Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 1323/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 27
Ședința publică de la 22 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR I - -
GREFIER ---
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta -. SA împotriva sentinței comerciale nr. 4020 din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - INSURANCE CO.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. 3/2009, intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. 68/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apelanta, prin avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.
Intimata, prin avocat, arată că nu mai are cereri de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apelul declarat.
Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea în tot a sentinței apelate ca netemeinică și nelegală, pe fond, respingerea excepției de necompetență generală a instanțelor române și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În susținere, arată că părțile la încheierea contractului nu au avut în vedere un anume formular 91 și nici stipularea unei clauze privind jurisdicția engleză.
Se mai arată că instanța din România este competentă să soluționeze litigiul dedus judecății, având în vedere că la dosarul cauzei nu există înscrisuri din care să reiasă acordul mutual al părților în ce privește clauza de alegere a competenței străine.
Totodată se mai arată că în cauza de față nu este vorba de aplicarea dreptului englez.
Se mai arată că din modelele formularelor 91 depuse la dosar din care unul este emis de și altul emis de Institutul Asiguratorilor Maritimi din în ce privește încheierea unei polițe de asigurare, se arată că sunt niște formulare ce implică și atrage clauze speciale, condiții care deși par asemănătoare, acestea sunt emise de instituții diferite.
Se mai precizează că intimata nu a dovedit prin nici un înscris că formularul 91 ar fi un contract numit și că legea aplicabilă în speța de față ar fi cea engleză, întrucât aplicabilitatea legii nu a fost dovedită decât cu un formular 91 emis de o altă societate de asigurare cu sediul în și cu înscrisuri din anumite tratate.
Totodată se mai arată că pe ambele formulare 91 ar fi trebuit să fie aplicată ștampila obligatorie, respectiv cea a unui departament din cadrul instituțiilor emitente, iar în aceste condiții părțile nu puteau să încheie nici un contract în această formă 91, întrucât nu îndeplinea condițiile de valabilitate necesare.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate pe cale separată.
În susținere, arată că prima instanță nu era competentă jurisdicțional să judece litigiul, întrucât izvorăște dintr-un contract de reasigurare maritimă, contract care este supus legii engleze și jurisdicției exclusive a instanțelor engleze.
Se mai arată că formularul 91 reprezintă o formă de poliță de asigurare ale cărei detalii sunt stabilite de clauze standard" Institute ", iar pe prima pagina a acestuia este stabilit expres că această asigurare intră sub jurisdicția exclusivă a instanțelor judecătorești engleze, exceptând situația în care părțile au hotărât altfel în contractul de asigurare.
Totodată se mai arată că detaliile contractului au fost stabilite de clauze standard și sunt supuse legii și jurisdicției engleze.
Se mai precizează că în contractul de reasigurare părțile nu au stabilit legea aplicabilă, caz în care se aplică legea engleză, așa deci contractul intră sub jurisdicția exclusivă a instanțelor engleze.
În ce privește valabilitatea încheierii contractului în forma 91, aceasta urmează a fi apreciată de către instanțele britanice, conform dispozițiilor privitoare la jurisdicție cuprinse în formular și nu de către instanțele române.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 4020/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost admisă excepția necompetenței generale a instanțelor românești în cauza privind pe reclamanta - -. SA, în contradictoriu cu pârâta - - INSURANCE CO.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta - -. SA a chemat în judecată pe pârâta - - INSURANCE CO, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate în principal: inexistența unui contract de reasigurare încheiat între reclamantă, în calitate de resigurător, și pârâtă, în calitate de reasigurat, prin intermediul brokerului -; în subsidiar (în măsura în care instanța apreciază simpla corespondență comercială purtată între părți ca fiind un contract de reasigurare), constatarea nulității absolute a acestuia, cu cheltuieli de judecată.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că părțile au încheiat, la distanță, prin corespondență electronică, un acord de voință ce poate fi asimilat, în fapt, contractului de reasigurare.
Nu se poate reține teoria actului inexistent afirmată de reclamantă, atâta timp cât acesta creează aparența în circuitul civila a raportului juridic prin faptul că are o existență și se bucură de prezumția simplă de validitate. Se mai reține faptul că acest contract de reasigurare încheiat este accesoriu poliței de asigurare principală făcută de - - INSURANCE CO, conform acordului reclamantei de acceptare a clauzelor și termenilor stabiliți de pârâtă în polița principală. Ca o consecință firească, împrejurarea că și acest din urmă contract de reasigurare a fost încheiat tot în forma 91 cuprinzând aceleași clauze standard ale Instituitului Asigurătorilor Maritimi din, fiind de supus legii și jurisdicției engleze și urmând a fi analizat conform acestei legislații.
Prin voința lor, părțile au ales legea aplicabilă condițiilor de fond ale contractului, respectiv cea engleză, astfel încât în raport de art. 74 din Legea nr. 105/1992 se apreciază că alegerea s-a făcut tacit rezultând din circumstanțele raportului juridic și din cuprinsul poliței de asigurare, care vizează expres forma 91 și elementele standard "Institute Time ".
Tribunalul consideră că este nerelevantă contestarea de către reclamantă a existenței și valabilității contractului de reasigurare față de art. 82 din Legea nr. 105/1992, existența și valabilitatea contractului contestat de către una din părți, determinându-se în conformitate cu legea care i s-ar fi aplicat dacă era socotit ca valabil.
Au fost reținute și normele juridice comunitare, respectiv art. 4 alin. 1 din regulamentul (CE) nr. 44/2001, potrivit căruia dacă pârâtul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, competența este determinată în fiecare din aceste țări, de legislația statului membru în cauză sub rezerva aplicării dispozițiilor art. 22 și 23.
Împotriva acestei sentințe formulează apel reclamanta, în esență, pentru următoarele motive:
Instanța se pronunță pe fondul cauzei, apreciind că între părți a existat un contract de reasigurare, privând-o astfel pe reclamantă de posibilitatea administrării unui probatoriu pe fond și construirea unei apărări ca atare.
În opinia apelantei, potrivit art. 6 din CEDO ar fi trebuit să beneficieze de dreptul la un proces echitabil, iar dispozițiile instanței trebuie să ofere posibilitatea părților să administreze probele de care înțelege să se prevaleze, or, în speță, acest lucru nu a fost posibil, reclamanta nedepunând probe în combaterea excepției de necompetență generală, dar nu și probe pe fond.
Se mai arată că instanța a reținut caracterul de adeziune al unui contract de reasigurare, deși acest contract nu este prin natura sa unul de adeziune, acest fapt putând fi dovedit de numeroase polițe de reasigurare încheiate de apelantă cu diverși reasigurați printre care chiar și intimata, prin care se negociază toate clauzele contractului de asigurare inițial, mai puțin -urile (Institute Time ) depuse de intimată la dosarul de fond, acestea fiind niște clauze tehnice specifice asigurărilor marine.
Apelanta consideră că achiesând la susținerile intimatei referitor la natura contractului de reasigurare, instanța de fond a apreciat că părțile au ales competența instanțelor englezești.
De asemenea, sentința de fond este criticată și sub aspectul reținerii doctrinei și jurisprudenței ca izvoare de drept, ceea ce contravine legislației noastre.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Apelul formulat vizează două aspecte ale sentinței atacate: faptul că instanța a analizat fondul cauzei, fără a da posibilitatea reclamantei de a administra probe în acest sens; precum și faptul că instanța de fond a admis în mod greșit excepția necompetenței generalea instanțelor judecătorești.
Într-adevăr, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării din data de 04.03.2009, instanța de fond a pus în discuția părților excepția necompetenței generale a instanțelor românești, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare, rămânând în pronunțare pe această excepție.
Pe cale de consecință, considerente hotărârii trebuiau să se refere exclusiv la aspecte privind competența generală nu și la aspecte privind fondul cauzei astfel cum instanța de fond în mod greșit a procedat atunci când a analizat valabilitatea încheierii contractului de reasigurare.
Cu toate acestea, antamarea de către instanță a fondului cauzei nu poate influența soluția instanței de apel în sensul admiterii apelului atâta vreme cât în cuprinsul sentinței se regăsesc și motivele avute în vedere de către aceeași instanță atunci când a admis excepția ce constituie cuprinsul dispozitivului hotărârii atacate.
Faptul că prima instanță a făcut aprecieri cu privire la fondul cauzei poate avea consecințe doar în situația în care instanțele căilor de atac vor dispune cu privire la trimiterea spre rejudecarea cauzei aceleiași instanțe, situație în care se va pune problema incompatibilității judecătorului.
Referitor la excepția necompetenței generale a instanțelor românești, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Contractul a fost încheiat în forma 91, formă ce intră, în mod exclusiv, sub jurisdicția instanțelor judecătorești engleze și este supus normelor legale engleze.
Formularul 91 reprezintă, în fapt, o formă de poliță de asigurare ale cărei detalii sunt stabilite de clauze standard care prevăd că această asigurare intră sub jurisdicția exclusivă a instanțelor judecătorești engleze, exceptând situația în care părțile au hotărât altfel în contractul de reasigurare.
Din examinarea conținutului poliței de asigurare, nu rezultă faptul că părțile au prevăzut în mod expres jurisdicția instanțelor din România sau din orice alt stat, astfel încât devine aplicabilă regula competenței exclusive a instanțelor engleze, impusă de tipul de poliță de asigurare pentru care au optat părțile.
Curtea mai reține că însuși art. 154 din Legea nr. 105/1992 - dreptul comun în materie de litigii de drept internațional privat în sistemul românesc de drept - prevede posibilitatea ca, prin convenție, părțile să stabilească competența unei alte instanțe în soluționarea litigiilor dintre ele, fără să se aducă atingere competenței exclusive a instanțelor române. Din interpretarea dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 105/1992, se reține că norma arătată nu reglementează competența exclusivă a instanțelor din România, ci prevede mai multe cazuri de competență alternativă.
Referitor la ultimul motiv de apel invocat, Curtea nu poate reține susținerile apelantei, instanța de fond motivându-și în drept și în fapt soluția pronunțată, invocarea doctrinei și jurisprudenței neconstituind temei de drept, ci argumente în plus în sprijinul soluției pronunțate.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - -. SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 4020/11.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr. 46638/3/200, în contradictoriu cu intimata - - INSURANCE CO, cu sediul în B,-,. 103,. A,. 5,.15, sector 3.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 22 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu
- - DR. I-- -
GREFIER,
---
Red.Jud. - 12.02.2010
Tehnored. - 15.02.2010
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu
