Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 147
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
PREȘEDINTE: Maria Necșulescu
JUDECĂTOR 2: Tudora Drăcea
GREFIER - -
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2009 și care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată - parte integrantă din prezenta decizie - privind judecata apelurilor declarate de pârâții SC SRL și G, precum și a apelului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 174/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta -, când s-a amânat pronunțarea la 15 iunie 2009 și apoi la 22 iunie 2009.
CURTEA
Asupra apelurilor de față:
Prin sentința nr.174/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și - împotriva pârâților SC SRL B și G, au fost obligat pârâții la plata sumei de 89.425 lei despăgubiri către reclamanți și la plata cheltuielilor de judecată din care 3.035 lei taxă de timbru și 500 lei onorariu expert.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că și au chemat în judecată pe pârâți pentru restabilirea situației anterioare demolării bunurilor imobile proprietatea acestora, prin refacerea imobilelor potrivit structurii lor anterioare.
Au mai solicitat să fie despăgubiți cu contravaloarea celor două construcții: uzina de ventilație - 90,8 mp, și o construcție cu destinația filtre filatură pe suprafața de 51,13 mp. în valoare totală de 76.640 lei plus beneficiul nerealizat pe o perioadă de 26 luni din momentul demolării și până la data formulării cererii, raportat la lipsa de folosință a celor două spații, în valoare de 53.030 lei.
Valoarea pretențiilor a fost precizată ulterior efectuării rapoartelor de expertiză la suma de 140.000 lei. Cât privește repararea pagubelor, aceasta se poate face în natură sau prin echivalent.
Modalitatea de reparare în natură prin refacerea bunurilor potrivit structurii lor anterioare demolării, nu mai este posibilă în cauza de față, constatându-se pe baza probelor administrate că imobilele au fost demolate, ceea ce dă dreptul reclamanților să pretindă numai repararea prin echivalent a pagubei.
Potrivit art. 998 cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 998 cod civil, se cer îndeplinite mai multe condiții, respectiv: fapta să aibă caracter ilicit, existența prejudiciului, vinovăția autorului, legătura de cauzalitate dintre vinovăție și prejudiciu.
S-a apreciat că reclamanții au făcut dovada cu procesul verbal de licitație din 3 octombrie 2005 că reclamantul a fost declarat adjudecatar pentru imobilele în litigiu, acesta constatând în ziua următoare, respectiv 4 octombrie 2005, că imobilele fuseseră demolate.
Sub acest aspect au fost efectuate cercetări penale, reținându-se prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, din 4.04.2007 că imobilele au fost demolate de către SC SRL, societate angajată în vederea efectuării acestei activități de către SC SRL.
Din declarația martorului, s-a reținut că acesta a fost angajat ca muncitor ziler, fără carte de muncă la firma, pentru demolarea construcției, dar primea ordine și era supravegheat de trei persoane, printre care și pârâtul.
Din această declarație, coroborată cu faptul că era angajatul pârâtei SC SRL în calitate de consultant, s-a reținut că pârâta SC SRL este responsabilă de lucrările de demolare pe care le-a coordonat. Din declarația martorului a rezultat că, deși reclamanții au solicitat celor șase muncitori să oprească demolarea construcției, justificând calitatea lor de proprietari, pârâtul și o altă persoană le-a cerut să continue lucrarea.
S-a mai reținut că măsura demolării a fost dispusă de SC SRL prin reprezentanții săi, fără a se putea transfera responsabilitatea asupra persoanelor fizice sau juridice executante, iar justificarea demolării prin necesitatea de a elibera terenul de resturile de construcții învecinate cu clădirea cumpărată de pârâta, este lipsită de temei în condițiile în care terenul pe care se aflau acele resturi nu-i aparținea.
Cât privește valoarea prejudiciului, din raportul de expertiză completat, al expertului desemnat, s-a reținut că aceasta este de 89.425 lei, calculul fiind efectuat în baza catalogului de reevaluare nr. 113 fila 4 - Clădiri și construcții speciale pentru industria ușoară, fiind luată în calcul uzura construcției și totodată a stabilit valoarea reală a elementelor demolate, care nu se poate reduce la prețul de adjudecare din procedura falimentului unde se urmărește valorificarea cât mai rapidă a bunurilor debitoarei în vederea acoperirii creanțelor creditorilor și a minimalizării cheltuielilor aferente. Obiecțiunile reclamanților în sensul că expertul a folosit un catalog diferit de cel pe baza căruia s-a calculat prețul la cumpărarea bunului, s-au respins ca neîntemeiate.
În raport cu probele administrate în cauză, s-a constatat că reclamanții au făcut dovada prejudiciului reprezentând contravaloarea imobilelor demolate, a culpei pârâtei SC SRL în calitate de comitent și a pârâtului în calitate de prepus - angajat al firmei, precum și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită cu vinovăție prin care le-a fost afectat dreptul de proprietate reclamanților și prejudiciul, fiind îndeplinite astfel condițiile răspunderii civile delictuale conform art. 998 - 1003 cod civil.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții SC SRL S și G, cât și reclamantul.
Reclamantul a criticat sentința în sensul că pârâții nu au fost obligați la repararea integrală a prejudiciului, constând în aceea că instanța a omologat raportul de expertiză care a stabilit cea mai mică valoare a construcțiilor demolate, expertul folosind un catalog care nu mai era actual față de anul în care au fost cumpărate și demolate clădirile.
Valoarea clădirilor demolate nu trebuia să cuprindă uzura, pârâții asumându-și riscul prin fapta delictuală săvârșită de a restitui valoarea integrală. De asemenea, expertiza trebuia să aibă în vedere și cheltuielile suplimentare implicite (CAS, șomaj, asigurări de sănătate, etc.)
S-a mai criticat că în mod nelegal s-a respins capătul de cerere referitor la plata beneficiului nerealizat constând în lipsa de folosință a clădirilor comerciale, raportat la prețul modic al chiriei.
S-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru cele două construcții și acordarea sumei ce reprezintă lipsa de folosință a spațiilor.
Apelantul a precizat valoarea beneficiului nerealizat la suma de 61.640lei RON, sumă calculată pe o perioadă de 26 luni începând cu 4 octombrie 2005 până la introducerea acțiunii având în vedere chiria de 550 EURO/lună, practicată în zonă, depunând contracte de închirier, ca probe în apel.
În apelul pârâților s-a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței.
Prima critică vizează calificarea litigiului, arătându-se că în situația în care instanța de apel va considera că litigiul este de natură civilă, sentința a fost pronunțată de o instanță necompetentă, în raport de valoarea obiectului acțiunii, competența materială aparținând Judecătoriei Slatina.
În situația în care litigiul este considerat ca fiind de natură comercială, ținând cont de calitatea de comerciant a SC SRL și destinația comercială a spațiilor demolate- potrivit susținerilor reclamanților, apelanții pârâți au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepție reglementată de art.7201și următoarele, raportat la art.109 alin.2 pr.civ. pentru nerespectarea procedurii prealabile, de la dosar lipsind documente care să facă dovada că s-a încercat concilierea directă.
O altă critică vizează lipsa calității procesuale active a reclamanților, arătându-se că până la data întocmirii actului de adjudecare -04.10.2005, aceștia nu au avut calitatea de proprietari ai bunurilor la momentul demolării-03.10.2005.
În mod greșit instanța de fond nu a reținut excepția puterii de lucru judecat a sentinței penale nr.592/09.07.2009 pronunțată de Judecătoria Slatina, definitivă, irevocabilă prin decizia penală nr.434/04.10.2007 a Tribunalului O l t, care a stabilit că petentul a devenit proprietar abia la 04.10.2004, potrivit art.518 și 519.pr.civ. plata garanției de participare la licitație și câștigarea acesteia nu influențează momentul transferului dreptului de proprietate.
S-a mai invocat că pârâții SC SRL și G nu au calitate procesuală pasivă, întrucât în hotărârile penale s-a stabilit că pârâtul G nu a avut nici o legătură cu săvârșirea faptei, neparticipând la demolare, hotărârea penală constituind autoritate de lucru judecat, potrivit art.22 pr. pen, iar din declarația martorului, rezultă că altă societate a demolat construcțiile.
S-a invocat nulitatea raportului de expertiză, întrucât lucrarea nu cuprinde, conform dispozițiilor art.210 pr.civ. părerea motivată a fiecărui expert. Expertul numit nu a convocat și nici consultat expertul asistent.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în situația în care se va considera că reclamanții sunt cumpărători de bună credință, prejudiciul suferit prin demolarea construcțiilor este egal cu prețul achitat la licitație de cca 1000 EURO, din care se va scădea valoarea terenului de 141,21. care rămâne în continuare proprietatea intimaților reclamanți, fiind fără temei legal obținerea a circa 40.000 EURO.
Pe de altă parte, s-a susținut că prejudiciul suferit trebuie recuperat de la vânzător în cadrul răspunderii pentru evicțiune parțială.
Apelanții pârâți au depus o completare a motivelor de apel invocând că pârâtul nu a fost citat în cauză, iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la acesta, că actului de vânzare-cumpărare nu i se aplică principiul consensualismului reglementat de dispozițiile art.1295 civ. ci regulile executării civile, vânzarea având loc în această etapă.
Potrivit art.517-518.pr.civ. actul de adjudecare constituie titlu de proprietate, prin acesta transmițându-se dreptul la adjudecatar, astfel că la momentul demolării reclamanții nu erau proprietarii clădirilor.
Apelantul pârât Gaa rătat că nu are calitate de prepus al SC SRL, neavând contract de muncă, ci de colaborare pentru programul de producție.
Având în vedere că în apelul pârâților SC SRL și G s-au invocat mai multe excepții, în considerarea art.137 alin.1 pr.civ. și ținând cont de caracterul și efectele pe care tind să le realizeze excepțiile invocate, Curtea consideră că trebuie analizat cu prioritate apelul acestora.
Prin cererea introductivă înregistrată la Judecătoria Slatina, reclamantul a solicitat obligarea pârâților SC SRL prin administrator și G la repararea prejudiciului produs prin fapta delictuală de demolare a două construcții, prejudiciul constând în suma de 36.049 EURO compus din paguba efectivă-contravaloarea clădirilor (21.289 EURO) și beneficiul nerealizat pe 26 luni (14.760 EURO).
În raport de cererea introductivă, respectiv petitul principal din aceasta, când este cazul, se stabilește competența instanței și calea de atac.
Reclamanții au chemat în judecată o societate comercială pretinzând că aceasta a săvârșit o faptă delictuală-a demolat clădirile cu destinație de spații comerciale ce nu-i aparțineau, pentru exploatarea mai eficientă a clădirii proprietatea sa învecinată celor demolate, astfel că fapta delictuală este strâns legată de comerțul societății pârâte, așa încât o eventuală obligație a acesteia izvorând dintr-o faptă delictuală este o obligație comercială, așa încât litigiul aparține jurisdicției comerciale și nu civile.
Prin precizarea acțiunii la data de 19.02.2008, reclamanții nu au modificat acțiunea inițială într-o cerere neevaluabilă, ci au solicitat obligarea pârâților la repararea în natură a prejudiciului-cerere de natură patrimonială, alternativ cu repararea prin echivalent, solicitată inițial.
Așadar, instanța a fost investită cu judecarea unei acțiuni în materie comercială, al cărei obiect are o valoare de peste 100.000 lei, astfel că tribunalul avea competența judecării cauzei, fiind nefondată critica ce vizează acest aspect.
Pentru litigiile de natură comercială, s-au adus modificări Codului d e procedură civilă, introducându-se un capitol special intitulat "Dispoziții privind soluționarea litigiilor în materie comercială" de la care părțile nu pot deroga, ele fiind de natură imperativă.
Potrivit art.7201.pr.civ. în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, prevăzându-se amănunțit modalitatea concilierii, iar în speță, nu s-a făcut dovada că reclamanții au îndeplinit procedura prealabilă a concilierii.
Rațiunea urmărită de legiuitor prin instituirea procedurii prealabile a concilierii directe a fost aceea de a pune la dispoziția părților o procedură extrajudiciară în scopul ajungerii la o înțelegere pentru a evita un proces și încărcarea rolului instanțelor comerciale, ținând cont de specificul raportului de drept comercial.
Condiționarea sesizării instanței de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu constituie o îngrădire a accesului liber la justiție, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanța, însă cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Plângerea penală formulată de reclamanți nu este echivalentă unei proceduri a concilierii, mai ales că în procesul penal, plângerea s-a respins pe motiv că nu are calitate de păgubit, deoarece la momentul demolării, clădirile nu erau proprietatea acestuia, neavând calitatea cerută de lege pentru a sesiza organele de urmărire penală. Acțiunea civilă nu a fost exercitată în procesul penal.
Excepția neîndeplinirii procedurii concilierii este absolută, dirimantă, putând fi invocată prima dată și în calea de atac.
Față de aceste considerente, Curtea consideră ca fondată critica privind nerespectarea procedurii prealabile de conciliere directă, acțiunea fiind prematur formulată, ceea ce face de prisos analizarea celorlalte critici din apelul pârâților, cât și din apelul reclamantului.
În temeiul art.296 pr.civ. se va admite apelul declarat de pârâții SC SRL S și G, și ca o consecință a soluției dată apelului pârâților, se va respinge apelul declarat de reclamantul, se va schimba sentința în sensul că se va respinge acțiunea.
În temeiul art.274 pr.civ. reclamanții și vor fi obligați la 6.522,85 lei cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâții SC SRL cu sediul în S în incinta SC SA,-,.1, jud. O și domiciliat în S, str. - nr.28, -,.C,.3,.14, jud. O, împotriva sentinței nr. 174/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - domiciliată în S, str. - nr.39,.4,.D,.9, jud.
Respinge apelul declarat de reclamantul domiciliat în S, str. - nr.39, -.D,.3,.9, jud.
Schimbă sentința nr. 174/17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în sensul că respinge acțiunea și obligă reclamanții și la 6522,85 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2009.
PT.PREȘEDINTE - - ÎN SEMNEAZĂ PREȘEDINTE C DE APEL | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud. /08.07.2009
tehnored. /6ex
22 Iunie 2009
Președinte:Maria NecșulescuJudecători:Maria Necșulescu, Tudora Drăcea
