfățișare ca fiind aceea în care părțile legal citate pot pune concluzii.
În speță, în această fază procesuală respectiv acțiunea în anulare după casare, prima zi de înfățișare a fost la termenul din 24.06.2008 iar cererea precizatoare a fost depusă la 2.06.2008.
În susținerea acțiunii în anulare la dosar s-au depus înscrisuri, respectiv copia sentinței arbitrale nr.125 din 6 iunie 2008.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea în anulare inițială s-a solicitat anularea hotărârii arbitrale în contextul impus de dispozițiile articolului 363 alin. 1 Cod procedură civilă, 3533alin. 1,4 și 5, 364 lit. e și
Prin cererea depusă la 2.06.2008 au fost invocate și dispozițiile articolului 364 lit. b Cod procedură civilă potrivit cărora "tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante".
Petenta - MECANICĂ SA R a invocat excepția de necompetență a Curții de arbitraj încă de la termenul din 14 ianuarie 2003, în dosarul arbitral arătând că în cauză nu există o convenție arbitrală, întrucât prin contactul nr.819/2001 părțile nu au convenit asupra clauzei compromisorii privitoare la judecarea litigiilor ivite în executarea contractului de către arbitraj în condițiile prevăzute de regulile de procedură civilă.
Astfel prin articolul 10 pct. 7 din respectivul contract s-a stabilit că eventualele litigii se vor soluționa de instanțele judecătorești sau arbitraj.
În susținerea acestei excepții a fost depusă copia cererii de chemare în judecată a acțiunii având ca obiect micșorarea prețului stabilit prin contract, acțiune înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea.
Prin încheierea de la 14 ianuarie 2003, tribunalul arbitral a amânat pronunțarea asupra excepției la 17 ianuarie 2003.
La 17 ianuarie 2003, față de imposibilitatea participării supraarbitrului din motive de sănătate, cei doi arbitri urmează a alege un nou supraarbitru și s-a repus cauza pe rol.
Ulterior, prin încheierea din 12.02.2003 s-a reținut că, partea pârâtă nu a contestat competența Curții de arbitraj de a soluționa acest litigiu, ci numai calea de a soluționa litigiul prin arbitraj și de asemenea, că din modul de redactare a clauzei rezultă că părțile au convenit ca reclamantul să fie obligat a alege între instanța judecătorească prin instanța de arbitraj, revenindu-i astfel opțiunea (fila 50 vol.II dosar arbitral).
Potrivit dispozițiilor articolului 343 Cod procedură civilă "convenția arbitrală se încheie în scris, sub sancțiunea nulității. Ea se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înțelegeri de sine stătătoare, denumită compromis".
De asemenea potrivit dispozițiilor articolului 3431Cod procedură civilă: "prin clauza compromisorie, părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul în care este inserată sau în legătură cu acesta să fie soluționate pe calea arbitrajului, arătându-se numele arbitrilor sau modalitate de numire a lor".
Ca atare, din clauza compromisorie trebuie să rezulte fără echivoc voința părților de a supune arbitrajului eventuale litigii.
Clauza compromisorie din contractul încheiat între părți nu îndeplinește aceste cerințe. Astfel, în contract la articolul 10 punct 7 se arată: "eventualele litigii între părți se vor soluționa pe cale amiabilă, iar în cazul nesoluționării se va apela la instanțele judecătorești sau la arbitraj."
Curtea apreciază că din această clauză nu rezultă fără echivoc voința părților de a supune arbitrajului eventualele litigii.
Așadar în speță sunt întrunite cerințele articolului 364 lit. Cod procedură civilă, respectiv: "tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante." În același sens s-a reținut prin sentința arbitrală nr.125 din 6 iunie 2008 faptul că în lipsă de clauză compromisorie validă tribunalul arbitral nu are competența de a soluționa litigiul, clauza înscrisă în articolul 10 pct. 7 din contract nu cuprinde cerința arătării numelor arbitrilor și nici modalitatea de numire a lor, nici direct și nici prin trimitere la o anumită reglementare care să prevadă modalitatea de numire a arbitrilor.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să admită acțiunea în anulare și să anuleze hotărârea arbitrală și va acorda termen la 5 mai 2009 cu citarea părților pentru soluționarea pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, după casare, formulată de petenta pârâtă - MECANICĂ SA (fostă - SA) R V cu sediul în R V, nr. 1, Cod poștal -, Județ V, împotriva Sentinței arbitrale nr.194/24.06.2005 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr.739/2002, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SA T cu sediul în T,-, Județ
Anulează hotărârea arbitrală nr.194/24.06.2005 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr.739/2002.
Acordă termen la 5.05.2009 cu citarea părților pentru soluționarea pe fond a cauzei.
Pronunțată în ședința publică de la 17 martie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, --- |
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
15.04.2009
Președinte:Mirela PolițeanuJudecători:Mirela Polițeanu