Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Sentința 23/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2328/2007)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 23

Ședința publică de la 13 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Trestianu

GREFIER - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulate de reclamanta - - S M în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, - - DE PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR RECONVERSIE ȘI VALORIFICARE ACTIVE - FILIALA

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06.02.2008, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 13.02.2008, când a decis următoarele:

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub nr.437/83/13.02.2007 reclamanta S M, în contradictoriu cu pârâții Pomicola de - S M, S M, Banca Agricolă - Sucursala S M, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic prin care să se constate că S M ca urmare a divizării SMa preluat în pasiv cu titlu de "credite și dobânzi" de plată către Banca Agricolă suma de 292.716,61 lei; să constate că sumele preluate ca obligație de plată către Banca Agricolă S M, reprezentând credite și dobânzi bancare, s-au prescris, intervenind prescripția extinctivă de 3 ani prevăzută de Decretul nr.167/1958, întrucât ultimul termen de plată a fost la 12.05.1997. Prin precizarea la acțiune petenta arată că renunță la judecată față de pârâta Bank și solicită introducerea în cauză a pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Prin sentința civilă nr.1639/LC/10.10.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Satu Mares -a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Satu Mare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.

În urma declinării de competență cererea formulată de SMa fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub nr- din 24.10.2007.

La termenul de judecată din data de 12.12.2007, petenta a formulat cerere modificatoare și completatoare a cererii de chemare în judecată în sensul că solicită instanței să constate că:

În urma divizării, reclamanta a preluat suma de 176.000 lei reprezentând împrumuturi acordate de Banca Agricolă

Termenul de prescripție a dreptului la acțiune privind această sumă s-a împlinit la data de 12 mai 2000.

În motivarea cererii, reclamanta arată că societatea s-a înființat prin divizarea conform încheierii nr.371/30.03.1999, dată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Prin protocolul de divizare, reclamanta a preluat ca pasiv, datorii bancare "credite și dobânzi" în sumă totală de 292.716,61 lei. Societatea mamă avea la data divizării datorii către Banca Agricolă în cuantum de 15.407.822.000 lei.

Prin contractul de cesiune de creanță nr.072-2709/13.08.2001, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a preluat de la Banca Agricolă creanța debitorului cedat în cuantum de 14.800.269.168 lei.

Creanța preluată de AVAS era prescrisă la data încheierii contractului de cesiune, situație în care instanța urmează să constate prescrisă creanța.

Întrucât nu există nici un titlu care să constate cât din creanța cedată revine reclamantei, se impune ca instanța să constate că suma preluată de SMe ste de 176.000 lei (RON).

În susținerea acțiunii s-au depus la dosar acte.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității, excepția tardivității și excepția inadmisibilității.

Pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât creanța datorată de reclamantă rezultă din procesul-verbal de divizare iar suma nu este prescrisă, cedentul efectuând acte de executare, iar reclamanta a făcut plăți parțiale și de altfel a și recunoscut datoria.

Excepția tardivității și excepția prematurității au fost respinse de instanță prin încheierea de ședință din data de 16.01.2000.

Analizând acțiunea modificată și precizată de reclamantă, Curtea reține în fapt următoarele:

s-a divizat în baza Hotărârii AGA nr.1/19.03.1999 și înregistrată la Registrul Comerțului prin încheierea nr.371/30.03.1999. În urma divizării au fost înființate 4 societăți: S M, Pomicola de, S M,.

Conform dispozițiilor art.138 alin.2 din Legea nr.31/1990 modificată și republicată, divizarea unei societăți comerciale are ca efect transferarea cu titlu universal a patrimoniului societății divizate către noile societăți.

Consecințele divizării sunt prevăzute expres la art.250 din Legea nr.31/1990 republicată și modificată.

Prin proiectul de divizare a SM, s-a stabilit că predarea-primirea patrimoniului se va face pe bază de protocol potrivit Bilanțului contabil la data de 30.06.1999.

Expertul contabil în raportul întocmit la data de 17.03.1999 a arătat că activul și pasivul societății SMs -a împărțit corect între cele 4 societăți înființate iar SMa avut un total de active de 3.941.311 mii lei și un total de pasiv de 3.941.311 mii lei (fila 18). Prin protocolul din 06.05.1999 încheiat conform proiectului de divizare a preluat capitalul, patrimoniu activul și pasivul după cum urmează:

1. Capitalul social 1.608.925 mii lei

2. Patrimoniul 3.926.887 mii lei

3. 3.941.311 mii lei

4. Pasivul 3.941.311 mii lei.

La data de 13.08.2001 s-a încheiat între Banca Agricolă, în calitate de cedent și Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare B, în calitate de cesionar, contractul de cesiune nr.072-2709/2001 având ca obiect creanța față de debitorul cedat S M în valoare de 14.800.269.168 lei.

Prin notificarea nr.2182/23.08.2001 (fila 49), Banca Agricolă a notificat pe reclamantă cu privire la încheierea contractului de cesiune și implicit schimbarea creditorului.

Prin adresa nr.1/09.01.2001 (fila 55 dosar 437/2007) arată că în urma divizării conform protocolului încheiat a preluat de la credite bancare în sumă de 990.319.600 lei și dobânda aferentă de 1.781.237.862 lei deci în total 2.771.557.462 lei, solicitând reeșalonarea datoriei.

Prin acțiunea modificată solicită instanței în raport de dispozițiile art.111 Cod procedură civilă să constate că în urma divizării SMa preluat suma de 176.000 lei reprezentând împrumuturi.

Acțiunea în constatare este acțiunea prin care reclamantul solicită instanței să se constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Acțiunea în constatare are un caracter subsidiar, această cale nefiind deschisă cât timp partea poate cere realizarea dreptului său.

Dispozițiile art.111 Cod procedură civilă nu pot fi folosite pentru constatarea unei situații prin care se tinde în realitate la contestarea unei creanțe, apărările putând fi valorificate pe calea contestației la executare, aceasta fiind o acțiune în realizare.

și pasivul reclamantei cât și creanțele bancare plus dobânda aferentă preluate în urma divizării rezultă din proiectul de divizare și a protocolului încheiat în conformitate cu datele din Bilanțul contabil la data de 30.06.1999 actualizate la data predării-primirii, astfel că primul capăt de cerere privind constatarea de către instanță că prin divizare s-a preluat suma de 176.000 lei reprezentând debit este inadmisibil.

Curtea apreciază de asemenea, în raport de motivele formulate de reclamantă, că aceasta tinde să conteste creanța bugetară preluată de AVAS de la Banca Agricolă prin cesiune, apărările putând fi valorificate pe calea unei contestații la executare formulată la executarea declanșată de AVAS în vederea valorificării creanței preluate. În această situație, reclamanta are posibilitatea să formuleze contestație la executare întemeiată pe prevederile art.83 din OUG nr.51/1998, o asemenea acțiune fiind în realizare.

Față de aceste considerente, Curtea constată întemeiată excepția inadmisibilității primului capăt de cerere în raport de dispozițiile art.111 Cod procedură civilă raportat la art.83 din OUG nr.51/1998 republicată, motiv pentru care va fi respins ca inadmisibil.

De altfel, nici pe fond cererea nu este întemeiată întrucât din proiectul de divizare al S M, raportul comisiei de cenzori, protocolul de predare-primire din 06.05.1999, rezultă că reclamanta a preluat o parte a activului și pasivului, iar cuantumul creanței preluate este diferit de cuantumul acțiunii precizate.

Prin acțiunea principală reclamanta arată că a preluat prin divizare 292.716,61 lei (fila 3 dosar fond) iar prin acțiunea precizată solicită să se constate că s-a preluat suma de 176.000 lei.

De asemenea, din adresa nr.1 din data de 09.01.2001 emisă de reclamantă către Banca Agricolă (fila 55 dosar fond) se precizează că a preluat prin divizare de la credite bancare în sumă de 996.319.600 lei și dobânda aferentă de 1.781.237.862 lei deci în total 2.771.557.462 lei.

Cu privire la excepția inadmisibilității capătului doi de cerere privind prescripția creditului bancar, Curtea constată că această excepție este neîntemeiată întrucât prescripția dreptului material la acțiune poate fi valorificată atât pe cale principală cât și pe cale de excepție iar acțiunea promovată de reclamantă pe aspectul prescripției nu este inadmisibilă în raport de dispozițiile art.111 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei, acest capăt de cerere este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

SMa contractat de la Banca Agricolă două credite, în baza contractelor de credit nr.79/08.04.1996 și 306/04.10.1996.

În anul 1999 SMs -a divizat în patru:

- S

- S

-, județul S

- Pomicola de, județul S

Conform proiectului de divizare și a protocolului de predare-primire, SMa preluat în pasiv, cu titlu de credite și dobânzi, datorii către Banca Agricolă - Sucursala S

Întreaga datorie aaf ost preluată de AVAS prin contractul de cesiune nr.072-2704 din 13.08.2001.

Din adresa nr.37 din 28.02.2005 emisă de (fila 93 dosar fond) către AVAS, rezultă că în intervalul 1999 - 2001 s-au efectuat plăți în contul creanței, reclamanta recunoscând creanța preluată, acte ce au dus la întreruperea termenului de prescripție conform art.16 din Decretul nr.167/1958.

De asemenea, și acțiunile promovate de Banca Agricolă în anul 2000 împotriva celor patru societăți rezultate din divizarea sunt acte de întrerupere a termenului de prescripție în raport de art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958.

De altfel chiar reclamanta prin notele scrise (fila 54 dosar nr-) arată că Banca Agricolă a pornit executarea silită împotriva din anul 1998 în dosar nr.7225, acte ce duc la întreruperea termenului de prescripție.

Față de considerentele expuse, Curtea constată că AVAS nu a preluat o creanță prescrisă, iar cererea reclamantei privind prescripția dreptului material la acțiune este neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității primului capăt de cerere.

Respinge ca inadmisibil primul capăt al cererii precizate formulată de reclamanta cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul ales în B,--11, sector 1, Pomicola de prin lichidator judiciar cu sediul în (Ferma nr.8), șos. S M-, județul S M, SMp rin lichidator judiciar cu sediul în (Ferma nr.8), șos. S M-, județul S M și prin lichidatopr judiciar Reconversie și Valorificare Active - Filiala O cu sediul în B,-/A, județul B și în comuna Vinului, județul S

Respinge capătul de cerere privind constatarea prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 18.02.2008

Tehnored. - 27.02.2008

Nr.ex.: 8

Președinte:Viorica Trestianu
Judecători:Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Sentința 23/2008. Curtea de Apel Bucuresti