Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 176/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 176

Ședința publică de la 09 Iunie 2008

PREȘEDINTE: Mariana Moț

Judecător Mateucă

Grefier Raluca

Pe rol, rezultatul dezbaterilor asupra apelurilor declarate de pârâta - SA C și intervenienta în nume propriu - J & H SRL C împotriva sentinței nr.4287 din 14 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - COM SRL C, în nume propriu și reprezentată prin lichidator C, având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 04 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea redactată la acea dată - parte integrantă din prezenta decizie - când instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 09 iunie 2008,pentru ca părțile lipsă să depună concluzii scrise.

CURTEA

Asupra apelurilor de față;

Prin sentința nr.4287 din 14 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta - J & H SRL.

A fost respinsă cererea de arătare a titularului dreptului, formulată de pârâta - SA C cu sediul în str. - nr.39 jud.

S-a constatat că reclamanta și-a îndeplinit obligația de plată a prețului asumată prin contractul de vânzare cumpărare autentificat notarial sub nr. 932/18.06.1998 BNP și modificat parțial ulterior prin procesul verbal din 10.12.1999 de părți.

S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei - COM SRL C asupra imobilului ce face obiectul contractului nr.932/18 06 1998 în contradictoriu cu pârâta - SA

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 iunie 2007, reclamanta - COM SRL a chemat în judecată pe pârâta - SA C, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate:întinderea drepturilor și obligațiilor părților contractante rezultate din contractul de vânzare-cumpărare autentificat notarial sub nr.932/ 18 06 1998 la BNP și modificat parțial ulterior prin procesul verbal din 10 12 1999 de părți;că prin achitarea ultimei rate din preț la 05 09 2003 au devenit proprietarii bunului vândut de pârâtă cu efect retroactiv de la încheierea contractului respectiv l8 06 1998 prin îndeplinirea termenului suspensiv.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 18 06 1998 intervenit un contract de vânzare-cumpărare autentificat notarial la nr.932 prin care pârâta - SA în calitate de vânzător a vândut cumpărătorului - COM SRL suprafața de 42.395 mp situată în C str.- nr.35 jud.D,având ca vecinătăți la N Spitalul nr.3 C- Clinica de Psihiatrie,la E-Parcul Poporului (hipodrom),la S drumul de exploatare nr.7,la V teren aparținând - SA pentru prețul de 976.000 dolari ( 80.000 dolari + TVA 22%) în 36 rate lunare începând cu 05 09 1998.

Potrivit art.IV și art.V din contract părțile și-au asumat obligații și anume - în calitate de vânzător:să predea cumpărătorului terenul în suprafață de 42.395 mp la data de 18 06 1998(data semnării contractului de vânzare-cumpărare);să-l garanteze pe cumpărător pentru evicțiune și liniștita folosință a terenului;să încheie contractul de vânzare cumpărare în forma autentică;să emită lunar factura reprezentând diferențe de curs valutar,imediat după achitarea de cumpărător a ratei.

De asemenea - COM SRL în calitate de cumpărător să plătească prețul în cuantum de 800.000 dolari + TVA în 36 de rate lunare;să preia terenul la data semnării contratului.

Totodată prin art.VI din contract părțile au convenit ca transmisiunea în fapt a terenului (predarea bunului vândut ) să se facă de vânzător la data semnării contractului respectiv 18 06 1998, iar transmisiunea de drept a proprietății la data achitării ultimei rate scadente, fiind afectată această obligație de un termen suspensiv.

Pârâtul - SA în calitate de vânzător nu a respectat termenul de predare a bunului obiect al contractului, respectiv terenul în suprafața de 42.395 mp în condițiile clauzelor contractuale și în consecință predarea folosinței s-a făcut numai la 10.12.1999, încheindu-se în acest sens un proces verbal de predare primire între reprezentanții contractanților.

Ca urmare a măsurătorilor s-a constatat că suprafața existentă este de 39.641 mp iar nu 42.395 mp așa cum s-a prevăzut în contractul inițial. Această stare de fapt a stabilit-o și fișa bunului imobil întocmită de Of.Jud.de cadastru la 18.11.1998 și expertiza tehnică de specialitate întocmită de ing..

Prin procesul verbal de la 10.12.1999 părțile au convenit modificarea contractului cu privire la obiect și prețul vânzării, în sensul că terenul vândut este de 39.641 mp, iar prețul se diminuează cu suma de 51.967,98 dolari fără TVA corespunzător suprafeței lipsă. Acest proces verbal reprezintă o veritabilă modificare a unor clauze ale contractului inițial, prin voința părților, conform art.969 civil. Din momentul modificării contractului prin consimțământul părților clauzele din contract privind drepturile și obligațiile părților sunt altele decât cele stabilite inițial la data convenției. Modificarea contractului s-a produs la 10.12.1999 ca urmare a măsurătorilor făcute pentru predarea terenului vândut

Urmare măsurătorilor s-a constatat că suprafața de teren care trebuie predată de vânzător este de 39.641 mp în loc de 42.395 mp, către cumpărător, fiind confirmat de Registrul de Cadastru și s-a înscris în Cartea Funciară, reducându-se prețul cu suma de 51.967,98 dolari fără TVA din suma inițială de 800.000 dolari fără TVA.

De asemenea s-a consemnat în procesul verbal de modificare a contractului, că acest act modificator face parte integrantă din contractul nr.932/18 06 1998. Semnarea actului modificator a unor clauze din contractul nr.932/18 06 1998 din partea vânzătorului s-a efectuat de directorul unității, de la acea dată, conform Hotărârii Consiliului de Administrație, așa cum a comunicat vânzătorul cu adresa nr.15231/1 10 1999 cumpărătorului. Consiliul de Administrație a decis modificarea clauzelor contractului privind diminuarea ratelor de la 22.222 dolari /lună la 10.000 dolari/lună + TVA,prelungindu-se contractual cu încă 6 luni.

Pârâta - COM SRL și-a achitat integral obligația de plată a prețului având în vedere că începând cu ianuarie 2000 cota TVA s-a diminuat la 19%. Procesul verbal de modificare a contractului de vânzare cumpărare a fost verificat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova care a făcut cercetări privind reclamația pârâtei în sensul că semnăturile de pe procesul verbal nu sunt reale. Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova prin rezoluția nr.1770/P/2004 a constatat că semnăturile nu sunt falsificate.

Ca urmare a modificării contractului autentic nr.932/19 06 1998 încheiat între părți, vânzătorul și-a asumat obligația de a preda obiectul material al contractului în suprafață de 39.641 mp (care s-a și predat la acea dată) și dreptul de a primi de la cumpărător prețul conform noilor clauze contractuale care s-a achitat până la data de 05 11 2003. Cumpărătorului i-a revenit dreptul de a primi suprafața de 39.641 lei și obligația de a plăti prețul de 51.967,98 dolari fără TVA pe care la achitat.

Totodată prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.932/ 18 06 1998 s-a stabilit ca transmisiunea de drept a proprietății să se facă la data achitării ultimei rate, fiind afectat actul juridic de un termen suspensiv.

Prin actul de înstrăinare încheiat între părți s-a prevăzut expres că proprietatea bunului vândut se transmite la momentul achitării ultimei rate. Cum termenul s-a împlinit după modificarea clauzelor contractului inițial la 05.11.2003 când a achitat toate ratele, au devenit proprietarii bunului vândut cu efect retroactiv din momentul încheierii contractului autentic respectiv 18 06 1998.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.111 proc.civ.

În dovedirea acțiunii a depus la dosar:contract de vânzare cumpărare nr.932/18 06 1996,adresa nr.1523/ 1 10 1999 SA către - COM SRL,schița cadastrală a imobilului,act adițional nr.1845/ 3 12 1999 la contractul de vânzare-cumpărare,proces verbal de predare primire a terenului din 10 12 1999, proces verbal de predare -primire a terenului din 10 12 1999, adresa nr.1770/P/2004 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova,act adițional la contractul de vânzare cumpărare din data de 4 01 2001, încheierile de intabulare în Cartea Funciară nr.4802 și 4803 loc.C a imobilului, schița cadastrală a imobilului,autorizație de construcție, certificat de urbanism, acord de mediu, aviz sanitar, aviz gaze, extras de CF,Ordin de plată nr.381/5 09 2003.

La data de 18.09.2007 pârâta - SA Caf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. De asemenea a solicitat ca reclamanta să timbreze la valoare. Totodată împotriva reclamantei s-a deschis procedura prevăzută de Lg nr.85/2006 solicitând a se cita și administratorul judiciar, iar în baza art.242 alin.2 pr.civ. a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr.1400/COM/2007 aflat pe rolul Curții de APEL CRAIOVA cu termen la 1 oct.2007 având ca obiect apelul împotriva 1160/22 09 2007 și a dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Dolj prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a tranzacției din 2003 prin care s-a eșalonat datoria - COM SRL. A arătat de asemenea că acțiunea este inadmisibilă având în vedere că a fost formulată ca o acțiune în constatare în temeiul art.111 proc.civ.

La data de 25 mai 2006 - COM SRL a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat admiterea cererii, să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 39.641 mp situat în C str. - nr.35 jud. D cu următorii vecini la N- Spitalul nr,3 -Clinica de Psihiatrie,E- Parcul Poporului (), S- Drumul de exploatare nr.7, V- teren aparținând - SA C, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 13 decembrie 2007 - J & H SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu arătând că prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr.877/ 30 03 2006 de BNP au dobândit drepturile ce decurg din contractul nr.932/1998 încheiat între - și și care sunt chiar obiectul prezentului litigiu.

La data de 13 decembrie 2007 pârâta - SA Caf ormulat în temeiul art.64 proc.civ. cerere de arătare a titularului drepturilor ce decurg din contractul de vânzare cumpărare 932/1998, întrucât prin contractul de vânzare drepturi litigioase au vândut aceste drepturi către - J & H SRL.

Analizând actele depuse la dosar, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.932/18 06 1998 de BNP pârâta a vândut reclamantei un teren în suprafață de 42.395 mp pentru prețul de 800.000 dolari SUA, plus TVA de 22%,în total 976.000 dolari ce urmau a se plăti în 36 rate lunare fiind identificate prin contract vecinătățile terenului și precizându-se că face parte dintr-o suprafață de 57.895 mp pentru care s-a emis vânzătoarei certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Deși în contract s-a prevăzut obligația de predare a terenului la data contractării, predarea s-a făcut la 10.12.1999 și constatându-se că există o diferență față de suprafața înscrisă în acte, așa cum rezultă din actele de la filele 22,32, părțile au convenit să încheie actele adiționale nr.1845/1999 și actul din 4.01.2001 privind recalcularea prețului și a modalității de plată, fiind stabilit de comun acord că obiectul contractului îl constituie suprafața de 39.641 mp cu o valoare de 51.967,98 dolari fără TVA.

Cu ordinul de plată nr.381/5 septembrie 2003, reclamanta a făcut dovada că a achitat ultima de 3158 dolari SUA, la valoarea în lei a cursului de schimb valutar.

În baza contractului și a actelor modificatoare, a fost înființată prin încheierea nr.4802/24.01.2000 cartea funciară pentru imobilul vândut, în proprietatea reclamantei, sub nr. cadastral 4926 pentru corpul 1 - suprafața de 4500 mp și corpul 2 - suprafața de 35241,332 mp. Ulterior, prin sentința civilă 7216/ 18 iunie 2004 Judecătoriei Craiovas -a dispus radierea înscrierii în CF și s-a înscris dreptul de proprietate sub condiție suspensivă.

Potrivit alineatului 5 al articolului VI din contract, părțile au convenit ca transmiterea de drept a terenului să se facă la data achitării ultimei rate din preț, ceea ce echivalează cu faptul că transmisiunea proprietății nu a operat prin contractul de vânzare-cumpărare, părțile derogând prin convenția lor de la prev.art.1294 și 1295.civ.

Dată fiind această clauză contractuală, s-a constatat că există interesul reclamantei în promovarea acțiunii în constatare întemeiată pe dispoz.art.111, promovarea unei astfel de acțiuni fiind singura posibilitate juridică de a se constata că a fost achitat prețul convenit. Cum reclamanta nu avea la îndemână o acțiune în realizarea dreptului său, instanța a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâtă prin întâmpinare nu este fondată.

S-a mai constatat ca fiind nefondată și excepția ridicată de pârâtă privind prescripția dreptului de a cere scăderea prețului ca urmare a constatării unei diferențe de preț, deoarece, pe de o parte, acțiunea de față nu are un astfel de obiect, iar pe de altă parte, prin actele adiționale încheiate de comun acord ambele părți au recunoscut că există o diferență de teren și au fost de acord cu reducerea prețului or, acordul pârâtei înlătură posibilitatea acesteia de a ridica excepția prescripției.

S-a constatat că prin sentința 653/ februarie 2003 Tribunalului Doljs -a luat act de tranzacția încheiată între cele două părți, tranzacție prin care s-a arătat că din prețul stabilit în contractul autentificat sub nr.932/1998 mai există de plătit un rest de 100.000 USD, ce urma a se achita în rate lunare, până la 5 decembrie 2003. Reclamanta a solicitat să se constate nulitatea acestei tranzacții, prin hotărâre judecătorească definitivă s-a respins cererea, însă hotărârea nu a devenit irevocabilă. Existența unei asemenea tranzacții nu face admisibilă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât, cât timp cele două acțiuni au cauză și obiect diferite.

Concluzia care s-a impus a fost aceea că părțile au recunoscut că nu se poate preda întreaga suprafață de 42.395 mp convenită inițial și au fost de acord ca suprafața de teren ce face obiectul contractului să fie de 39.641 mp, iar reclamanta a achitat ultima din preț la 5 dec.2003, astfel încât dispozițiile art.969 civ. și în raport de clauza inserată de părți în art.VI al contractului, la data achitării prețului reclamanta a devenit proprietarul bunului, operând transmiterea dreptului de proprietate, condiția suspensivă stabilită prin contractul inițial fiind îndeplinită.

Instanța a respins cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtă, nefiind îndeplinite cerințele art.57 și urm. proc.civ. acțiunea tinzând la constatarea dreptului de proprietate al reclamantei rezultat din contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1998 cu pârâta, iar persoana juridică ce se pretinde a fi titularul dreptului a dobândit de la pârâtă drepturile litigioase anterior promovării acțiunii. Efectele hotărârii se vor întinde în viitor asupra drepturilor stabilite prin contractul încheiat la 30 03.2006, însă pârâta nu a transmis proprietatea bunului, pentru ca transmisiunea să fie opozabilă reclamantei. S-a constatat de asemenea, că nu a fost formulată în termenul legal prev. de art.57 alin.2 proc.civ. respectiva cerere, ea fiind depusă la mai multe termene după depunerea întâmpinării și după prima zi de înfățișare.

Față de considerentele expuse, potrivit art.111 proc.civ. tribunalul admis acțiunea și a constatat că reclamanta și-a îndeplinit obligația de plată asumată prin contractul autentificat sub nr.932/1998, așa cum a fost modificat de părți în ce privește suprafața terenului înstrăinat și prețul. S-a constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 39.641 mp. Pentru considerentele ce au dus la admiterea acțiunii a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu, deoarece dreptul de proprietate a fost dobândit de reclamantă, iar intervenientul nu a invocat o pretenție concretă, respectiv un drept al său, conform art. 49 alin.2 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâta - SA C și intervenienta în nume propriu - J & H SRL

Apelanta pârâtă - SA a solicitat și suspendarea sentinței apelate, cerere care a fost însă respinsă prin încheierea nr. 11 din 12 martie 2008 prin care s-a reținut în esență că hotărârea atacată nu este susceptibilă de executare.

Prin motivele de apel apelanta pârâtă critică soluția pronunțată de instanța de fond sub următoarele aspecte:

Susține apelanta că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la apărările invocate de aceasta și a respins toate probele concludente reținând în esență că " Prin actele adiționale încheiate de comun acord între părți, acestea au recunoscut că există o diferență de teren și au fost de acord cu reducerea prețului."

Această situație a fost greșit reținută de instanță întrucât apelanta pârâtă nu a fost niciodată de acord cu lipsa de teren și reducerea prețului.

Mai mult, instanța de fond respingând probele solicitate de apelantă în special expertiza contabilă și expertiza topo a înlăturat orice posibilitate de apărare a acesteia, reținând în mod greșit că prețul vânzării a fost achitat.

De asemenea, apelanta susține că acțiunea în constatare este inadmisibilă întrucât intimata reclamantă avea la îndemână și alte acțiuni în realizare cum ar fi cea reglementată de art. 1327, 1328 și 1334 cod civil constând în constatarea lipsei unei suprafețe de teren dar care trebuia exercitată în termen de un an.

Pe de altă parte, intimata reclamantă avea la îndemână acțiunea în rezoluțiune a contractului pentru neexecutarea integrală a acestuia.

Apelanta pârâtă susține că pentru a admite acțiunea formulată de intimata reclamantă în temeiul art. 111 Cod civil, instanța de fond trebuia să rețină existența dreptului de creanță al acestuia în sumă de 51667,98 USD corespunzător lipsei de teren în suprafață de 2754 mp, însă acest lucru nu este posibil întrucât dreptul de creanță al reclamantei este prescris.

Apelanta pârâtă invocă autoritatea de lucru judecat ca și motiv de apel motivat de faptul că există o hotărâre de expedient prin care părțile au stabilit drepturile și obligațiile uneia față de cealaltă și această hotărâre nu a fost atacată.

Pe de altă parte, prin sentința 685 din 28.04.2004 Tribunalul Dolja respins ca inadmisibilă cererea intimatei reclamante de constatare a inexistenței dreptului de creanță, iar în dosarul 390/COM/2004 al Tribunalului Dolj ce a avut ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare a fost admisă acțiunea și s-a dispus rezoluțiunea contractului.

În toate aceste cauze intimata reclamantă a făcut aceleași apărări (chiar și în dosarul 5559/2004 al Judecătoriei Craiova ) iar instanțele le-au respins.

Pe fond, apelanta pârâtă susține că nu există probe cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acțiunii reclamantei.

S-a reținut în mod greșit că prețul a fost achitat fără să se aibă în vedere influența TVA asupra prețului.

Pe de altă parte, se susține că apelanta pârâtă nu a fost niciodată în imposibilitatea de a preda diferența de 2754 mp teren corespunzătoare sumei de 51667,98 USD.

S-a mai formulat o critică în sensul că în mod greșit a fost respinsă cererea de arătare a titularului dreptului deoarece drepturile supuse analizei au fost transmise către o altă persoană.

La prima zi de înfățișare intimata intervenientă - SRL a depus cerere intitulată apel împotriva aceleiași sentințe precum și o altă cerere intitulată apel provocat ce vizează tot sentința nr. 4287din 14 decembrie 2007.

Ambele cereri de apel depuse de intervenientă reproduc în totalitate motivele de apel invocate de apelanta pârâtă - SA, motive ce au fost arătate mai sus.

Curtea, înainte de a proceda la judecata apelurilor urmează să califice calea de atac formulată de intervenienta - SRL și în consecință, reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 293 alin.1 pr.civ. "intimatul este în drept chiar după îndeplinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare".

În speță, apelul formulat de intervenienta pârâtă nu poate fi asimilat unei cereri de aderare la apel sau unui apel incident deoarece aderarea la apel este o manifestare de voință care aparține în exclusivitate acelei părți din proces care a dobândit deja calitate de intimat.

Cererea de aderare la apel trebuie să întrunească toate condițiile de fond și formă ale apelului întrucât, în realitate, aderarea la apel nu este decât o varietate de apel.

Scopul aderării la apel ori interesul care stă la baza acestui demers, este schimbarea hotărârii primei instanțe.

Cererea de aderare la apel nu este o cerere accesorie ci este una incidentală cu consecințele ce decurg din această delimitare.

Aderarea la apel - apelul incident -este condiționată de existența unui apel principal.

Aderarea la apel se poate face numai de către intimat, împrejurare care rezultă în mod neechivoc chiar din dispozițiile art. 293 alin. 1 pr.civ.

Este de remarcat faptul că această formă de apel se poate îndrepta numai împotriva apelantului principal așa cum rezultă din sintagma folosită de legiuitor " să adere la apelul făcut de partea potrivnică". Aceasta înseamnă că cererea de aderare la apel nu se poate face pentru a sprijini apărarea intimaților cu interese alăturate și nu este destinată să sprijine apărarea vreunei părți ci, să promoveze un interes propriu al intimatului.

În speță, nu poate fi vorba de o cerere de aderare la apel exercitată în condițiile art. 293 alin.1 pr.civ. de intervenienta - SRL, deși aceasta are și un interes propriu care tinde să schimbe hotărârea primei instanțe.

Totuși, din modul de redactare al cererii de intervenție (aflată la fila 129 din dosarul instanței de fond), al motivelor de apel invocate ( se invocă aceleași motive ca și apelanta principală) precum și din poziția sa procesuală rezultă că intervenienta susține întrutotul pe apelanta pârâtă folosindu-se de aceleași mijloace de apărare.

În aceste condiții, față de dispozițiile art. 293 alin.1 pr.civ. aderarea s-ar fi putut face doar la apelul reclamantei însă, aceasta nu a formulat apel.

Apelul declarat de apelanta intervenientă nu are nici caracterul unui apel provocat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2931, în caz de coparticipare procesuală, precum și atunci când la prima instanță au intervenit terțe persoane în proces, intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să declare apel împotriva altui intimat sau unei persoane care a figurat în primă instanță și care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecințe asupra situației sale juridice în proces. Dispozițiile art. 293 se aplică în mod corespunzător.

Rezultă așadar că dreptul de a declara apel este recunoscut intimatului și după împlinirea termenului de apel, dar numai în caz de coparticipare procesuală și atunci când la prima instanță au intervenit terțe persoane în proces.

De data aceasta, dreptul de apel se poate exercita numai de către intimat și doar împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanță, dar care nu este parte în apelul principal.

Acest drept este acordat intimatului numai dacă apelul principal ar fi de natură să producă consecințe asupra situației sale juridice în proces.

Cu alte cuvinte, nici apelul provocat nu poate exista în absența apelului principal și poate fi calificat astfel în următoarele situații:

1. Dacă judecata în primă instanță a opus mai mult de două părți și intimata intervenientă are interesul de a atrage la judecata în apel și alte părți de la prima instanță dar împotriva cărora nu s-a introdus apel. Nu este cazul în speță deoarece intimata reclamantă a dobândit deja această calitate prin declararea apelului principal de către apelanta pârâtă.

2. Apelul mai poate fi calificat ca fiind provocat atunci când o parte de la prima instanță, care nu a devenit intimat (nu este cazul în speță deoarece intimata intervenientă a dobândit această calitate prin declararea apelului de către apelanta pârâtă) are interesul să participe la judecata în fața instanței de apel.

În consecință, față de principiul caracterului unitar al căii de atac, chiar dacă formal au fost depuse două cereri, Curtea apreciază că este investită cu o singură cerere de apel formulată de intimata intervenientă - SRL în condițiile art. 282 și următoarele pr.civ.

Față de cele arătate mai sus nu se mai pune problema analizării excepției inadmisibilității apelului provocat ridicată de intimata reclamantă deoarece acesta nu are o existență de sine stătătoare, calea de atac fiind calificată de C ca fiind apel.

Prin urmare, Curtea va analiza acest apel prin prisma excepției tardivității.

Potrivit art. 284 pr.civ. termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune astfel.

Curtea reține că asupra excepției tardivității s-au formulat apărări în ședința din 23 aprilie 2008, însă, nu s-a pronunțat la acea dată dând posibilitatea părților să producă probe.

excepția cu fondul, se constată că într-adevăr, apelul declarat de apelanta intervenientă - SRL este tardiv formulat, urmând a fi respins.

În speță, hotărârea instanței de fond a fost comunicată la data de 16 ianuarie 2008 așa cum rezultă din dovada aflată la fila 101 dosar apel, iar apelul a fost depus la prima zi de înfățișare în apel respectiv la data de 23 aprilie 2008 cu mult peste termenul prevăzut de lege.

În ceea ce privește apelul formulat de apelanta pârâtă - SA, Curtea, procedând la judecata acestuia, prin prisma dispozițiilor art. 294 și următoarele pr.civ, reține că acesta nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt în sensul că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 932 din 18.06.1998 de BNP, pârâta a vândut reclamantei un teren în suprafață de 42395 mp pentru prețul de 800.000 USD plus TVA de 22% în total 976.000 USD ce urmau a se plăti în 36 rate lunare.

Din același contract a fost delimitat obiectul vânzării menționându-se vecinătățile terenului cu precizarea că acesta face parte dintr-o suprafață mai mare de 57.895 mp pentru care vânzătoarea avea certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Predarea terenului s-a făcut la data de 10.12.1999 ocazie cu care s-a constatat că există o diferență de 2754 mp și în consecință părțile au convenit prin procesul verbal de predare primire să se reducă prețul vânzării cu suma de 51.967,98 USD fără TVA. S-a menționat că acest proces verbal face parte integrantă din contractul de vânzare cumpărare inițial.

Față de cererea introductivă și apărarea pârâtei, în mod corect instanța de fond a respins probele solicitate de pârâtă respectiv proba cu martori, expertiză topo și expertiză contabilă ca nefiind concludente.

Procesul verbal care consfințește recunoașterea diminuării suprafeței de teren și în mod corespunzător a prețului vânzării se află la fila 32 din dosarul instanței de fond și în raport de acesta susținerea apelantei pârâte că nu a fost niciodată de acord cu lipsa de teren și reducerea prețului este nefondată.

În ceea ce privește motivul de apel ce vizează neachitarea prețului Curtea reține că și acesta este nefondat întrucât intimata reclamantă a făcut dovada achitării acestuia așa cum s-a convenit prin tranzacția judiciară aflată la fila 120 din dosarul de fond, în baza căreia s-a pronunțat sentința 653 din 27 februarie 2003 de către Tribunalul Dolj Secția Comercială și de contencios Administrativ.

Din această tranzacție rezultă că părțile s-au învoit ca restul ratelor în sumă de 100.000 EURO să se facă eșalonat începând cu luna martie 2003 și până în luna decembrie 2003.

În luna septembrie 2003 intimata reclamantă a achitat ultima, iar cele aferente lunilor octombrie, noiembrie și decembrie în sumă de 50.000 EURO nemaifiind achitate întrucât această sumă reprezintă contravaloarea diferenței de teren 2754 mp constatată prin procesul verbal de predare primire din 10.12.1999.

Este neîntemeiată și susținerea apelantei potrivit căreia intimata reclamantă nu a achitat întreg prețul vânzării întrucât datorează penalități de întârziere și TVA aferent vânzării.

Curtea constată că acolo unde părțile au convenit asupra clauzelor de plată a penalităților și TVA (contractul inițial, procesul verbal de predare primire, acte adiționale) au evidențiat prin clauze separate aceste aspecte însă în ultimul act ce consfințește învoiala părților respectiv tranzacția judiciară din 2003 acest lucru nu s-a mai făcut.

Prin urmare, ultima învoială a părților cu privire la sumele de plată și eșalonarea acestora conține obligațiile pe care intimata reclamantă și le-a îndeplinit.

Dată fiind situația de fapt potrivit căreia bunul ce constituie obiectul vânzării (terenul) se află în posesia intimatei reclamante aceasta nu avea la îndemână o acțiune în realizare așa cum în mod greșit susține apelanta pârâtă și nici o acțiune în realizarea dreptului de creanță cu privire la care apelanta însăși susține că era prescris. Aceasta deoarece părțile s-au învoit atât cu privire la suprafața de teren ce a făcut obiectul vânzării cât și la preț astfel încât intimata reclamantă a ales să renunțe la acea diferență de teren iar apelanta pârâră a fost de acord cu diminuarea prețului. Față de acestea, intimata reclamantă nu avea interes să promovare nici o acțiune în rezoluțiunea contractului.

Apelanta pârâtă invocă excepția autorității de lucru judecat ca și motiv de apel cu privire la hotărârea de expedient prin care s-a luat act de tranzacția menționată mai sus.

Această excepție nu operează în cauză deoarece pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca litigiul să poarte între aceleași părți să aibă aceeași cauză și același obiect așa cum prevăd dispozițiile art. 163 pr.civ.

Mai mult, hotărârile de expedient, prin ele însele, nu au putere de lucru judecat întrucât prin ele instanța ia act doar de învoiala părților fără a face o judecată.

Pentru aceleași considerente nici celelalte hotărâri sau apărări formulate în alte cauze nu au autoritate de lucru judecat și nu pot fi înlăturate din cauza ce face obiectul prezentei judecăți.

Ultimul motiv de apel ce vizează respingerea cererii de arătare a titularului dreptului formulată de apelanta pârâtă prin care se învederează că drepturile ce fac obiectul judecății au fost transmise intervenientei - SRL este nefondat.

În mod corect instanța de fond a respins această cerere întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri.

Potrivit art. 64 pr.civ. pârâtul care deține un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.

În afara condițiilor comune tuturor formelor de participare a terților la activitatea judiciară, cererea pentru arătarea titularului dreptului trebuie să îndeplinească și două condiții cerințe specifice respectiv aceasta să fie formulată de pârâtul care deține cu titlu precar un bun sau care exercită un drept asupra lucrului respectiv iar acțiunea principală să aibă ca obiect valorificarea unui drept real asupra lucrului.

În speță, apelanta pârâtă nu este deținătorul terenului ce face obiectul litigiului de față, astfel încât soluția pronunțată de instanța de fond este corectă.

Față de cele arătate mai sus, în baza art. 296 pr.civ., apelul formulat de apelanta pârâtă - SA urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă - SA cu sediul în C,-, jud. D, împotriva sentinței nr.4287 din 14 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Dolj -Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - COM SRL C cu sediul în C, Șoseaua Noi km2, jud. D, în nume propriu și reprezentată prin lichidator C cu sediul în C,-, jud.

Respinge ca tardiv apelul formulat de intervenienta - SRL cu sediul în C,- (Unitatea nr.27 ), jud. D, împotriva sentinței nr.4287 din 14 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Dolj -Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - COM SRL C, în nume propriu și reprezentată prin lichidator

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09 iunie 2008.

PREȘEDINTE: Mariana Moț

JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă

Mateucă

Grefier,

Raluca

09 Iunie 2008

Jud.

Red. 6 ex./ tehnored. /9 iulie 2008

Jud. Fond

Președinte:Mariana Moț
Judecători:Mariana Moț, Radu Mateucă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 176/2008. Curtea de Apel Craiova