Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 64/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 64
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu
GREFIER - -
*****************
Pe rol pronunțarea asupra cauzei comerciale de față având ca obiect acțiunea în anulare sentință arbitrală formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții - "" SRL și.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 21 mai 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra cauzei comerciale de față;
Prin sentința civilă nr. 24/COM/5.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr- a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Constanța și s-a declinat cauza comercială formulată de către reclamanta - SRL B, în contradictoriu cu pârâții - "" SRL și spre competentă soluționare Curții de APEL BUCUREȘTI, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- din 4.01.2008.
În speță, s-a formulat acțiune în anulare de către reclamanta - SRL împotriva hotărârii arbitrale nr.103 din 17.05.2007 dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, cauză ce a făcut obiectul dosarului nr. 387/2005.
S-a invocat de către reclamantă faptul că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut pe de o parte, iar pe de altă parte, hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică,bunele moravuri sau dispozițiile imperative ale legii, acțiunea în anulare fiind întemeiată în drept pe dispozițiile articolului 364 lit. f și i din Codul d procedură civilă.
Pârâții - "" SRL și au formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat respingerea, ca neîntemeiată a acțiunii în anulare.
În fața instanței s-au invocat de către pârâții excepțiile inadmisibilității acțiunii în anulare și a lipsei de interes a reclamantei, precum și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a neîndeplinirii procedurii de conciliere, conform articolului 7201Cod procedură civilă.
A fost atașat dosarul nr.387/2005 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în care s-a pronunțat hotărârea arbitrală atacată nr. 103 din 17.05.2007.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu acțiunea formulată și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:
Reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții - "" SRL și anularea hotărârii arbitrale nr. 103 din 17.05.2007 dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Sub aspectul excepțiilor inadmisibilității acțiunii în anulare și a lipsei de interes a reclamantei, Curtea s-a pronunțat prin încheierea din 13.11.2008, în sensul respingerii acestora, cu motivarea din considerentele încheierii.
În ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a neîndeplinirii procedurii de conciliere conform articolului 7201Cod procedură civilă, instanța apreciază că nici una dintre acestea nu operează în cauză întrucât obiectul prezentei spețe îl reprezintă judecarea unei căi de atac, respectiv acțiunea în anulare formulată împotriva unei hotărâri arbitrale, iar prin cererea de arbitrare pârâtul a fost chemat în judecată alături de pârâta - "" SRL, astfel că nu se poate invoca că acesta nu ar avea calitate procesuală pasivă în dosarul format în calea de atac.
Mai mult, prin întâmpinarea depusă la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României pentru termenul din 31.05.2006, pârâții au invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, respinsă prin sentința arbitrală nr.103 din 17.05.2007, ca neîntemeiată. Calitatea procesuală pasivă a pârâtului rezultă și din contractul nr.65 din 21.04.2003 ( dispozițiile articolului 9 pct. 1 cu aplicarea articolului 10 din contract).
În ce privește încercarea de conciliere directă prevăzută de articolul 7201Cod procedură civilă, Curtea apreciază că aceasta este un act de procedură, iar neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii pe fond.
Această procedură reglementată de dispozițiile articolului 7201Cod procedură civilă nu este obligatorie în fața tribunalului arbitral și în speță părțile nu au prevăzut-o în contract, iar prezenta cauză are ca obiect judecarea unei căi de atac, respectiv promovarea unei acțiuni în anulare împotriva unei hotărâri arbitrale, motiv pentru care cea de-a doua excepție invocată nu operează în speță.
Curtea mai reține și faptul că, prin întâmpinarea depusă la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României pentru același termen din 31.05.2006, pârâții au invocat și această excepție, respinsă ca neîntemeiată de către tribunalul arbitral.
Pe fondul acțiunii în anulare, Curtea reține că potrivit dispozițiilor articolului 364 Cod procedură civilă, hotărârea arbitrală poate fi desființată pe calea unei acțiuni în anulare dar numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text legal.
În speță, s-a invocat de către reclamantă că hotărârea arbitrală s-a dat cu încălcarea articolului 364 lit. f și i Cod procedură civilă, respectiv că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, iar hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispozițiile imperative ale legii.
În speță însă, reclamanta nu a invocat motive de contradictorialitate ale hotărârii arbitrale pronunțate în ceea ce privește calificarea raportului juridic litigios. Instanța arbitrală a calificat în mod corect contractul nr. 65 din 21.04.2003 ca fiind unul care cuprinde atât un contract de vânzare un contract de fidejusiune, un contract de mandat și o clauză compromisorie cu caracter autonom.
În speță, nu se contestă soluția instanței arbitrale referitoare la achitarea debitului de către pârâta - "" SRL către mandatarul - SRL, persoana împuternicită să achite prețul vânzării, conform contractului nr.65 din 21.04.2003.
În ce privește cel de-al doilea motiv al acțiunii în anulare, instanța reține că reclamanta nu face nici o referire la atingerile aduse dreptului subiectiv prin aplicarea imorală a legii sau aplicarea greșită a regulilor de procedură, motivele invocate nefiind dintre cele care se înscriu în dispozițiile reglementate de articolul 364 Cod procedură civilă.
Reclamanta nu indică motivele de ordine publică care pot să conducă la desființarea hotărârii arbitrale, nu arată cum s-a adus atingere bunelor moravuri prin pronunțarea hotărârii arbitrale și nu sef ace dovada încălcării dispozițiilor imperative ale legii în sensul că hotărârea arbitrală ar fi fost pronunțată de către o instanță nelegal constituită sau necompetentă să soluționeze cauza.
Pentru considerentele expuse soluția pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, este legală și temeinică, motiv pentru care Curtea va respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a neîndeplinirii procedurii de conciliere conform articolului 7201Cod procedură civilă, invocate de către pârâți. Va fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr.103 din 17.05.2007 dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a neîndeplinirii procedurii de conciliere conform art. 720 CPC invocate de către pârâții - "" SRL și.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr.103 din 17.05.2007 dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României promovată de reclamanta - SRL cu sediul în B-, sector1, în contradictoriu cu pârâții - "" SRL și, ambii cu domiciliul procedural ales la Cabinetul de Avocatură situat în C -, nr. 2, -. C,. 43, parter, Județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 21.05.2009.
PREȘEDINTE
- - -
GREFIER
- -
Red. Jud.
Tehnored.
5 ex./03.06.2009
Președinte:Carmen Mihaela NegulescuJudecători:Carmen Mihaela Negulescu