Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Tg Mures

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 2/

Ședința publică din 07 Ianuarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea, în complet de divergență, apelului formulat de pârâta ""SA cu sediul în B,-/B, sector 1 și cu sediul procesual ales în B,-, jud.B, înregistrată la Ofciul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J/-, împotriva sentinței comerciale nr. 914 din 23 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 2275/2006.

La apelul nominal răspunde pârâta SA prin consilier juridic, cu delegație la dosar (15) și reclamanta intimată CEC - SUCURSALA TÂRGU - M prin consilier juridic, cu delegație la dosar (16).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei constatându-se că apelurile sunt declarate în termen, motivate, potrivit dispozițiilor art.284 și 287 Cod pr.civ.

Pârâta-apelantă SA face dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.818,10 lei prin ordinul de plată depus la fila 9 din dosar și timbru judiciar în valoare de 5,oo lei.

Se învederează că prin Încheierea ședinței publice din 21 decembrie 2007 s-a dispus redeschiderea cauzei și reluarea dezbaterilor în complet de divergență asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active și a capacității procesuale a reclamantei CEC - Sucursala T -

Instanța, acordă cuvântul părților în litigiu asupra excepțiilor invocate.

Reprezentanta pârâtei apelante solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei CEC - Sucursala T - M și a excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu. Susține că, reclamanta-intimată Sucursala CEC Tg.-M nu are personalitate juridică, motiv pentru care aceasta nu era îndreptățită a formula cererea de chemare în judecată, atâta vreme cât nu este titulara dreptului de proprietate. În susținerea afirmațiilor invocă dispozițiile prev.de art.43 (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, disp.art.4 pct.2 din Statutul CEC publicat în Monitorul Oficial al României nr.635 din 19 iulie 2005 și dispozițiile Cap.I - Date Generale ale Regulamentului de funcționare al CEC - Sucursale județene, dispoziții față de care Sucursala CEC Tg.-M nu poate sta în nume propriu în justiție, neavând personalitate juridică. Învederează că, în speță, reclamanta intimată Sucursala CEC T - M poate vorbi de o eventuală aplicabilitate a prevederilor art.161 pr.civ. În ce privește fondul cauzei, solicită admiterea apelului declarat, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta - intimată CEC Sucursala privind obligarea la recunoașterea dreptului de proprietate asupra spațiilor și căilor de acces pe care le ocupă în imobilul situat în T - M, -, nr.17, județul M și, respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii aflate la dosar.

Reprezentantul reclamantei - intimate CEC Sucursala T - M solicită respingerea excepțiilor invocate ca neîntemeiate, apreciind că are calitate procesuală activă și capacitate procesuală de exercițiu. susținerea inexistenței împuternicii din partea societății mame și, învederează că în dosarul nr. 4683/2005 al Tribunalului Mureș la fila 29 se regăsește împuternicirea dată în reprezentarea intereselor băncii în instanță, făcând referire și la precizarea prin care Societatea Bancară CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI " B își însușește cererea de chemare în judecată formulată de Sucursala CEC Tg.- Arată că prin această cerere de însușire a procesului, înțelege să recunoască opozabilitatea hotărârii judecătorești. Susține că excepțiile invocate de pârâta apelantă nu pot fi admisibile. În ceea ce privește fondul cauzei, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.

CURTEA DE APEL

Prin sentința comerciale nr. 914 din 23 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 2275/2006 s-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta CEC - Sucursala T-M, în contradictoriu cu pârâta B și în consecință a fost obligată pârâta să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra spațiilor și căilor de acces pe care le ocupă în imobilul situat în T-M, - nr.17, județul M, identificate în raportul de expertiză tehnică (filele 101-148, 151-155 dosar) întocmit de expert, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, s-au respins petitele referitoare la obligarea pârâtei la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei părți de teren aferentă spațiilor respective și la rectificarea înscrierilor în cartea funciară nr.4671/I T-M și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 17.711,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Imobilul situat în T-M, - nr.17 a fost proprietatea unor persoane fizice până în anul 1962, când prin sentința nr.3977 pronunțată de Tribunalul Popular al raionului T-M la data de 10.12.1962, în dosarul nr.6844/1962, a fost trecut în proprietatea Statului Român, ca bun părăsit. Din copia fidelă a Cărții Funciare nr.4671 a localității T-M (filele 67-71 dosar), rezultă că în anul 1992 s-a înscris dreptul de administrare al Direcției de Telecomunicații M asupra acestui imobil, în baza Deciziei nr.58/1968 (nr. corect al deciziei fiind 57 și nu 58), iar în anul 1993 fost evidențiat "Palatul Poștei", în baza adresei nr.469/1993. Ulterior, în anul 1998, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria -/0063 din 17.09.1998 s-a întabulat dreptul de proprietate asupra respectivului imobil în favoarea Societății Naționale de Telecomunicații Romtelecom

Decizia nr.57/31.01.1968, depusă în copie certificată la fila 17 dosar, a fost dată în conformitate cu dispozițiile art.1 lit.b din Decretul nr.409/1955, iar în privința conținutului său, la art.1 se stipulează transmiterea, începând cu data de 01.01.1968, în administrarea Direcției regionale M-Autonomă din T-M a două imobile situate în T-M, unul din acestea fiind imobilul clădit situat în nr.17, descris drept "casă cu 7 apartamente și curte cu suprafața de 572 mp" și terenul în suprafață de 1007 mp de pe nr.top.1260/1.

Ulterior însă, prin Ordinul nr.180/26.03.1970 al Ministerului și (fila 3 dosar), s-a dispus transmiterea din administrarea Direcției Județene de poștă și telecomunicații în administrarea Direcției Județene a Casei de economii și consemnațiuni Mas pațiilor ocupate de CEC în clădirea T- Acest ordin, așa cum se indică în preambulul său, a fost dat în temeiul dispozițiunilor Decretului nr.409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului și ale Decretului nr.656/1969 privind organizarea și funcționarea Ministerului și.

Prin notele de ședință depuse la dosar (filele 9-14), pârâta a susținut că Ordinul nr.180/1970 invocat de reclamantă nu are relevanță juridică, întrucât în cuprinsul acestuia nu sunt indicate spațiile la care se face referire, imobilul și locația acestuia și nici data de la care operează transmisiunea, iar în plus, nu sunt respectate nici dispozițiile art.2 din Decretul nr.409/1955, care impuneau acceptul instituției tutelare a unității la care urmează a se transmite bunul respectiv.

Aceste critici nu sunt însă întemeiate. Astfel, spațiile în privința cărora operează transmisiunea dreptului de administrare deși nu sunt indicate prin adresă și nu sunt descrise în cuprinsul ordinului, sunt identificabile prin indicarea împrejurării că sunt cele deținute de CEC în clădirea M (existând un singur imobil in localitate cu această destinație), iar in plus sunt identificate prin planul de situație anexat, care face practic corp comun cu respectivul ordin. În al doilea rând, art.9 din Decretul nr.409/1955 consființește dreptul Consiliului de Miniștri de a face, "oricând va găsi necesar", redistribuirea bunurilor proprietate de stat aflate în administrarea instituțiilor centrale de stat, a sfaturilor populare și a unităților tutelate de aceasta. Lipsa acceptării din partea Casei de Economii și Consemnațiunii a, ca instituție centrală sub a cărei îndrumare era Direcția județeană a Casei de Economii și Consemnațiunii M, nu poate fi reținută de instanță, întrucât, pe de o parte, la art.2 din decret nu se menționează forma în care trebuie făcută acceptarea de către instituția tutelară (nefiind impusă forma scrisă), iar pe de altă parte, la momentul la care s-a emis actul de transmisiune a dreptului de administrare -Ordinul nr. 180/26.03.1970-, spațiile respective erau deja în folosința CEC-ului; acest ordin nu făcea altceva decât să consființească o stare de fapt și să o legitimeze din punct de vedere juridic, iar împrejurarea că respectivele spații au fost folosite în continuare de CEC, figurând din contabil în patrimoniul acestuia, echivalează cu o acceptare a transmisiunii dreptului de administrare în favoarea sa.

Reclamanta a făcut dovada faptului că folosește respectivele spații în mod neîntrerupt, până în prezent, depunând la dosar și acte doveditoare ale faptului că a achitat în toată această perioadă impozitul pentru aceste spații. De altfel, nici pârâta nu a negat faptul că reclamanta folosește spațiile respective, recunoscând această stare de fapt atât prin actele depuse la dosar în apărare, cât și prin semnarea protocolului și a proceselor-verbale de vecinătate (filele 7-9 dosar).

În plus, starea de fapt, care e pe deplin recunoscută de ambele părți, a fost confirmată și de raportul de expertiză tehnică administrat în fața Judecătoriei Târgu -M, aflat la filele 101-148, 151-156 dosar. Împrejurarea că proba cu expertiza tehnică a fost administrată în față unei instanțe necompetente nu afectează valabilitatea acesteia, dispozițiile art.160 Cod procedură civilă prevăzând expres că "în cazul declarării necompetenței, dovezile administrate în instanța necompetentă rămân câștigate judecății și instanța competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice." La solicitarea expresă a instanței, părțile au confirmat în scris (prin adresele de la filele 106-108 dosar) că situația de fapt redată în raportul de expertiză tehnică este neschimbată și la ora actuală.

Legea nr.15 din 1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale prevede la art.20 alin.2 că "bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobîndite cu alt titlu." În ceea ce privește sensul termenului de "patrimoniu" folosit de legiuitor în acest text de lege, acesta are sensul de patrimoniu privit din punct de vedere contabil, la art.19 din aceeași lege făcându-se referire la inventarierea patrimoniului. Ori, din acest punct de vedere este evident că respectivele spații deținute de reclamantă în imobilul din T-M - nr.17 erau incluse în patrimoniul ei, aceasta exercitând dreptul de administrare operativă asupra acestora, fiind înscrise în evidențele ei contabile, reclamanta plătind impozitul la stat pentru respectivele spații. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, aceste spații asupra cărora reclamanta avea doar un drept de administrare, au devenit proprietatea acesteia, legea fiind modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra acestora.

Așa cum a arătat și prin încheierea de ședință din data de 5.12.2006 prin care a soluționat excepția necompetenței materiale, instanța a calificat acțiunea reclamantei ca o acțiune în revendicare, motivând pe tulburarea de drept invocată de aceasta, ceea ce trebuie comparat fiind titlurile celor două părți. Dacă în ceea ce o privește pe reclamantă, instanța tocmai a stabil că titlul acesteia de proprietate asupra spațiilor în litigiu este legea, în ceea ce o privește pe pârâtă, aceasta nu are niciun titlu valabil asupra acestor spații. Pârâta a invocat în favoarea sa prezumția de proprietate care rezultă din înscrierile făcute în cartea funciară, unde în nr.4671/I a localității T-M, la foaia de avere este înscrisă Societatea Națională de Telecomunicații, ca proprietar asupra imobilului construit evidențiat în foaia A sub forma- sediul oficiului TC nr.3 și clădire cu demisol, parter și 5 nivele- și asupra terenului aferent în suprafață de 958 mp; în privința modului de dobândire a proprietății asupra acestor imobile, în cartea funciară se face mențiunea "cu titlu de atestare", în baza certificatului de atestare - Nr.0063/17.09.1998.

Ori, în Hotărârea Guvernului nr.834/1991, la art.1 se prevede că "terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului d e resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publica județeană", iar la art.5 se prevede că pentru aceste terenuri vor fi emise certificate de atestare a dreptului de proprietate. Așadar, acest act normativ are în vedere doar terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, și în temeiul acestuia, acestea devin proprietare asupra respectivelor terenuri. Așadar, ceea ce a dobândit pârâta în temeiul dispozițiilor nr.HG834/1991, prin certificatul de atestare - Nr.0063/17.09.1998, este dreptul de proprietate asupra terenului înscris în nr. 4671/I a localității T-M, la nr.top.1260/1/1 și 1087/1. În privința dreptului său de proprietate asupra construcțiilor edificate pe respectivul teren, pârâta nu a indicat modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra acestora, ci tot împrejurarea că în cartea funciară este înscrisă ca proprietar asupra acestor construcții. Întrucât pârâta este proprietar asupra terenului, în virtutea prezumției înscrise la art.492 Cod civil, proprietarul terenului este considerat ca proprietar și asupra construcțiilor, în virtutea dreptului de accesiune, construcțiile fiind considerate ca accesoriu al terenului. Această prezumție este însă una relativă, ce poate fi răsturnată prin proba contrară, iar reclamanta a răsturnat această prezumție, dreptul său de proprietate asupra spațiilor în litigiu fiind pe deplin dovedit, după cum s-a arătat mai sus.

Pentru aceste considerente, deoarece s-a dovedit calitatea de proprietar al reclamantei asupra spațiilor în litigiu, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active, excepție invocată de pârâtă.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată înaintată de reclamanta CEC, așa cum a fost precizată, instanța o va admite în parte, pentru petitul referitor la construcții, și prin urmare, va obliga pe pârâtă să recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra spațiilor pe care le deține în imobilul situat în T-M, - nr.17, așa cum sunt acestea descrise în raportul de expertiză tehnică întocmit de expert. Potrivit acestuia, reclamanta deține spațiile situate la patru din nivelele imobilului respectiv, mai exact la demisol, parter, mezanin și etajul I, iar pârâta are spații ocupate pe 11 nivele. În ceea ce privește folosirea spațiilor de la fiecare nivel, expertul tehnic a precizat că cele două părți au căile de acces în folosință exclusivă, doar holul public de la parterul clădirii este folosit în comun de cele două părți.

Prin urmare, instanța a admis primul petit din cererea de chemare în judecată a reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra spațiilor folosite de aceasta în imobilul situat în T-M, - nr.17, spații identificate în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În ceea ce privește cel de-al doilea petit, referitor la recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent spațiilor respective, instanța a respins acest petit, întrucât deși reclamanta era îndreptățită în temeiul dispozițiilor nr.HG834/1991 să dobândească și dreptul de proprietate asupra terenului aferent spațiilor respective, pârâta a efectuat toate demersurile și i s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul aferent întregului imobil. Dată fiind natura de act administrativ a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, acesta trebuia atacat în termenul de decădere de 1 an prevăzut de art.11 din Legea nr.554/2004. Reclamanta nu a atacat certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat pentru pârâtă, astfel încât acesta a intrat în circuitul civil și își produce efectele.

În fine, reclamanta a solicitat instanței să dispună și rectificarea înscrierilor din cartea funciară, în sensul înscrierii sale ca proprietară asupra spațiilor în litigiu cât și a terenului aferent acestora. Instanța a respins și acest petit, întrucât potrivit dispozițiilor art.20 alin.1 din Legea nr.7/1996 "dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil", iar potrivit alin.3 al aceluiași articol "hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorității administrative va înlocui acordul de voință cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor."

Prin urmare, actul în baza căruia reclamanta poate solicita înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra spațiilor în litigiu îl reprezintă hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, nefiind necesar ca instanța să dispună în acest sens. În plus, nici din punct de vedere tehnic nu este posibilă evidențierea în cartea funciară a respectivelor spații și înscrierea reclamantei ca proprietară asupra acestora, deoarece expertiza tehnică efectuată în cauză nu respectă normele instituite de pentru expertizele tehnice, nepurtând nici măcar viza M, așa cum impun dispozițiile art.4 lit.l din Legea nr.7/1996. Reclamanta va putea apela la un expert tehnic autorizat pentru întocmirea unei documentații tehnice de specialitate, în baza căreia să poată să-și evidențieze în cartea funciară spațiile în litigiu, asupra cărora s-a stabilit prin prezenta hotărâre că este proprietară.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, pe temeiul culpei procesuale a pârâtei, instanța a stabilit în sarcina acesteia obligația de a plăti reclamantei cheltuielile judiciare avansate în prezenta cauză în cuantum total de 17.711,20 lei, constând în taxă de timbru în sumă de 15.636,20 lei (fila 17 dosarul Tribunalului Mureș ), timbru judiciar de 5 lei, contravaloare expertiză tehnică de 2.070 lei (filele 66, 76 dosarul Judecătoriei Târgu -M).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SA solicitând schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantei prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active și a capacității procesuale a reclamantei CEC - Sucursala Tg.-

În motivarea cererii de apel se arată că aceste excepții au fost invocate și în fața instanței de fond și a avut în vedere faptul că sucursalele în raport de disp.art.43 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale iar din statutul CEC SA publicat în Of.al României nr.625/19.07.2005 rezultă că banca CEC SA își desfășoară activitatea prin sucursale fără personalitate juridică. În condițiile în care Sucursala CEC este lipsită de personalitate juridică ea nu poate sta în nume propriu în justiție, nu-și poate valorifica singură dreptul de proprietate solicitat prin acțiunea dedusă judecății.

Prin hotărârea apelată prima instanță a obligat-o să recunoască dreptul de proprietate a reclamantei asupra spațiilor și căilor de acces pe care le-a ocupat în imobilul situat în Tg.-M, P-ța - nr.17, jud.M, fără să țină seama că SC SA deține în proprietate acest imobil, că este întabulat în CF nr.4671/1 al loc.Tg.-M, nr.top.1260/1/1 și 1087/1.

Acest imobil a intrat în proprietatea SA în baza Legii nr.15/1990 și a HG nr.834/1991 fiind emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria m-12 nr.0063 emis de Ministerul Comunicațiilor la data de 17.09.1998, fiind întabulat în Cartea funciară mai sus descrisă.

adevărului că SC SA i-a îngăduit folosința gratuită a unor spații din clădirea Oficiului Tc nr.3 Tg.-M, însă această folosință gratuită nu poate fi transformată într-un drept de proprietate al reclamantei, ea este un simplu detentor precar și nu deține un just titlu asupra imobilului revendicat.

Actul prezentat de către reclamantă, mai precis o copie ilizibilă a Ordinului nr.180/26.03.1970 al Ministrului și din care ar rezulta că anumite spații trec din administrarea Direcției Județene de Poștă și Telecomunicații M în administrarea Direcției Județene a CEC M nu are nici relevanță juridică, fiindcă nu prevede care este imobilul trecut în administrare, care sunt spațiile din imobil și cu ce dată se face această transmitere.

Nu în ultimul rând trebuie menționat și faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC SA în baza HG nr.834/1991 nu a fost contestat de către reclamantă și mai mult înscrierea în CF a dreptului de proprietate naște prezumția că dreptul există în favoarea celui înscris.

Prin întâmpinarea depusă la dosar Sucursala CEC Tg.-M solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, susținând că Sucursala CEC Tg.-M poate sta în instanță în condițiile în care este înregistrată la ORC M, are o conducere proprie, iar CEC SA B și-a însușit acțiunea promovată de sucursală. În ceea ce privește dreptul de proprietate al CEC-ului asupra imobilului ce face obiectul acțiunii deduse judecății se arată că prin Ordinul nr.180/26.03.1970 al s-a dispus transmiterea din administrarea a spațiilor ocupate de CEC în clădirea din Tg.- Acest ordin a fost dat așa cum este indicat în preambulul acestuia în temeiul Decretului nr.409/1955 care reglementa transmiterea bunurilor proprietatea statului și a Decretului nr.656/1969 privind organizarea și funcționarea. Prin înscrisurile depuse la dosar s-a demonstrat că spațiile revendicate fac parte din patrimoniul sucursalei CEC, că aceasta a achitat impozitul aferent acestora, iar în ceea ce privește folosința lor nu a fost contestată de către reclamantă, ba dimpotrivă a fost semnat protocolul și procesele verbale de vecinătate.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al apelului reglementat de art.292-294.pr.civ. Curtea apreciază apelul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.41 pr.civ. "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată". Din acest text legal rezultă că în procesul civil poate fi parte doar persoana capabilă de a avea drepturi și obligații procesuale, capacitatea procesuală de folosință nu este altceva decât un aspect al capacității civile, un reflex pe plan procesual al capacități de folosință. Decretul nr.31/1954 în art.5 alin.2 definește capacitatea de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații, în privința persoanelor juridice capacitatea de folosință este determinată de finalitatea pentru care au fost autorizate să ființeze.

În speță, acțiunea a fost formulată de CEC - Sucursala Tg.-M iar din statutul CEC SA publicat în Of.al României nr.635/19.07.2005 rezultă că banca își desfășoară activitatea prin sucursale fără personalitate juridică, scopul acestora fiind acela de a promova și vinde oferta de produse de activ și pasiv și de servicii bancare inclusiv produsele și serviciile card către clienți persoane fizice, etc. în condițiile respectării normelor metodologice specifice fiecărui produs și serviciu în parte.

Din acest statut al CEC SA dar și din regulamentul de funcționare a Sucursalei CEC Tg.-M rezultă că singurul scop al acesteia este acela de a promova în plan teritorial întreaga ofertă de produse a societății CEC fără a avea un patrimoniu propriu, element esențial al unei persoane juridice care îi permite să participe la circuitul civil în nume propriu, inclusiv în raporturile patrimoniale.

În condițiile în care prin probele administrate în cauză s-a stabilit că Sucursala CEC nu are personalitate juridică, că nu are un patrimoniu propriu care să-i permită participarea la circuitul civil, că capacitatea ei de folosință se rezumă doar la promovarea în plan teritorial a activității de prezentare a produselor specifice activității societății CEC, instanța de control apreciază că Sucursala CEC Tg.-M nu are capacitatea procesuală așa cum este descrisă de art.41 pr.civ. dar nici calitate procesuală activă pentru a putea formula o acțiune de recunoaștere a unui drept de proprietate asupra unui bun, atâta timp cât îl lipsește elementul esențial al unei persoane juridice, acela de patrimoniu.

Prin notele de ședință depuse la dosar Sucursala CEC Tg.-M susține că a avut mandatul societății CEC SA să formuleze prezenta acțiune, că a solicitat în fața primei instanțe introducerea în cauză a acestei societăți pentru ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă, însă în actuala legislație procesuală civilă lipsa capacității procesuale dar și a calității procesuale active nu poate fi evitată prin înlocuirea persoanei lipsită de calitate procesuală cu o altă persoană care ar avea capacitate și calitate, aceasta este permisă doar în mod excepțional și se poate realiza în cazul arătării titularului dreptului conform art.66 pr.civ.

Precizarea făcută de către reclamanta Sucursala CEC Tg.-M în sensul că a avut împuternicirea societății CEC SA B să formuleze prezenta acțiune nu poate fi calificată ca o cerere de arătare a titularului dreptului în conformitate cu art.66 pr.civ. mai ales că prin acțiunea dedusă judecăți se solicită recunoașterea unui drept de proprietate al sucursalei asupra imobilului situat în Tg.-M, B-dul 1 - 2. nr.1 și în plus nu au putut fi prezentate acte din care să rezulte că în patrimoniul societății CEC SA B ar figura acest imobil.

Față de cele prezentate mai sus, instanța urmează să admită cele două excepții invocate de către intimata SA și în baza disp.art.296 pr.civ. va schimba hotărârea primei instanțe în sensul admiterii excepției lipsei capacității procesuale și a calității procesuale active a reclamantei Sucursala CEC Tg.-M și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantei.

În baza disp.art.274 pr.civ. reclamanta-intimată va fi obligată să-i plătească pârâtei apelante suma de 7.823,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta SA cu sediul în-/B, sector 1, B și sediul procesual ales în B,-, jud.B, împotriva sentinței comerciale nr. 914/23 mai 2007 pronunțată în dosarul nr.2275/2006 al Tribunalului C omercial

Schimbă în tot hotărârea apelată după cum urmează:

Admite excepția lipsei capacității procesuale și a calității procesuale active a reclamantei CEC - Sucursala M, excepție invocată de pârâta SA.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Sucursala CEC Tg.-M în contradictoriu cu pârâta SA având ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Tg.-M, - nr.17 județul M, teren și construcții și modificarea înregistrărilor de carte funciară.

Obligă intimata reclamantă să-i plătească pârâtei apelante suma de 7823,10 lei cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 07 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehn.

12.02.2008

5 exemplare

Jud.fond.

CU OPINIE SEPARATĂ

a judecătorului:

În sensul, respingerii excepțiilor lipsei capacității procesuale, precum și a calității procesuale active, invocate de pârâta apelantă

JUDECĂTOR,

Opinia divergentă a purtat asupra a două excepții procedurale, respectiv excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu Casa de Economii și Consemnațiuni - Sucursala T M și excepția lipsei calității procesuale active a aceleiași reclamante, ambele invocate în apelul formulat de pârâta

În legătură cu lipsa capacității procesuale de exercițiu, apelanta susține că sucursala T M nu are aptitudinea de a valorifica singură un drept în justiție, cum este exercitarea acțiunii introductive de instanță, întrucât neavând personalitate juridică nu poate sta în nume propriu în justiție, astfel că instanța de fond a apreciat în mod greșit, apreciază apelanta, că intimata - sucursala TMa făcut proba capacității procesuale de exercițiu.

În legătură cu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei - Sucursala T M, apelanta arată că aceasta constă în legitimarea unei persoane de a sta în procesul civil în temeiul însușirii sale de a fi titular al dreptului sau obligației deduse judecății sau în temeiul unei dispoziții exprese a legii.

În opinie minoritară, consider că cele două excepții sunt neîntemeiate și nefondate, din următoarele considerente:

1. În ce privește excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu, este de observat că aceasta a fost invocată pentru prima dată în prezenta cauză prin motivele de apel formulate de pârâtă.

Această excepție a fost discutată contradictoriu doar cu ocazia concluziilor pe apelul formulat de pârâta

În mod evident nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 161 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevede că atunci"când instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri".Sancțiunea neîndeplinirii obligației impuse de instanță este anularea cererii de chemare în judecată, așa cum prevede aliniatul 2 al art. 161 Cod procedură civilă.

Așadar, textul art. 161 alin. 1 Cod procedură civilă prevede două situații în care instanța este obligată să dea un termen pentru îndeplinirea lipsurilor constatate, și anume:

i) atunci când instanța constată lipsa capacității de exercițiu al drepturilor procedurale și

ii) atunci când instanța constată că reprezentantul părții nu face dovada calității sale.

Evident că suntem în prima situație, cea a pretinsei constatări a lipsei capacității de exercițiu al drepturilor procedurale ale - Sucursala T -

Din punctul meu de vedere, dacă instanța de apel ar fi constatat că intimata este lipsită de capacitatea de exercițiu, în condițiile în care această excepție a fost invocată pentru prima dată prin motivele de apel și discutată în contradictoriu doar cu ocazia concluziilor pe apelul formulat, era obligată să dea un termen părții, adică intimatului, pentru ca aceasta să-și îndeplinească lipsa constatată.

În orice caz, soluția corectă, dacă instanța de apel considera că într-adevăr intimata-reclamanta nu are capacitate de exercițiu, trebuia să anuleze cererea de chemare în judecată, ca urmare a admiterii apelului, și nu să respingă acțiunea, iar discutarea excepției lipsei calității procesuale active a aceleiași intimate-reclamante nu-și mai avea niciun rost din moment ce acțiunea introductivă ar fi fost anulată.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o speță asemănătoare (Decizia comercială nr. 2033/02.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială), a statuat că instanța nu poate anula pur și simplu cererea în temeiul art. 161 alin. 2 de vreme ce nu i s-a cerut intimatei-reclamante de a se legitima procesual. Așadar, în mod corect, în opinia mea, Înalta Curte arată, în decizia precizată, că instanța trebuie să confere părții posibilitatea de a prezenta "delegarea de competențe".

În acest sens, în decizia mai sus-menționată Înalta Curte precizează: "În condițiile în care însăși legea recunoaște sucursalelor aptitudinea de a avea drepturi și obligații, în limitele autonomiei funcționale stabilite de societatea a cărei dezmembrământ este, pentru a se stabili dacă aceasta poate sta în instanță cu scopul de a-și apăra drepturile conferite și obligațiile asumate în aceste limite și implicit de a-și exercita drepturile procesuale în acest scop, se impunea ca instanța de apel să-i confere posibilitatea de a prezenta "delegarea de competențe". Acest înscris a fost depus în recurs, iar din conținutul său rezultă că Regionala de căi ferate are puteri depline, conferite de CFR SA, de a sta în instanță. Pentru a asigura dreptul la o dezbatere echitabilă a motivelor de apel, conform art.312 Cod procedură civilă, recursul s-a admis iar decizia a fost casată cu trimitere pentru rejudecarea apelului. ".

Or, din actele de la dosar, este de observat că încă înainte de prima zi de înfățișare în fața instanței competente material de a soluționa cauza, prin împuternicirile depuse în cauză, la dosar nr- al Tribunalului Mureș - Secția civilă ( 23 și 24, dosar nr-), Casa de Economii și Consemnațiuni, prin organele sale legale de conducere, a împuternicit - Sucursala T M să reprezinte interesele în cauza aflată pe rol până la soluționarea definitivă a litigiului având ca obiect constatarea/revendicarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în T - M, -, nr. 17, jud. M, reprezentând sediul Agenției nr. 1 T - M; prin al doilea înscris ( 24, dos. nr-) prin organele sale legale și statutare că își însușește cererea de chemare în judecată formulată de - Sucursala T -

În aceste condiții, în care nu numai că dă împuternicire de reprezentare în prezenta cauză sucursalei sale, dar își însușește cererea de chemare în judecată, și asta până la prima zi de înfățișare.

Ca atare, consider că nu se mai pune problema lipsei capacității de exercițiu în condițiile în care Sucursala T - M până la prima zi de înfățișare a primit împuternicire de reprezentare de la. și, mai mult, aceasta din urmă și-a și însușit cererea de chemare în judecată.

Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar și în fața instanței de apel, prin organele legale și statutare a împuternici pe consilierul juridic ce funcționează în cadrul sucursalei sale ( 38).

2. Conform argumentelor de mai sus, prin însușirea acțiunii făcute de dezmembrământul său, respectiv de către sucursală, practic parte în cauză este și, așa cum de altfel arată prin înscrisul denumit "precizare" de la fila 24 din dos. nr-).

În plus, în ce mă privește consider că există suficiente argumente pentru a aprecia că însăși sucursala are posibilitatea de a aduce dreptul solicitat în justiție, putând-se considera că este titulara dreptului dedus judecății.

Astfel, consider că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 26 lit. e din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, în sensul că sucursala TMa re atributele de organizare proprie, patrimoniu propriu și scop propriu, astfel că se poate spune că poate sta și singură în judecată ca titular al dreptului alegat.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, sucursala TMe ste înregistrată în registrul comerțului, fiind îndeplinite, astfel, condițiile art. 32 din Decretul nr. 31/1954.

De altfel, Regulamentul de funcționare al sucursalelor județene prevede că directorul sucursalei are, printre alte funcții, și aceea de a "reprezenta în raporturile cu autoritățile publice, instituții, celelalte bănci, cu alte persoane juridice și fizice, în legătură cu activitatea sediilor secundare, pe care le conduce, angajând patrimonial Banca, în limita competențelor primite" (lit. c - 44), iar compartimentul juridic al sucursalei "reprezintă sucursala județeană în limitele competențelor stabilite în fața instanțelor judecătorești " (lit. g - 54).

În consecință, consider că și excepția lipsei calității procesual active este nefondată și neîntemeiată, având în vedere că chiar prin Ordinul nr. 180/26.03.1970 al Ministerului și s-a dispus transmiterea administrării Direcției Județene a TM (dezmembrământ al ), iar sucursala TMf iind succesoare, ca și dezmembrământ, al fostei Direcții Județene. Or, instanța de fond analizează dreptul de proprietate revendicat din această perspectivă, în raport cu dispozițiile art. 20alin. 2 din Legea nr. 15/1990, analizând, deci, dreptul de proprietate la care ar avea vocație dezmembrământul, respectiv sucursala T

JUDECĂTOR,

Red.

Tehnored.

5 exemplare

04.03.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

EXTRAS din

DECIZIA Nr. 2/

Ședința publică din 07 Ianuarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

Grefier -

Pentru considerentele de fapt și de drept ce vor rezulta din cuprinsul deciziei cu opinie majoritară

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta SA cu sediul în -/B, sector 1, B și sediul procesual ales în B,-, jud.B, împoptriva Sentinței comerciale nr. 914/23 mai 2007 pronunțată în dosarul nr.2275/2006 al Tribunalului Comercial Mureș.

Schimbă în tot hotărârea apelată după cum urmează:

Admite excepția lipsei capacității procesuale și a calității procesuale active a reclamantei CEC - Sucursala M, excepție invocată de pârâta SA.

Obligă intimata reclamantă să-i plătească pârâtei apelante suma de 7823,10 lei cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 07 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE - /ss/semnătura indescifrabil

JUDECĂTOR - /ss/semnătura indescifrabil

CU OPINIE SEPARATĂ A JUDECĂTORULUI:

În sensul, respingerii excepțiilor lipsei capacității procesuale, precum și a calității procesuale active, invocate de pârâta apelantă

JUDECĂTOR - /ss/semnătura indescifrabil

Pentru conformitate

GREFIER

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Tg Mures

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Tg Mures