Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 102
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul -, împotriva sentinței nr.4296/14.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât ONRC-ORC de pe lângă Tribunalul Dolj.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant - prin avocat, lipsind intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părții prezente asupra apelului.
Avocat pentru apelantul reclamant -, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii și constatarea inexistenței dreptului de administrare a reclamantului la SC SRL. Învederează că în mod netemeinic instanța de fond a respins acțiunea cu motivarea că pârâtul ONRC - ORC nu are calitate procesuală pasivă,deoarece registrul făcut confuzie; reclamantul avut calitatea de director economic și nu de administrator.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.4296/14.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtului ORC de pe lângă Tribunalul Dolj.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a justificat calitatea procesuală pasivă a pârâtului, Oficiul Registrul Comerțului având atribuțiile prevăzute de Legea 26/1990, în ce privește efectuarea înregistrărilor și mențiunilor prevăzute de lege cu privire la societățile comerciale.
S-a reținut că prin actul adițional la actul constitutiv al SC SRL aut. sub nr. 939/31 martie 1998 de BNP, pârâtul a fost numit director economic cu mandat de conducere și reprezentare, act ce a fost înregistrat la ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, iar faptul invocat de pârât cu privire la nedepunerea specimenului de semnătură la registrul comerțului nu este de natură a atrage nevalabilitatea mandatului acordat de societate atâta vreme cât acesta și-a îndeplinit atribuțiile decurgând din mandatul încredințat și angajând societatea în relațiile cu terții.
S-a mai reținut că, în ce privește sentința invocată de reclamant, prin care s-a dispus antrenarea răspunderii sale patrimoniale, în justificarea interesului în promovarea cererii, s-a avut în vedere calitatea de director economic al acestuia și nu cea de administrator, iar pe de altă parte Legea 64/1995, aplicabilă la acea dată, avea în vedere membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori,care au contribuit la ajungerea societății în încetare de plăți.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că ORC de pe lângă Tribunalul Dolj are calitate procesuală pasivă, deoarece SC SRL a fost dizolvată și radiată din registrul comerțului.
Recurentul consideră că motivul pentru care s-a dispus antrenarea răspunderii sale, a fost faptul că din adresa nr.17377/04.10.2001 a ORC, s-a reținut că nu a depus specimen de semnătură ca administrator, că prin actul adițional nr.939/1998 a fost numit director economic, mențiunea fiind înregistrată defectuos atâta timp cât nu a avut calitatea de administrator.
Recurentul a arătat că justifică interes în promovarea acțiunii deoarece prin sentința nr.701/20.11.2006 a Tribunalului Dolj, s-a reținut că a avut calitatea de administrator, motiv pentru care s-a atras răspunderea sa pentru pasivul neacoperit.
Apelul este nefondat.
Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și cel ce este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
În mod corect tribunalul a considerat că ORC nu are calitate procesuală pasivă, între părți neexistând un raport juridic, adresa nr.17377/04.10.2001 a fost eliberată de ORC în calitate de instituție publică, menționându-se că reclamantul nu a depus specimen de semnătură ca administrator și că a fost înregistrat ca director economic cu mandat de conducere și reprezentare, cum de altfel este prevăzut și în actul adițional.
Prin sentința nr. 262/14.02.2004 s-a dispus antrenarea răspunderii apelantului reclamant în temeiul art.124 din Legea 69/1995, avându-se în vedere calitatea de director economic a acestuia, care rezultă din actul adițional și adresa ORC. În cursul procesului respectiv s-a invocat netemeinicia cererii, motivată pe faptul că numitul nu are calitate de administrator, așa încât acest aspect a făcut obiectul cercetării judecătorești.
În cuprinsul sentinței nr.701/27.11.2006 s-a produs o eroare materială, consemnându-se calitatea de administratori a tuturor pârâților din sentința nr. 262/2004, însă această situație nu produce consecințe juridice, constituind un rezumat al hotărârii anterioare.
În consecință, întrucât la registrul comerțului apelantul reclamant fost înregistrat ca director economic, iar antrenarea răspunderii s-a dispus în raport de această calitate și nu de administrator, nu este justificat interesul în promovarea unei acțiuni pentru constatarea inexistenței dreptului de administrare al SC SRL, societate dizolvată și radiată din registrul comerțului.
Prin urmare, în mod corect tribunalul a respins cererea, urmând ca în baza art.296 pr.civ. să se respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul - domiciliat în C,-,.32,.1,.4, jud. D, împotriva sentinței nr.4296/14.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât ONRC-ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, cu sediul în C,-, jud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud. / 16.05.08
jud.fond.
tehnored./4ex
14 Aprilie 2008
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Tudora Drăcea