Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 191/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția comercială si de contencios administrativ si fiscal

DOSAR Nr-

DECIZIA NR. 191

Ședința publică din data de 13 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Teodor Nițu

Grefier: - -

________

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta-SRL, cu sediul în P- județul P, împotriva sentinței nr. 511 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta- SA, cu sediul în P,- județul P și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în P,-,. 4. 12 județul P- la Cabinetul de Avocatură.

Apelul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20.00 lei potrivit chitanței nr. - și timbru judiciar de 1 leu.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata-pârâtă - SA, reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, lipsind apelanta-reclamantă - SRL.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocat, având cuvântul pentru intimata-pârâtă, solicită ca toate actele de procedură să fie comunicate părții pe care o reprezintă la sediul cabinetului său de avocatură în P--,. 4. 12 județul Menționează că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbaterea apelului.

Curtea, luând act că intimata-pârâtă nu are cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Avocat, având cuvântul pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală. În mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința nr. 511 din 26 mai 2008 Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale și conexității invocate de pârâtă. A admis excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată din oficiu și respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL P în contradictoriu cu pârâta - SA, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că părțile au încheiat contractul de subantrepriză nr. 1168/25.10.2006 prin care au stabilit în art. 17 ca eventualele litigii între părțile contractante să fie soluționate de instanța în a cărei rază teritorială se află imobilul care se construiește sau la care se efectuează lucrările. Cum prezentul litigiu nu poate fi calificat ca fiind în legătură cu executarea contractului menționat, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente prev. art. 5 pr. civ. în raport de care Tribunalul Prahova este instanță competentă din punct de vedere teritorial, așa încât a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă.

În conformitate cu prevederile art. 164 pr. civ. părțile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiași instanțe sau instanțe deosebite, de același grad, în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură. Din acest text de lege rezultă că măsura conexității este una de bună administrare a justiției, lăsată la aprecierea instanțelor și deci, nu trebuie să se încuviințeze decât în acest scop și spre a evita pericolul unei contrarietăți de hotărâri.

Instanța a apreciat că între prezenta cerere de chemare în judecată și obiectul acțiunii ce formează obiectul dosarului nr- nu poate exista o strânsă legătură și nu există riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii, motiv pentru care se va respinge ca neîntemeiată și excepția conexității invocată de pârâtă.

Art. 111 teza a 2-a pr. civ prevede că acțiunea în constatare nu poate fi exercitată dacă se poate cere realizarea dreptului. Prin urmare, acțiunea în constatare are un caracter subsidiar față de acțiunea în realizare. În speță, reclamanta a solicitat să se constate inopozabilitatea față de ea a unei anexe a contractului menționat mai sus, pe considerentul că nu a semnat primele pagini ale acestei anexe și apreciază că pârâta a procedat la înlocuirea lor.

Ori, o asemenea acțiune în constatare nu poate fi solicitată în condițiile în care reclamanta are deschisă calea acțiunii în realizare, respectiv pentru anularea înscrisului invocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - SRL P, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta apreciază că în mod eronat instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, făcând o greșită interpretare dispozițiilor art. 111 teza a II-a Cod proc. Civ.

Opozabilitatea, respectiv inopozabilitatea unui act,este în primul rând o situație de fapt și abia apoi ar putea fi considerată o chestiune de drept. Mai mult, inopozabilitatea solicitată pe calea unei acțiuni în constatare este o chestiune care nu vizează valabilitatea actului, ci doar un aspect faptic particular opozabilitatea.

În mod greșit instanța de fond apreciază că a ales calea procedurală inexactă recomandând o acțiune în anularea actului nesemnat de ea. Opinia instanței de fond nu poate fi primită deoarece anularea anularea unui act juridic este o sancțiune care lovește actul pentru o cauză existentă la momentul încheierii lui, considerându-se că a existat un moment la care chiar și în condiții viciate acel act a fost încheiat între părți.

. //.

Apelanta apreciază că în speța de față nu se poate pune nici problema nulității absolute a actului. Nu există nici cel mai mic element din care să rezulte vreun acord, agrement, înțelegere între părți, actul nefiind semnat de către societatea apelantă.

Înscrisul nu este purtător al unui însemn constatator al consimțământului său la încheierea lui. În materialitatea lui actul nu conține o învocială părților și, ca atare, nu este opozabil, apelanta fiind străină de acesta.

Se mai arată de către apelantă că instanța fondului a omis să analizeze cauza și sub aspectul celui de-al doilea temei de drept invocat de către ea- art. 969 cod civil-, temei de drept prin care tinde să demonstreze că doar convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, nu și cele nelegal pretins încheiate, cum este cazul în speță.

Apreciază că nu se impune admiterea excepției, ci judecarea acțiunii în fond.

Se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

În subsidiar, se solicită admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, reține următoarele:

Instanța de fond interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății în sensul că nu se poate constata existența sau inexistența unui drept în sensul art. 111 proc. civ. atunci când partea interesată poate cere realizarea dreptului.

S-a interpretat în mod corect faptul că acțiunea în constatare are un caracter subsidiar față de acțiunea în realizare, obiectul cererii fiind constatarea inopozabilității față de reclamantă unei anexe a contractului de subantrepriză nr. 1168 din 25.10.2006 încheieat între părtile din proces.

Ca atare, prima instanță în mod corect a admis excepția inadmisibilității actiunii invocată din oficiu, făcând o justă interpretare a dispozitiilor art. 111 teza II C proc. Civ.

De asemenea, acțiunea este inadmisibilă și din punctul de vedere că se poate cerere constatarea numai a existentei sau inexistenței unui drept și nicidecum a unei situații de fapt, așa cum a solicitat eronat primei instante apelanta-reclamantă.

Întrucât sentința este temeinică și legală urmează a fi păstrată, iar apelul se va respinge in baza art. 296 proc. civ.

Văzând că apelul a fost legal timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta-SRL, cu sediul în P- județul P, împotriva sentinței nr. 511 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta - SA, cu sediul în P,-

județul P și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în P,-,. 4. 12 județul P- la Cabinetul de Avocatură.

Obligă apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red. TN

Dact. MC

4 ex/30. 10.2008

f- Trib.

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Teodor Nițu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 191/2008. Curtea de Apel Ploiesti