Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 195/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA NR. 195/
Ședința publică din 07.12.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta apelantă - SRL T împotriva sentinței civile nr. 124/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Consiliul Local al Municipiului T, Primarul Municipiului T, DGFP T, Romtelecom SA - Direcția de Telecomunicații T, Edita, (), și -, având ca obiect acțiune în constatare.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.11.2009 care face parte integrantă din prezenta decizie când, având în vedere complexitatea cauzei și lipsa de timp pentru deliberare, dar și pentru a da posibilitatea tuturor părților prin reprezentanți să depună concluzii scrise, a fost amânată pronunțarea pentru termenul de judecată din data de 30.11.2009 și când, pentru constituirea completului de judecată a fost din nou amânată pronunțarea pentru termenul din 07.12.2009.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 124/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- (nr.vechi 3184/2006) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL T, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice B - prin - DGFP T, Consiliul Local al Municipiului T, Municipiul T reprezentat prin Primar, Romtelecom SA - Direcția de Telecomunicații T, Edita, - și, s-a constatat dreptul de superficie constând în dreptul de proprietate asupra imobilului "Hotel " al reclamantei, imobil situat în T,-, compus din clădire cu destinație de hotel (subsol+parter+etaj, restaurant și anexe) și dreptul de folosință asupra suprafeței de 845 mp teren concesionat prin Hotărârea nr. 249/31.07.2007 a T, respingând în rest acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr.6742/10.05.2005 reclamanta T, în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B - PRIN T, CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL T, MUNICIPIUL T reprezentat prin PRIMARUL MUN.T, TC.ROMTELECOM -DIRECȚIA DE TELECOMUNICAȚII T, a solicitat să se constate existența dreptului de superficie al reclamantei, constând în dreptul de proprietate asupra imobilului "HOTEL ", imobil situat în T,-, compus din clădire cu destinație de hotel(subsol+parter+ 6 etaje) cu 84 camere și 3 apartamente, restaurant și anexe și dreptul de folosință asupra terenului pe care se află aceste construcții și care face parte din parcelele cu nr.top.206 înscrisă în CF nr.247 T, nr. top. 207 înscrisă în CF nr.248 T, nr. top. 209 înscrisă în CF NR.2 T, nr.top.208 înscrisă în CF nr.246 T, nr. top.198/2 înscrisă în CF nr.88208 T, nr. top. 199 înscrisă în CF nr. 965 T și nr. top. 200/1 înscrisă în CF NR.860 T; și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor într-o carte funciară de superficie, având ca număr de identificare numerele topografice ale parcelelor pe care se află aceste construcții.
Pârâta Tai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că terenul în discuție pe care se află edificată construcția face parte din domeniul privat al Statului și se află în administrarea organului local al administrației publice, respectiv T, pentru ca ulterior, prin aceeași întâmpinare să formuleze un petit subsidiar prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, oferind soluții în situația în care terenul este proprietatea privată a Statului sau face parte din proprietatea publică a Statului. Dat fiind faptul că regimul juridic al acestui teren nu este elucidată, instanța consideră excepția invocată ca fiind neîntemeiată și apreciază că pârâta are calitate procesuală pasivă, fiind chemată în judecată pentru opozabilitate.
Clădirea Hotelului a fost construită potrivit înscrisurilor de la dosar în anul 1954 și a funcționat ca și hotel al, la acea dată terenul pe care a fost edificată construcția fiind proprietatea Statului Român. Ulterior, construcția a intrat în proprietatea (fosta - ) care la rândul său a înstrăinat construcția reclamantei - SRL printr-un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 868/3.03.2004, astfel încât, în prezent reclamanta are un titlu legal valabil prin care i s-a constituit dreptul de proprietate asupra clădirilor, drept de proprietate necontestat de către pârâți.
Potrivit nr.HG834/1991 antecesoarea reclamantei avea posibilitatea de a obține certificat de atestare privind dreptul de proprietate asupra terenului pe care s-a edificat construcția,însă aceasta nu a urmat procedura prevăzută de dispozițiile actului normativ mai sus amintit, păstrând folosința asupra terenului în condițiile nr.OUG88/1997, modificată prin nr.99/1999.
Terenul pe care se află construcția hotelului aparține în parte Statului Român, iar în parte este proprietatea pârâților persoane fizice care și-au redobândit dreptul de proprietate asupra terenului, în cote părți proporționale apartamentelor pe care le au în proprietate în baza nr.10/2001.
Deși reclamanta a introdus acțiune în instanță prin care a solicitat anularea Ordinelor Prefectului, prin care li s-a atribuit persoanelor fizice terenul aferent apartamentelor, cererea reclamantei a fost respinsă, hotărârea rămânând irevocabilă, condiții în care situația juridică a terenului este pe deplin clarificată la momentul în care se soluționează prezentul litigiu, fiind incidente astfel dispozițiile art.32/1 alin.1 din nr.99/1999 potrivit cărora:" societățile comerciale care dețin terenuri ce sunt necesare pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul lor de activitate și al căror regim juridic urmează să fie clarificat vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic". Așadar, la acest moment dreptul de folosință al reclamantei asupra terenului pe care este construit imobilul a încetat.
Prin cererea introductivă la instanță reclamanta solicită a se constata dreptul de folosință asupra întregului teren pe care este edificată construcția și intabularea acestui drept în cartea funciară, ca urmare a dezmembrării parcelelor aflate sub construcție, fără ca măcar să propună o dezdăunare proprietarilor terenului pentru folosința acestuia și pentru înscrierea acestui drept în cartea funciară.
Pârâții persoane fizice se opun constatării dreptului de folosință asupra terenului și intabularea acestuia într- cartea funciară separată ceea ce ar presupune implicit dezmembrarea acestor parcele, dezmembrare care ar aduce în mod evident o atingere dreptului de proprietate garantat prin însăși Constituția României, prin art.44 alin.2 potrivit căruia:"proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". De asemenea, primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale conține în primul său articol sediul materiei dreptului de proprietate, scopul articolului 1 al Protocolului Adițional fiind apărarea proprietății, așa cum rezultă fără echivoc din formularea textului: "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
O situație aparte o are suprafața de teren de 845 mp pe care este edificată construcția și care se află în proprietatea Statului întrucât prin Hotărârea nr. 249/31.07.2007 a T la art.1 s-a aprobat concesionarea către - SRL T pe o perioadă de 49 de ani, cu plata unei redevențe, a cotei de teren cuprinsă în parcelele cu nr.top.209 înscris în CF nr.2 T, nr.top.207 înscris în CF nr.248 T, și nr.top.208/2 înscris în CF 246 T și pe care reclamanta o exploatează în mod legal în baza hotărârii amintite.
Față de aceste considerente și văzând disp.art. 480 Cod civil, art.31/1 al.3 din nr.99/1999, nr.HG834/1991 instanța a constatat acțiunea întemeiată în parte și a admis-o în sensul că a constatat dreptul de superficie constând în dreptul de proprietate asupra imobilului "HOTEL " al reclamantei, imobil situat în T,-, compus din clădire cu destinație de hotel(subsol+parter+etaj, restaurant și anexe) și dreptul de folosință asupra suprafeței de 845 mp teren concesionat prin Hotărârea nr. 249/31.07.2007 a T, respingând în rest acțiunea.
Pârâții Edita, - și au formulat cerere de lămurire și completare a acestei hotărâri, solicitând lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 124/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, cu privire la aliniatul al II-lea, în sensul de a stabili instanța, care sunt anexele asupra cărora a constatat dreptul de superficie constând în dreptul de proprietate al reclamantei, prin individualizarea acestora, iar iar pe cale de completare solicită ca instanța să se pronunțe și asupra cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Și pârâtul a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței menționate, în sensul ca instanța să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată solicitate.
Prin încheierea din 19.11.2008, Tribunalul Timișa admis în parte cererea formulată de pârâtul, în sensul că a obligat reclamanta - SRL T la cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 3.000 lei față de acest pârât.
Prin aceeași încheiere s-a admis în parte cererea formulată de pârâții Edita, - și, în sensul că a obligat reclamanta la cheltuieli de judecată față de pârâți în sumă de 1.600 lei, respingând în rest cererea.
Împotriva acestei încheieri au formulat apel pârâții Edita, - și pe de o parte înregistrat sub nr-, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a Încheierii din 19.11.2008 în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 124/2008 din dosarul - prin identificarea anexelor asupra cărora instanța a constatat dreptul de superficie constând în dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor și dreptul de folosință a terenului, cu cheltuieli de judecată, și pârâtul pe de altă parte. Înregistrat sub același nr-, solicitând schimbarea în parte a încheierii atacate în sensul admiterii în întregime a cererii sale de obligare a reclamantei - SRL la plata cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată în apel.
Prin Decizia nr. 35/A din 19.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, a fost respins apelul formulat de pârâții Edita, - și, a fost admis apelul pârâtului împotriva încheierii apelate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în tot cererea de completare a sentinței (dispopzitivului) nr. 124/22.02.2008 și a obligat reclamanta - SRL la cheltuieli integrale de judecată în primă instanță față de pârâtul, în sumă de 6.000 Ron, menținând în rest dispozițiile încheierii atacate.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta - SRL, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii, în întregime a cererii de chemare în judecată așa cum a fost precizată.
În motivare se arată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta apelantă a solicitat să se constate dreptul de superficie cu luarea în considerare a dreptului său de folosință asupra întregului teren pe care s-au realizat și se află în prezent construcțiile reclamantei, întrucât la data realizării lor întregul teren afectat acestor construcții s-a aflat în proprietatea Statului Român, acest aspect neputând fi contestat nici de instanța de judecată și nici de părțile din proces.
Apelanta arată că a cumpărat aceste construcții în anul 2004 cu convingerea deplină că statul, în calitatea sa de fost proprietar, îi recunoaște acest drept de folosință asupra terenului pe care a autorizat efectuarea acestor construcții, pentru asigurarea unei folosințe normale a hotelului și a anexelor sale construite pe acest teren, precum și pentru a putea înscrie dreptul său de proprietate în cartea funciară.
Așadar, apelanta consideră că la recunoașterea dreptului său de folosință asupra terenului aferent construcțiilor din litigiu, instanța trebuia să nu se limiteze la actul de concesiune emis de Consiliul Local T, ci trebuia să aibă în vedere întreg terenul proprietatea statului și a Municipiului T pe care s-au realizat construcțiile sale în perioada 1954.1981, întrucât acest teren fiind, la acea dată, proprietatea satului, iar construcțiile fiind realizate tot de stat cu respectarea prevederilor legale atunci în vigoare, inclusiv în materie de autorizare, este evident faptul că aceste construcții au fost realizate cu acordul proprietarului terenului la data respectivă. Or, transmițând (înstrăinând) dreptul de proprietate asupra construcțiilor comerciale (cum este și cazul în speță), Statul Român a transmis "ope legis" și dreptul de folosință asupra terenului necesar pentru desfășurarea activității comerciale transferate reclamantei apelante, în acest sens fiind și prevederile art. 321alin.1 din Legea nr. 99/1999, pe care prima instanță le-a interpretat însă în mod greșit.
Astfel, deși acest text de lege prevede că în cazul vânzării de active comerciale în cadrul procesului de privatizare (cum este și cazul în speță), o dată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor se transmite și dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor, prima instanță a considerat că dreptul reclamantei de folosință a încetat o dată cu reconstituirea, prin act administrativ, a dreptului de proprietate al pârâților - persoane fizice - asupra unora din parcelele pe care se află construcțiile sale și care, împreună, au o suprafață mult mai mică decât suprafața terenului proprietatea statului pe care se află construcțiile reclamantei apelante.
Acest raționament al instanței nu are însă nici un suport legal, întrucât textul de lege invocat de către Tribunal nu prevede încetarea dreptului de folosință al reclamantei o dată cu clarificarea regimului juridic al terenului ce formează obiectul acestui drept ( în speță restituirea respectivelor parcele foștilor proprietari - persoane fizice), cum susține prima instanță. Dimpotrivă, alineatul al treilea din acest text de lege prevede că "după clarificarea regimului juridic, terenurile clasificate ca aparținând domeniului public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, rămân în folosința societăților comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege". Același text de lege prevede, în continuare, că "terenurile clasificate ca aparținând domeniului privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale, după caz, pot fi concesionate închiriate sau oferite societăților comerciale spre a fi cumpărate". Deci, în nici un caz, dreptul reclamantei de folosință asupra terenului proprietatea statului și a Municipiului T, aferent construcțiilor sale, nu a încetat.
Așa fiind, este inexplicabil în opinia reclamantei apelante, faptul că Tribunalul nu i-a recunoscut în întregime nici dreptul de folosință asupra terenului proprietatea statului și a municipiului T, descris în Anexa la răspunsul la obiecțiunile formulate la Raportul de expertiză, depus de expertul tehnic la termenul de judecată din data de 21.09.2007. Astfel, deși potrivit acestei anexe, terenul proprietatea statului și a municipiului T, asupra căruia poartă dreptul de superficie al reclamantei este de 1079 mp (dacă se adună suprafața parcelelor pe care se află construcțiile reclamantei apelante), instanța i-a recunoscut dreptul de folosință numai asupra suprafeței de 845 mp din acest teren și fără a identifica terenul respectiv, prin indicarea numerelor cadastrale ale parcelelor ce formează obiectul dreptului reclamantei de superficie, ceea ce face imposibilă înscrierea dreptului său în cartea funciară.
În plus, reclamanta apelantă consideră că restituirea pârâților - persoane fizice a unora din parcelele, din care construcțiile sale ocupă o suprafață infimă, nu poate constitui un motiv legal de refuz al recunoașterii dreptului reclamantei de superficie și asupra suprafeței respective de teren, întrucât, dreptul său de folosință asupra terenului a luat naștere anterior, o dată cu realizarea construcțiilor sau, cel puțin, o dată cu transmiterea acestora de către stat antecesorilor săi, în cadrul procesului de privatizare. În aceste condiții, consideră că pârâții persoane fizice nu au putut dobândi prin Dispoziția nr. 1888 din 25.07.2005 a Primarului Municipiului T decât nuda proprietatea asupra cotelor-părți din terenul ocupat de construcțiile reclamantei și asupra căruia are un drept de superficie prevăzut de lege.
Se mai arată că prima instanță a respins petitul acțiunii reclamantei de înscriere în cartea funciară a dreptului său de superficie, fără a motiva în vreun fel această soluție, dispunând doar că respinge în rest acțiunea.
În drept invocă prevederile art. 282 și urm. proc.civ.
Pârâta intimată - Romtelecom SA Taf ormulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca netemeinic și nelegal și pe fond, menținerea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală.
Intimata invocă excepția netimbrării cererii, arătând că potrivit art. 11 alin.1 coroborat cu art. 20 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru se sancționează cu anularea cererii, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate și anularea apelului ca netimbrat.
Intimata arată că, clădirea Hotelului a fost construită, potrivit înscrisurilor de la dosar, în anul 1954 și a funcționat ca și hotel al, la acea dată terenul pe care era edificată construcția fiind în proprietatea Statului Român. Ulterior, construcția a intrat în proprietatea - Turism SA, care la rândul său a înstrăinat construcția reclamantei apelante, printr-un contract de vânzare cumpărare autentificat.
Potrivit HG 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, antecesoarea apelantei avea posibilitatea de a obține certificat de atestare privind dreptul de proprietate asupra terenului pe care s-a edificat construcția, însă aceasta nu a urmat procedura prevăzută de acest act normativ, păstrând folosința asupra terenului în condițiile OUG nr. 88/1997, cu modificările ulterioare.
Față de aspectele invocate, intimata solicită a se constata că afirmația apelantei precum că a "cumpărat aceste construcții în anul 2004, cu convingerea deplină că statul recunoaște acest drept de folosință asupra terenului" este lipsită de suport legal, aceasta având posibilitatea demarării procedurii prevăzută de HG 834/1991.
În ceea ce privește dreptul de proprietate al tuturor intimaților, intimata susține că în mod legal prima instanță l-a protejat, constatând dreptul de superficie doar în ceea ce privește suprafața de 845 mp, teren concesionat prin HCL T nr. 249/2007, respingând în rest acțiunea.
Astfel, prin cererea formulată și precizată, apelanta a solicitat primei instanțe să constate dreptul de folosință asupra întregului teren pe care este edificată construcția și intabularea acestui drept în cartea funciară, ca urmare a dezmembrării parcelelor aflate în construcție.
Intimata arată că parcela nr. top 206 înscrisă în CF 247 T, în suprafață de 638 mp este proprietatea Romtelecom, deținută în baza unui titlu valabil, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria - nr.0071, emis de Ministerul Comunicațiilor. Această suprafață nu a fost contestată de reclamanta apelantă sau modificată vreodată, aceasta recunoscând limita de hotar dintre cele două imobile, prin semnarea procesului verbal de vecinătate, astfel că Tribunalul Timișa pronunțat o hotărâre temeinică și legală, prin care dreptul de proprietate al intimatei a fost respectat.
În drept invocă dispozițiile art. 115, art. 292 alin.1 și 2.proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații, (), și au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și nelegal și păstrarea în totalitate a sentinței apelate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, invocând în drept dispozițiile art. 274, 289, 291, 292, 294, 296, 298.proc.civ. susținând, în esență aceleași aspecte ca și pârâții Edita, și au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului și pe cale de consecință, menținerea sentinței apelate, (reiterând aspectele prezentate pe larg în apărările efectuate cu ocazia judecării pe fond).
Analizând apelul declarat, în limitele investirii, Curtea constată că acesta este nefondat.
Reclamantul critică soluția instanței de fond, în principal, față de greșita interpretare și aplicare a unor norme de drept incidente în cauză.
Deși, se susține că transmițând (înstrăinând) dreptul de proprietate asupra construcțiilor comerciale (cum este și cazul în speță), Statul Român a transmis "ope legis" și dreptul de folosință asupra terenului necesar pentru desfășurarea activității comerciale transferate reclamantei apelante, în acest sens fiind și prevederile art. 321alin.1 din Legea nr. 99/1999, pe care prima instanță le-a interpretat însă în mod greșit, această apreciere nu este corectă.
Acest text de lege prevede că în cazul vânzării de active comerciale în cadrul procesului de privatizare (cum este și cazul în speță), odată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor se transmite și dreptul de folosință asupra terenului aferent construcțiilor, prima instanță a considerat că dreptul reclamantei de folosință a încetat o dată cu reconstituirea, prin act administrativ, a dreptului de proprietate al pârâților - persoane fizice - asupra unora din parcelele pe care se află construcțiile sale și care, împreună, au o suprafață mult mai mică decât suprafața terenului proprietatea statului pe care se află construcțiile reclamantei apelante.
Într-adevăr, alineatul al treilea din acest text de lege prevede că "după clarificarea regimului juridic, terenurile clasificate ca aparținând domeniului public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, rămân în folosința societăților comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege". Același text de lege prevede, în continuare, că "terenurile clasificate ca aparținând domeniului privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale, după caz, pot fi concesionate închiriate sau oferite societăților comerciale spre a fi cumpărate".
Din cuprinsul alineatului mai sus expus rezultă cu claritate că terenurile în speță "pot fi" concesionate, închiriate etc. spre a fi cumpărate. Cu toate acestea, dispoziția legală nu cuprinde o normă imperativă din cuprinsul căreia să rezulte obligația statului sau a unității administrativ teritoriale să concesioneze, etc. terenurile din domeniul public.
Chiar în situația în care ar exista o astfel de obligație ea nu poate să aducă atingere dreptului de proprietate al altor persoane al căror titlu de proprietate este pe deplin valid, ca în prezenta speță. Reclamanta a încercat printr-o acțiune anterioară să obțină invalidarea titlurilor de proprietate al persoanelor fizice, pârâți în prezenta cauză, fără succes.
Corect s-a reținut că, potrivit HG 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, antecesoarea apelantei avea posibilitatea de a obține certificat de atestare privind dreptul de proprietate asupra terenului pe care s-a edificat construcția, însă aceasta nu a urmat procedura prevăzută de acest act normativ, păstrând folosința asupra terenului în condițiile OUG nr. 88/1997, cu modificările ulterioare.
Față de aspectele invocate, afirmația apelantei precum că a "cumpărat aceste construcții în anul 2004, cu convingerea deplină că statul recunoaște acest drept de folosință asupra terenului" este lipsită de suport legal, aceasta având posibilitatea demarării procedurii prevăzută de HG 834/1991.
În ceea ce privește dreptul de proprietate al tuturor intimaților, în mod legal prima instanță l-a protejat, constatând dreptul de superficie doar în ceea ce privește suprafața de 845 mp, teren concesionat prin HCL T nr. 249/2007, respingând în rest acțiunea.
Prin cererea formulată și precizată, apelanta a solicitat primei instanțe să constate dreptul de folosință asupra întregului teren pe care este edificată construcția și intabularea acestui drept în cartea funciară, ca urmare a dezmembrării parcelelor aflate în construcție.
Cu toate acestea, dreptul de superfcie nu se poate naște prin simpla ridicare în orice condiții a unei construcții pe terenul altuia, astfel cum solicită reclamanta. Prin acțiunea sa, reclamanta urmărește obținerea unui drept de proprietate asupra unei construcții executate fără drept, pe terenul proprietatea pârâților, aspect care nu poate fi confirmat printr-o hotărâre judecătorească având în vedere și absența consimțământului intimaților la ridicarea unor construcții pe terenul proprietatea lor.
O abordare de natura celei la care a recurs reclamantul, a fost posibilă numai datorită atitudinii culpabile a statului român care în timpul regimului comunist a lipsit de efectivitatea exercițiului dreptului de proprietate, tolerând reclamantului (care la acea vreme, era unitate hotelieră a Partidului Comunist Român) să edifice acele construcții fără acordul cuiva.
Ori, cum au și arătat pârâții, potrivit art. 44 alin. 2 din Constituția României, "proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". Având în vedere acest text, în prezent, în raport cu dreptul de proprietate privată, statul este ținut de o obligație pozitiva, și anume de a ocroti acest drept, indiferent de titular, fără a genera, prin conduita sa, o situație privilegiată în favoarea unui anumit subiect de drept, în dauna altuia.
În ipoteza în care instanța judecătorească ar recunoaște un drept de superficie având ca obiect construcții edificate împotriva voinței proprietarului terenului (edificări care, în parte au avut loc posterior anului 1990), ea nu ar face altceva decât să consfințească o expropriere mascată a cestui teren, în favoarea reclamantului.
Limitele exercițiului dreptului de proprietate sunt prevăzute de lege și sunt instituite numai în vederea satisfacerii unui interes public, nu și în scopul satisfacerii unor interese private.
Plecând de la premisa potrivit căreia pentru constituirea dreptului de superfcie, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, este necesar acordul de voință între cel ce consimte la dezmembrarea proprietății sale, pe de-o parte, și cel care culege folosul acestei dezmembrări, pe de altă parte, nu putem ajunge la o altă concluzie decât aceea că reclamantul nu poate pretinde un drept de superfcie nici în alte condiții decât cele arătate în cererea introductivă de instanță, deoarece nici una dintre modalitățile legale de dobândire nu este îndeplinită. Construcțiile ridicate de către reclamantă pe terenul proprietatea pârâților sunt construite fără autorizație și nu există nici acordul acestora în vederea instituirii unui atare drept de superficie, condiții necesare pentru dovedirea dreptului de proprietate.
Contrar celor susținute în acțiunea sa, reclamanta a făcut demersuri pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, însă față de situația că porțiunea de teren de 223 mp este proprietate privată, aparținând unor persoane fizice, Primăria Municipiului T, a răspuns că nu este de acord ca reclamanta să dobândească vreun drept asupra acestei cote de teren.
Față de aceste considerente, cum nu s-au invocat aspecte de fapt sau de drept care să impună schimbarea, desființarea ori anularea sentinței primei instanțe, Curtea va respinge ca nefundat apelul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 124/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În baza dispozițiilor art. 274 Cpc, apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de: 6.400 lei către intimatul și 3.000 lei către intimații, și reprezând onorarii de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în T,-, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 124/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului T, Primarul Municipiului T cu sediul în T, B-dul - nr.1, jud. T, DGFP T cu sediul în T,- A, jud. T, Romtelecom SA - Direcția de Telecomunicații T cu sediul în T, str. - nr.1, jud. T, domiciliat în T,-,.6, jud. T, Edita și, domiciliați în T,-,.1 jud. T, domiciliată în T,-,.2, jud. T, domiciliată în T,-.3 jud. T, și, domiciliați în T,-.5, jud. T, domiciliată în T,-.6 jud. T, domiciliată în T,-,.7 jud. T, domiciliată n T,-.4 jud. T și --, domiciliată în T,-,.B,.11, jud.
Obligă apelanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.400 lei către intimatul și 3.000 lei către intimații, și.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. AB/21.12.2009
Tehnored. AT/21.09.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Președinte:
Se comunică 16 ex.: - - SRL
- Consiliul Local al Municipiului
- Primarul Municipiului
- DGFP
- Romtelecom SA - Direcția de Telecomunicații
-
- Edita
-
-
-
-
-
-
-
-
- -
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu
