Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Decizia 773/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.773
Ședința publică din 22 mai 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta recurentă di împotriva sentinței comerciale nr.112/02.02.2009 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - - SRL, având ca obiect acțiune în anularea hotărârii arbitrale.
dezbaterilor și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18 mai 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.112/02.02.2009 pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr- s-a respins acțiunea în anulare formulată de - DI Italia împotriva Hotărârii arbitrale nr. 8/12.09.2008 pronunțată în dosarul nr. 13/2008 de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură C-
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.1741/11.06.2008 - - SRL a solicitat Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură C-S, obligarea di Italia la plata sumei de 24.311,27 Euro (inițial a formulat acțiunea introductivă pentru plata sumei de 18.894,82 Euro pe care a majorat-o prin adresa nr. 43/26.08.2008 la suma de 24.311,27 Euro) reprezentând diferență preț de plătit, penalități, daune - interese și imputația C-
În motivarea cererii a arătat că - di Italia nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale conform contractelor comerciale nr.61/25.06.2007, 78/17.07.2007 și 79/17.07.2007 având ca obiect executarea a cinci bucăți transportoare elicoidale.
Pârâta, deși a efectuat plata avansului convenit și a unei tranșe din prețul total, a amânat nepermis de mult punerea la dispoziția reclamantei a desenelor de execuție, determinând prelungirea termenelor de recepție finală. După executarea produselor, pârâta a amânat plata finală și preluarea produselor invocând pretenții suplimentare.
Obligația contractuală a reclamantei - - SRL fiind îndeplinită, aceasta a întocmit facturile fiscale ce au fost primite fără nici o obiecție de pârâtă care a semnat și procesele verbale de compensare întocmite de reclamanta.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată și obligarea reclamantei la predarea produselor și la plata sumei de 2461,98 Euro penalități de întârziere, invocând nulitatea clauzei arbitrale.
Prin încheierea din 8.08.2008 Tribunalul arbitral a respins excepția de necompetență ridicată de pârâtă având în vedere că anterior nașterii litigiului părțile au convenit ca orice eventuale discrepanțe, neînțelegeri sau litigii dintre ele să fie deduse spre soluționare unui tribunal arbitral.
La data de 8.09.2008 tribunalul arbitral a decis disjungerea cererii reconvenționale pentru a da posibilitate pârâtei să-și clarifice ulterior pretențiile proprii în măsura în care reclamanta i-ar pune piedici la ridicarea produselor, după plata integrală.
Prin hotărârea arbitrală nr. 8 pronunțată în data de 12.09.2008 în dosarul nr. 13/2008, Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură C-S a admis în parte cererea formulată de reclamanta - - SRL, a obligat pârâta di Italia să achite reclamantei 7.110 Euro sau echivalentul de 26074,503 lei corectat la cursul din data plății reprezentând diferența de preț al produselor comandate și executate, 1.077,1650 Euro sau 3950,2688 lei la cursul din data plății reprezentând penalități de întârziere a prețului datorat, 2125,72 Euro sau 7.133 lei corectat la cursul din data plății reprezentând imputația fiscală pentru neexportarea în termen contractual a produselor, 12.613,57 Euro sau echivalentul 45402,5450 lei corectat la data plății reprezentând daune interese pentru cheltuielile de depozitare efectuate și 2170,35 lei taxa de arbitrare.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul arbitral a apreciat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale de executare a produselor, le-a autorecepționat la 21.09.2007 - dată la care s-a stabilit că acestea sunt executate și trebuiau achitate iar pârâta a recunoscut că suma de 7.110 Euro este just cerută de reclamantă, produsele fiind executate iar autorecepția a fost reală.
A apreciat că și penalitățile asupra restului de plată neachitat sunt în cuantum de 3950,2688 lei iar amenda aplicată reclamantei de organele fiscale este o daună provocată de pârâta care, neridicând produsele, a afectat reglarea finală a TVA-ului.
A apreciat că sunt justificate și daunele interese rezultate din plata cheltuielilor de depozitare ocazionate de pârâta care nu a ridicat bunurile comandate nici la momentul recepției finale (21.09.2008) nici la momentul acceptării necondiționate a facturii finale prin compensare. Reclamanta a fost astfel obligată să procedeze la operația suplimentară de trecere a produselor în regim de depozitare contra plată, începând cu 1.01.2008.
Ca parte căzută în pretenții în acțiunea reclamantei, pârâta va suporta și taxa de arbitrare de 2170,35 lei calculată la suma acordată de tribunalul arbitral.
Împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare - di Italia solicitând admiterea acțiunii în anulare, desființarea hotărârii arbitrale, suspendarea executării hotărârii arbitrale până la soluționarea litigiului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii în anulare a arătat că tribunalul arbitral nu era competent să soluționeze litigiul având în vedere nulitatea clauzei compromisorii. În contractele dintre părți nr. 61/25.06.2007, nr. 78/17.07.2007, nr. 79/17.07.2007 clauza compromisorie arătată la capitolul "răspunderea contractuală" nu conține elementele imperativ dispuse de dispozițiile art. 3422Cod pr.civilă privitor la arătarea, sub sancțiunea nulității, a obiectului litigiului, numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
Pe fond a arătat că hotărârea atacată încalcă dispozițiile imperative ale legii întrucât reclamanta este cea care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
di A Italia a considerat că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, fiind de bună credință prin prisma faptului că a sesizat societatea în legătură cu neajunsurile desenelor pe care trebuia să le pună la dispoziția acesteia în vederea finalizării lucrărilor, precum și că a notificat societatea cumpărătoare, printr-o adresă mail/05.09.2007 să se prezinte în vederea recepției mărfurilor.
Însă din anexa nr. 1, reprezentând adresa mail/05.09.2007, reiese cu claritate faptul că societății di Italia nu i s-au prezentat aceste desene a căror neajunsuri trebuiau remediate și ca urmare a solicitat comunicarea acestora în timp util, ținând cont de faptul că s-a pierdut o lună din termenul specificat în contract pentru finalizarea lucrărilor. Ulterior, printr-o adresă mail, reclamanta își asuma obligația de a efectua desenele necorespunzătoare, în vederea derulării contractelor.
Referitor la faptul că - - SRL a notificat societatea di A (prin anexa nr. 8 depusă la dosar) să se prezinte pentru a efectua recepția mărfurilor, s-a constatat că această adresă nu ține loc de notificare, având în vedere faptul că nu se precizează sub nici o formă nici finalizarea lucrărilor, nici sesizarea societății de a se prezenta în vederea intrării în posesia mărfurilor.
Prin adresa mail/07.05.2008 comunicată către - - SRL a precizat că nici până la acea dată nu au fost notificați, așa cum era stipulat în art. 19 respectiv art. 20 din contractele în litigiu, să se prezinte în vederea recepției mărfurilor. Ca urmare, pentru a încerca o înțelegere pe cale amiabilă a propus să încheie acest conflict prin predarea mărfurilor de către reclamantă, respectiv achitarea diferenței de preț, însă această soluție le-a fost comunicată a fi inechitabilă.
A considerat că tergiversarea finalizării lucrărilor precum și ivirea acestei neînțelegeri incumbă societății - - SRL luând în considerare faptul că di Italia și-a exercitat atribuțiile contractuale, chiar într-o măsură mult mai mare decât era stipulat în contract, prin achitarea a 70% din valoarea totală a lucrărilor, părțile stabilind în contract următoarea modalitate de plată: 30% din valoarea contractului ca avans, în prima zi după semnarea contractului; 30% din valoarea contractului la livrare; 40% din valoarea contractului în 45 de zile de la data livrării.
Din aceste motive di Italia nu s-a prezentat la sediul reclamantei pentru ridicarea mărfurilor și ca urmare aceasta a considerat "util" să întocmească procesele verbale de autorecepție fără vreo notificare în prealabil.
În mod eronat Curtea de Arbitraj Comercial a admis cererea în pretenții a reclamantei, având în vedere că di Italia și-a respectat obligațiile contractuale iar solicitarea reclamantei pentru plata unor penalități de întârziere, daune interese precum și imputația CS nu-și găsește temei legal.
Astfel, în ce privește obligarea la plata sumei de 1077, 1650 euro cu titlu de penalități întârziere, acest lucru nu are un suport legal deoarece societatea și-a respectat toate obligațiile contractuale, chiar mai mult, a achitat tranșe din preț în avans, societatea reclamantă fiind cea pusă în întârziere, fiind singura în culpă în derularea defectuoasă a contractelor.
Celelalte sume la plata cărora a fost obligată prin Hotărârea arbitrală nu pot avea o justificare legală decât în măsura în care s-ar fi reținut răspunderea delictuală a societății. Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală trebuie întrunite cumulativ trei elemente, respectiv prejudiciul, fapta ilicită și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. di Italia nu a săvârșit nici o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii pentru a fi antrenată răspunderea delictuală.
Din analiza actelor și înscrisurilor aflate la dosarul cauzei tribunalul a reținut că hotărârea atacată este legală și temeinică, dată în conformitate cu actele și probele existente și cu dispozițiile legale în materie, iar prin disjungerea cererii reconvenționale formulată de di A Italia Tribunalul arbitral nu a prejudiciat această parte.
În mod corect Tribunalul arbitral a soluționat litigiul dintre părți întrucât în fiecare din contractele existente nr.61/25.06.2007, nr.78/17.07.2007 și nr.79/17.07.2007 la capitolul "Răspunderea contractuală" părțile au convenit de comun acord că "orice litigiu, probleme ori discrepanțe ivite pe baza și în executarea prezentului contract, precum și a actelor adiționale întocmite pe baza lui și pe care părțile sunt incapabile să le rezolve între ele pe cale amiabilă sunt de competența unui tribunal arbitral stabilit prin intermediul Curții de Arbitraj a Camerei de Comerț și Industrie C-S, hotărârea astfel pronunțată fiind definitivă și executorie prin voința ambelor părți exprimată încă din acest moment".
Instanța de fond a mai reținut că tribunalul arbitral s-a pronunțat corect asupra unor pretenții patrimoniale determinate valoric și taxate corespunzător, în limitele sesizării și cadrului procesual stabilit prin obiectul cererii introductive.
Instanța de fond a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 364 lit.b din Cod pr. civilă.
Tribunalul arbitral a motivat coerent proveniența sumelor și cuantumul în care au fost acordate, toate sumele fiind justificate, în mod corect cererea reclamantei a fost admisă în parte, fiind întemeiată și dovedită.
În pronunțarea hotărârii arbitrale s-au avut în vedere prevederile contractelor încheiate între părți, obligațiile reciproce ale părților din contract și astfel în mod corect s-a apreciat că - - SRL și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Printr-o corectă apreciere a probelor tribunalul arbitral a stabilit raporturile juridice dintre părți și întinderea obligațiilor asumate reciproc.
Pentru aceste considerente instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 364 lit.i Cod pr.civilă, hotărârea arbitrală nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta di (Italia) solicitând, pe cale de excepție, constatarea necompetenței materiale în soluționarea litigiului dedus judecății a Curții de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie C S, conform art.3431și 3432Cod procedură civilă, iar, pe fond, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii în anulare formulată împotriva Hotărârii arbitrale nr.8/12.09.2008 pronunțată în dosar nr.13/2008 de către Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură C S și respingerea cererii înregistrată sub nr.1741/11.06.2008 în dosar nr.13/2008, promovată de - - SRL, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta recurentă arată, cu privire la excepția invocată, că, Curtea de Arbitraj Comercial nu era competentă să soluționeze litigiul având în vedere nulitatea clauzei compromisorii din contractele nr.61/25.06.2007, 78/17.07.2007, 79/17.07.2007, iar în conformitate cu art.3431și 3432Cod procedură civilă clauza compromisorie trebuie să cuprindă referiri exprese cu privire la obiectul litigiului, numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor, sub sancțiunea nulității.
Pe fond, reclamanta recurentă arată că între părți au fost încheiate 3 contracte comerciale în baza cărora intimata a solicitat, în fața Curții de Arbitraj Comercial C S, plata unor sume de bani care nu își găsesc legalitatea și temeinicia. Recurenta arată că și-a respectat obligațiile contractuale, solicitarea intimatei la plata unor penalități de întârziere și daune interese, precum și imputația DGFPCS, neavând temei legal.
Cu privire la daunele interese în sumă de 7197,12 solicitate de intimată, reclamanta recurentă arată că a înștiințat intimata prin mai multe adrese mail că dorește să preia marfa, după o prealabilă notificare din care să rezulte explicit că lucrările sunt finalizate, iar marfa este de predare, notificare pe care nu a primit-o nici până în prezent.
În legătură cu cererea de plată a sumei de 2125,72 euro, suma imputată de DGFP CSi ntimatei, reclamanta recurentă arată că această sumă ar putea avea ca izvor a obligației răspunderea civilă delictuală, iar pentru a putea fi antrenată răspunderea sa trebuie întrunite trei elemente constitutive și anume: prejudiciul, fapta ilicită și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Recurenta susține că nu a săvârșit nici o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii pentru a putea fi antrenată răspunderea sa delictuală.
Reclamanta recurentă consideră că Tribunalul CSs -a limitat la a expune starea de fapt și de drept fără a analiza criticile sale referitoare la hotărârea Curții de Arbitral Comercial.
În opinia reclamantei recurente, Tribunalul C S, fiind instanță de control judiciar trebuia să analizeze punctual toate criticile aduse hotărârii arbitrale, impunându-se a motiva în fapt și în drept respingerea motivelor acțiunii în anulare.
, în calitate de administrator al - - SRL a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că prin contractele încheiate între părți s-a stabilit că "orice litigiu, probleme ori discrepanțe ivite pe baza și în executarea prezentului contract, precum și a actelor adiționale întocmite pe baza lui și pe care părțile sunt incapabile să le rezolve între ele pe cale amiabilă sunt de competența unui tribunal arbitral stabilit prin intermediul Curții de Arbitraj a Camerei de Comerț și Industrie C-S, hotărârea astfel pronunțată fiind definitivă și executorie prin voința ambelor părți exprimată încă din acest moment".
De asemenea, intimata arată că este de neînțeles contestarea de către recurentă a penalităților de întârziere, daune interese și imputația DGFP CS câtă vreme reclamanta recurentă a acceptat fără obiecțiuni facturile reprezentând contravaloare transportatoare care fac obiectul contractelor nr.61, 78 și 79.
Examinând recursul declarat de di (Italia) prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
Astfel, potrivit art. 364 Cod procedură civilă: "hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului; b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante; c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală; d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită; e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353^3; f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri; h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire; i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii."
După cum se poate observa din interpretarea dispozițiilor arătate mai sus, legiuitorul a înțeles să prevadă în mod limitativ situațiile în care se poate ataca cu acțiune în anulare o hotărâre arbitrală, ceea ce înseamnă că nu se poate ataca pe motiv de nulitate o hotărâre arbitrală decât în cazurile și pentru motivele anume indicate de textul de lege arătat mai sus.
Soluționarea prin arbitraj a oricărui litigiu patrimonial este opțiunea părților și se realizează prin convenția acestora, însă în momentul în care ele optează pentru această cale de soluționare, urmează a se supune dispozițiilor procedurale din Codul d e procedură civilă referitoare la desființarea hotărârilor arbitrale.
Această cale procedurală nu este una devolutivă, deci nu pot fi invocate motive privitoare la fondul cauzei, la felul în care tribunalul arbitral a judecat în fond pricina, acțiunea în anularea hotărârilor arbitrale neputând fi confundată cu o cale de atac ordinară în materie civilă.
Instanța sesizată cu acțiunea în anulare este ținută să verifice doar dacă acțiunea în anulare poate fi desființată pentru unul din motivele expres și limitativ arătate la art. 364 lit. a-i Cod procedură civilă, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
Pârâta din acțiunea arbitrală di (Italia) a invocat în primul rând faptul că instanța arbitrală nu era competentă să soluționeze litigiul având în vedere nulitatea clauzei compromisorii din contractele încheiate între părți.
În privința acestui motiv de recurs Curtea constată că în mod corect Tribunalul arbitral a soluționat litigiul dintre părți întrucât în fiecare din contractele încheiate între părți, respectiv contractele cu nr.61/25.06.2007, nr.78/17.07.2007 și nr.79/17.07.2007, la capitolul "Răspunderea contractuală" părțile au convenit de comun acord că "orice litigiu, probleme ori discrepanțe ivite pe baza și în executarea prezentului contract, precum și a actelor adiționale întocmite pe baza lui și pe care părțile sunt incapabile să le rezolve între ele pe cale amiabilă sunt de competența unui tribunal arbitral stabilit prin intermediul Curții de Arbitraj a Camerei de Comerț și Industrie C-S, hotărârea astfel pronunțată fiind definitivă și executorie prin voința ambelor părți exprimată încă din acest moment".
În condițiile în care recurenta a formulat chiar o cerere reconvențională în cauză, cerere disjunsă și care va fi soluționată separat de tribunalul arbitral, și a procedat la numirea unui arbitru propriu, este evident că invocarea de către aceasta a nulității clauzei compromisorii reprezintă numai o modalitate de tergiversare a soluționării raporturilor juridice dintre părți.
Pe de altă parte, recurenta a invocat că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 364 lit. i pr. civ. respectiv că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.
Curtea constată că, prin hotărârea pronunțată, tribunalul arbitral a răspuns la toate apărările formulate de recurenta din prezenta cauză, iar prin aprecierea probelor s-au stabilit raporturile juridice dintre părți și întinderea obligațiilor asumate reciproc.
Restul motivelor invocate de recurentă prin acțiunea în anulare și reiterate prin cererea de recurs vizează modul de soluționare în fond a acțiunii arbitrale, care excede controlului instanței în prezenta cauză, așa cum s-a arătat mai sus.
Așa fiind, întrucât nu s-au identificat în cauză motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge recursul declarat de recurenta di (Italia).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de di (Italia) împotriva sentinței comerciale nr.112/02.02.2009, pronunțată de Tribunalul C S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - Grefier,
- -
Red./03.06.2009
tehn./ 2 ex./03.06.2009
Primă instanță:Tribunalul C S, judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
