Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 183/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 183

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

PREȘEDINTE: Nela Ochea

JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină

GREFIER - -

Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta - SRL, împotriva încheierii din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu - SRL, având ca obiect acțiune în constatare - îndreptare eroare materială.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă - SRL prin avocat C-tin, cu delegație de substituire pentru avocat, lipsind intimata pârâtă - SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul prevăzut de art.284 alin. 1.proc. civ. coroborat cu art. 287 alin. 4.proc. civ. după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra apelului.

Avocat C-tin, pentru apelanta reclamantă solicită admiterea apelului conform motivelor scrise, schimbarea încheierii apelate în sensul admiterii cererii de îndreptare eroare materială.

CURTEA:

Asupra apelului de față:

Prin încheierea din data de 23.06.2009, Tribunalul Dolj - Secția Comercială a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta - SRL prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței nr. 1304 din 16 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1052/com/2004, în sensul de a se trece corect denumirea societății reclamante: - SRL și nu - SRL.

.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut următoarele:

La momentul formulării cererii de chemare în judecată ce a fost depusă la data de 11.07.2003, reclamanta a precizat denumirea sa ca fiind - SRL și a depus în scop probatoriu în copie factura fiscală nr.- din 19.06.2003, în care denumirea cumpărătorului este tot - SRL.

În ordinele de plată depuse de reclamantă pentru a dovedi achitarea contravalorii imobilului, în interogatoriu propus de reclamantă, cât și în cererea de repunere pe rol a cauzei denumirea acestuia este menționată ca fiind tot - SRL, astfel că și în sentința pronunțată denumirea reclamantei a fost - SRL.

În cauza dedusă judecății instanța a menționat în încheierile pronunțate, cât și în sentința nr. 1304 din 16 noiembrie 2004, denumirea inserată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, cât și în înscrisurile depuse în cursul procesului, respectiv - SRL.

Pe parcursul derulării procesului reclamanta nu a depus nici o precizare în ceea ce privește denumirea sa.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamanta - SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivele de apel, apelanta reclamantă - SRL a arătat că la data depunerii acțiunii s-a făcut o greșeală în sensul că denumirea societății a fost precizată ca fiind - SRL și nu - SRL.

A mai arătat că din certificatul de înmatriculare și factura de achiziție rezultă clar că este vorba de aceeași societate deoarece numărul de înmatriculare la ORC și CUI-ul acesteia sunt aceleași.

Apelul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 281 alin.1 pr.civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Din verificările efectuate de C rezultă că la Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj figurează o singură firmă cu denumirea SRL cu sediul în comuna, județul D, înregistrată sub nr. J-, având Cod fiscal nr. -.

În dosarul de fond reclamanta, care și-a precizat denumirea - SRL, a depus, în susținerea acțiunii facturi și ordine de plată, în care se menționează codul fiscal al societății nr. -.

Ca urmare, rezultă că - SRL este una și aceeași cu - SRL, reclamanta menționându-și incomplet denumirea.

Față de aspectele arătate mai sus, Curtea apreciază că, în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 281 Cod procedură civilă pentru îndreptarea erorii materiale- din 16 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1052/com/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în comuna,-, județul D, împotriva încheierii din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu - SRL, cu sediul în C, Prelungirea, nr.172, județul

Schimbă încheierea Tribunalului Dolj din 23 iunie 2009 și admite cererea de îndreptare eroare materială- din 16 noiembrie 2004 Tribunalului Dolj în sensul că se va menționa corect denumirea reclamantei - SRL, în loc de - SRL.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 01 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. jud. 4 ex./7 octombrie 2009

jud.fond.

02 Octombrie 2009

tehnored.

Președinte:Nela Ochea
Judecători:Nela Ochea, Lotus Gherghină

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 183/2009. Curtea de Apel Craiova