Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 450/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 450
Ședința publică din data de 07 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta BROKER SA C N în contradictoriu cu pârâtul având ca și obiect anularea hotărârii arbitrale nr.15/07.04.2009.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. -, în reprezentarea intereselor pârâtului, cu delegație de reprezentare aflată la fila 26 din dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este insuficient timbrată, lipsind diferența de taxă judiciară de timbru în valoare de 11417 lei și 4,7 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că, pricina se află la al 2-lea termen de judecată, pentru când procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante nu au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 07.10.2009 se înregistrează din partea reclamantei, prin fax, cerere de renunțare la judecată, întemeiată pe dispozițiile art.146 pr. civilă.
Apărătorul pârâtului relevă instanței; în raport de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă și insuficienta timbrare a acțiunii; că în economia judecării cauzei prevalează aspectul legat de timbraj, respectiv excepția netimbrării acțiunii, instanța neputând lua în discuție cererea de renunțare înaintea nelegalei învestiri. Motiv pentru care, solicită instanței anularea acțiunii ca insuficient timbrată. Solicită de asemenea, acordarea de cheltuieli de judecată, sens în care depune înscrisuri în probațiune.
Totodată, la solicitarea instanței, de a preciza dacă suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, vizează doar contravaloarea asistenței acordate pentru pricina în litigiu, respectiv anularea hotărârii arbitrale în fața instanței de judecată; apărătorul pârâtului arată că da, cheltuielile de judecată solicitate vizează exclusiv cererea de anulare a hotărârii arbitrale înaintată Curții de APEL CLUJ.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2009 sub nr-, reclamanta - BROKER SA CNa solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul să se dispună anularea Hotărârii arbitrale nr. 15 din 7.04.2009 pronunțată în dosarul nr. 62/2008 de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie C, cu consecința admiterii cererii de arbitrare așa cum a fost formulată de reclamantă, cu cheltuieli de judecată,
În susținerea cererii s-au invocat dispozițiile art.364 lit.f), g), h) și lit.i) Cod pr. civilă.
Din Copia Hotărârii nr. 15 din 7.04.2009 pronunțată în dosarul nr. 62/2008 de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie rezultă că instanța arbitrală a respins cererea de arbitrare formulată de - BROKER SA C N și a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul, reclamanta fiind obligată printre altele și la 22.462, 25 lei cheltuieli de arbitraj.
Pentru termenul de judecată din 7 octombrie 2009, reclamanta a fost citată cu mențiunea de a depune diferența de taxă judiciară de timbru în valoare de 11.417 lei și timbru judiciar în valoare de 4,7 lei, obligație pe care nu a îndeplinit-o până la acest termen.
La același termen de judecată s-a constat că reclamanta a înregistrat o cerere prin care renunță la judecată.
În raport de cele menționate anterior, reprezentantul pârâtului, prezent în instanță, a solicitat instanței ca anterior soluționării cererii de renunțare la judecată să analizeze excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.
Curtea a apreciat ca întemeiate susținerile reprezentantului pârâtului în ceea ce privește ordinea în care instanța trebuie să analizeze cererea de renunțare la judecată în raport cu excepția insuficientei timbrări, întrucât achitarea anticipată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar constituie una dintre condițiile care țin de legala investire a instanței.
Prin urmare, analizând excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997, în ședința publică din 16 septembrie 2009 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita diferența de 11.417 lei taxa judiciară de timbru, iar în conformitate cu art. 1 din nr.OG 32/1995 diferența de timbru judiciar în sumă de 5 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 reclamanta a fost înștiințată despre această obligație, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare (30), dar nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații până la termenul de judecată din 7 octombrie 2009.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că acțiunea în anulare nu a fost timbrată integral anticipat, că reclamanta nu a formulat cerere de reexaminare, conform art.18 Legea nr. 146/1997, că nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de 1.10.2009 (30) și că nu operează scutirea legală de obligația timbrării în considerarea obiectului acțiunii sau al persoanei, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea cerereii de chemare în judecată ca insuficient timbrată.
În considerarea soluției dată acestei excepții, curtea apreciază că nu mai poate fi analizată cererea de renunțare la cererea de chemare în judecată.
Fiind în culpă procesuală, reclamanta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 alin. 1 Cod pr. civilă, pârâtul formulând o astfel de cerere prin reprezentant pentru suma de 29.750 lei cu titlul de onorariu avocațial. În dovedirea acestor pretenții s-a depus la dosar duplicatul facturii nr. 0113 din 5.08.2009 (32).
Potrivit art. 274 alin. 3 Cod pr. civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricini sau față de munca îndeplinită de avocat.
În raport de această dispoziție legală, Curtea a reținut că în fața tribunalului arbitral s-au dovedit și acordat pârâtului cheltuieli arbitrale în sumă de 22.642,25 lei, în condițiile în care pârâtul sau reprezentantul său a trebuit să facă apărări față de acțiunea introductivă formulată de - BROKER SA C N și să redacteze și să susțină și acțiunea reconvențională.
Întrucât în calea de atac, respectiv în prezenta cauză pârâtul nu a depus întâmpinare, iar cu ocazia dezbaterilor judiciare s-a analizat numai excepția insuficientei timbrări, excepție care nu prezintă un grad ridicat de complexitate, Curtea a apreciat că suma de 29.750 lei solicitată cu titlul de onorariu avocațial este nepotrivit de mare în raport cu suma solicitată în fața tribunalului și în raport de munca prestată de avocat în calea de atac. Prin urmare, Curtea a apreciat că suma de 10.000 lei este îndestulătoare pentru acoperirea cheltuielilor cu titlul de onorariu avocațial în raport cu munca prestată de avocat și cu complexitatea cauzei.
Drept consecință, Curtea va obliga reclamanta să plătească pârâtului 10.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu parțial de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca insuficient timbrată acțiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de reclamanta BROKER SA C- cu sediul în C-N- jud.C în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în C-N- jud.
Obligă reclamanta să plătească pârâtului 10.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu parțial de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.EG
Dact./4ex.
12.10.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța