Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 115

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Nicoleta Țăndăreanu

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu

GREFIER - -

Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta pârâtă SC SRL P, împotriva sentinței nr. 143 din data de 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - -.J și intimata pârâtă SC G -, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta pârâtă SC SRL P prin avocat și intimata reclamantă - -.J prin avocat și consilier juridic, lipsind intimata pârâtă SC G -.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Consilier juridic pentru intimata reclamantă depune delegație.

Avocat pentru apelanta pârâtă, depune un set de acte și precizări, un exemplar comunicându-se în ședință apărătorului intimatei reclamante care nu solicită termen pentru observarea acestora întrucât cunoaște conținutul lor.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților asupra apelului.

Avocat pentru apelanta pârâtă solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată, arătând că, potrivit prevederilor art. 111 pr.civ. din moment ce apelanta pârâtă este în posesia exclusivă a imobilului, reclamanta avea la dispoziție o acțiune în realizare și anume acțiunea în revendicare, aceasta fiind prioritară și nu acțiunea în constatarea calității de proprietar.

Susține că, pe fond, acțiunea este neîntemeiată întrucât suprafața totală individualizată în contractul de vânzare cumpărare în formă autentică (releveul imobilului vândut fiind parte integrantă din contract) nu s-a modificat, diferența de suprafață utilă în interiorul spațiului fiind obținută de către apelantă ca urmare a modificărilor aduse spațiului comercial în interior prin înlăturarea unor ziduri.

Avocat pentru intimata reclamantă, solicită respingerea apelului ca nefondat cu acordarea de cheltuieli de judecată.

Arată că, la data vânzării spațiului comercial s-a efectuat o expertiză tehnică și a fost făcută de expert o evaluare pentru suprafața de 65,45 mp, prețul stabilit și plătit de cumpărător fiind numai pentru această suprafață.

Precizează că au promovat acțiune în constatare în baza dispozițiilor art. 111 pr.civ. întrucât nu se putea promova o acțiune în realizare din moment ce reclamanta nu are titlu de proprietate pentru această suprafață construită.

CURTEA

Asupra apelului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 143 din data de 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de reclamanta - -.J în contradictoriu cu pârâții SC G -, și SC SRL P; s-a constat că reclamanta - -.J este proprietara unei diferențe de suprafață desfășurată de 23mp la imobilul din punctul "Arta decorativă", situat în Tg. J, str. - -,.2A - 2B, suprafață rezultată dintre suprafața desfășurată existentă și suprafața de 65,45mp, menționată în sentința civilă nr.8759/22.09.1997 pronunțată de Judecătoria Tg J în dosarul nr.13476/1997 și au fost obligate pârâtele și SC SRL P la plata către reclamantă a sumei de 1.800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare nr.7830/8.10.2002 reclamanta - -.J a vândut pârâtei imobilele situate în Tg J, str. - -,.2A - 2B parter, intabulat în CF nr. 1238 localității Tg J cu nr. cadastral 2015/0 în suprafață de 65,45mp, format din două spații comerciale, un hol, 2 magazii și 2 closete și cota indiviză de teren aferentă în suprafață de 16mp. În acest contract s-a precizat că aceste imobile sunt dobândite conform sentinței civile nr.8759/22.09.2007, pronunțate de Judecătoria Tg J în dosarul nr.13476/1997, rămasă definitivă prin neapelare. Aceasta din urmă a vândut spațiu menționa pârâtei SC SRL

În raportul de expertiză întocmit de experții, și s-a constatat că există o diferență de suprafață desfășurată dintre cea existentă și cea care a făcut obiectul sentinței nr.8759/22.09.1997 a Judecătoriei Tg J, de 23mp precum și o diferență de suprafață utilă de 9,45mp. Experții au apreciat că delimitarea dintre suprafața din act și cea găsită la locul măsurătorii nu se poate face strict, fiind vorba de unul și același imobil și probabil de o greșeală de calcul a suprafeței la momentul efectuării actelor, iar pârâta SC SRL Paa dus modificări în interiorul imobilului cumpărat prin contractul nr. 3947/28.05.2003 și s-a refăcut documentația de cadastru, găsindu-se o suprafață utilă de 78,61 mp, deci cu 13,16mp mai mult decât în contract și cu 11,42mp mai mult decât în documentația inițială, rescriindu-se în cartea funciară nr. 10362/N a municipiului Tg J noua suprafață găsită.

Atât timp cât din măsurători rezultă o suprafață mai mare decât cea din sentința civilă nr. 8759/22.09.1997 a Judecătoriei Tg J, această sentință reprezintă un titlu preferabil pentru reclamantă față de titlurile prezentate de pârâtă cu privire la diferența de suprafață rezultată din măsurători, ca nefiind prinsă în suprafața indicată în sentința menționată și ulterior vândută prin contractul de vânzare cumpărare nr.3947/28.05.2003, astfel că, acțiunea în constatare a reclamantei privind existența dreptului său de proprietate pentru această suprafață este întemeiată fiind îndeplinite condițiile art. 111. pr.civ. dreptul său de proprietate nefiind recunoscut de către pârâtele și SC SRL

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel SC SRL P și a criticat-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că acțiunea în constatare nu este admisibilă din moment ce partea are deschisă calea acțiunii în realizare, că reclamanta trebuia să valorifice acțiunea mai întâi împotriva fostei proprietare SC G - care deși a fost conceptată ca pârâtă s-a apărat cu viclenie, prin întâmpinarea depusă la fila 62 dosar, arătând că este de acord cu acțiunea și că în realitate suprafața imobilului este de 83,60mp și nu 65,45mp cât a solicitat reclamanta - -.J în dosarul nr. 13476/1997. Nimic nu o împiedica pe reclamantă de la pronunțarea hotărârii să rectifice suprafața actului în care existau erori, însă acest lucru nu s-a întâmplat pentru că suprafața totală a spațiului este cea menționată în contractul de vânzare cumpărare și sentința civilă nr. 8759/1997, însă această situație juridică confuză menționată în acțiune a fost în mod vădit omisă de către instanță, admițând acțiunea doar față de apelantă și, în condițiile în care aceasta din urmă a fost radiată așa cum rezultă din certificatul depus la dosar.

Intimata reclamantă nu a produs nici un fel de dovezi în sensul că nu a înțeles să vândă integral spațiul prin contractul de vânzare cumpărare nr. 7830/8.10.2002 în așa fel încât să reclame un drept de proprietate asupra unei părți din imobil. Astfel în contract se stipulează că - -.J vinde lui imobilele situate în Tg J compuse din activul denumit "Arta " în suprafață de 65,45mp format din 2 spații comerciale, un hol, 2 magazii și 2 closete precum și cota indiviză de 16mp și această descriere a spațiului comercial se regăsește în toate documentele cadastrale efectuate iar diferența de suprafață utilă în interiorul spațiului a fost obținut de către apelantă ca urmare a modificărilor aduse spațiului comercial în interior prin înlăturarea unor ziduri. Suprafața utilă de 74,90mp rezultată din măsurătorile efectuate de către cei 3 experți, a rezultat efectiv din acele modificări ulterioare realizate în mod autorizat potrivit documentației depuse la dosarul cauzei de către apelantă precum și greșeli de calcul din momentul întocmirii documentației cadastrale. Intimata reclamantă s-a prevalat de sentința Judecătoriei Tg J prin care dobândește imobilul vândut apelantei cu aceeași suprafață exterioară de 65,45mp cât este menționată în contractul de vânzare cumpărare nr.7830 /8.10.2002 încheiat cu apelanta. Instanța a făcut abstracție de aceste dovezi evidente, de concluziile celor două rapoarte de expertiză, a preluat termenul de suprafață desfășurată a spațiului din susținerile reclamantei și a admis acțiunea pentru 23mp fără să explice măcar ce calcule a avut în vedere. Suprafața utilă interioară rezultată din recompartimentarea la care face referire reclamanta, nu se confundă cu suprafața desfășurată, suprafață care practic este cea vândută.

Practic hotărârea este total nemotivată, contrar dispozițiilor art.261 pr.civ. instanța după ce face o interpretare a noțiunii de suprafață utilă și desfășurată, concluzionează că sentința nr.8759/22.09.1997 are reprezenta un titlu preferabil pentru reclamantă față de titlurile prezentate de către pârâte cu privire la diferența de suprafață rezultată din măsurători ca nefiind prinse în suprafața rezultată și indicată și ulterior vândută prin contractul nr. 3947/2003.

Față de această motivare a acțiunii rezultă că de fapt reclamanta avea deschisă calea acțiunii în realizare și nu a acțiunii în constatare.

În cauză au formulat întâmpinări intimata - -.J cât și SC G -.

Intimata - -.J a solicitat respingerea acțiunii atât susținerea apelantei cum că ar fi cumpărat suprafață de 88,45mp construită de reclamantă este neîntemeiată întrucât la data vânzării spațiului comercial s-a efectuat o expertiză tehnică și s-a făcut de expert o evaluare numai a suprafeței de 65,45mp suprafață desfășurată pentru care exista titlu de proprietate respectiv sentința nr. 8759/22.09.1997 a Judecătoriei Tg J, prețul stabilit a fost numai pentru această suprafață de 65,45mp, astfel că diferența de 23mp aparține reclamantei.

Acțiunea, fondată pe dispozițiile art. 111. pr.civ. este admisibilă întrucât o acțiune în realizare nu este posibilă din moment ce reclamanta nu are un titlu de proprietate pentru suprafața construită prin eforturi proprii iar pârâta această situație, în acest sens fiind și decizia nr. 3668/6.05.2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Intimata SC G - a solicitat prin întâmpinare, respingerea apelului ca nefondat, învederând că în mod greșit apelanta a reținut că spațiul comercial situat în Tg J, s-a aflat în proprietatea SC G - în condițiile în care a arătat că suprafața de 83,60mp a fost construită de SC G - în calitate de unitate ierarhic superioară cu banii puși la dispoziție de - -.J, deci, fără ca acest spațiul să-i fi fost în proprietate, motiv pentru care a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată.

Curtea va respinge apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 8759/22.09.1997 a Judecătoriei Tg J s-a admis acțiunea în constarea formulată de reclamanta - -.J în contradictoriu cu SC G - și s-a constatat că aceasta este proprietara imobilului situat în punctul "Arta " str. - -,.2A - 2B parter, în suprafață de 65,45mp și a terenului aferent în cota indiviză de 16mp.

Acest imobil, menționat în sentință, fost vândut către prin contractul de vânzare cumpărare nr.7830 /8.10.2002, la data vânzării făcându-se și o expertiză tehnică de evaluare, plătindu-se prețul exact pentru suprafața vândută. Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3947/2003 același spațiu a fost vândut de către către apelanta SC SRL După cumpărarea spațiului reclamanta a efectuat diferite modificări, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, iar la data de 25.10.2005 prin încheierea nr. 18084 Oficiului de cadastru Gar eînscris în CF nr.10362/ a mun. Tg J la imobilul curți construcții împreună cu spațiul comercial, cu o suprafață utilă de 78,61mp, compus din spațiu comercial și 2 corpuri sanitare, împreună cu suprafața indiviză de 16mp situat în Tg J, str. - -,.2A - 2B parter, cu nr. cadastral 2015/0 și i s-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil.

Așa cum rezultă din expertizele efectuate în dosarul cauzei și concluziile experților, și, suprafața ce a făcut obiectul prezentei acțiunii este rezultatul unei confuzii create de faptul că, evaluarea făcută de constructor prin expertiză, face trimitere la toate încăperile din imobil, dar evaluează suprafață construită inclusiv ziduri, de 65,45mp ce reprezintă decât o parte din suprafața construită a imobilului care este de 88,45mp iar documentațiile cadastrale se întocmesc pentru suprafețe utile (fără suprafața ocupată de ziduri), de aici s-a creat prima confuzie, suprafața utilă a întregului imobil găsită din cadastrul 67,19mp fiind foarte apropiată de suprafața construită ce a făcut obiectul evaluării prin expertiză a suprafeței de 65,45mp.

Din contract de vânzare cumpărare mai sus menționat nr. 7830/2002 rezultă că intimata reclamantă a vândut, parte din construcție respectiv 65,45mp din totalul de 88,45mp cât este suprafața construită a întregului imobil, însă în contract apare ca fiind vândut întregul imobil, și de aici promovarea acțiunii față de reclamant.

Cum din contractele de vânzare cumpărare rezultă că s-a vândut întreaga suprafață a imobilului, reclamantul nu avea la îndemână o altă acțiunea decât constatarea dreptului său de proprietate pentru diferența de suprafață care nu a făcut obiectul vânzării și pentru care nu a încasat prețul, căci, așa cum rezultă de mai sus, la baza contractului nr. 7830/2002 a stat un raport de expertiză prin care s-a evaluat spațiul vândut și s-a stabilit prețul pentru suprafața de 65,45mp Chiar și apelanta și-a dat seama de eroarea strecurată în acte astfel că, și-a reintabulat dreptul de proprietate pentru suprafața de 78,61mp plus suprafața indiviză de 16.

Susținerea apelantei că spațiul s-a mărit ca urmare a transformărilor efectuate în interior este contrazisă de concluziile experților mai sus menționați. De asemenea susținerea că hotărârea instanței de fond este nemotivată este nefondată, mai sus s-a arătat în extenso argumentelor pentru care instanța a admis acțiunea.

Faptul că instanța s-a pronunțat față de care era radiată din data de 2.06.2006, în cursul procesului, în sensul că a menționat admite acțiunea față de aceasta, în loc să constate că nu mai are capacitatea de exercițiu, ca urmare a radierii, nu aduce nici o vătămare apelantei reclamante.

Astfel fiind, în baza art. 296 pr.civ. apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă SC SRL P, cu sediul în P,-,.3,.1,.19, județul H, împotriva sentinței nr. 143 din data de 14 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială și Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - -.J, cu sediul în Târgu J,--20, județul G și intimata pârâtă SC G -, cu sediul în Târgu J,-, județul G, ca nefondat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. Jud. /14.05.2008/5ex.

Jud. Fond

23 Aprilie 2008

Președinte:Nicoleta Țăndăreanu
Judecători:Nicoleta Țăndăreanu, Ecaterina Moleanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Craiova