Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.126
Ședința publică din 29 iunie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul apelant Municipiul T prin Primar împotriva sentinței civile nr.37/PI/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL T, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterea în fond a apelului și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22 iunie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 37/PI/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de reclamanta-pârâtă - SRL T, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Municipiul T prin Primar, s-a constatat stinsă ipoteca instituită asupra imobilului situat în T, str. - nr.2, CF - T, nr.cad. 12669/IX; s-a dispus rectificarea CF - T, nr.cad. 12669/IX în sensul radierii dreptului de ipotecă; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtului-reclamant și în consecință s-a respins cererea reconvențională, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 29.05.2007 sub nr-, reclamanta - SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul T prin Primar, să se constate radierea ipotecii instituite asupra imobilului situat în T, str. - nr.2, CF - T, nr.cad. 12669/IX; să se dispună rectificarea CF în sensul radierii inscripției ipotecare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a dobândit proprietatea imobilului - spațiu cu altă destinație, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.173/02.12.2003 încheiat cu pârâtul, prețul fiind achitat integral la data de 14.11.2006; deși s-a solicitat pârâtului eliberarea adeverinței din care să rezulte achitarea integrală a prețului, pentru a permite radierea ipotecii, pârâtul a refuzat eliberarea acestei dovezi.
Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 13.09.2007, pârâtul Municipiul T prin Primar a solicitat respingerea cererii.
A arătat pârâtul că, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în conformitate cu 49/2003, reclamanta mai are de achitat suma de 46.342,62 lei, astfel cum rezultă din adresa --/26.02.2007 emisă de Biroul Urmărire Venituri din cadrul Direcției Patrimoniu a Primăriei T; această sumă - actualizată la data de 31.08.2007 ca fiind în cuantum de 49.312 lei - reprezintă diferență de chirie - 8.413 lei, obligație scadentă la 31.12.2004, conform anexei 3 contract, majorări de întârziere aferente perioadei 01.01.2005-31.08.2007 - 40.934 lei și penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2005 - decembrie 2005 - 505 lei.
Prin sentința civilă nr.9070/27.09.2007 s-a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș - Secția Civilă sub nr-; prin încheierea nr.27/22.01.2008 s-a admis excepția necompetenței funcționale a Secției Civile, cauza fiind scoasă de pe rolul acestei secții și înregistrată pe rolul secției comerciale sub nr-. Prin Decizia nr.4/A/04.03.2008 s-a admis apelul declarat, fiind anulată sentința civilă apelată cu reținerea cauzei spre rejudecare de către Tribunalul Timiș - Secția Comercială. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș la data de 25.06.2008 sub nr-.
La data de 09.10.2008 s-a depus de către pârât cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 8.413 lei, reprezentând diferență de chirie calculată conform HCL 42/2000 pentru perioada 01.01.2001-28.02.2003, la plata sumei de 505 lei reprezentând penalități de întârziere datorate pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005 și majorări de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi întârziere calculate de la data de 01.01.2005 și până la data plății; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul a arătat că suma pretinsă este datorată în baza contractului de închiriere nr.367/1998 încheiat cu reclamanta, asupra spațiului cu altă destinație situat în T, bd. -, chiria fiind reactualizată conform art. 4 alin. 2 Contract; penalitățile și majorările de întârziere sunt datorate conform Codului d e procedură fiscală, astfel cum era în vigoare pe parcursul derulării raporturilor de închiriere.
A precizat pârâtul că, suma pretinsă cu titlu de chirie a fost comunicată reclamantei cu ocazia negocierii privind vânzarea spațiului, precum și prin adresa emisă la data de 26.02.2007, reclamanta necontestând suma pretinsă.
La data de 07.11.2008 s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale în baza art. 120.proc.civ. cererea fiind înregistrată sub nr.9192/30/20.11.2008.
Prin întâmpinarea formulată la data de 27.11.2008, reclamanta-pârâtă a solicitat respingerea cererii reconvenționale, ca lipsită de interes, fiind prescrisă. În motivare, reclamanta-pârâtă a arătat că termenul de prescripție aplicabil creanței pretinse este de 3 ani, și nu de 5 ani, conform art. 248 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar de la data de 02.12.2003 și până la data de 29.08.2007 cursul prescripției nu a fost întrerupt. A susținut reclamanta-pârâtă că pârâtul-reclamant nu invoca nici o sumă restantă "poate încă mulți ani", dacă nu s-ar fi introdus cererea de radiere a ipotecii, motiv pentru care cererea reconvențională este lipsită de interes.
Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 23.12.2008, pârâtul-reclamant a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, chiria fiind venit bugetar conform nr.OG 45/2003 și Ordinului MFP nr.1917/12.12.2005, iar potrivit art. 91 din nr.OG 92/2003 termenul de prescripție este de 5 ani. A mai susținut pârâtul că, prin contestarea 42/2000 în instanță, de către Asociația din Comerț, cursul prescripției a fost întrerupt, pe perioada soluționării acțiunii chiriile fiind calculate la tarife nemodificate.
La data de 16.01.2009 s-a dispus conexarea dosarului nr. 9192/30/20.11.2008 la prezenta cauză, tribunalul apreciind că judecarea separată a cererii reconvenționale nu se justifică.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 173/2.12.2007 încheiat de către Municipiul T ca reprezentant al Statului R în calitate de vânzător și - în calitate de cumpărătoare s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentat din spațiul comercial situat în T, str. C-tin - nr.2 pentru prețul de 900.000.000 lei+ 19% TVA, fiind achitată cu titlu de avans suma de 225.000.000 lei+19% TVA, diferența urmând a fi plătită în 36 de rate lunare cu o dobândă anuală de 10%.
Conform art.8 al convenției încheiate, părțile au stipulat că, până la achitarea integrală a sumelor datorate se instituie ipoteca asupra spațiului comercial, în favoarea vânzătorului. Pentru diferența de preț de 675.000.000 lei a fost înscris în CF nr.- T, dreptul de ipotecă în favoarea Municipiului T, drept real accesoriu a cărui radiere este solicitată de către reclamantă.
Conform înscrisului intitulat anexa 3 la contractul de vânzare-cumpărare nr.173/2.12.2003, reclamanta s-a obligat să achite diferența de chirie în sumă de 84.126.336 ROL în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului T nr. 95/22.04.2003, debit de care se prevalează pârâtul în apărare, motivând că pârâta figurează cu obligații bugetare, acesta constituind motivul pentru care nu este de acord cu radierea ipotecii.
Din conținutul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 02.12.2007 s-a observat că părțile au convenit instituirea dreptului de ipotecă pentru diferența de preț, așa cum de altfel a fost înscris în cartea funciară dreptul de ipotecă, conform mențiunilor din partea a III-a a cărții funciare referitoare la sarcini ipoteca pentru diferența preț de 675.000.000 lei, una dintre condițiile de valabilitate ale ipotecii convenționale fiind determinarea prin act a sumei pentru care ipoteca este constituită, fără nici o referire la obligația de plată a chiriei, recunoscută și asumată de către - SRL.
Totodată, instanța de fond a reținut că părțile nu au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 1776 alin.2 civ. și să condiționeze creanța, astfel încât creanța fiind condițională să menționeze condiția în inscripție.
Prin urmare, stingerea obligației de plată a prețului are drept efect stingerea ipotecii pe cale accesorie, datoria fiind achitată în întregime, ipoteca rămâne fără obiect, înscrierea trebuind să fie ștearsă.
Potrivit art. 33 din Legea 7/1996 prin rectificarea cărții funciare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibila a face obiectul unei înscrieri in cartea funciara, radierea ipotecii pe cale judecătoreasca fiind reglementata de art.1788 civ. care prevede ca inscripțiile vor fi șterse sau reduse prin consimțământul părților interesate, capabile de a consimți la aceasta sau in virtutea unei sentințe dată în ultima instanță sau care a dobândit puterea lucrului judecat.
În considerarea principiului forței obligatorii a convenției legal încheiate, reglementat de art. 969.civ. ținând cont de faptul că diferența de preț, la care s-a adăugat dobânda aferentă, a fost achitată, instanța de fond a admis acțiunea principală, constatând stinsă ipoteca instituită asupra imobilului situat in T, str. C-tin -, nr.2, înscris in CF nr. - T, nr. cadastral 12669/IX și pe cale de consecință a dipus rectificarea cărții funciare nr. - T în sensul radierii inscripției ipotecare.
În ce privește cererea reconvențională, s-a reținut că pârâtul a solicitat chiria datorată în baza contractului de închiriere încheiat cu reclamanta-pârâtă, aferentă perioadei 01.01.2001-28.02.2003.
Potrivit art. 1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
Termenul de prescripție, de 3 ani conform art. 3 din Decretul nr.167/1958, curge de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 7 alin. 1 din același act normativ.
În cauză, pârâtul-reclamant a invocat un drept de creanță născut în baza unor raporturi comerciale, privind decontarea chiriei aferente perioadei 01.01.2001-28.02.2003. Contrar opiniei pârâtului-reclamant, în speță se aplică termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr.167/1958, și nu termenul special de 5 ani prevăzut de art. 91 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură fiscală (OG nr.92/2003), cât timp acesta se referă la obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale, conform art. 22 din același act normativ.
Or, HCL 42/2000 nu stabilește nici o obligație fiscală, ci modifică cuantumul chiriei datorate locatorului Municipiul T în cazul contractelor de închiriere pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință în derulare, în sensul art. 4 din contractul de închiriere intervenit între părți.
Instanța de fond a mai constatat că, la data de 2.12.2003 reclamanta-pârâtă s-a obligat să achite suma de 84.126.336 ROL - 25, recunoscând astfel debitul pretins. Față de dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a coroborat art. 17 lin. 2 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, de la această dată - 2.12.2003 - începe să curgă un nou termen de prescripție; nu se impune analizarea cauzei de "întrerupere" a prescripției invocată de către pârâtul-reclamant pentru perioada desfășurării litigiului având ca obiect cererea de anulare a HCL 42/2000, cât timp soluția irevocabilă pronunțată în acest litigiu este anterioară recunoașterii debitului de către reclamanta-pârâtă.
Prin urmare, data nașterii dreptului la acțiune în vederea executării obligației de decontare a chiriei este data de 2 decembrie 2003, la aceeași dată începând să curgă și penalitățile în decontare, conform art. 43.com. termenul de prescripție împlinindu-se la data de 2 decembrie 2006.
La data formulării cererii reconvenționale - 9 octombrie 2008, pârâtul-reclamant nu mai putea solicita concursul forței coercitive a statului în vederea executării obligației de plată a chiriei, motiv pentru care instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și pe cale de consecință a respins cererea reconvențională formulată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Municipiul T prin Primar solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă si admiterii cererii sale reconvenționale.
În motivarea apelului, pârâtul apelant arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, făcând o interpretare greșită a probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale.
Pârâtul apelant arată că prin acțiunea înregistrată la instanța de fond, reclamanta a solicitat să se constate că s-a stins ipoteca asupra imobilului situat în T, str. - nr.2, CF - T, nr.cad. 12669/IX și să se dispună rectificarea CF nr.- T, în sensul radierii acestei inscripții ipotecare. Pârâtul apelant mai arată că a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte reconvenționale la plata debitului in cuantum de 8413 lei, reprezentând diferența de chirie calculata conform HCL nr.42/2000 pentru perioada 01.01.2001-28.02.2003, la care se aplică penalități de întârziere in cuantum de 505 lei datorate pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005 și majorări de întârziere în cunatum de 0,5%/zi de întârziere calculate de la data de 01.01.2005 și până la data plății, cu privire la spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în T, str. C-tin -, nr. 2.
Față de cele de mai sus, pârâtul apelant învederează instanței de apel că între părțile în litigiu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.173/02.12.2003 ce a avut ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra spațiului comercial situat în T, str. - nr.2 încheiat în conformitate nr.49/25.03.2003 privind aprobarea contractului cadru de vânzare - cumpărare a spațiilor comerciale și a celor de prestări servicii, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului T, precum și a regiilor autonome de interes local, conform Legii nr. 550/2002.
În urma solicitării reclamantei de a se constata faptul că a achitat obligațiile ce decurg din contract, Biroul Urmărire Venituri din cadrul - Direcției Patrimoniu a Primăriei Municipiului Tae mis adresa --/26.02.2007 prin care i s-a comunicat reclamantei faptul că mai are de achitat suma de 46.342,62 lei.
Având în vedere că această obligație bugetară nu a fost achitată și a ajuns prezent la suma de 49.312 lei ( la data de 31.08.2007 ), reprezentând diferență de chirie în sumă de 8.413 lei, cu termen scadent 31.12.2004, consemnată în anexa nr.3 la tactul de vânzare-cumpărare nr.173/02.12.2003, majorări aferente chiriei restante în sumă de 40.934 lei ( 01.01.2005-31.08.2007 ) și penalități aferente chiriei restante în sumă de 505 lei ( ian 2005-dec 2005 ), pârâtul apelant consideră că nu poate fi obligat la ridicarea ipotecii constituite asupra imobilului până la achitarea acestora.
Pârâtul apelant mai arată că, spațiul cu altă destinație decât cea de locuință situat în T, Bv. C-tin -, nr. 2, fost închiriat către - SRL, în baza contractului de închiriere nr. 367/1998, iar ulterior vândut în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 173/02.12.2003.
Apelantul menționează că, potrivit clauzelor contractelor de închiriere anterior menționate, respectiv art.4 alin.2, chiria lunară practicata urma sa fie reactualizată modificată) pe durata derulării contractului prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului T, în acest sens, chiriile au fost modificate prin astfel de hotărâri care le abrogau pe cele anterioare, iar în aceste condiții, încheierea valabilă a contractului determină părțile să-și asume toate obligațiile stipulate în clauzele contractuale.
Se mai arată că reactualizarea chiriei se referă atât la rata inflației cât si la alți factori cum ar fi modificările impuse de cerințe de natura economică ori financiară a, precum nivelul chiriei pe piața internă si externă pentru bunuri similare, zona de interes, destinația pentru care a fost închiriat bunul respectiv. Hotărârea nr. 42/2000 a fost atacată în instanță, solicitându-se anularea acesteia, iar în aceste condiții aplicarea acesteia a fost suspendată pe perioada litigiului, litigiu ce a fost soluționat irevocabil prin Decizia Civila nr.471/01.10.2002 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara Secția Comerciala si contencios Administrativ în dosar nr.2564/CA/2001 si prin Decizia nr.110 din 02 aprilie 2002 Curții Constituționale, publicata în Of. nr. 409/13.06.2002.
Pârâtul apelant susține că pârâta nu respectă principiul potrivit căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", respectiv clauza prevăzută și acceptată fără obiecțiuni, așa cum rezultă din contractul de închiriere mai sus precizat (art.4).
Astfel, în perioada derulării contractului de închiriere, Consiliul Local al Municipiului T, în calitate de administrator al fondului locativ, în baza prevederilor Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală, a hotărât majorarea tarifelor de închiriere pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, fiind adoptată în acest sens nr. 42/2000.
Se mai arată că reactualizarea/modificarea chiriei se face potrivit art. 4 din contractul de închiriere, contract parafat și semnat de pârâtă, fără nici o obiecție.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâtul apelant arată că, în mod greșit prima instanță a admis această excepție, neținând cont de faptul că, în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului fiscal, termenul prescripție fiind de 5 ani, deoarece aceste sume reprezintă creanțe bugetare.
În acest sens, pârâtul apelant arată că potrivit OG nr.45/2003 referitoare la Finanțele Publice Locale, venituri bugetare sunt definite ca totalitatea resurselor bănești care se cuvin bugetelor locale formate din impozite, taxe, contribuții, alte venituri, alte vărsăminte, cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat precum si cele prevăzute la art.5 alin.1 lit.b-d din actul normativ mai sus menționat.
De asemenea, sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ-teritoriale reprezintă creanțe bugetare, cumulate la nivelul unității administrativ-teritoriale, si evidențiate în detaliu în Anexa nr.l la OG nr.45/2003, anexă care cuprinde lista impozitelor, taxelor si a altor venituri la bugetele locale.
Se mai arată că, în conformitate cu Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1917/12.12.2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, veniturile din chirii, precum și accesoriile acestora sunt venituri proprii ale instituțiilor publice, incluse în grupa veniturilor din activități economice, acestea înregistrându-se ca și venituri la bugetul local al Municipiului T, utilizate în realizarea obiectivelor de interes local.
În acest sens, practica judiciară a statuat că sumele datorate în baza HCL 42/2000 constituie creanțe bugetare, cum ar fi, Sentința civilă 709/CA/22.11.2005, Sentința civilă nr.708/CA/22.11.2005 unde se arată că, creanțelor bugetare li se aplică termenul special de prescripție de 5 ani si nu termenul general de prescripție de 3 ani.
Potrivit art. 91 din nr.OG 92/24 decembrie 2003, republicată privind Codul d e procedură fiscală publicată în Monitorul Oficial nr.513/31 iulie 2007: "1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (l) începe să curgă la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art.23, dacă legea nu dispune altfel."
Pârâtul apelant susține că, deși, sumele datorate de intimată se prescriu după un termen special, acela de 5 ani, potrivit Codului fiscal, fiind vorba de creanțe bugetare, totuși pretențiile sale nu sunt. prescrise nici dacă prescripția se calculează funcție de termenul general de 3 ani, deoarece prescripția a fost întreruptă.
Potrivit art. 1865 pct. 1.civ. întreruperea civilă operează "printr-o cerere făcută în judecată, fie introductivă de instanță sau numai incidență într-o instanță deja începută".
Potrivit art. 1867.civ. "întreruperea, fie civilă, fie naturală, șterge cu totul orice prescripție începută înaintea sa; în nici un caz acea prescripție nu mai poate fi continuată. sau debitorul pot începe o nouă prescripție după ce actele constitutive de întrerupere încetează conform naturii lor și regulilor aici mai jos stabilite" (a se vedea art. 1864, art. 1866, art. 1868.civ.).
Se mai arată de către pârâtul apelant că termenul scadent de plată a diferențelor reprezentând chirie stabilită potrivit 42/2000, a fost prorogat de mai multe ori, până la data de 31.12.2004, dată până la care se puteau plăti aceste diferențe, fără a se calcula majorări și penalități de întârziere.
Referitor la fondul cauzei, pârâtul apelant solicită admiterea în întregime a acțiunii sale, arătând că intimata, deși invocă principiul potrivit căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", nu a înțeles să respecte clauza prevăzută și acceptată fără obiecțiuni, așa cum rezultă din contractul de închiriere.
Indiferent de atitudinea părților, dispozițiile art.4 alin.2 din contractul de închiriere nr. 367/1998 ce prevăd posibilitatea reactualizării, pe durata derulării contractului, a chiriei lunare prin hotărâri de Consiliu Local, au avut putere de lege între părțile contractante pe perioada existenței lor, conform art.969 si 970.civ. modificarea tarifelor de închiriere fiind specifică unei economii de piață în care inflația afectează aceste tarife, chiar dacă în momentul de față aceste contracte au încetat.
Pe de altă parte, arată pârâtul apelant, în vederea respectării principiilor egalității si echității, specifică unui stat de drept, hotărârile sunt obligatorii pentru toate părțile ce intră sub incidența acestora, astfel că este inadmisibil că unele societăți chiriașe să plătească chiria în formă modificată, în raport cu aceste hotărâri, iar alte societăți nu, prevalându-se de faptul că nu li s-a comunicat fișele de calcul ale chiriei sau facturile aferente, astfel încât noul cuantum al chiriei să devină o clauză contractuală obligatorie.
Astfel, singurul moment de referință la care se poate raporta modificarea chiriei este data la care aceasta a fost stabilită prin nr.42/28.09.2000, respectiv 01.01.2001.
În ceea ce privește temeiul de drept al calculului majorărilor si penalităților de întârziere, pârâtul apelant arată că acesta este nr.OG92/24.12.2003 privind Codul d e procedură fiscală. Potrivit dispozițiilor acestei ordonanțe de guvern, pentru neplata la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează dobânzi si penalități de întârziere. Dobânzile sau majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, iar plata cu întârziere a obligațiilor se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,5 % pentru fiecare lună și/sau fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenței si până la achitarea integrală.
Având în vedere faptul că din anul 2006 ordonanța în cauză nu mai prevede perceperea penalităților de întârziere, pârâtul apelant a solicitat penalități de întârziere pentru suma datorată cu titlu de diferență de chirie pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2005.
Conform prevederilor art.6 din contractelor de închiriere nerespectarea termenului de plată către locator se penalizează cu 5 % /zi de întârziere pentru maxim 30 de zile. După această dată contractul este reziliat de drept, locatarul obligându-se în termen de 7 zile la predarea spațiului către locator.
Din cele expuse mai sus, rezultă că documentele justificative care reglementează și stabilesc obligațiile părților este contractul de închiriere, precum și Hotărârile de Consiliu Local care sunt acte normative având caracter public și care se aplică tuturor celor care intră sub incidența lor.
nr. 42/2000, este un act administrativ în adoptarea căreia este abilitat prin Legea administrației publice locale, iar dispozițiile art.4 din contract au dobândit la rândul lor putere de lege între părți conform art.969-970.civ.
Pârâtul apelant susține că, având în vedere că prin contract părțile au convenit în privința reactualizării chiriei, iar Hotărârea nr.42/2000 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale, - SRL, nu a fost vătămată sub nici o formă în drepturile sale.
Pârâtul apelant învederează instanței că, pentru spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în T, Bv. C-tin -, nr. 2, închiriat la - SRL a rezultat o diferența de chirie de 8.413 lei.
Pârâtul apelant a mai arătat că intimatei - SRL i s-a adus la cunoștință, cu ocazia negocierii privind vânzarea spațiului situat în T, B-dul C-tin - nr. 2, că mai are de achitat o diferență de chirie în cuantum de 84.126.336 lei vechi (8.412,6 lei noi), fapt consemnat și în procesul-verbal nr. -18.553/28.10.2003, sumă ce putea fi achitată până la sfârșitul anului 2003, fără dobânzi și penalități.
În final, pârâtul apelant arată că prin Anexa nr. 3 contractului de vânzare-cumpărare nr.173/02.12.2003 - SRL s-a obligat să achite diferența de chirie în cuantum de 8.412,6 lei, calculată conform nr. 42/2000.
În drept, pârâtul apelant a invocat prevederile art.282-298 Cod procedură civilă.
Reclamanta intimată - SRL a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, arătând că instanța de fond a reținut și examinat corect probatoriul în cauză.
Reclamanta intimată arată că pentru suma prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare, s-a instituit o ipotecă convențională care s-a cerut a fi ridicată în urma achitării sumei, iar în Cartea Funciară nu este nici o mențiune cu privire la obligația de plată a chiriei și prin urmare a solicitat stingerea obligației de plată a prețului, respectiv ca efect stingerea ipotecii pe cale accesorie, datoria pentru care a fost instituită fiind achitată în întregime, ipoteca rămânând fără obiect, iar înscrierea să fie ștearsă.
Se mai arată de către intimată că pentru spațiul cu altă destinație din str. - nr. 2, CF 39237 nr. cadastral 12669/IX, T, a existat un Contract de închiriere între Primăria Municipiului T nr. 367/1998 și. SRL, care a încetat o dată cu apariția unui Contract vânzare-cumpărare nr.173/02.12.2003, în baza Legii nr.550/2002 încheiat între aceleași părți.
Una din condițiile de cumpărare, a spațiului cu altă destinație mai sus menționat, este ca spațiul să fie în proprietatea privată a statului, iar o altă condiție, prevăzută de Legea nr.550/2002 la art. 16 este de a nu exista restanțe față de stat la data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare. În acest sens, în conformitate cu HG nr.1341/2002 art.6 alin.3 lit. a,c,( - Norme Metodologice de aplicare), era necesar un certificat fiscal eliberat de Primăria Municipiului Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, la art.248 precizează care sunt obligațiile contribuabililor față de bugetul local (impozite și taxe) dar nu și chirii pentru spații, fapt pentru care prescripția în speța de față este de 3 ani, nu de 5 ani - prescripție ce intervine la creanțele bugetare.
Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, definește proprietatea publică, iar la art. 4 și domeniul privat, la art.5(2)- dreptul de proprietate privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale.
Reclamanta intimată menționează că de la data de 02.12.2003 și până în 29.08.2007, cursul prescripției nu a fost întrerupt cu nici un act, sub nici o formă.
În concluzie, reclamanta intimată consideră prescrisă suma la care face referire Primăria Municipiului T și o lipsă de interes a acesteia, întrucât, dacă - SRL nu promova acțiunea de ridicare a ipotecii datorate pentru prețul cumpărării spațiului, Primăria Municipiului T nu invoca nici o sumă restantă care să reprezinte această chirie, poate încă mulți ani.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 294 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că apelul formulat de pârâtul Municipiul T prin Primar este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea adresată instanței de fond, reclamanta - SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul T prin Primar, să se constate radierea ipotecii instituite asupra imobilului situat în T, str. - nr.2, CF - T, nr. cad. 12669/IX; să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul radierii inscripției ipotecare, arătându-se în motivare că a dobândit proprietatea imobilului în litigiu prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 173/02.12.2003 încheiat cu pârâtul, prețul imobilului fiind achitat integral la data de 14.11.2006. A mai arătat reclamanta că deși a solicitat pârâtului eliberarea unei adeverințe din care să rezulte achitarea integrală a prețului pentru a face posibilă radierea ipotecii, dar pârâtul a refuzat eliberarea unui asemenea act.
Pârâtul Municipiul T prin Primar s-a opus acțiunii formulată de reclamantă prin întâmpinare și prin cerere reconvențională, arătând că nu este de acord cu radierea ipotecii, deoarece pârâta mai are de achitat în baza aceluiași contract de vânzare - cumpărare, o diferență de chirie de 46.342,62 lei, actualizată la data formulării întâmpinării la 49.312 lei, la diferența de chirie adăugând majorări și penalități de întârziere.
Totodată, prin cererea reconvențională depusă ulterior întâmpinării pârâtul a mai solicitat obligarea reclamantei și la plata sumei de 8.413 lei reprezentând diferență de chirie, 505 lei penalități de întârziere și majorări de întârziere de 0,5 % pe zi datorate până la data plății, conform HCL 42/2000, pentru perioada 01.01.2001 - 31.12.2005.
Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă și a constatat stinsă ipoteca asupra imobilului în litigiu, dispunând rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de ipotecă al pârâtului și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtului, respingând cererea reconvențională a acestuia ca prescrisă.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, în apel, pârâtul a solicitat respingerea acesteia, deoarece în opinia sa, termenul de prescripție pentru obligațiile bugetare, așa cum este și obligația reclamantei de plată a chiriei, este de 5 ani și se calculează conform Codului d e procedură fiscală și nu de 3 ani, calculat conform dreptului comun, respectiv Decretul nr. 167/1958.
De asemenea, pârâtul a susținut că și în situația în care termenul de prescripție s-ar fi împlinit, în speță prescripția a fost întreruptă prin faptul că Hotărârea Consiliului Local prin care s-a stabilit majorarea chiriilor a fost atacată în instanță de către Asociația din Comerț.
Totodată, pârâtul a arătat că un argument în plus pentru aplicabilitatea dispozițiilor Codului d e procedură fiscală în ce privește termenul de prescripție aplicabil este faptul că veniturile Consiliului Local sunt de fapt venituri bugetare.
Curtea constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate și că instanța de fond în mod temeinic și legal a constatat incidentă excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtului, deoarece în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 91 din Codul d e procedură fiscală, respectiv termenul de prescripție de 5 ani, deoarece potrivit dispozițiilor art. 2 din același act normativ, impozitele și taxele reglementate prin Codul d e procedură fiscală sunt: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți, impozitul pe reprezentanțe, taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitele și taxele locale.
Așadar, în cele de mai sus nu sunt cuprinse și chiriile pentru a fi aplicabile în speță dispozițiile Codului d e procedură fiscală, motiv pentru care Curtea constată că termenul de prescripție incident în cauză este cel general de 3 ani, conform dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, iar întreruperea prescripției nu operează în speță decât în condițiile art. 16 din acest decret.
Cât privește fondul cererii reclamantei, respectiv solicitarea sa de a se radia ipoteca instituită asupra imobilului din litigiu, deoarece a achitat integral prețul acestuia, Curtea constată și reține că în mod temeinic și legal instanța de fond a dispus admiterea acțiunii și radierea ipotecii, deoarece din analiza contractului de vânzare - cumpărare 173/02.12.2003 încheiat între părți se reține că părțile au convenit instituirea unui drept de ipotecă în favoarea pârâtului pentru diferența de preț neachitată, așa cum reiese și din mențiunile cuprinse în Partea a III-a a cărții funciare nr. - T, referitoare la sarcini, unde este prevăzută ipotecă pentru diferența de preț de 675.000.000 lei ROL.
Așadar, suma pentru care părțile au convenit la constituirea ipotecii a fost precis determinată prin actul de constituire al ipotecii, fără să existe nicio referire la obligația de plată a chiriei solicitată de către pârât.
Astfel fiind, din moment ce reclamanta a făcut dovada achitării integrale a prețului datorat conform contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părți, ipoteca a rămas fără obiect, deoarece stingerea obligației de plată a prețului are ca efect stingerea ipotecii pe calea accesorie, motiv pentru care în baza art. 33 din Legea 7/1996, raportat la art. 1788 Cod civil, Curtea reține că în mod temeinic și legal s-a constatat stinsă ipoteca și s-a dispus rectificarea cărții funciare și radierea dreptului de ipotecă al pârâtului.
Față de cele mai sus expuse, constatând că nu s-au identificat motive de desființare ori de schimbare a hotărârii dintre prev. de art. 295-297 Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge apelul formulat de pârâtul Municipiul T prin Primar ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de pârâtul Municipiul T prin Primar împotriva sentinței civile nr. 37/PI/23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 iunie 2009.
Președinte, Pt. Judecător, Pt. Grefier,
- - - - - -
A în concediu de odihnă A în concediu de odihnă
Semnează Vicepreședinte Semnează Prin grefier.
Red./21.07.2009
tehn.// ex./22.07.2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș, judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta
