Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 272/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 272

Ședința publică de la 09 2009

PREȘEDINTE: Mariana Moț

JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă

Grefier: -

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta C împotriva sentinței nr.484/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă C, având ca obiect acțiune în constatare.

Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 25 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea pronunțată la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la 02.12.2009 și ulterior, la 09.12.2009.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

La data de 09.04.2008, reclamanta Cac hemat în judecată pe pârâta C solicitând instanței ca pe baza hotărârii ce o va pronunța în cauză să constate dreptul de proprietate asupra a din suprafața de 45,21 mp (imobilul situat în C,-, -.1), compusă din scara de acces în acest imobil în suprafață de 16,44 mp și holul în suprafață de 28,77 mp, situat lângă această cale de acces și marcat cu nr.12 pe releveul atașat cererii.

S-a solicitat obligarea pârâtei să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie încăperea în suprafață de 46,28 mp situată lângă holul menționat mai sus și marcat cu nr.8 pe releveul menționat, încăpere ce este proprietatea exclusivă a reclamantei.

Tribunalul Dolj - Secția Comercială, prin sentința nr.484/12.05.2009 a admis acțiunea, a constatat dreptul de proprietate indiviză de al SC C, asupra suprafeței de 45,21 mp din imobilul situat în C,-, -.1, compusă din scara de acces în acest imobil în suprafață de 15,44 mp și holul în suprafață de 28,77 mp, situat lângă această cale de acces (marcat cu nr.12 pe releveul ce reprezintă anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de expert ).

A fost obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei încăperea în suprafață de 46,28 mp situată lângă holul mai sus menționat, încăpere marcată cu nr.8 pe releveul ce reprezintă anexa 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză de expert.

S-a reținut de către instanța de fond că, reclamanta deține în proprietate suprafața utilă de 259,73 mp și suprafața indiviză cu pârâta de 45,21 mp (casa scării și holul situat lângă aceasta care asigură accesul la celelalte încăperi ale clădirii, marcat cu nr.12 releveul ce reprezintă anexa 1 raportului de expertiză).

În suprafața utilă de 259,73 mp deținută în exclusivitate de reclamantă este inclusă și încăperea marcată cu nr.8 pe releveul mai sus menționat în suprafață de 46,28 mp.

Pârâta deține o suprafață utilă de 95.76 mp (suprafața construită de 134,162 mp), în care este inclusă și suprafața de 28,41 mp ( holul ), nu și casa scării.

Cele 2 spații sunt vecine, intrarea în imobil realizându-se prin holul și casa scării în suprafață de 45,21 mp, holul și casa scării fiind suprafețele care asigură accesul la spațiile pe care cele 2 părți le dețin în blocul U3.

Tot instanța de fond a reținut deasemenea, că din declarația martorului audiat în cauză a rezultat că pârâtul folosește în mod exclusiv casa scării și holul care asigură accesul în blocul U3, reclamanta fiind nevoită să pătrundă în acest spațiu prin intrarea din blocul U2.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta C, care a învederat că instanța de fond a greșit admițând acțiunea reclamantei, în condițiile în care aceasta nu a făcut dovada dreptului său indiviz de proprietate în raport de spațiul de 134,62 mp situat în C, str. - -, -.1, județul D, pe care societatea pârâtă îl deține în proprietate exclusivă conform sentinței nr.342/30.09.1998 și a Încheierii din 16.03.2005 pronunțat de Curtea de Arbitraj de pe lângă UCECOM B în contradictoriu cu

Potrivit apelantei, proprietatea asupra spațiului a fost intabulată definitiv în cartea funciară în baza acestor hotărâri, în timp ce singura dovadă de proprietate a intimatei-reclamante este sentința nr.155/18.08.2005 a Curții de Arbitraj de pe lângă UCECOM B care nu-i este opozabilă pârâtei.

Prin urmare, în opinia apelantei, există 2 titluri care provin de la același autor, numai că al său are întâietate fiind intabulat primul, astfel încât intimatei nu i se mai poate recunoaște niciun drept asupra suprafeței de 134,62 mp.

Deasemenea, nu s-a făcut niciun fel de dovadă că apelanta ar deține o încăpere în suprafață de 46,28 mp în plus față de cei 134,62 mp pe care îi are în titlu.

S-au depus ca acte justificative: sentința nr.5495/11.04.2008 a Judecătoriei Craiova, adresa nr.1894/28.03.1981 a D, nota de contabilitate nr.10/30.06.1983, proces-verbal de recepție-preliminară nr.7560/30.07.1983, adresa nr.344/30.01.1984 a Cooperativei Arta . C, declarație pentru stabilirea impozitului pe anul 1984, proces-verbal din 29.08.1984, situația spațiilor la parterele de bloc, nota din 04.08.1983, proces-verbal din 13.05.1982, proces-verbal de recepție a mijlocului fix, adresa nr.2336/07.05.1990 a Cooperativei Arta . cerere de transfer a fondului fix, extras de cont, dispoziție de încasare din 28.05.2990, factura nr.2500/21.12.1983, proces-verbal de recepție nr.18/25.06.1983, dispoziția de plată din 05.08.1982, factura nr.1148 bis din 30.06.1982, factura nr.1435/18.08.1983, proces-verbal de recepție nr.22/22.08.1983, adresa nr.1894/28.03.1981 a D, schiță a imobilului.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea apreciază apelul ca fiind fondat.

În speță, instanța de fond a fost investită cu o cerere în constatarea dreptului de proprietate în cotă indiviză de și cu o acțiune în revendicare.

Acțiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia lucrului cere restituirea acestuia de la cel la care se găsește, se numește acțiune în revendicare. Altfel spus prin această acțiune, proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea lucrului.

Acțiunea în revendicare pune în discuție existența dreptului de proprietate, reclamantul trebuind să dovedească că este titularul dreptului de proprietate, conform regulei înscrisă în art.1169 Cod civil.

Prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg acele înscrisuri doveditoare ale unui act juridic civil jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă, respectiv: actele juridice translative precum vânzarea-cumpărarea,schimbul, donația, contractul de întreținere etc; actele juridice declarative ca împărțeala judiciară sau tranzacția; hotărârile judecătorești de partaj, de constatare a uzucapiunii imobiliare, ordonanțele de adjudecare, hotărârile judecătorești prin care este suplinit consimțământul debitorului, obligația de a încheia un contract etc.

Intimata reclamantă, ca și apelanta pârâtă au invocat ca titlu de proprietate, hotărâri ale Curții de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperativelor Meșteșugărești - UCECOM.

Cu privire la arbitraj, art.340 Cod pr. civilă prevede că persoanele care au capacitate deplină de exercițiu pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea referitoare la drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacția.

Este adevărat că, la art.363 alin.3 Cod pr. civilă se stipulează că hotărârea arbitrală comunicată părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive.

Numai că, în cauza de față cele 2 hotărâri arbitrale invocate de părți nu le sunt opozabile și deci nu pot avea efectul unor hotărâri judecătorești definitive, mai ales că se pune problema constatării unor drepturi de proprietate, care nu pot face obiectul unor hotărâri arbitrale.

Nici celelalte înscrisuri prezentate de reclamantă nu reprezintă în sensul legii acte doveditoare ale dreptului de proprietate, acestea atestând doar o simplă situație de fapt.

Înscrisurile invocate puteau fi folosite de reclamantă în completarea probatoriului în măsura în care se întregește cu înscrisuri originale (titlul de proprietate).

Prin urmare, în lipsa titlului câștig de cauză va avea posesorul, în speță apelanta-intimată.

Altfel spus, intimata-reclamantă nu a făcut nici un fel de dovadă nici a dreptului său indiviz de proprietate și nici a dreptului său exclusiv de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Față de aceste considerente, Curtea, în raport de prevederile art.296 Cod pr. civilă, va admite apelul și va schimba sentința în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta C cu sediul în C,-, județul D, împotriva sentinței nr.484/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă C, cu sediul în C,-, -.1,.1, județul D, având ca obiect acțiune în constatare.

Schimbă sentința nr. 484/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09 2009.

Președinte,

Judecător,

Grefier,

09 2009

Red.jud./

4 ex./P/16.12.2009

jud.fond

Președinte:Mariana Moț
Judecători:Mariana Moț, Radu Mateucă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 272/2009. Curtea de Apel Craiova