Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 227/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.227
Ședința publică de la 12.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă -., împotriva sentinței comerciale nr.12125/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AL INSURANCE CO.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.- aflată la fila 17 și intimata-pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/12.02.2009 aflată la fila 18.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că termenul anterior a fost acordat pentru a da posibilitatea intimatei-pârâte să ia cunoștință de înscrisurile depuse de către apelanta-reclamantă, apoi apărătorul apelantei-reclamante solicită președintelui completului de judecată să precizeze dacă d-na judecător este aceeași persoană cu d-na judecător I.
Față de această solicitare, Curtea precizează că nu este vorba despre același judecător.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, depune la dosar set de înscrisuri, comunicând un exemplar apărătorului intimatei-pârâte. Totodată, învederează faptul că a luat legătura cu un avocat din care a menționat că legea din Unite nu permite societăților să aleagă o competență străină pentru soluționarea litigiilor și că această lege urmează să îi fie comunicată, pentru a fi depusă la dosarul cauzei. Față de această împrejurare, solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar această lege, spre a dovedi că intimata-pârâtă AL INSURANCE CO nu ar fi putut alege o competență a unei instanțe străine.
Intimata-pârâtă, prin avocat, în ceea ce privește înscrisurile care i-au fost comunicate la acest termen de judecată, învederează faptul că a luat cunoștință de conținutul acestora. Cu privire la susținerile apărătorului apelantei-reclamante, consideră că este vorba despre o opimie a unui avocat din, iar în cauza de față instanța trebuie să se pronunțe asupra faptului dacă instanțele din România sunt competente și nu trebuie să stabilească cărui stat îi aparține competența în judecarea pricinii. Prin urmare, apreciază că nu este relevantă și pertinentă o astfel de probă în cauză.
La interpelarea instanței, apărătorul apelantei-reclamante învederează că dorește să depună la dosar legea din Unite conform căreia nu se putea alege o altă competență decât cea a instanțelor din. Mai arată că punctul de vedere al apelantei-reclamante este acela că intimata-pârâtă nu putea, legal, să aleagă o altă competență. Astfel, chiar dacă poliția de reasigurare ar fi fost de adeziune, apelanta-reclamantă nu ar fi putut opta, nici în acest caz, pentru legea engleză și instanțele engleze, întrucât intimata-pârâtă nu putea insera o astfel de clauză în contract.
Intimata-pârâtă, prin avocat, arată că este greu de crezut că nu s-ar fi putut alege competența instanțelor altui stat, atât timp cât în cauză este vorba de competența instanțelor din România și practic, dacă nu s-ar fi putut alege competența instanțelor engleze, conform legii din Unite, atunci nu s-ar fi putut alege nici o competență a instanțelor române.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, arată că, în opinia sa, consideră că sunt competente instanțele române, însă cu siguranță o instanță din nu ar considera același lucru. Solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar legea din Unite, conform căreia nici o altă instanță străină nu ar fi fost competentă să soluționeze un astfel de litigiu.
Intimata-pârâtă, prin avocat, arată că se opune acordării unui termen și încuviințării unei astfel de probe ca nefiind pertinente, întrucât instanța este chemată să stabilească dacă instanțele din România sunt competente și nu care anume instanță din alt stat este competentă să soluționeze cauza.
Curtea, deliberând, față de obiectul dedus judecății, respinge cererea formulată de apărătorul apelantei-reclamante ca neconcludentă.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Intimata-pârâtă, prin avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, învederează faptul că între părți s-a încheiat un contract prin corespondență la distanță, respectiv o poliță de reasigurare, iar ulterior încheierii acestei poliție, intimata-pârâtă nu a plătit niciodată prima de reasigurare, motiv pentru care apelanta-reclamantă a solicitat rezilierea contractului. În ceea ce privește excepția de necompetență a instanțelor române și față de faptul că instanța de fond a apreciat în sensul că s-ar fi optat pentru legea engleză, învederează faptul că în această fază procesuală a cauzei a depus la dosar două consultanțe de la două societăți de avocatură din Anglia. Învederează faptul că, în ambele opinii ale acestor societăți de avocatură, se arată că în Anglia, în baza legii engleze, instanțele engleze nu sunt competente. Totodată, consideră că sentința apelată nu este motivată pe fond, întrucât nu s-a arătat de ce acțiunea formulată de reclamantă nu ar fi de competența instanțelor române. Mai arată că, într-adevăr instanța de fond a reținut că în contractul de reasigurare s-ar fi ales forma 91, însă în acest contract de reasigurare nu apare o astfel de formă. Cu privire la susținerile pârâtei în sensul că ar fi un contract de adeziune contractul în cauză și că, implicit, s-ar fi ales jurisdicția din contractul de asigurare, învederează faptul că pe piața asigurărilor nu există instituția aderării la un contract de asigurare. Totodată, solicită să se observe că pârâta nu a probat că reclamanta ar fi avut cunoștință de faptul că pârâta ar fi încheiat o poliță de asigurare care să prevadă competența instanțelor engleze. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, anularea hotărârii apelate, în sensul respingeri excepției de necompetență a instanțelor române, fără cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă, prin avocat, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică. Învederează faptul că acest contract de reasigurare a fost încheiat în urma unei oferte a pârâtei, care a fost acceptată de reclamantă în condițiile și termenii propuși de către pârâtă, astfel cum rezultă din corespondența de acceptare a ofertei din data de 07.02.2007. Astfel, contractul a fost încheiat în forma 91, formă care este supusă exclusiv jurisdicției instanțelor din Anglia, astfel cum rezultă din cuprinsul formularului 91, depus la dosarul de fond. Mai arată că, prin acceptarea de către reclamantă a ofertei pârâtei, aceasta a acceptat implicit jurisdicția instanțelor din Anglia la care face trimitere formularul 91. Totodată, învederează faptul că toate contractele de reasigurare sunt contracte de adeziune și ceea ce s-a negociat în acest contract a fost numai procentul de participare la riscul asigurat, astfel cum rezultă din toată corespondența purtată între părți și aflată la dosar, toate celelalte condiții inițiale ale contractului de asigurare au rămas aceleași, nefiind modificate, inclusiv formularul 91 și jurisdicția la care face trimitere. Solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că în mod corect instanța de fond a admis excepția de necompetență generală. Menționează faptul că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, în replică, învederează că în email-ul din data de 07.02.2007 la care a făcut referire apărătorul intimatei-pârâte, se menționează foarte clar că se dorește participarea la afacerea menționată în conformitate cu termenii și condițiile din polița de reasigurare și nu din polița de asigurare.
Intimata-pârâtă, prin avocat, în replică, învederează că polița de reasigurare face trimitere directă la formularul 91 și mai mult decât atât, în polița de reasigurare se precizează că această reasigurare se încheie în condițiile și termenii propuse de AL INSURANCE CO.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.12125/12.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost admisă excepția necompetenței instanțelor române și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta - -. - SA în contradictoriu cu pârâta AL INSURANCE CO, prin care s-a solicitat să se constate că a intervenit rezilierea contractului de reasigurare din data de 07.02.2007, încheiat de reclamantă, în calitate de reasigurător și pârâtă, în calitate de asigurat, din culpa exclusivă a asiguratului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Contractul de reasigurare încheiat, la distanță, între reclamanta - -. - SA și pârâta AL INSURANCE CO este supus legii engleze și jurisdicției engleze, întrucât contractul s-a încheiat în forma 91, formă ce intră, în mod exclusiv, sub jurisdicția instanțelor judecătorești engleze și este supus normelor legale engleze.
S-a mai reținut că detaliile contractului au fost stabilite de clauze standard Institute care sunt, de asemenea, supuse legii și jurisdicției engleze, fapt consemnat expres în cuprinsul acestora. Totodată, în contractul de reasigurare părțile nu au stabilit în mod expres legea aplicabilă, caz în care se aplică automat legea engleză, contractul intrând sub jurisdicția exclusivă a instanțelor engleze.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, legal timbrat, reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii excepției de necompetență generală a instanțelor române și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele:
Motivarea instanței de fond este lapidară și insuficientă, deoarece nu face referire la argumentele de care a ținut cont în admiterea excepției, neprezentând raționamentul în ceea ce privește competența instanțelor din Anglia. Pentru a aprecia existența clauzei de alegere a competenței, instanța trebuia să fi verificat dacă a existat consimțământul la încheierea acelei clauze, căci fără consimțământ nu există clauză de alegere a competenței.
Instanța de fond nu și-a întemeiat în drept admiterea excepției de necompetență generală, nu se menționează actul normativ în baza căruia aceasta a constatat necompetența instanțelor din România, ținând seama doar de formularul 91 depus de către intimata - pârâtă, ignorând orice alt aspect legal invocat.
Apelanta a mai învederat faptul că acest formular este emis de Institutul Asigurătorilor Maritimi din, acesta fiind un simplu model pentru care, în nici un caz apelanta-reclamantă nu a optat să-l folosească, un astfel de formular neputând fi încheiat de o societate din România, fiind destinat unui număr restrâns de societăți de asigurări agreate de acest institut din Anglia.
La data de 16.02.2009 intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Părțile au încheiat prin corespondență la data de 07.02.2007 un contract de reasigurare, apelanta având calitatea de reasigurător, iar intimata, calitatea de asigurat, aceasta din urmă fiind reprezentată de mandatarul.
În mod corect, instanța de fond a reținut că acest contract a fost încheiat în forma 91, formă supusă exclusiv legii engleze și jurisdicției instanțelor engleze, iar în temeiul art.157 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, modificată, a respins cererea ca nefiind de competența instanțelor române.
În cuprinsul ofertei de reasigurare propusă de intimată prin intermediul mandatarului, se face trimitere expresă la formularul 91 (filele 44-45, 85-86 dosar fond). Acest formular prevede, în mod expres, că asigurarea va fi supusă jurisdicției exclusive a instanțelor judecătorești din Anglia, excepție făcând cazurile în care părțile optează expres pentru o altă jurisdicție (filele 98 dosar fond, 25, 29, 89 dosar apel).
Din probele administrate în cauză, Curtea reține că părțile din contractul de reasigurare nu au optat expres pentru o altă jurisdicție.
Nu poate fi reținută apărarea apelantei referitoare la faptul că polița nu s-ar fi putut încheia în forma 91 motivat de faptul că lipsește una din cerințele esențiale de valabilitate, respectiv semnătura departamentului de poliție din cadrul Institutului Asigurătorilor Maritimi din de la care emană, întrucât instanța nu a fost învestită cu o cerere privind valabilitatea contractului de reasigurare.
Pe de altă parte, contractul nu putea fi încheiat în altă formă decât 91, întrucât condițiile asigurării au fost stabilite prin clauze care prevăd în mod expres că se pot utiliza numai cu acest formular de asigurare (filele 95-108 dosar apel), iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că specimenele de formulare folosite în practica maritimă engleză prevăd, în mod expres, că sunt supuse legii și jurisdicției engleze, atât timp cât părțile nu optează pentru altă jurisdicție.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat faptul că părțile au înțeles să preia doar reglementări cu caracter tehnic din cuprinsul formularului 91 și nu toate clauzele menționate în cuprinsul său. În consecință, sunt aplicabile contractului de reasigurare încheiat de părți la data de 07.02.2007 și normele referitoare la aplicarea legislației engleze și a jurisdicției instanțelor engleze.
Concluzionând, apelanta-reclamantă nu a probat că părțile au optat pentru alegerea unei alte instanțe ori jurisdicții decât cele engleze (astfel cum se prevede în formularul 91 - forma în care a fost încheiat contractul), respectiv nu a probat faptul că părțile au optat pentru alegerea jurisdicției instanțelor române, fapt care ar fi atras competența materială a acestor instanțe în soluționarea prezentei cauze.
Ca atare, Curtea apreciază că tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar în temeiul art.969 cod civil și art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - -. - SA cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.12125 din 12.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI - a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata AL INSURANCE CO cu sediul în B,-,.103,.A,.5,.15, sector 3.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red/tehnored.jud. - 26.05.2009
4 ex.
Tribunalul București - Secția VI- Comercială
Președinte:
Președinte:Liliana CrîngașuJudecători:Liliana Crîngașu, Mioara Badea
