Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 187/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 187
Ședința publică din 2 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - apelul formulat de către pârâta - SRL C- împotriva Sentinței comerciale nr. 2291/C din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele intimate - - SRL C-N și - MEDIA SA C-N, având ca obiect acțiune în constatare.
În dimineața acestei zile, 2 decembrie 2009, sosit la dosarul cauzei, prin fax înregistrat la registratura instanței, un înscris din partea reclamantelor intimate - -nvest SRL C-N și - Media SA C-N însoțit de copia Deciziei nr. 2195 din 16 martie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărâre depusă cu titlu de practică judiciară.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 11 noiembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 18 noiembrie 2009, apoi pentru data de 25 noiembrie 2009 și ulterior pentru data de astăzi.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.2291/5.06.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul comercial Cluja admis acțiunea formulată de reclamantele - - SRL C-N și - MEDIA SA C-N împotriva pârâtei - SRL C-N, a constatat desființat de plin drept contractul de vânzare-cumpărare nr.396 autentificat la data de 21.03.2008 de către notarul public, a obligat pârâta să plătească reclamantelor, în solidar, suma de 720.000 Euro + TVA aferent la cursul de schimb leu-Euro comunicat de BNR în ziua plății, suma de 17.869,91 lei despăgubiri și suma de 230.179,95 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței s-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.396 din 21.03.2008, pârâta s-a obligat să vândă reclamantelor în cote de și respectiv 1/3, imobilul înscris în CF nr.3356 cu nr.cadastral 1595, cu părți comune indivize aferente. Prețul a fost stabilit la 800.000 Euro, fără TVA, ce urma a fi plătit în tranșe de câte 50% la momentul încheierii contractului, 20% în data de 20.04.2008, 20% în data de 20.05.2008, și 10% în data de 30.06.2008. Plata ultimei rate era condiționată de transferul dreptului de proprietate asupra imobilului. Părțile au convenit în mod expres și asupra unui pact comisoriu de gradul IV prin care, în situația în care una dintre ele nu își îndeplinea obligația asumată, convenția urma a fi reziliată de drept, fără somație sau punere în întârziere și fără intervenția instanței. Reclamantele și-au îndeplinit obligația de plată a prețului, mai puțin aceea privind achitarea ultimei rate.
Tribunalul a reținut că în ceea ce privește dreptul reclamantelor de a cere constatarea încetării convenției pe motiv că a trecut termenul de întabulare, iar operațiunea nu s-a realizat, este indiscutabil că acordul de voință al părților a fost unul de rezultat astfel că indiferent câte obligații a îndeplinit pârâta, nu a fost realizată cea mai importantă. S-a apreciat că nu este necesară statuarea unei culpe a pârâtei pentru nefinalizarea obligațiilor asumate, fiind suficientă imposibilitatea de a transmite dreptul de proprietate cumpărătoarelor, prin întabulare. Întrucât termenul până la care trebuia realizată această operațiune a trecut, tribunalul a reținut că reclamantele sunt cele care au dreptul să aleagă între desființarea convenției și repunerea părților în situația anterioară, cu despăgubirile aferente, sau continuarea ei, cu acordarea despăgubirilor corespunzătoare. Se reține, astfel, că motivele pentru care pârâta nu și-a putut îndeplini obligația nu le interesează pe reclamante și nici pe instanță, neavând relevanță în cauză buna sau reaua credință a pârâtei, iar culpa se poate considera că este aceea a promisiunii făcute care nu a putut fi onorată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta solicitând, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond admiterea apelului și, în principal, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelului s-a procedat la reiterarea stării de fapt, respectiv a situației concrete în care s-a încheiat și derulat contractul intervenit între părți.
Sentința instanței de fond este criticată în ceea ce privește soluția dată excepției inadmisibilității cererii pentru lipsa plângerii prealabile prevăzută de art.7201Cod proc.civ. apelanta susținând că această procedură nu s-a realizat deoarece înscrisul denumit "Notificare" din data de 3.11.2009 nu îndeplinește cerințele legale.
Apelanta arată că, în condițiile în care s-a reținut că nu este necesară stabilirea unei culpe a pârâtei și nici nu prezintă interes buna sau reaua credință, instanța de fond a ignorat întâmpinarea pârâtei și probatoriul amplu anexat acesteia. Apelanta mai susține că instanța de fond,procedând în această manieră, a confundat pactul comisoriu cu condiția rezolutorie. În opinia apelantei părțile au prevăzut în contract un pact comisoriu, iar nu o condiție rezolutorie. Ori, apelanta arată că pentru a deveni aplicabil pactul comisoriu este necesar a fi îndeplinite toate condițiile necesare pentru rezoluțiunea convenției, inclusiv determinarea culpei părții care nu și-a executat obligația asumată. În condițiile în care instanța de fond nu a analizat existența sau inexistența culpei, apreciind-o ca nerelevantă în cauză, apelanta susține că aceasta echivalează cu necercetarea fondului, motiv pentru desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce privește motivele care justifică caracterul nelegal și netemeinic al sentinței, apelanta arată că instanța de fond a reținut în mod greșit starea de fapt, confundând obiectul și conținutul contractului.
În acest sens se menționează că obiectul contractului este definit de art.2 și se referă la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr.5356 nr.cadastral 1595 și la promisiunea de vânzare-cumpărare a cotei indivize din zone comune, aceasta din urmă fiind singura obligație contractuală a cărei termen nu a fost respectat de apelantă. Apelanta menționează că instanța de fond nu a reținut existența a două acte juridice, astfel că a tratat nediferențiat drepturile și obligațiile părților specifice fiecărui act.
În ceea ce privește zonele comune, apelanta susține că nu s-a stabilit un termen pentru întabulare, ci un termen pentru încheierea actului de vânzare- cumpărare în formă autentificată. În opinia apelantei, instanța de fond era obligată să analizeze consecințele neîndeplinirii în termen de către - SRL a obligației privind transmiterea dreptului de proprietate asupra cotelor părți indivize.
Se mai invocă faptul că termenul convenit pentru vânzarea cotei-părți indivize nu era esențial, iar obligația neîndeplinită în termen avea un caracter accesoriu, ceea ce nu putea duce la desființarea integrală a contractului.
În raport de conținutul obligației accesorii prevăzută la art.III din contract. apelanta arată că sancțiunea aplicabilă acesteia era neexigibilitatea obligației corelative a cumpărătoarelor de a plăti restul de preț, ceea ce se reflectă în starea de fapt, respectiv apelanta nu a încasat ultima tranșă de preț în sumă de 80.000 Euro.
În considerarea caracterului accesoriu al acestei clauze, apelanta arată că nu poate fi activat pactul comisoriu cu consecința desființării contractului întrucât numai nerespectarea unei obligații esențiale poate avea o astfel de consecință. Se mai susține că amânarea încheierii indivize comune nu vatămă dreptul de proprietate al reclamantelor-intimate asupra imobilului.
În motivarea apelului se mai invocă lipsa culpei apelantei întrucât în cazul neexecutării unor obligații contractuale se pune problema unei prezumții relative de culpă, iar probatoriul administrat a dovedit că nerespectarea termenului contractual este datorat în exclusivitate faptelor neprevăzute ale unor terți care au declanșat un litigiu tocmai asupra unei părți din zonele comune ce urmau a fi transferate reclamantelor la care s-a adăugat eroarea nejustificată a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară C care nu a indicat numărul de CF în care a fost transcrisă o suprafață de 1647 mp din zonele comune.
Intimatele - - SRL ȘI MEDIA, prin întâmpinare și oral prin reprezentant, au solicitat respingerea apelului, susținând în esență că pactul comisoriu de grad IV prevăzut în contract limitează sau chiar înlătură rolul instanței de judecată în pronunțarea rezoluțiunii, respectiv părțile au înlocuit acțiunea în rezoluțiunea judiciară cu o clauză rezolutorie care nu se confundă cu condiția rezolutorie.
Curtea, analizând apelul declarat, reține următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de apel, Curtea reține că acesta este nefondat. Pentru aceasta se are în vedere faptul că din conținutul notificării (14 dosar fond) rezultă pretențiile reclamantelor și temeiul lor, respectiv contractul. Faptul că nu s-a fixat o întâlnire directă între părți nu poate înlătura orice efect al acestei notificări, cu atât mai mult cu cât cererile formulate în notificare erau punctuale, astfel că excludeau orice negociere. În plus, pârâtei i-a fost acordat un termen de 15 zile în care să "decidă" și să procedeze la îndeplinirea obligațiilor asumate.
În opinia Curții, soluția dată de către instanța de fond cu privire la această excepție este în concordanță cu practica judiciară constantă potrivit căreia invitația la conciliere nu trebuie să aibă un anumit conținut, esențial fiind a se aduce la cunoștința părții adverse pretențiile formulate de potențialul reclamant.
Referitor la motivele invocate în apel cu privire la fondul cauzei, Curtea apreciază că acestea sunt fondate și justifică admiterea apelului cu consecința modificării hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
Este evident, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, că reclamantele au solicitat desființarea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare nr.396 și autentificat la 21.03.2008 intervenit între părți.
În art.III din contract părțile au convenit asupra prețului, a modalității de plată a prețului. În art.III alin.6 și 7 se prevede că:
"In data de 30.06.3088 se vor achita 10% din totalul prețului, respectiv 80.000 Euro în următoarele cote: - - SRL 30.000 Euro, și - MEDIA SA 50.000 Euro.
Plata ultimei tranșe de preț din data de 30.06.2008 de 80.000 Euro este condiționată de transferul dreptului de proprietate asupra suprafețelor comune de 1189 mp din Industrial aferente parcelei, compuse din: drum acces interior, suprafață teren destinată utilităților, rezervor apă, transformator electric, transformator gaz".
Din conținutul acestor clauze rezultă cu evidență că nu este vorba de o condiție rezolutorie întrucât nu se poate reține că părțile au avut în vedere un eveniment viitor și nesigur în ceea ce privește realizarea sa și de care depinde însăși existența actului juridic. Prin urmare, trebuie analizat în ce măsură conținutul acestor clauze contractuale pot avea valoarea unui pact comisoriu.
În opinia Curții, nu se poate reține că dispozițiile cuprinse în art.III alin.6 și 7 din contract au o astfel de valoare deoarece din modul în care părțile le-au redactat nu au înțeles ca neexecutarea obligației de plată a ultimei tranșe din preț sau netransmiterea dreptului de proprietate asupra suprafețelor comune să atragă desființarea contractului, să considere contractul desființat, să considere rezolvit de plin drept contractul sau să considere contractul desființat de drept, fără punerea în întârziere și fără altă formalitate prealabilă.
Prin urmare, față de lipsa oricăror astfel de termeni care să justifice că voința părților a fost aceea de a fi desființat contractul pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute la art.III alin.6 și 7, duce la concluzia că părțile nu au convenit asupra unui pact comisoriu expres în legătură cu aceste obligații.
Din conținutul clauzelor contractuale menționate rezultă că termenul de 30.06.2008 era stabilit pentru îndeplinirea obligației de plată a ultimei tranșe din preț, iar debitoarele acestei obligații nu erau ținute de acest termen dacă creditoarea obligației, respectiv apelanta, nu își îndeplinea, la rândul ei, obligația de transfer a dreptului de proprietate asupra părților indivize comune. În consecință, sancțiunea ce intervenea în cazul neîndeplinirii condiției de transfer a dreptului de proprietate asupra părților indivize comune era aceea că apelanta nu intra în posesia ultimei tranșe din preț, iar intimatele nu erau ținute la respectarea termenului din 30.06.2008, respectiv la plata ultimei tranșe din preț.
Interpretarea dispozițiilor art.III alin.6 și 7 din contract trebuie făcută în strânsă legătură cu dispozițiile art.VII din contract. Curtea reține că obligația prevăzută în art.III alin.7 nu era afectată de termen pentru ca să devină incidente dispozițiile art.X alin.1 din contract, astfel că nu se poate reține nici că aceste dispoziții, respectiv pactul comisoriu de gradul IV ar deveni incident în raport cu nerespectarea obligațiilor prevăzute în art.VII.
Este evident că din modul în care a fost redactat art.II raportat la art.III și la art.VII dreptul de proprietate asupra părților indivize comune urma să fie transmis ulterior, iar neîndeplinirea acestei obligații era sancționată cu neîncasarea ultimei tranșe din preț, ceea ce exclude aplicarea unei a doua sancțiuni, respectiv a se da eficiență pactului comisoriu de gr.IV prevăzut la art.X din contract.
În plus, Curtea apreciază că în condițiile în care nu este incident pactul comisoriu de gradul IV prevăzut în art.X din contract, ar putea fi examinată de către instanță cererea de rezoluțiune a contractului prin prisma tergiversării îndeplinirii obligației apelantei de a transmite dreptul de proprietate asupra părților indivize comune.
În opinia Curții acest aspect nu poate justifica nici rezoluțiunea judiciară a contractului atât timp cât apelanta, ca parte în culpă, a făcut dovada că este vorba de o neexecutare parțială a contractului, respectiv a unei obligații, iar aceasta s-a datorat unor impedimente independente de voința sa și care în prezent nu mai există, apelanta depunând diligențele necesare pentru clarificarea situației juridice a părților indivize comune, în vederea transmiterii dreptului de proprietate.
În raport de toate considerentele menționate anterior, Curtea apreciază că apelul este fondat, astfel că în baza art.296 proc.civ. va fi admis cu consecința schimbării hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii.
În temeiul art.274 raportat la art.298 proc.civ. Curtea va obliga intimatele la plata sumei de 157.227,4 lei cheltuieli de judecată, în ambele instanțe, în favoarea apelantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta - SRL C-N împotriva Sentinței civile nr. 2291 din 5.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantele - SRL C-N și - MEDIA SA C-N împotriva pârâtei - SRL C-
Obligă intimatele la plata sumei de 157.227,4 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe în favoarea apelantei - SRL.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - -
Red.EG
Dact./6ex.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Eleonora Gheța
