Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 21/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 21/A-

Ședința publică din 4 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător

JUDECĂTOR 2: Dumitru

Grefier: - -

S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile declarate de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, cu sediul în Pitești,-, județul A și de intervenienta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, cu sediul în B, Calea, nr.249, -9, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.1223/C din 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta SC MEDICAL SRL Pitești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta- pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate A prin consilier jr. și avocat A, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, apelanta- pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin consilier jr., în baza delegației de la dosar și intimata- reclamantă SC Medical SRL prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că la dosar s-a depus decizia nr.1253/25.11.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.246 alin.1 din Legea nr.95/2006 și ale art.280 Cod procedură civilă.

Apărătorul intimatei-pârâte arată că are obiecțiuni cu privire la satisfacerea taxei judiciare de timbru, în sensul că apelanta Casa de Asigurări de Sănătate A ar trebui să mai achite o diferență de 5126 lei.

Apărătorul apelantei Casa de Asigurări de Sănătate A, avocat A apreciază că nu trebuie să mai timbreze, taxa judiciară de timbru fiind satisfăcută.

Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția de necompetență materială, excepție ce primează celei privind timbrajul, acordând cuvântul pe aceasta.

Părțile, având pe rând cuvântul, apreciază că, instanța competentă să judece această cauză este Secția civilă a Tribunalului Argeș.

CURTEA:

Constată că, prin sentința comercială nr.1223/C/20.12.2007 a Tribunalului Comercial Argeșa fost respinsă excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate A, a fost admisă acțiunea formulată de SC MEDICAL SRL împotriva pârâtei și a fost obligată aceasta din urmă să execute în natură obligațiile contractuale din contractul /2007 de furnizare de servicii medicale și să plătească suma de 1.510.108,70 lei reprezentând contravaloarea servicii medicale și a fost respinsă cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 26.04.2007 l Medical SRL a solicitat obligarea pârâtei Casa Județean de Asigurări de Sănătate A să execute în natură obligațiile contractuale izvorâte din contractul nr./2007, obligarea pârâtei la plata sumei de 72.798,04 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neachitarea sumelor restante facturilor din lunile februarie-aprilie 2007, a sumei de 929.431,19 lei reprezentând debit pentru lunile februarie-aprilie 2007, a sumei de 102.798,04 lei reprezentând penalități întârziere pentru lunile arătate și a sumei de 56.998,68 lei reprezentând diferență neachitată a facturii lunii octombrie 2007, în total suma solicitată fiind de 1.510.108,70 lei contravaloare servicii medicale pe lunile februarie-octombrie 2007.

Tribunalul, prin încheierea din 12.07.2007 a admis în principiu cererea de intervenție formulată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), în interesul Casei de Asigurări de Sănătate A (CAS).

Prin încheierea din 20.09.2007,tribunalula respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă.

Analizând pe fond acțiunea,tribunalula constatat că la 27.02.2007, reclamanta și pârâta au încheiat contractul de furnizare servicii medicale nr./2007, valabil pe perioada 01.02.2007 - 31.12.2007 și că la 24.04.2007, prin notificarea nr.6701, CAS a notificat reclamantei rezilierea de plin drept a contractului arătat.

Tribunalul a considerat că rezilierea contractului arătat este nelegală și netemeinică și că, în consecință, pârâta a refuzat nejustificat executarea contractului de prestări servicii după momentul rezilierii.

Cu privire la pretenția reclamantei, legată de refuzul pârâtei de a plăti facturile emise, enumerate în acțiune,tribunalula constatat că suma datorată de pârâtă cu titlul arătat pe perioada lunilor februarie-octombrie 2007 este de 1.510.108,70 lei.

În concluzie,tribunalula decis admiterea acțiunii în limitele arătate mai sus și a respins cererea de intervenție formulată de CNAS.

La 12.02.2008, Casa de Asigurări de Sănătate Aad eclarat apel, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

În motivare se susține că a fost respinsă greșit excepția necompetenței materiale a Tribunalului Comercial Argeș, având în vedere că în termenii art.246 alin1 din Legea nr.95/2006, contractul încheiat de cele două părți are natură civilă.

De asemenea, recurenta a criticat soluția instanței de fond pentru greșita respingere a excepției de prematuritate a formulării acțiunii, iar pe fond a criticat-o ca nelegală și netemeinică.

II. La 25.02.2008, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat apel, criticând soluția instanței de fond ca nelegală, întrucât aceasta nu are competența de a soluționa cauze, iar pe fond soluția este greșită deoarece instanța a reținut greșit situația de fapt legată de raporturile contractuale dintre părți.

Apelurile sunt fondate.

Sunt fondate criticile apelantelor, cu privire la soluția instanței de fond de respingerea excepției necompetenței materiale de soluționare a cauzei.

Curtea constată că, în fapt, se pune în discuție refuzul pârâtei CAS de a plătii serviciile medicale prestate de reclamantă în temeiul contractului /2007 încheiat de cele două părți și, de asemenea, greșita rezoluțiune unilaterală a contractului de către pârâtă și refuzul ei de a continua raporturile contractuale pe perioada în care contractul era în vigoare.

În drept, curtea constată că potrivit art.246 alin.1 din Legea nr.95/2006, relațiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acțiuni multianuale și se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract.În situația în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate și stipulate prin acte adiționale.

În concluzie, raporturile dintre părțile litigiului sunt raporturi contractuale de natură civilă și, în consecință, ele cad în competența jurisdicției civile.

Văzând și dispozițiile art.158 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă;

Văzând dispozițiile art.304 pct.3 Cod pr.civilă;

Văzând și dispozițiile art.2 lit.b Cod pr.civilă;

Se vor admite apelurile, se va anula sentința și se va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș - Secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile formulate de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, cu sediul în Pitești,-, județul A și de intervenienta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, cu sediul în B, Calea, nr.249, -9, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.1223/C din 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta SC MEDICAL SRL Pitești, B-dul -, -, județul

Anulează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș - Secția civilă.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

10.03.2009

Red.DV

EM/6 ex.

Jud.fond.

Președinte:Ioana Bătrînu
Judecători:Ioana Bătrînu, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 21/2009. Curtea de Apel Pitesti