Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 4/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

DOSAR NR.- -

SENTINȚA NR. 4 /C/ 2008 -

Ședința publică din 08 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Simona Marinescu judecător

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii comerciale, - primă instanță, introdusă de petenta pârâtă - " ROMÂNIA " SRL cu sediul în O, nr.2-4, județul B în contradictoriu cu intimata reclamantă - " " SRL cu sediul în B,-, sector 5, având ca obiect - ACȚIUNE ÎN ANULAREA HOTĂRÂRII.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată, fiind achitată taxa de timbru în valoare de 5341,74 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei pentru acțiune, în termenul de pronunțare acordat intimata reclamantă - SRL a depus la dosar concluzii scrise și decont de cheltuieli, dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 01 octombrie 2008, când părțile au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când, având nevoie de timp în vederea deliberării, a fost amânată pronunțarea pentru termenul de azi, când:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin acțiunea în anulare înregistrată la această instanță la data de 25 iunie 2008 formulată de petenta pârâta - ROMÂNIA SRL se solicită admiterea acesteia, anularea hotărârii arbitrale și respingerea acțiunii formulate de intimata reclamantă - SRL

În motivarea acțiunii în anulare se arată că hotărârea arbitrală contravine dispozițiilor art.364 lit. f, g și i Cod Procedură Civilă.

Astfel, se susține că hotărârea arbitrală nu este motivată și cuprinde susțineri contrare evidenței și realității. În pofida probatoriului voluminos, instanța arbitrală soluționează pe un sfert de pagină un litigiu în valoare de miliarde de lei, iar în motivarea hotărârii nici măcar nu amintește vreun act sau fapt, pentru instanța arbitrală neexistând practic decât niște facturi neachitate. Instanța arbitrală susține că pârâta nu a dovedit că pe parcursul derulării contractului ar fi intervenit la reclamantă prin înscrisuri din care să rezulte obiecțiunile acesteia privind modul de realizare al lucrărilor, că pârâta nu a răspuns la încercările de consiliere ale reclamantei și că nu a participat la recepția finală a lucrărilor, dar în realitate există zeci de înscrisuri care atestă obiecțiuni clare ale reclamantei reconvenționale, întârzieri cauzate de reclamantă și lucrări neefectuate, precum și o serie de acte care dovedesc poziția reclamantei reconvenționale față de pretențiile nejustificate ale reclamantei.

În ceea ce privește acțiunea reconvențională se arată că aceasta nu a fost timbrată nu pentru nu ar fi fost întemeiată, ci pentru că la data înregistrării acesteia reclamanta - SRL se afla în faza de lichidare judiciară, situație care nu-i permitea să achite vreo datorie, dar la ultimul termen s-a anunțat că nu se mai află în stare de faliment, iar posibilitatea revenirii asupra timbrajului, din punct de vedere procedural nu mai era posibilă. Petenta pârâtă mai arată că în procedura arbitrală trebuie să se asigure părților egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare și respectarea principiului contradictorialității, neputându-se interzice părții în litigiu să solicite administrarea probelor și nici tribunalul arbitral nu poate renunța la administrarea probelor dacă acestea sunt necesare pentru soluționarea litigiului conform dispozițiilor art.358 Cod Procedură Civilă, respectiv nu poate să înlăture sau să diminueze răspunderea contractuală a părții care în mod fraudulos a violat contractul sau care l-a executat dolosiv, deoarece în acest fel s-ar face complice la fraudă.

Reclamanta a cerut la termenul de judecată din data de 13.06.2007 o expertiză tehnică și o expertiză contabilă, iar pârâta și-a însușit proba cu expertiza tehnică, considerând-o esențială pentru dezlegarea pricinii, deci este vorba de o probă solicitată și de către pârâtă și încuviințată de tribunalul arbitral. Dat fiind faptul că așa zisa expertiza s-a făcut cu nesocotirea evidentă, clară, neechivocă a tuturor normelor legale, urma a fi anulată, reclamanta renunțând la această probă, cu toate că numai așa putea să-și dovedească eventuala dreptate. Poziția pârâtei a fost foarte clară solicitând, dat fiind faptul că era o probă câștigată cauzei și care a fost solicitată și de către ea nu numai de reclamantă, efectuarea lucrării de către un nou expert. a revenit în mod surprinzător asupra probei, cu toate că încălca dispozițiile art. 358 Cod Procedură Civilă și implicit principiul contradictorialității, egalității de tratament și a dreptului la apărare.

În drept se invocă dispozițiile art. 364 și următoarele Cod Procedură Civilă.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimata reclamantă se solicită respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată, deoarece toate criticile formulate de către petenta pârâtă sunt nefondate.

Dosarul conține sute de pagini întrucât a fost încărcat în mod nejustificat de către pârâtă cu o serie de înscrisuri care nu aveau legătură cu obiectul litigiului dedus judecății ori cu apărările formulate prin întâmpinare. Nu există cerințe legale în ceea ce privește lungimea motivării și raportarea acesteia la numărul de file al dosarului cauzei. În motivarea hotărârii arbitrale sunt arătate care au fost susținerile fiecăreia dintre părți cu privire la litigiul în cauză, care este situația de fapt reținută și care sunt normele de drept aplicabile.

În mod fals pârâta susține că proba cu expertiza tehnică ar fi o probă solicitată și de către ea. Dacă ar fi fost așa, o parte din onorariul pentru efectuarea expertizei ar fi trebuit suportat și de către pârâtă. Pârâta nu a solicita proba cu expertiza tehnică nici prin întâmpinare, nici la primul termen de înfățișare, nici pe parcursul arbitrajului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 356 ind.1 alin.2 Cod Procedură Civilă și art.358 ind.12 alin.3 Cod Procedură Civilă.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în acțiunea în anulare, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea în anulare formulată împotriva Hotărârii arbitrale nr.6 din 30 iunie 2008, se invocă încălcarea de către Tribunalul arbitral a dispozițiilor art.364 lit. f, g și i Cod Procedură Civilă.

Conform dispozițiilor art.364 lit. f) hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În speță, prin hotărârea arbitrală atacată a fost anulată ca netimbrată cererea reconvențională a pârâtei - ROMÂNIA SRL, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - SRL și obligată pârâta la plata sumei de 749.696,38 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, facturate și neachitate, cu cheltuieli de judecată în sumă de 17.722,22 lei.

Acțiunea reclamantei a fost admisă astfel cum a fost formulată de aceasta, tribunalul arbitral nedepășind limitele investirii, situație în care nu se poate reține că s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, nici că a dat mai mult decât s-a cerut, sau că nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut. Tribunalul arbitral a avut în vedere la pronunțarea hotărârii pretențiile formulate de reclamanta - SRL, pe care le-a considerat întemeiate și a admis acțiunea, respectând cadrul procesual fixat de părți.

În ceea ce privește motivul prevăzut de dispozițiile art.364 lit. g) Cod Procedură Civilă, instanța constată că soluția pronunțată de către tribunalul arbitral este motivată, în motivare tribunalul arbitral făcând referire la situația de fapt, dispozițiile legale aplicabile în speță și probele care au stat la baza pronunțării hotărârii.

Chiar dacă probatoriul este voluminos, hotărârea arbitrală nu poate fi considerată ca fiind nemotivată pentru faptul că motivarea acesteia nu se întinde pe mai multe pagini, din moment ce această motivare cuprinde elementele sale principale, respectiv reținerea stării de fapt, analizarea probelor, temeiul de drept și concluzia la care a ajuns tribunalul arbitral.

Tribunalul arbitral face referire în considerente la probele pe care

le apreciază ca fiind concludente cauzei și care au stat a baza pronunțării solu-

ției de admitere a acțiunii reclamantei, ceea ce nu echivalează cu o nemotivare.

Referitor la proba cu expertiza tehnică, instanța constată că această probă a fost solicitată de către reclamantă, care a și achitat integral onorariul stabilit în acest sens și care a renunțat ulterior la această probă.

Pârâta - ROMÂNIA SRL nu a solicitat această probă conform dispozițiilor legale, respectiv prin întâmpinare sau până la primul termen de înfățișare, conform dispozițiilor art.356 ind.1 alin.2 Cod Procedură Civilă, nefiind incidente în cauză nici dispozițiile art.358 ind.12 alin.3 Cod Procedură Civilă. Prin urmare, nu au fost încălcate principiile contradictorialității, a egalității de tratament și al dreptului la apărare, deoarece pârâtei nu i-a fost interzis să solicite administrarea probelor, iar tribunalul arbitral a apreciat că soluționarea cauzei se poate face și în lipsa acestei probe.

Aspectele invocate în acțiunea în anulare privesc soluționarea pe fond a pricinii și interpretarea probelor de la dosar nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 364 lit. a) - i) Cod Procedură Civilă și nu pot duce la anularea hotărârii arbitrale.

Pentru aceste considerente instanța constată că motivele invocate în acțiunea în anulare sunt neîntemeiate și în temeiul dispozițiilor art.364 Cod Procedură Civilă va fi respinsă ca nefondată acțiunea în anulare formulată de petenta pârâtă - ROMÂNIA SRL.

În baza art.274 Cod Procedură Civilă va fi obligată pârâta la plata către intimata reclamantă - SRL a sumei de 4.539,48 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial, cheltuieli de transport și cazare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

RESPINGE ca neîntemeiată acțiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de petenta pârâtă - ROMÂNIA SRL, cu sediul în O, nr.24, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL cu sediul în B,-, sector 5.

OBLIGĂ petenta pârâtă la plata către intimata reclamantă a sumei de 4539,48 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08 octombrie 2008.

Președinte Grefier

- - - -

Red.sent.- jud. - 16.10.2008

tehnored.sent. - 16.10.2008 - 4 exempl

2 comunicări: - 1. petenta pârâta - ROMÂNIA SRL, O, nr.24,

- 2. intimata recl. - SRL B,-, sec.5

Președinte:Simona Marinescu
Judecători:Simona Marinescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 4/2008. Curtea de Apel Oradea