Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 320/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 531/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 320

Ședința publică de la 18 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 2: Roxana Popa

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta SC ȘI SA împotriva sentinței comerciale nr. 989 din data de 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMAR GENERAL și SOCIETATEA MEȘTEȘUGĂREASCĂ - ORRIS.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta prin președinte - -, intimatele Administrația Fondului Imobiliar prin consilier juridic și ORRIS prin avocat, cu delegații la dosar, lipsind intimata primăria Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apărătorul apelantei a depus la dosar o cerere prin care aduce la cunoștință instanței că a intervenit rezilierea raporturilor juridice dintre avocat și societate.

Apelanta prin președinte, precizează că este în măsură să reprezinte societatea în dosar la acest termen, depune la dosar copia sentinței penale nr. 659 pronunțată la 22.05.200 de Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul nr. 11153/1997 și, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Intimații prezenți, de asemenea arată că nu au cereri prealabile de formulat și nici probe de administrat.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de apel.

Apelanta prin domnul președinte, arată în susținerea apelului că la contractul apelantei de închiriere s-a încheiat un act adițional cu o terță persoană juridică. Mai mult, înstrăinarea folosinței spațiului nu poate fi dispusă prin încheierea unui act adițional cu o terță persoană.

În dosarul de fond există o hotărâre judecătorească care confirmă că Societatea Artă și este succesoare în drept a Cooperativei Artă și în baza căreia s-a făcut înscrierea la Oficiul Registrului Comerțului.

Mai arată că intimata ORRIS s-a desprins din Societatea Artă și. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul București și pe fond admiterea acțiunii cum a fost formulată. Să se constate calitatea de chiriaș a Artă și în imobilul din B str. - cel Fără cheltuieli de judecată.

Intimata Administrația Fondului Imobiliar, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.

Intimata ORRIS prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr-, reclamanta Artă și a chemat în judecată pe pârâții Administrația Fondului Imobiliar, Primăria Municipiului B, Societatea Meșteșugărească - ORRIS, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să dispună:

1. Constatarea calității reclamantei de chiriaș al spațiului comercial situat în B, șos. - cel M, nr.1-3, sector 1, în baza contractului de închiriere nr.78078/04.12.1973 și a tacitei relocațiuni conform art.1452 Cod civil.

2. Anularea actului adițional nr.5/2006 încheiat între Administrația Fondului Imobiliar și ORRIS la contractul de închiriere nr.78078/04.12.1973.

3. Menținerea situației de fapt sub aspectul folosirii de către reclamantă a spațiului comercial situat în B, șos. - cel M, nr.1-3, sector 1, până la soluționarea cauzei prin hotărâre irevocabilă.

4. Cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.986/23.01.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanta Artă și în contradictoriu cu pârâtele ORRIS și Administrația Fondului Imobiliar.

În motivarea sentinței instanța a reținut că din contractul de închiriere nr.78087/1973 încheiat între Herăstrău și Artă și nu rezultă modul în care reclamanta a dobândit calitatea de chiriaș.

Artă și a fost înființată în anul 1991 și aceasta nu putea avea în nici un caz folosința spațiului din 1973 deoarece nu exista.

Reclamanta nu poate solicita instanței să constate dreptul său de folosință asupra spațiului atâta timp cât nu prezintă acte din care să rezulte cum a dobândit folosința spațiului menționat.

Împotriva sentinței comerciale nr.989/23.01.2008 pronunțată în dosarul nr- a declarat apel Artă și, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - din 17.03.2008.

În motivarea apelului, apelanta arată că instanța nu a reținut corect situația de fapt și nu a analizat probatoriul administrat în cauză.

Astfel din 1973 apelanta are posesia spațiului în litigiu fiind succesoare a Cooperativei Artă și și unica titulară a contractului de închiriere nr.78073/04.12.1973.

La contractul de închiriere a fost încheiat în mod greșit actul adițional nr.5/17.07.2006 cu (alta decât succesoarea în drept a Cooperativei Artă și ) actul adițional având o cauză falsă și ilicită.

Administrația Fondului Imobiliar a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea apelului ca nefondat întrucât actul adițional nr.5/2006 a fost încheiat având în vedere tranzacția de care a luat act Tribunalul București prin sentința comercială nr.10030/2001.

ORRIS a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea apelului ca nefondat întrucât ORRIS este succesoare în drepturi a Cooperativei Artă și, fapt ce rezultă din sentința comercială nr.10030/2001 a Tribunalul București și din protocolul încheiat.

În susținerea apelului s-au depus la dosar acte.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate în limitele stabilite de art.295 Cod procedură civilă și a probatoriului administrat în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Artă și a fost înființată inițial prin sentința civilă nr.167/1991 dar actul constitutiv - contractul de societate și statutul autentificat sub nr.3475/12.03.1991 au fost anulate prin sentința penală nr.659/22.05.2000 a Judecătoriei Sectorului 3 B irevocabilă prin decizia nr.918/22.06.2001 a Curții de APEL BUCUREȘTI, iar la data de 23.08.2001 s-au efectuat mențiunile respective în Registrul Comerțului.

Actuala reclamantă Artă și a fost constituită pe baza HG nr.1 din 04.10.2001 și a actului constitutiv autentificat la data de 14.11.2001 (fapt reținut cu caracter irevocabil prin decizia comercială nr.582/2004 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială în dosar nr.23/2004 - fila 45-47 dosar fond).

Faptul că vechiul statut și contractul de societate al Artă și au fost anulate prin sentința penală nr.659/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B și înlocuite conform AGA din data de 04.10.2001 rezultă și din decizia civilă nr.115/R/2002 a Tribunalului București - Secția a V-

Prin sentința civilă nr.10030 din 06.12.2001 a Tribunalului București - Secția Comercială pronunțată în dosarul nr.10117/2001 s-a luat act de tranzacția încheiată între Meșteșugărească Artă și și Societatea Meșteșugărească - ORRIS (având în vedere Protocolul nr.4276/23.08.1991 de împărțire a patrimoniului "Artă și " între secțiile componente a deciziei nr.61/1991 a Consiliului de conducere a Cooperativei Artă și și a Protocolului nr.1276/1991) prin care titularul dreptului de folosință asupra spațiului, obiect al contractului de închiriere nr.78078/1973 a transmis dreptul de folosință intimatei ORRIS.

Apelanta susține că sentința civilă nr.10030/2001 nu-i este opozabilă dar în contextul în care se consideră succesoare în drepturi a Cooperativei Artă și îi sunt opozabile actele încheiate de această societate. De altfel tranzacția a avut la baza protocoalele încheiate încă din 1991.

Nu se poate susține că apelanta a avut folosința spațiului din anul 1973 întrucât Artă și a fost înființată prin sentința civilă nr.167/1991, iar actul constitutiv valabil și contractul de societate a fost înregistrat la Registrul Comerțului în anul 2002 prin înlocuirea celor anulate conform sentinței penale nr.659/2000 (nulitatea producând efecte retroactive).

Contractul de închiriere nr.78078/1973 a fost încheiat între Herăstrău și Artă și, iar din probatoriul administrat în condițiile art.1169 cod civil nu rezultă că apelanta a dobândit calitatea de chiriaș a spațiului în litigiu.

Nu se poate susține că întreg patrimoniul Cooperativei Artă și a fost preluat de Artă și întrucât o parte a fost preluat și exploatat de ORRIS și care s-au constituit prin desprinderea unor secții ale Cooperativei Artă și.

Ca urmare, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă modul prin care apelanta a dobândit calitatea de chiriaș pentru spațiul situat în B, șos. - cel M, nr.1-3, sector 1, aspect reținut corect de instanța de fond.

Cu privire la actul adițional nr.5/2006 la contractul nr.78078/1973, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că apelanta este titulara dreptului de folosință a spațiului în litigiu nu se poate dispune anularea actului adițional încheiat de cele două intimate, cu atât mai mult cu cât prin sentința nr.10030/2001 pronunțată în dosarul nr.10117/2001 a Tribunalului Bucureștis -a luat act de tranzacția părților privind și spațiul în litigiu având în vedere Protocolul nr.4276/23.08.1991 de împărțire a patrimoniului Cooperativei Artă și.

Față de considerentele expuse Curtea în temeiul art.296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul for mulat de Artă și

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta ȘI cu sediul în B, Calea, nr.16-20, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.989 din data de 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR cu sediul în B,-, sector 3, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin PRIMAR GENERAL cu sediul în B,-, sector 5, și SOCIETATEA MEȘTEȘUGĂREASCĂ - ORRIS cu sediul în B, Calea, nr.16-20, sector 3.

Ia act că intimatele nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.06.2008.

Președinte, Judecător,

Grefier,

Monica

Red.Jud. - 9.07.2008

Tehnored. - 10.07.2008

Nr.ex.: 6

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Viorica Trestianu
Judecători:Viorica Trestianu, Roxana Popa

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 320/2008. Curtea de Apel Bucuresti