Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 204/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 204
Ședința publică de la 02 Iulie 2008
PREȘEDINTE: Mariana Moț
Judecător Mateucă
Grefier
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă și de către apelanții intervenienți și -, împotriva sentinței nr. 322 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC AGRO SRL CETATE.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru apelanți, lipsind intimata pârâtă SC AGRO SRL CETATE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Avocat pentru apelanți depune la dosar certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, precum și taxa judiciară de timbru în valoare de 79,5 lei aferentă valorii de impozitare a terenului în suprafață de 4,55 ha, situat în sat Cetate, tarlaua 52, parcela 5.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat pentru apelanți a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, arătând că reclamanta este în indiviziune cu cei doi copii ai săi, fiind moștenitori legali ai terenului în suprafață de 2 ha situat în Cetate, Tarlaua 52, parcela 6, conform certificatului de moștenitor nr.4/19.01.2005.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința nr. 322 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei SC AGRO SRL.
A fost constatată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiate la data de 20.03.2005 între reclamantă, în calitate de vânzător și pârâtă, în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul în suprafață de 4,55 ha situat pe raza localității Cetate, sat Cetate, în tarlaua 52, parcela 5, menționat în titlul de proprietate nr. 4-59546/30.11.1992, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
A fost respinsă cererea în constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafață de 2 ha situat în localitatea Cetate, tarlaua 52, parcela 6.
A fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții - și .
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
La data de 03.09.2007 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtei SC AGRO SRL C prin care s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată între reclamantă și pârâtă și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin înscrisul sub semnătură privată intitulat "acord de vânzare-cumpărare" a vândut către pârâtă suprafața de 6,55 ha din care 4,55 ha situate în T 52 P5 și 2 ha situate în T 56 P6 pe raza comunei Cetate, județul D, ambele suprafețe regăsindu-se în titlul de proprietate nr.6-59546.
Reclamanta a mai arătat că prețul convenției a fost de 131.000.000 lei bani pe care i-a primit integral de la pârâtă, iar când a trebuit să definitiveze actele în formă autentică, pârâta nu a mai fost de găsit.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că terenul a fost înstrăinat încă din anul 2005, iar pârâta nu a fost la Primărie pentru a se înregistra în vederea achitării impozitelor.
În drept, cererea a fost întemeiază pe dispozițiile art. 111.
La termenul din 23.11.2007, s-a invocat excepția necompetenței materiale, iar prin sentința nr. 16365/23.11.2007 pronunțată de Judecătoria Craiovaa fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Cauza a fost înregistrată sub nr-.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut că la data de 20.03.2005 reclamanta în calitate de vânzător a înstrăinat către pârâtă terenul în suprafață de 6,55 ha: 4,55 ha situat pe raza localității Cetate, sat Cetate, în tarlaua 52, parcela 5 menționat în titlul de proprietate nr. 4-59546/30.11.1992 și 2 ha situat în localitatea Cetate, tarlaua 52, parcela 6 menționat în Titlul de proprietate nr. 6-59546/30.11.1992.
Titlul de proprietate nr.4-59546 fost emis pe numele numitului, decedat la data de 1.12.1993, ai cărui moștenitori legali sunt reclamata și cei doi intervenienți conform certificatului de moștenitor nr.4/19.01.2005. Cum cei doi intervenienți au arătat prin cererea formulată că sunt de acord cu admiterea acțiunii, în temeiul art.1073, potrivit căruia creditorul are dreptul la îndeplinirea obligației, și art.1077 civ, potrivit căruia, nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate fi autorizat de aod uce el la îndeplinire, reținând că prin convenția încheiată cumpărătorul a devenit debitorul obligației de a se prezenta la notariat pentru a încheia în formă autentică actul de vânzare - cumpărare, se va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic cu privire la terenul de 4,55 ha, în acest sens fiind și dispozițiile art.5 alin.2 din titlul X al Lg. nr.247/2005.
Referitor la terenul în suprafață de 2 ha ce a mai făcut obiectul convenției din 20.03.2005, s-a constatat că acesta este menționat în tdp nr. 6-59546/30.11.1992. Pe titlu sunt menționate cinci persoane care au calitatea de proprietari, printre care și autorul reclamantei și intervenienților. Cum terenul este în indiviziune, iar reclamanta vânzătoare nu este titularul dreptului de proprietate, aceasta nu putea să dispună asupra bunului decât cu acordul celorlalți coindivizari.
În consecință, acțiunea a fost admisă în parte iar în temeiul art.49 pr.civ a fost admisă cererea de intervenție accesorie.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și intervenienții și -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susțin apelanții că instanța de fond nu a analizat întreg materialul probator administrat în cauză. Astfel, suprafața de teren de 2 ha cu privire la care a fost respinsă acțiunea este trecută atât în titlul de proprietate nr. 6-59546/30.11.1992 emis pe numele autorului soțului și respectiv tatălui apelanților, dar figurează și în certificatul de moștenitor nr. 4/19.01.2005.
În acest mod a avut loc o partajare a suprafețelor de teren menționate în titlul de proprietate astfel că, autorul apelanților stăpânea suprafața de teren supusă litigiului.
Analizând apelul în raport de motivul invocat și de dispozițiile art. 294 și următoarele, Curtea constată că acesta nu este fondat.
Sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică în ceea ce privește respingerea cererii în constatarea valabilității convenției de vânzare cumpărare având ca obiect terenul în suprafață de 2 ha situat în localitatea Cetate -tarlaua 52- parcela 6.
Cu privire la această suprafață de teren, apelanta reclamantă și intervenienții nu au făcut dovada proprietății pentru a putea efectua acte de dispoziție, respectiv acte de vânzare.
Din titlul de proprietate aflat la fila 7 din dosarul de fond rezultă că titularul dreptului de proprietate asupra terenului este defunctul ce se află în indiviziune împreună cu alți 4 moștenitori, situație juridică ce se reflectă și în certificatul de moștenitor nr. 4(supliment) din 19 ianuarie 2005.
- mult, din certificatul de moștenitor mai sus arătat rezultă că din masa succesorală a autorului face parte și cota indiviză de 1/5 din suprafața de 40.0002teren viran arabil situat în tarlaua 52 - parcela 6 astfel încât chiar dacă moștenitorii săi legali s-au înțeles cu privire la vânzare, aceștia nu puteau dispune decât de cota indiviză deținută de autorul lor.
Ori, prin actul sub semnătură privată, apelanta reclamantă s-a obligat să vândă o suprafață determinată și nu cota indiviză pe care a moștenit-
Față de acestea, Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă cu domiciliul în C, str.B- 1 -,.25,.2,.26, jud. D și de către apelanții intervenienți cu domiciliul în C, B- - -, nr.75,.25,.2,.6, jud. D și - cu domiciliul în C, str. -, -.1,.8, jud. D, împotriva sentinței nr. 322 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC AGRO SRL CETATE cu sediul în comuna Cetate, sat Cetate, jud.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 02 iulie 2008.
PREȘEDINTE: Mariana Moț | JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă Mateucă |
Grefier, |
03 Iulie 2008
Jud.
Red. 6 ex./ tehnored. /8 iulie 2008
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Radu Mateucă