Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Decizia 52/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.52/C/2008-
Ședința publică din data de 18 februarie 2008
PREȘEDINTE: Murg Florian
JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina președinte secție
JUDECĂTOR 3: Toros Vig
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea - - cu sediul în O,- în contradictoriu cu intimata.-. ( EUROPA TRANSPORT) OLANDA cu sediul ales în B,Calea nr.134-138 Bl.11,.B,etaj I,.34 sector 1 împotriva Deciziei nr.382/C din 16.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, contestația în anulare este legal timbrată cu suma de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința din 13 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când, în vederea deliberării instanța a amânat pronunțarea pentru data de 18 februarie 2008.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Decizia nr.382/C din 16 octombrie 2007 Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă -" "- O, în contradictoriu cu intimata reclamantă - ".-. ( EUROPA TRANSPORT)cu sediul în B, Calea, nr.134-138, Bl.11,.B,.1,.34 împotriva sentinței nr.676/COM din 27 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
A obligat partea recurentă să plătească părții intimate suma de 10141 RON, cheltuieli de judecată în recurs.
Prin sentința civilă nr.676/COM din 27 martie 2007 Tribunalul Bihora respins excepțiile lipsei calității de reprezentant al reclamantei, a lipsei dovezii calității de reprezentant al societății reclamante, a d-ului, excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei, constatarea cazului de refuz, prevăzut de art.168 alin.1 pct.2 din Legea 105/1992, excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită a reclamantei invocată de pârâta -. - cu sediul în O,-, județul B - România în contradictoriu cu reclamanta. - ( EUROPA TRANSPORT) cu sediul în, municipiul, Olanda, cu sediul ales în B, Calea, nr. 134-138, Bloc 11,..I,.34, sector 1, la sediul Societății Civile Profesionale de Avocați "-. și Asociații".
A fost admisă acțiunea reclamantei și pe cale de consecință:
S-a dispus recunoașterea și încuviințarea executării în România a sentinței pronunțate de Instanța Districtului din 24 noiembrie 1998 în acțiunea de regres formulată de. - ( EUROPA TRANSPORT) precum și a deciziei instanței de apel d e s din 14 ianuarie 1998.
A fost respinsă cererea pârâtei de compensare a datoriei până la concurența sumei de 79.639,335 EURO, sumă pe care reclamanta ar datora-o pârâtei.
Pentru a pronunța astfel instanța de recurs a reținut următoarele:
1. Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta afirmă că în mod greșit instanța de fond a stabilit că în cauză sunt incidente dispozițiile Regulamentului Consiliului CE nr.44/2001, ignorând dispozițiile art.66, 70 coroborat cu 69 din Regulament și a înlăturat prevederile Legii nr.105/1992 în temeiul art.725/1 alin.1 Cod procedură civilă fără a avea în vedere dispozițiile alin.3 și 4 ale aceluiași articol. Recurenta a invocat de asemenea aplicarea principiului de drept potrivit căruia "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" susținând că societatea intimată este în culpă deoarece a stat în pasivitate timp de 7 ani de la pronunțarea celor două hotărâri.
În fapt prin cererea înregistrată la data de 15 august 2005 reclamanta -. -. ( EUROPA TRANSPORT) a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta - " " - O recunoașterea și încuviințarea executării sentinței pronunțate de Instanța Districtului din 24 noiembrie 1998 precum și a deciziei instanței de apel d din 14 ianuarie 1998.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt incidente dispozițiile Regulamentului Consiliului CE nr.44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.
Este incontestabil că prevederile legale în vigoare la momentul judecării procesului în care s-a pronunțat de Instanța Districtului Sentința din data de 24 noiembrie 1998 erau cele ale Legii nr.105/1992.
Acest act normativ, așa cum corect a reținut instanța de fond a fost însă abrogat prin Legea nr.187 din 9 mai 2003 privind competența de jurisdicție, recunoașterea și executarea în România a hotărârilor în materie civilă și comercială pronunțate în Statele membre ale Uniunii Europene.
Prin nr.OUG119 din 21 februarie 196 fost abrogată la rândul său și Legea nr.187/9 mai 2003.
Regulamentul Consiliului (CE) nr.44/2001 din 22 decembrie 2000 este o normă juridică comunitară de directă aplicare pe teritoriul statelor membre, aplicarea sa pe teritoriul României începând cu data aderării fiind însoțită de abrogarea Legii nr.187 din 9 mai 2003 prin nr.OUG119 din 21 februarie 1996.
Prevederile Regulamentului, fiind norme de procedură sunt aplicabile și pentru procesele în curs de judecată începute sub incidența legii vechi, cum este cazul în speță, potrivit art.725 alin.1 Cod procedură civilă, cum corect a reținut prima instanță.
Art.725 alin.1 Cod procedură civilă potrivit căruia "dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub această lege" reglementează regula în materie, regula fiind în sensul că normele de procedură sunt de imediată aplicare.
Aliniatele 3 și 4 ale art.725 constituie excepții de la regula din alin.1.
3 al art.725 prevede că numai "căile de atac și termenele prevăzute de legea veche rămân în vigoare". Fiind o excepție de la regulă, prevederea este de strictă interpretare și ca atare nu se poate interpreta "lato sensu" cum opinează recurenta.
4 al art.725 se referă la situația actelor de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a legii noi, fiind inaplicabil speței.
Ca atare, susținerile recurentei în sensul că instanța de fond a greșit atunci când a aplicat Regulamentul în temeiul art.725 alin.1 Cod procedură civilă fără a avea în vedere dispozițiile alin.3 și 4 ale aceluiași articol sunt nefondate.
Cât privește susținerea recurentei privind faptul că instanța nu ar fi ținut cont de dispozițiile art.66, 70 coroborat cu art.69 din Regulament, curtea de apel a reținut că art.66 din Regulament, intitulat "Dispoziții tranzitorii" este aplicabil în statele care au fost membre ale UE în momentul adoptării Regulamentului și are rolul de a reglementa conflictul de legi în timp dintre prevederile sale și prevederile altor convenții aplicabile în aceeași materie între aceleași state la momentul respectiv. România a aderat în UE în momentul în care regulamentul era în vigoare de 7 ani astfel că așa cum corect a reținut instanța de fond, văzând că potrivit art.249 din Tratatul pentru Instituirea Comunității Europene, regulamentul este actul normativ comunitar direct aplicabil în toate statele membre în speță sunt incidente dispozițiile Regulamentului Consiliului (CE) nr.44/2001 din 22 decembrie 2000.
Prevederile art.69 și 70 din Regulament invocate de recurentă se referă la convențiile bilaterale și tratatele în vigoare, ce, între statele membre ale UE din acel moment, continuă să se aplice pentru chestiunile pe care Regulamentul nu le prevede.
Cum România nu este parte la nici una din aceste convenții sau tratate, nominalizate în mod explicit de art.69, nu poate continua aplicarea lor, pentru România, Regulamentul fiind de strictă și imediată aplicare din momentul aderării în UE.
Întrucât, potrivit Codului civil olandez dreptul de a cere executarea silită a unei hotărâri judecătorești pronunțate în Olanda se prescrie în 20 de ani de la data pronunțării hotărârii, iar reclamanta se află în termenul de prescripție de a cere executarea silită, reclamantei intimate nu i se poate aplica principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
Instanța de fond a constatat în mod corect că formalitățile prevăzute la art.53 din Regulament, respectiv depunerea la dosar de către reclamantă a copiilor hotărârilor străine cât și a certificatului menționat la art.54 din Regulament, au fost respectate de către reclamantă și în consecință în mod corect a respins ca inadmisibile excepțiile invocate de pârâta recurentă cât și cererea acestea de compensare a pretinsei datorii față de reclamantă, instanța de fond neavând competența legală de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.34 și 35 din Regulament.
Din aceleași considerațiuni nu au fost primite excepțiile reiterate în cererea de recurs și nici celelalte apărări de fond invocate, reținându-se incidența art.41 din Regulament.
Susținerea recurentei în sensul că cererea de recunoaștere și de executare a hotărârilor străine ar încălca ordinea publică de drept internațional privat român intrând sub incidența art.34 din Regulament, deoarece cererea ar fi prescrisă, este nefondată.
Excepția de ordine publică de drept internațional este mijlocul procedural aplicabil de către instanța forului, pentru a înlătura efectele legii străine normal competente să se aplice unui raport juridic de drept internațional privat, atunci când acestea contravin principiilor fundamentale de drept ale statului forului.
Practica judiciară și arbitrală română de comerț internațional a relevat mai multe cazuri în care reglementări de ordine publică în dreptul intern nu au fost considerate de ordine publică în raporturile de extraneitate.
Astfel, termenele de prescripție extinctivă, deși sunt de ordine publică în dreptul intern, nu sunt de ordine publică în dreptul internațional privat, așa încât dacă norma conflictuală română trimite la un sistem de drept străin iar acesta conține alte termene de prescripție decât cele din dreptul român, aceste termene se vor aplica de către instanțele române.
În speță se aplică termenele de prescripție ale legii olandeze, astfel că cererea reclamantei nu este contrară ordinii publice din România.
Constatând că celelalte aspecte invocate în cuprinsul cererii de recurs vizează aspecte privind fondul, iar analiza lor nu este permisă în această fază și că motivele analizate nu pot duce la modificarea ori casarea hotărârii instanței de fond, în temeiul art.312, 316 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, recurenta a fost obligată să plătească intimatei suma de 10.141 RON cheltuieli de judecată în recurs. Cheltuielile de judecată solicitate de intimată, provocate de acest proces în faza de fond nu au fost acordate câtă vreme cu privire la neacordarea lor de către prima instanță, intimata nu a formulat recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare - - O solicitând desființarea deciziei și admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești.
În motivarea contestației arată că în recurs a invocat o serie de excepții pe care instanța a omis să le cerceteze, iar pe de altă parte dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel prin recursul declarat a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de decizia instanței de apel d es din 14 ianuarie 1998 deoarece în procesul în care s-a pronunțat această hotărâre nu a fost parte.
Asupra acestei excepții instanța de fond nu s-a pronunțat, iar motivarea reținută în recurs că în baza art.41 din Regulament nu se primesc excepțiile nu echivalează cu o motivare.
Cu privire la legea aplicabilă în cauză instanța a cercetat motivul de casare, dar a săvârșit o greșeală evidentă reținând că în momentul pronunțării hotărârii instanței Districtului din 24 noiembrie 1998 erau incidente dispozițiile legii ulterioare.
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită arată că instanța de recurs în pagina 19 alin.8 al deciziei contestate a reținut că susținerea recurentei în sensul că cererea de recunoaștere și de executare a hotărârilor străine ar încălca ordinea publică de drept internațional privat, intrând sub incidența art.34 din Regulament, deoarece cererea ar fi prescrisă, este nefondată. Prin recursul declarat s-a invocat încălcarea ordinii publice din România și nu încălcarea ordinii de drept internațional privat român, fiind astfel o evidentă greșeală a instanței de recurs.
Verificând dacă motivele invocate în contestație întrunesc condițiile art. 318 Cod procedură civilă, instanța reține că potrivit acestui text de lege o hotărâre dată de instanța de recurs poate fi atacată cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În ceea ce privește legea aplicabilă în materie instanța de fond a soluționat acest motiv de recurs în mod amplu și nu există nici o eroare materială săvârșită în legătură cu această chestiune. Ceea ce invocă contestatorul este o critică adusă la modul de soluționare a acestui motiv de recurs, care însă nu se înscrie în noțiunea de greșeală materială.
În legătură cu motivul privind invocarea ordinii publice din România și nu încălcarea ordinii publice de drept internațional privat nu există nici o eroare materială deoarece în pagina 6 în primul alineat al recursului declarat în mod expres recurentul invocă faptul că "hotărârea încalcă ordinea publică de drept internațional privat român" tocmai în raport de care a fost analizat acest motiv și cum s-a reținut în recurs.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului contestator față de decizia Instanței de apel d es din 14 ianuarie 1998 se reține că această excepție a fost invocată ca și motiv de recurs în pagina 4 la lit. B al recursului depus la fila 5 din dosarul Curții de Apel Oradea.
Instanța de recurs în mod fără echivoc arată că " din aceleași considerațiuni nu vor fi primite excepțiile reiterate în cererea de recurs și nici celelalte apărări de fond invocate, reținându-se incidența art.41 din Regulament".
Rezultă că acest motiv de recurs nu a fost cercetat, instanța de recurs fiind în eroare asupra naturii excepției invocate, atâta timp cât a reținut dispozițiile art. 41 din Regulamentul Consiliului 44/2001, care interzice ca în cadrul recunoașterii hotărârii să se prezinte concluzii cu privire la cerere sau să se facă vreo revizuire a hotărârii a cărei recunoaștere și executare se solicită.
Eroarea materială constă în faptul că excepția lipsei calității procesuale pasive nu s-a invocat cu privire la procesul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, ci această excepție a fost invocată ca și o excepție de procedură ce vizează însăși judecată și recunoașterea hotărârii în sensul că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită nu-i opozabilă recurentului deoarece nu se referă la această parte.
Văzând că dintr-o eroare materială instanța nu a cercetat acest motiv de recurs, în baza art.318 Cod procedură civilă se impune admiterea contestației în anulare, desființarea în parte a deciziei date și rejudecarea recursului numai cu privire la acest motiv invocat.
Verificând acest motiv de recurs instanța reține că o hotărâre judecătorească dată într-o altă țară poate fi recunoscută și se poate încuviința executare împotriva unei persoane numai cu condiția ca acea persoană să fi fost parte în acea hotărâre.
Din analiza hotărârii pronunțată de Tribunalul din des din 14 ianuarie 1998 rezultă că recurentul - - O nu a fost obligat la plata vreunei sume sau la vreo obligație de a face, această hotărâre privește pe societatea cu răspundere limitată pe. activând sub numele de EUROPA TRANSPORT în calitate de apelant și pe societatea în calitate de intimat.
Din certificatul întocmit în baza art.54 din Regulament rezultă că această hotărâre a fost comunicată cu părțile din acel litigiu, dar nu a fost comunicat cu recurentul împotriva căruia s-a solicitat recunoașterea și executarea acestei hotărâri.
În consecință recurentul nu are calitate procesuală pasivă în procesul de recunoașterea și executarea hotărârii atâta timp cât hotărârea a cărei recunoaștere și executare se solicită nu se referă la societatea recurentă.
În cadrul recunoașterii și executării hotărârii judecătorești instanța de recunoaștere nu are dreptul să facă cercetări, aprecieri și interpretări ale hotărârii străine pentru a constata dacă această hotărâre, în lipsa vreunei mențiuni exprese, se referă la recurentul din prezenta cauză.
Pentru acest motiv, apărarea reclamantei intimate, în sensul că această sumă la care a fost obligată să plătească societății ar trebui recuperată în temeiul celei de a doua hotărâri pronunțate de Instanța Districtului din 24.11.1998 nu poate fi analizată în cadrul recunoașterii și executării hotărârii judecătorești, fiind interzisă de dispozițiile art. 41 din Regulamentul 44/2001
Prin Decizia Instanței Districtului din 24.11.1998 societatea - INTERNAȚIONAL TRANSPORT Oaf ost obligată să plătească societății.- desfășurând activitate comercială sub denumirea EUROPA TRANSPORT întreaga sumă la care reclamantul din acțiunea de regres și pârâtul din acțiunea principală poate fi obligat, fiind obligat să plătească la ceea ce datorează în acțiunea de regres și în acțiunea principală.
Nu rezultă că această obligație s-ar referi la obligația stabilită în sarcina lui EUROPA TRANSPORT prin sentința din 14 ianuarie 1998 al Instanței des din 14 ianuarie 1998, deși la acea dată această hotărâre exista deja.
Văzând dispozițiile art. 312 pct.3 Cod procedură civilă, urmează a se admite în parte recursul declarat împotriva sentinței Tribunalului Bihor, se va modifica în parte această sentință în sensul că se va respinge cererea pentru recunoașterea și încuviințarea executării deciziei Tribunalului d es din 14.01.1998.
Cum sentința instanței de fond, precum și recursul viza recunoașterea și executarea a 2 hotărâri judecătorești, urmează a se menține dispozițiile cu privire la cealaltă hotărâre, respectiv a Instanței Districtului din 24.11.1998.
În baza art. 274 Cod procedură civilă intimatul va plăti recurentului contestator 510,3 lei cheltuieli de judecată parțiale reprezentând taxa de timbru și o parte a onorariului de avocat din contestație reținând că nu a făcut dovada onorariului achitat în recurs.
Se va dispune restituirea cauțiunii achitate pentru cererea de suspendare a executării deciziei contestate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE contestația în anulare declarată de - - cu sediul în O,- în contradictoriu cu intimata.-. ( EUROPA TRANSPORT) OLANDA cu sediul ales în B,Calea nr.134-138 Bl.11,.B,etaj I,.34 sector 1 împotriva Deciziei nr.382/C din 16.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care o desființează în parte cu privire la modul de soluționare a recursului privind Decizia din 14.01.1998 dată de Tribunalul d es Olanda și rejudecând recursul, admite în parte recursul declarat de - - O împotriva Sentinței 676/COM din 27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea pentru recunoașterea și încuviințarea executării în România a deciziei din 14.01.1998 dată de Tribunalul d es Olanda.
Menține dispozițiile Deciziei 382/C din 16.10.2007 a Curții de Apel Oradea privind recunoașterea și executarea sentinței instanței Districtului din 24.11.1998.
Obligă pe intimat să plătească recurentului contestator 510,3 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Dispune restituirea cauțiunii în sumă de 2.000 lei, achitată cu recipisa nr.-/14.11.2007 și depusă în registrul de valori la poziția 104/2007.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - -
Red.contest.
Jud.dec. TI,DV,BG
Tehn.red./2 ex.
19.02.2008
Președinte:Murg FlorianJudecători:Murg Florian, Băltărete Savina, Toros Vig
