Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 25
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
GREFIER - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor asupra apelurilor declarate de pârâții reclamanți - SRL DR.TR.S, și împotriva sentințelor comerciale nr.794/COM din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr- și 793/COM/2007 din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât, trimis spre rejudecare prin decizia nr.1602 din 25 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, în urma casării deciziei nr.126 din 30 aprilie 2008 Curții de Apel Craiova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 3 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea redactată la acea dată - parte integrantă din prezenta decizie - cînd instanța a amânat pronunțarea la data de 10 februarie 2010 pentru ca apelanții pârâți reclamanți să depună concluzii scrise.
CURTEA
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială 794/COM din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți -Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul- pârât în contradictoriu cu pârâții - SRL DR.TR.S, și și a fost constatată calitatea de asociat a reclamantului cu un procent de 50% din părțile sociale.
A fost respinsă cererea reconvențională ce are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a actului adițional la actul constitutiv autentificat sub nr. 2094 din 01.07.1999 de BNP.
Prin încheierea de ședință din 14.09.2007 instanța de fond a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâții- reclamanți prin care s-a solicitat să se constate revocat actul adițional menționat mai sus.
Asupra acestei cereri instanța de fond s-a pronunțat prin sentința nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții - SRL, și, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect constatarea revocării tacite a actului adițional autentificat sub nr. 2094 din 1.07.1999 la BNP.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, iar pe fond a susținut că, potrivit art.969 alin.2 Cod civil, convențiile se pot revoca prin consimțământ mutual sau din cauze autorizate de lege, deci revocarea se face tot printr-o convenție de revocare ( mutus consensus, mutus disensus).
A motivat că această convenție de revocare trebuie să aibă un obiect, un lucru determinat cel puțin în specia sa(art.964 Cod civil) și că, potrivit art.966 civ. obligația fără cauză nu are nici un efect. S-a reținut că pentru a se revoca actul, ar fi trebuit ca pârâtul să primească o contraprestație, ceea ce nu s-a dovedit și, în consecință, convenția de revocare nu are nici o cauză reală pe care să se întemeieze și care să-l fi determinat pe pârât să revoceactul juridic încheiat.
Pentru a pronunța sentința nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007, instanța de fond a reținut următoarele:
Câtă vreme nu au existat conflicte între reclamant și pârâți, dimpotrivă au colaborat la început, au participat împreună la negocierea prețului imobilului de la - Pro (depoziție martor -), conflictul apărând abia în anul 2006, fiind prilejuit de cererea reclamantului de a-și menționa în registrul comerțului actul adițional prin care era cooptat în - SRL, nu sunt motive de a rezilia actul adițional și nici actul subsecvent acestuia. S-a dovedit că prețul părților sociale s-a plătit, iar neînscrierea prețului în act nu duce automat la concluzia că prețul nu există, ci că părțile nu au înțeles să se menționeze, iar el este implicit recunoscut.
Chiar dacă s-ar accepta că, neprezentându-se la adunările generale (deși nu s-a făcut dovada că a fost convocat) și nedând dovadă deaffectio societatisreclamantul este în culpă, tot nu s-ar putea pronunța rezoluțiunea contractelor deoarece a fost cerută de cel în culpă de neîndeplinirea obligației de depunere la registrul comerțului a actelor încheiate de comun acord, iar rezoluțiunea nu poate fi cerută de cel aflat în culpă. Având în vedere însă că și pârâta a solicitat rezoluțiunea, iar aceasta nu avea obligația de a depune actele la registrul comerțului, pentru că nu mai era administrator, retrăgându-se din societate, și deci nu ar fi în culpă, au fost analizate dispozițiile Legii 31/1990 și Legii 26/1990 pe care reclamantul se pretinde că le-a încălcat.
Astfel, la alin.2 al art.22 din Legea 26/1990, se prevede că "înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării."
Reclamantul însă a cunoscut că nu s-a făcut mențiunea în 2006 și nu s-a făcut dovada că nu a respectat termenul de 30 de zile, de la data luării la cunoștință. În plus, înscrierile din registrul comerțului sunt pentru terți, pe când contractele au putere numai între părți.
Neînscrierea în registrul comerțului nu are consecințe asupra părților, asociaților, nu poate prejudicia partea, ci doar terțul pentru care administrator este tot. Efectul relativității convențiilor există, ca și forța obligatorie dintre părți, indiferent de mențiunile făcute în registrul comerțului. Cum nu mai există nici o acțiune în realizare pentru reclamant, nici măcar ex contractu, căci atâta timp cât nu se cere desființarea contractelor de către reclamant, nu se poate cere nici obligarea pârâților la a-i recunoaște calitatea de cocontractant printr-o acțiune care să nu fie în constatare, există interesul promovării acțiunii în constatare. Multitudinea de acte adiționale (filele 44-62) nu dovedesc decât culpa pârâților, iar decizia nr.26/04.06.2002 a Curții de Apel Craiova nu poate avea relevanță în cauză câtă vreme în aceasta se arată că "nimic nu-i împiedică pe reclamanți să depună la registrul comerțului spre înregistrare actul adițional și să își exercite calitatea de acționari", pe când în speța de față reclamantul nu mai poate solicita înscrierea actului adițional la registrul comerțului și, în consecință, nu i se recunoaște calitatea de asociat din punctul de vedere al procedurilor de la registrul comerțului.
Prin urmare, excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă.Cu privire la excepția prescriptibilității acțiunii, s-a reținut că este de principiu că acțiunea în constatare este imprescriptibilă, astfel încât a fost respinsă.
Cererea reconvențională a fost respinsă, în raport de următoarele considerente:
Nu se impune anularea parțială a actului adițional și nici rezoluțiunea invocată pentru cele arătate anterior; nu se poate stabili dacă cei 15000 dolari reprezintă 50% din patrimoniu pentru că în caz de retragere sau excludere, reclamantul ar putea solicita 50% din patrimoniul societății ca parte valorică, însă se presupune că părțile, întocmind astfel actul adițional, au fost de acord cu clauza, fiind vorba de 50% din capitalul social la data de 01.07.1999.
Împotriva acestor sentințe au declarat apel pârâții - SRL DR.TR.S, și, cauzele fiind înregistrate separat sub nr- și -.
Prin încheierea din 26 martie 2008, Curtea, apreciind că între obiectul și cauza celor două cereri există o strânsă legătură, a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul -.
Cele două apeluri au vizat nelegalitatea și netemeinicia celor două sentințe în sensul că în mod greșit instanța de fond a reținut că în intervalul 01.07.1999-06.2006, reclamantul nu a avut cunoștință despre neînregistrarea actului adițional la Registrul Comerțului.
De asemenea, în cuprinsul motivelor de apel, s-a criticat că instanța de fond a reținut în mod eronat și faptul că numai pârâtul-reclamant ar fi avut obligația înregistrării actului adițional la registrul comerțului, învederându-se că, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.2 din Legea nr.26/1990, înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării, adică de la data încheierii actului.Au arătat apelanții că fiecare dintre părțile actului juridic reprezentat de actul adițional nr. 2094/01.07.1999 avea posibilitatea înregistrării mențiunilor în registrul comerțului, astfel că starea de pasivitate a părților denotă o revocare tacită a actului juridic.
Pe de altă parte, s-a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că s-a plătit suma de 15000 dolari, deoarece nu s-a făcut dovada că această sumă reprezintă prețul cesiunii părților sociale și nici cota de participare a intimatului la achiziționarea spațiului comercial, în condițiile în care spațiul a fost cumpărat în luna aprilie 1999 de către - SRL DR.TR.S, iar intimatul reclamant pretinde că a achitat suma respectivă în luna iulie 1999, deci ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare cu privire la spațiu.
O altă critică a vizat faptul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că a existat affectio societatis între asociații și astfel încât a respins cererea privind rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale, deși însuși intimatul reclamant a recunoscut că nu a executat niciodată drepturile și obligațiile ce-i reveneau în calitate de asociat al - SRL DR.TR.S, nu a participat la adunările generale ale asociaților, nu a încasat dividende și nu figurează înregistrat în documentele contabile sau juridice ale societății.
În privința motivelor de nelegalitate, apelanții au arătat că acțiunea formulată de intimatul reclamant privind constatarea calității de asociat este inadmisbilă. Astfel, cererea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Un alt motiv de nelegalitate l-a constituit nepronunțarea instanței de fond asupra cererii privind nulitatea absolută parțială a înscrisului intitulat act adițional la actul constitutiv, respectiv contractul de cesiune de părți sociale.
A mai fost criticată și disjungerea cererii principale de cererea reconvențională, întrucât cele două au o strânsă legătură și izvorăsc din același raport juridic.
Prin decizia nr. 126/30.04.2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr- s-au admis apelurile declarate de pârâții - SRL DR.TR.S, și, în contradictoriu cu intimatul reclamant.Au fost schimbate sentința nr.793/COM/23.11.2007, pronunțată în dosarul nr- și sentința nr.794/COM/23.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, în sensul că s-a respins acțiunea și s-a admis cererea reconvențională.S-a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale, cuprins în înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al - SRL DR.TR.S, înregistrat sub nr.2094/11.07.1999 la BNP.A fost obligat reclamantul intimat la 17.158 lei cheltuieli de judecată către apelanți.
Pentru a se pronunța astfel, în raport de dispozițiile art. 294 și următoarele pr.civilă, Curtea a reținut că acestea sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
La data de 01.07.1999, a fost încheiat între asociata și numiții și actul adițional prin care s-a retras din societate și a cesionat părțile sociale în părți egale către ceilalți doi, fără a se face vreo mențiune cu privire la faptul că cesiunea s-ar fi realizat cu titlu gratuit sau oneros.A fost numit administrator asociatul.
Pentru a fi opozabil terților acest act adițional trebuia să fie înregistrat în registrul comerțului, potrivit art. 22 alin.1 din Legea nr. 26/1990, în termen de 15 zile de la data încheierii sale de către comerciant.Cum administrarea societății s-a stabilit a fi efectuată de către numitul și cum acesta nu a solicitat înregistrarea în registrul comerțului, intimatul reclamant putea uza de dispozițiile alin.2 ale aceluiași articol, potrivit cu care înregistrarea mențiunilor se poate face la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.
Termenul de 15 și respectiv 30 de zile este un termen de decădere și, prin urmare, Curtea de Apel a respins în mod irevocabil, prin Decizia nr. 1790 din 15 noiembrie 2006, cererea formulată de acesta, prin mandatar, privind înregistrarea actului adițional, reținând și că actul adițional nu a fost înregistrat în termenul prevăzut de lege, ceea ce a dus la concluzia că părțile au renunțat la acesta în condițiile în care toate înregistrările ulterioare au fost făcute de către.De asemenea, intimatul reclamant putea să-și exercite atribuțiile conferite de lege calității sale de asociat ce decurg din actul adițional, chiar neînregistrat în registrul comerțului.
În ceea ce privește cererea reconvențională prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a actului adițional și, în subsidiar, rezoluțiunea contractului de cesiune a părților sociale, Curtea a reținut că este întemeiată pentru următoarele:
În mod corect instanța de fond a respins cererea privind constatarea nulității absolute, însă trebuia să constate rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale, aceasta deoarece, chiar dacă nu s-a prevăzut în actul autentic un preț al cesiunii părților sociale, părțile recunosc prin răspunsurile la interogatoriu că, în realitate, cesiunea nu s-a făcut cu titlu gratuit. Așa se explică faptul că actul adițional prin care au fost cesionate părțile sociale nu a fost niciodată înregistrat nici la registrul comerțului și nici în evidențele - SRL DR.TR.
Susținerea intimatului reclamant, precum și ale martorilor și, potrivit cărora acesta intimatul a achitat suma de 15000 de dolari înainte de a se încheia actul adițional la notariat, converg către concluzia că această sumă de bani îi era necesară apelantei - SRL DR.TR.S pentru achiziționarea prin licitație publică a unui spațiu comercial. Cu toate acestea, suma respectivă nu a fost înregistrată în evidențele contabile și nu se coroborează cu contractul de vânzare cumpărare al spațiului respectiv ce se susține a fi fost cumpărat cu cei 15000 de dolari, întrucât acest contract a fost încheiat la data de o7.05.1999, iar suma de bani a fost predată la începutul lunii iulie 1999.
Prin urmare, voința reală a părților a fost aceea ca cesiunea părților sociale să se facă cu titlu oneros, obligație pe care însă intimatul reclamant-pârât nu și-a îndeplinit-o, fapt ce s-a considerat că îndreptățește instanța să dispună rezoluțiunea contractului de cesiune de părți sociale cuprins în înscrisul intitulat act adițional la actul constitutiv al societății.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârâții - SRL DR. TR. S, și.
Prin decizia nr. 1602/25.05.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială în dosarul nr-, s-au admis recursurile, s-a casat, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelurilor formulate de pârâți împotriva sentințelor nr. 793/COM/23 noiembrie 2007 și nr. 794/23.11.2007 ale Tribunalului Dolj.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că instanța de apel era obligată să verifice cu prioritate calitatea procesuală activă a recurenților pârâți-reclamanți de a solicita rezoluțiunea convenției, recurentul pârât-reclamant fiind cesionar alături de recurentul-reclamant, iar recurenta pârâtă-reclamantă - SRL DR. TR. S - terț față de convenție, deci, trebuia analizat dacă aceștia sunt sau nu creditori ai obligației pretins neexecutate.
În al doilea rând, obligația trebuia analizată în raport de conținutul convenției dedusă judecății și nicidecum prin raportare la o altă convenție, cu atât mai mult cu cât chiar recurenții pârâți-reclamanți au susținut, în principal, teza nulității contractului pentru lipsa obiectului și cauză ilicită, respectiv revocarea, iar situațiile se exclud reciproc.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Craiova sub nr-.
La data de 16.12.2009, intimatul reclamant pârât a depus o întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În privința cererii reconvenționale a susținut că este inadmisibil atât capătul de cerere referitor la nulitatea actului adițional autentificat sub nr. 2094/01.07.1999, întrucât nimeni nu-și poate invoca propria culpă, cât și capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului, întrucât pârâtul a fost cocesionar alături de reclamant, iar pârâta - SRL nu era parte în contract pentru aop utea invoca, iar, pe de altă parte, nu au fost demonstrate în cauză condițiile cerute de lege pentru a putea opera rezoluțiunea.Cererea de revocare a actului adițional la actul constitutiv al societății a apreciat că a fost corect respinsă, în raport de dispozițiile art. 969 civ. care consacră principiul irevocabilității actului juridic civil. A solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii, întrucât acțiunea în constatarea calității sale de asociat al - SRL este admisibilă în condițiile în care nu există posibilitatea promovării acțiunii în realizare.
La data de 03.02.2010, apelanții pârâți -reclamanți au depus la dosar un răspuns la întâmpinare, precizând că este eronată susținerea intimatului potrivit căreia s-ar fi reținut corect că în cauză a existat un preț al cesiunii de părți sociale, întrucât pârâta reclamantă nu este parte în presupusa convenție între și. Au considerat că, în condițiile în care spațiul a fost cumpărat în luna aprilie 1999, s-a reținut eronat că reclamantul pârât ar fi fost contactat în vederea achiziționării unui spațiu comercial d e către - SRL, în schimbul unei sume de bani, urmând a i se transfera 50% din părțile sociale ale - SRL.
Susținerea intimatului potrivit căreia acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului este inadmisibilă a fost considerată nefondată, întrucât au fost invocate motive de nulitate absolută a actelor juridice, care pot fi invocate de orice persoană interesată, prin acțiunea formulată urmărindu-se desființarea retroactivă a actului juridic nevalabil încheiat, iar intimatul nu arată care ar fi culpa reclamanților la încheierea actului juridic, care ar face inadmisibilă formularea unei acțiuni în constatarea nulității absolute.A mai susținut că este nefondată și susținerea intimatului potrivit căreia acțiunea privind rezoluțiunea este inadmisibilă, dat fiind faptul că acesta nu a dovedit că a achitat o sumă de bani cu titlu de preț al părților sociale.
Respingerea excepției inadmisibilității a fost apreciată ca eronată, întrucât intimatul reclamant a dobândit calitatea de asociat la data încheierii contractelor.
Apelanții pârâți reclamanți au considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 969 alin. 2 civ. din moment ce părțile nu au solicitat în termen legal ORC de pe lângă Tribunalul Mehedinți înregistrarea mențiunilor privind cesionarea părților sociale; pârâta reclamantă a hotărât, în calitate de asociat al societății, cu privire la schimbarea sediului social, numirea unui nou administrator, înființarea unui nou punct de lucru și modificarea activității principale, iar pârâtul reclamant nu a exercitat niciodată drepturile și obligațiile ce-i reveneau în calitate de asociat al societății, nu a manifestat affectio societatis.
Examinând sentințele apelate în raport de motivele de apel formulate și dispozițiile legale invocate, Curtea reține că apelurile sunt nefondate, date fiind următoarele considerente:
Prin actul adițional la actul constitutiv al - SRL Dr. Tr. S, autentificat sub nr. 2094/01.07.1999 de BNP (fila 50 dosar -), apelanta pârâtă reclamantă, în calitate de asociat unic al societății, a hotărât cooptarea în societate a intimatului reclamant pârât și a apelantului pârât reclamant, retragerea sa din societate și revocarea din funcția de administrator al societății, numirea apelantului în funcția de administrator al societății, schimbarea sediului societății, divizarea capitalului social al societății în sumă de 2 200 000 lei ROL în 22 părți sociale a câte 100 000 lei fiecare, fiecare dintre cei doi asociați urmând a deține câte 11 părți sociale.
Ulterior, în baza actului adițional menționat mai sus, a fost încheiat între asociații și, contractul de societate autentificat sub nr. 2095/01.07.1999 de BNP (filele 35-36 din dosarul de apel).
Transmiterea părților sociale a implicat și transmiterea calității de asociat în societatea cu răspundere limitată și a presupus încheierea unui contract de cesiune între asociatul cedent și asociații cesionari.
Din analiza acestui contract rezultă că îndeplinește toate condițiile necesare pentru validitatea unei convenții, prevăzute de art. 948-968 civ. respectiv capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza.
Potrivit art. 46 com. obligațiile comerciale și liberațiunile se probează cu acte autentice, acte sub semnătura privată, facturi acceptate, prin corespondență, prin telegrame, cu registrele părților, cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din codul civil, precum și prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă.
În materie comercială proba cu martori se poate folosi fără restricțiile stabilite de art. 1191 civ. deci și în contra unui înscris, peste ceea ce cuprinde înscrisul sau pentru ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înainte, la timpul sau în urma confecționării înscrisului.
Totodată, față de mențiunea art. 46 com. referitoare la probarea obligațiunilor comerciale "prin orice mijloace de probă admise de legea civilă", în materie comercială mărturisirea poate fi folosită ca mijloc de probă în condițiile art. 1204 - 1206 civ.
În răspunsurile la interogatoriu, apelanții (fila 81 dosar fond) și (fila 84) au recunoscut că în realitate cesiunea s-a făcut cu titlu oneros iar din declarațiile martorilor (filele 86 - 87 dosar fond) și (fila 89) rezultă că intimatul a achitat suma de 15000 dolari reprezentând contraprestația pentru părțile sociale cesionate anterior încheierii actului adițional.
Coroborând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut corect că a existat un preț pentru cesiunea părților sociale, achitat de către intimat anterior întocmirii actului adițional.
Din moment ce apelanta, în calitate de unic asociat, și-a manifestat expres acordul de voință în vederea retragerii din societate și cesionării părților sociale către soțul său, apelantul și intimatul, prin actul adițional încheiat în formă autentică de BNP, nu pot fi primite susținerile apelanților referitoare la lipsa consimțământului. Cum nu s-a făcut dovada alterării consimțământului dat la încheierea actului adițional prin eroare, dol sau violență, acesta este valabil și angajează juridic pe cea care l-a exprimat.
Critica referitoare la reținerea greșită a instanței de fond a existenței cauzei actului juridic reprezentat de actul adițional autentificat sub nr. 2094/01.07.1999 de BNP este, de asemenea, nefondată, în raport de următoarele considerente:
Cauza este acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit la încheierea actului. Pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să existe, să fie reală, să fie licită și morală.
În cazul contractului de cesiune părți sociale, scopul urmărit la încheierea actului este transmisiunea părților sociale, care presupune că asociatul cedent cesionează părțile sale sociale și transmite calitatea sa de asociat, iar cesionarul devine asociat, ca urmare a dobândirii părților sociale. În speță, acest scop s-a realizat, astfel încât operațiunea efectuată de părți nu are o cauză ilicită.
Criticile apelanților referitoare la reținerea eronată a neincidenței în cauză a dispozițiilor art. 969 alin. 2 Cod civil, potrivit cărora convențiile legal făcute se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege sunt neîntemeiate, în raport de următoarele considerente:
Fundamentul principiului forței obligatorii a actului juridic civil impune părților contractante respectarea întocmai a clauzelor contractuale asupra cărora s-a convenit prin simplul acord de voință, ceea ce conferă stabilitate și siguranță în executarea contractului.
Cum obligațiile contractuale iau naștere prin acordul de voință al părților, acestea nu pot modifica, desface sau desființa contractul prin voința lor unilaterală. Încheierea contractului fiind rezultatul unui mutuus consensus, revocarea trebuie să fie rezultatul unui mutuus disensus.
Din moment ce nu s-a făcut dovada existenței unui acord al părților iar revocarea unilaterală a actului juridic nu este posibilă, instanța de fond a reținut corect că dispozițiile art. 969 alin. 2 cod civil nu sunt aplicabile în cauză.
Forța obligatorie a contractului exclude orice modificare unilaterală a acestuia.
În condițiile în care părți ale contractului de cesiune de părți sociale cuprins în actul adițional la actul constitutiv al - SRL înregistrat sub nr. 2014/01.07.1999 de BNP, sunt cedenta și cesionarii și, - SRL terț față de convenția acestora, nu are calitate procesuală activă de a solicita rezoluțiunea contractului.
Constituind o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, acțiunea în rezoluțiune poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară să execute contractul.
Dat fiind faptul că apelantul pârât reclamant se află pe aceeași poziție contractuală cu intimatul, fiind cesionar în actul adițional a cărui rezoluțiune o solicită, nu are calitate de creditor în ceea ce privește dreptul de încasare a prețului pentru părțile sociale cesionate, astfel încât nu justifică legitimare procesuală pentru exercitarea acțiunii în rezoluțiune, ceea ce conduce la admiterea excepției lipsei calității procesuale față de pârâții reclamanți și - SRL și menținerea hotărârii instanței de fond privind respingerea acțiunii în rezoluțiune, însă în raport de considerentele expuse mai sus, ce vor fi substituite motivării fondului.
Cât privește apelanta pârâtă-reclamantă, cesionar al părților sociale, se reține că are calitatea de creditor al obligației pretins neexecutate și, deci, legitimare procesuală de a promova acțiunea în rezoluțiune.
Din moment ce intimatul reclamant pârât a făcut dovada executării obligației de plată a prețului părților sociale cesionate, prin achitarea sumei de 15.000 dolari, se constată că în mod corect instanța de fond a considerat ca nefiind îndeplinite cerințele cerute pentru admisibilitatea rezoluțiunii judiciare și a respins acțiunea promovată de aceasta.
Acțiunea reclamantei, întemeiată pe art. 111 pr.civ. prin care s-a solicitat să se constate că are calitatea de asociat al - SRL, deținând 50% din părțile sociale ale societății, este o acțiune în constatare declaratorie, admisibilă, așa cum reținut instanța de fond, în condițiile în care partea nu mai poate solicita realizarea dreptului, respectiv înregistrarea actului adițional la registrul comerțului.
Față de considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 296 pr.civ. Curtea va respinge apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de pârâții reclamanți - SRL DR.TR.S, cu sediul în Dr.Tr.S, nr.20, județul M, cu domiciliul în Dr.Tr.S,-,. 69,.2,.2, județul M și cu domiciliul în Dr.Tr.S,-,. 69,.2,.2, județul M, împotriva sentințelor comerciale nr.794/COM din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- și 793/COM/2007 din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât, cu domiciliul în Dr.Tr.S,-,.4,.2, județul M, având ca obiect acțiune în constatare, trimis spre rejudecare prin decizia nr.1602 din 25 mai 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, în urma casării deciziei nr.126 din 30 aprilie 2008 Curții de Apel Craiova.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. Jud.
jud. Fond A,
tehnoredactat /6ex.
10 Februarie 2010
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Carmen Mladen
