Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 340/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.340
Sedinta publica din 25.06.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
Grefier - -
*************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta reclamantă - & SRL împotriva sentintei comerciale nr.396/09.01.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă BANCA TRANSILVANIA SA C - SUCURSALA B -.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 18.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 25.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 396 din 9.01.2009 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta - & SRL în contradictoriu cu pârâta BANCA TRANSILVANIA SA C - SUCURSALA B.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că la data de 12.02.2008 între Banca Transilvania C și reclamanta s-a încheiat contractul de credit nr.7S/12.02.2008 pentru creditul de nevoi nenominalizate (9-11) prin care reclamantei i s-a acordat un credit în valoare de 740.000 lei ce urma a fi rambursat conform graficului de rambursare din Anexa 1. Potrivit punctului 3 din contract rata dobânzii este de 7,6% pe an.
Conform condițiilor generale de creditare ce au fost semnate de reclamantă (12-14) "Rata anuală a dobânzii o reprezintă rata dobânzii conform pct.3a din contractul de credit pentru valuta/valutele creditului așa cum este aceasta stabilită de bancă pentru perioada aplicabilă și comunicată periodic. Rata anuală a dobânzii este fluctuantă, putându-se modifica pe parcursul întregii perioade de creditare, în funcție de evoluția dobânzilor pe piața bancară. Orice schimbare a ratei anuale a se va aplica, fără a fi necesară încheierea unui act adițional, de la momentul adoptării noii rate de către Bancă. Banca va notifica clientul în privința schimbărilor aplicate la rata dobânzii în cazul în care fluctuația totală a acesteia atinge +/-1% pe an pentru utilizările în valută sau +/-3% pe an pentru cele în lei. Clientul este de acord ca Banca sa aplice rata anuala dobânzii modificată fără consultarea sa prealabilă.
În cazul în care Clientul nu acceptă modificările propuse, acesta trebuie să comunice Băncii opțiunea sa în termen de 5 zile de la primirea notificării și să ramburseze în întregime Creditul în termen de 15 zile de la data comunicării neacceptării condițiilor Băncii. În cazul în care Clientul nu transmite Băncii dezacordul său cu privire la propunerile Băncii în termenul arătat mai sus, se va prezuma în mod absolut acceptarea de către Client a schimbărilor propuse de Bancă. Formula de calcul a dobânzii este: zilnic X procentul de dobândă (%)/360 din care soldul zilnic reprezintă soldul zilnic al capitalului împrumutat, iar procentul de dobândă reprezintă dobânda anuală practicată de BT."
Prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar & reclamă caracterul abuziv al clauzelor privitoare la schimbarea unilaterală a ratei anuale a dobânzii, a clauzelor privind modificarea unilaterală a nivelului comisioanelor și dobânda majorată, a clauzelor privind declararea unilaterală a scadenței anticipate și rambursarea subsecventă a creditului invocând prevederile Legii nr.193/2000, Directivei 93/13/CEE, OUG nr.174/2008.
Tribunalul constată că normele conținute în Legea nr.193/2000, Directiva 93/13/CEE, nr.OUG174/2008 nu sunt aplicabile reclamantei.
Astfel, potrivit Legii nr.193/2000 art. 2 "prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale".
De asemenea, art.2 al Directivei 93/13/CEE, ce a fost transpusă în legislația română prin Legea nr.193/2000 și nr.OUG174/2008, prevede: "În sensul prezentei directive:(a) "clauzele abuzive" înseamnă clauzele contractuale definite la articolul 3; (b) "consumator" înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale;(c) "vânzător sau furnizor" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională, publică sau privată."
Reclamanta este o societate comercială, iar potrivit cererii de chemare în judecată (6) creditul a fost utilizat în desfășurarea activității comerciale (". am cheltuit banii pe afacere"). Prin urmare, reclamanta, fiind un comerciant, un profesionist, nu poate beneficia de ocrotirea oferită de Legea nr.193/2000, Directiva 93/13/CEE, nr.OUG174/2008, scopul acestor reglementări fiind protejarea persoanelor fizice care acționează în scopuri din afara activității comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Consecința celor arătate mai sus este aceea că nu pot fi apreciate ca fiind nule și fără efecte clauzele conținute în condițiile generale de creditare ale contractului încheiat de părți ca efect al unei eventuale neîndepliniri a exigențelor conținute în Legea nr.193/2000, Directiva 93/13/CEE, nr.OUG174/2008.
În ceea ce privește încălcarea prevederilor art.948 cod civil invocată de reclamantă din perspectiva nerespectării acordului părților în privința stabilirii prestațiilor contractanților, se constată că potrivit acestui articol "Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: 1.capacitatea de a contracta; 2.consimtământul valabil al părții ce se obligă; 3.un obiect determinat; 4. o clauză licită". Aceste condiții sunt îndeplinite de contractul încheiat de părți, iar reclamanta a cunoscut și și-a însușit prin semnătura împuterniciților săi conținutul clauzelor conținute în condițiile generale de creditare, devenind incidente prevederile art.969 Cod civil.
Teza avansată de reclamantă în sensul că fluctuația dobânzii ar constitui o încălcare a art.948 Cod civil nu poate fi primită, acesta fiind un aspect cunoscut și acceptat de ambele părți încă de la încheierea contractului, ambele părți asumându-și la acel moment riscurile și avantajele pe care le presupunea evoluția ascendentă sau descendentă a dobânzii.
Nu trebuie omis faptul că în activitatea pe care o desfășoară comercianții urmăresc obținerea unui profit, iar banca în calitate de comerciant obține beneficii tocmai din acordarea creditelor prin perceperea dobânzilor și comisioanelor, neputându-se aprecia că modificarea ratei dobânzii ar constitui o clauză contrară art.948 civ.
Caracterul obligatoriu al contractului prevăzut de art.969 Cod civil presupune îndeplinirea întocmai a obligațiilor asumate de părți, iar în acest cadru inserarea clauzei referitoare la restituirea creditului în situația neacceptării de către reclamantă a nivelului dobânzii este o prevedere de natură să acorde acesteia posibilitatea denunțării unilaterale a contractului, clauza derogând în favoarea reclamantei de la principiul mutuus consensus, mutuus dissensus.
Raționamentul mai sus expus se aplică și în privința comisioanelor percepute de bancă, considerentele fiind aceleași.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen și motivat - & SRL, apreciind că hotărârea atacată este nelegală prin prisma dispozițiilor articolului 948 Cod civil, neaplicate corect de instanță.
În esență, apelanta susține că s-au încălcat imperativele valabilității contractului de către bancă, din perspectiva scopului imediat, ca latură esențială a cauzei.
Susține apelanta că a invocat nulitatea absolută a unor clauze din contract pentru motivul că acestea încalcă imperativele cauzei, astfel cum este reglementată de articolul 948 punctul 4, articolul 966 și următoarele Cod civil și a pretins drept nule acele clauze care nu respectă rigorile scopului imediat și viciază cauza.
În contractul litigios, sunt o multitudine de clauze care duc la ideea că banca urmărește de fapt aducerea debitorului în incapacitate prin prevederile stabilite privind scadența anticipată, cauza băncii - fiind executarea garanției, adică imobilul cu care s-a garantat.
Susține apelanta că în sentința apelată s-a prezentat acțiunea, întâmpinarea și temeiurile de drept, s-a reținut că doar în cazul persoanelor fizice clauzele abuzive sunt nule de drept și toate susținerile întemeiate pe articolul 948 punctul 4 Cod procedură civilă și articolului 966 Cod civil au fost înlăturate pe principiul pacta sunt servanta conform articolului 969 Cod civil.
Intimata a depus întâmpinare în combaterea apelului, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat față de motivele de fapt și de drept reținute de instanța de fond în ce privește neapliacarea în cauză a prevederilor Legii nr. 193/2000, deoarece apelanta reclamantă nu are calitate de consumator.
În ce privește nulitatea invocată de apelantă pentru lipsă de cauză, intimata susține că nu se poate pretinde că un contract de credit nu are cauză juridică și nici apelanta nu a răsturnat prezumția existenței cauzei potrivit articolului 967(2) Cod civil.
Referitor la clauzele criticate de reclamantă, arată intimata că acestea au fost prevăzute în contract în strictă concordanță cu obligațiile specifice, pe care Norma nr.17/2003 și Norma nr.3/2002 emise de, le-a stabilit în sarcina băncilor comerciale. Prin urmare, clauzele obligatorii din contractele de credit reprezintă materializarea unor obligații legale exprese.
Ambele părți în litigiu au depus concluzii scrise, apelanta precizând că în ce privește contractul de credit trebuie sancționate clauzele unilaterale, respectiv articolul 3 litera D alineat final, fiind evident în fața clauzelor leonine, pur potestative care înfrâng consensualismului și le plasează pe poziția clauzelor unilaterale pur potestative sancționate de codul civil cu nulitatea absolută.
În ce privește condițiile generale ale creditoarei, apelanta precizează în concluziile scrise că analiza clauzelor din acestea, luate în parte în raport de cauză, demonstrează încălcarea imperativelor de validitate impuse de scopul imediat, formal, adică de imperativele consensualismului care nu există când o prevedere din contract pretinde puterea unei părți de a modifica contractul fără acordul celeilalte.
În acest sens, apelanta identifică clauzele ce se supun desființării potrivit articolului 948 punctul 4 Cod civil ca fiind: a)Alineatul final al preambulului; b)Punctul 2 alineat 1 teza 4; c)-rata anuală a dobânzii; d)dezacordul debitorului privind modificarea dobânzii, condiție rezolutorie.
Condițiile generale de creditoare se solicită a fi desființate în totalitate, din perspectiva legislației europene și interne privind practicile abuzive, aplicabile cauzei prin asociere.
Examinând apelul potrivit articolului 295 Cod procedură civilă, în raport de actele cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a Legii nr. 193/2000, reținând că această reglementare legală specială nu este aplicabilă reclamantei, raportat la faptul că legea invocată protejează pe consumatorul persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociații, care încheie un contract în afara activității lor autorizate, profesionale sau comerciale.
În sensul articolului 2 litera b din Directiva 93/13/CEE, este denumită orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor care cad sub incidența acestei directive,acționează în scopuri care nu vizează aspecte legate de o afacere sau profesiune proprie,chiar dacă aceasta este proprietate publică sau privată.
Chiar dacă s-ar face în cauza de față o aplicare extensivă a dispozițiilor din Legea nr.193/2000, trebuie să se aibă în vedere că natura abuzivă a unei clauze se evaluează în funcție de natura serviciilor care fac obiectul contractului, toți factorii care au determinat încheierea contractului și celelalte clauze din convenție.
În acest sens, se reține că potrivit articolului 1 litera a din Anexa la Legea nr.193/2000, este considerată clauză abuzivă aceea care dă dreptul comerciantului (în speță băncii) de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea unmotiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze despre aceasta cealaltă parte contractantă și aceasta din urmă are libertatea de a rezilia contractul.
Or, în cauza de față suntem în prezența unui contract de servicii financiare (contract de credit bancar), există indicat temeiul modificării ratei anuale a dobânzii (fluctuația în funcție de evoluția dobânzilor pe piața bancară), există prevăzută obligația băncii de a notifica clientul în privința schimbărilor aplicate la rata dobânzii în cazulîn care fluctuația totală a acesteia atinge+/-1% pe an pentru utilizările în valută sau+/-3% pe an pentru cele în leiși este prevăzută libertatea clientului de a nu accepta modificările propuse cu rambursarea în întregime a Creditului (fila 12 dosar fond și notificările făcute de bancă - filele 30-32).
Așa fiind, nu putem aprecia existența unor clauze abuzive în contractul de credit bancar, de vreme ce nu sunt modificări ale ratei dobânzii sau comisioane despre care să nu se fi convenit prin clauze clare, asumate de părți, și nu s-au produs nici schimbări fără notificări conform contractului punctul 2 Condiții generale.
Problema majoră a speței, este referitoare la incidența noțiunii de cauză în faza executării contractului, știut fiind că ea este reținută ca element component al actului juridic, cerut la momentul încheierii sale valabile.
la argumentul reductio ad absurdum, dacă am considera că lipsa echivalenței prestațiilor sau distrugerea echilibrului convenției înseamnă lipsa cauzei, ar rezulta nevalabilitatea obligației, conform articolului 966 Cod civil. Or, ca urmare a schimbării circumstanțelor contractuale (schimbare determinată de fluctuația ratei dobânzii în funcție de evoluția dobânzilor pe piața bancară) obligația împrumutatului (apelanta-reclamantă) tot există chiar dacă într-un cuantum diferit de cel prefigurat în acordul părților. Odată ce obligația inițială a luat naștere în mod valabil și a fost chiar executată (prin plată), nu mai putea vorbi de lipsă de cauză, nici o împrejurare posterioară neputându-i determina dispariția, pentru a fi necesară reluarea discuției referitoare la existența ei.
Părțile contractante au prevăzut în mod rezonabil, ivirea situației defluctuație a ratei dobânzii determinată de evoluția dobânzilor pe piața bancară(risc specific naturii contractului), caz în care nu se poate reține încălcarea principiului consensualismului.
S-a prevăzut existența acestei clauze ca un mijloc de drept eficient în rezolvarea unei situații juridice de origine contractuală, determinată de o posibilă schimbare a ratei dobânzii avută în vedere la epoca încheierii contractului.
În clauza de modificare a ratei dobânzii pe parcursul duratei de creditoare, s-a apelat la valorismul convenționalîn funcție de evoluția dobânzilor pe piața bancară, existența unei asemenea clauze - de adaptare la noi circumstanțe - având semnificația aplicării principiului libertății contractuale, conform articolului 969 Cod civil, coroborat cu articolul 970(2) Cod civil și art 985 Cod civil.
A admite altfel, s-ar aduce atingere principiului pacta sunt servanta și teoria impreviziunii (rebus sie standibus) ajungându-se ca efectele actului să fie altele decât cele pe care părțile au înțeles să le stabilească și care să fie obligatorii pentru ele.
Se reține, că momentul dezechilibrului nu este cel al realizării acordului de voință, ci ulterior acestuia, astfel că nu este incident viciul de consimțământ reprezentat de lipsa cauzei.
Faptul că s-au schimbat datele realității pe parcursul derulării contractului, nu duce la afectarea consimțământului părții dezavantajate.
Contractul de credit implică o restituire în viitor și prin urmare, presupune rambursarea unei valori mai mari, diferența constituind-o dobânda.
timp care se intercalează între momentul acordării creditorului și cel al scadenței (în cauza de față februarie 2011) a adăugat relației un element caracteristic și anume, riscul de neplată care se acoperă prin garanție. Toate aceste elemente se iau în considerare în aprecierea costului creditului.
Așa fiind, nu se poate reține că lipsește cauza pe motivul că banca și-a propus încă de la încheierea contractului să execute garanțiile apelante.
Cauza obligației, scopul imediat, ca rațiune pentru care apelanta reclamantă a încheiat convenția, s-a bazat pe interdependența care există între obligațiile reciproce în momentul contractului, iar scopul mediat a fost finalitatea care a determinat pe fiecare dintre părți să încheie contractul.
Mobilul concret, cauza determinantă avută în vedere de apelantă, a fost să obțină un credit, o sumă de bani ( pe care a bținut-o), iar a băncii să presteze acest serviciu financiar pentru a obține un profit (banca câștigă din dobânzi și comisioane), și este normal să fie așa pentru că realizarea unui câștig este de esență.
În aceste condiții, nu se poate reține lipsa cauzei (definiția obiectivă întemeiată pe articolul 966 Cod civil) și nici un mobil ilicit, determinant, în faptul încheierii contractului (definiția subiectivă).
Absența cauzei s-ar fi întâlnit atunci când împrumutatul (apelanta) nu putea realiza rezultatul urmărit prin încheierea convenției de credit, adică suma împrumutată nu s-ar fi remis acesteia.
În plus, existența cauzei ca și caracterul ei real și licit, sunt prezumate juris tantum potrivit articolului 967 Cod civil, până la proba contrată, care în speță nu s-a făcut.
Prin urmare nu se reține vicierea consimțământului în sensul susținut de apelantă, adică lipsa cauzei sub forma scopului imediat, adică al existenței unei obligații reciproce a băncii.
Construcția juridică prezentată de apelantă în baza articolului 948 punctul 4 și articolului 966 Cod civil, nu are temei în raport de contractul în litigiu încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, contract care, așa cum s-a arătat în precedent, a produs efectele dorite de apelanta în sensul că a obținut și ridicat creditul convenit.
În acest context, nu se poate aprecia că la data contractării clauzele au fost valabile, iar la data executării obligației de restituire a creditului cu accesoriile convenite ( dobândă și comision bancar) clauzele privind majorarea dobânzii ca efect al fluctuației dobânzii raportat la evoluția dobânzilor pe piața bancară, sunt nule absolut pentru lipsa de cauză și pentru încălcarea principiului consensualismului.
Oricum, dacă apelanta prin invocarea articolului 948 punctul 4 Cod civil (ce vizează și liceitatea cauzei) și articolului 966 Cod civil (ce vizează și cauza nelicită) a avut în vedere și motivul determinant (scopul mediat) cu referire la însușirile prestației în considerarea faptului că întotdeaunacondițiile de valabilitate pentru cauza actului juridic se raportează la scopul mediat,Curtea reține următoarele:
Consimțământul nu a fost alterat prin vreun viciu, iar dacă se are în vedere vreo eroare, atunci, pentru ca aceasta să fie viciu, trebuia ca cel puțin elementul asupra căruia cade falsa reprezentare, să fi fost hotărâtor, determinant, pentru încheierea contractului, în sensul că dacă ar fi fost cunoscută realitatea nu s-ar fi încheiat convenția.
În speță, lipsa consimțământului, prin vicierea acesteia vizează clauza privind modificarea ratei dobânzii, respectiv valoarea majorată a acesteia. Or, nu constituie eroare asupra substanței, eroarea asupra valorii economice a prestației sau contraprestației, ci este vorba de o eroare lezionară (reprezentată de dezechilibrul prestațiilor la care s-au obligat), care este supusă regulilor de la leziunea - viciu de consimțământ, neaplicabilă în prezenta cauză.
apelanta și că sub numele unui contract bilateral s-a ascuns un act unilateral pur potestativ.
Or, una din condițiile de valabilitate a consimțământului este să producă efecte juridice, adică manifestarea de voință să fie făcută de autorul ei cu intenția expresă de a se angaja juridicește, în sensul producerii de efecte juridice.
În aceste condiții, față de conduita împrumutatului(apelanta) care a semnat fără vreo obiecție sau condiție contractul și condițiile generale (fila 26 și fila 29 dosar fond), deși avea posibilitatea refuzului (în baza principiului libertății contractuale), iar banca nu putea obliga să consimtă la încheierea contractului care să-i prejudicieze interesele, nu se poate aprecia că nu ar fi îndeplinită manifestarea împrumutatului de voință cu intenția expresă de a se angaja juridicește, astfel încât să se pună în discuție vreo condiție potestativădin partea celui care se obligă, potrivit articolului 1010 cod civil.
Consimțământul apelantei reclamate a fost exteriorizat expres cu intenția de a crea raportul juridic concret, adică s-a obligat la rambursarea creditului cu dobânzile și comisioanele convenite, în considerarea obligației corelative a intimatei pârâte de a-i pune la dispoziție creditul solicitat.
Nici existența clauzei leonine (fila 31 apel) nu poate fi reținută în speța dedusă judecății, această clauză fiind aplicabilă în altă categorie de contracte (societate, asociere) și nu contractului de credit.
În fine, critică apelanta reclamantă și clauza referitoare la declararea scadenței anticipate a creditului în cazul în care clientul nu acceptă modificările propuse (cu privire la majorarea dobânzii) apreciind că o asemenea clauză reprezintă o condiție rezolutorie lovită de nulitate (fila 32 apel și fila 6 dosar fond).
Sub acest aspect, Curtea reține că în cauză, condiția rezolutorie (cu regim de condiție cauzală) este licită, reală și posibilă, și a fost consimțită de părți, motiv pentru care este producătoare de efecte juridice valabile în raportul obligațional.
Apoi, în ce priveșteobligația asumată sub condiția rezoluției din partea debitorului este valabilă, aceasta rezervându-și dreptul de a pune capăt obligației.
În aceste condiții și cu aceste considerente, constatând că în cauză nu se reține aplicarea dispozițiilor din Legea nr.193/2000, că nu s-au găsit motive de nulitate în temeiul articolului 948 punctul 4 Cod civil și art 966 Cod civil, apreciind că judecătorul fondul a reținut în mod corect aplicarea principiului de drept consacrat de articolul 969 Cod civil conform căruia "contractul reprezintă legea părților" și având în vedere că intervenția unui terț, fie el chiar instanța de judecată, pentru a stabili ori clarifica forma ori clauzele contractului, ar constitui încălcarea principiului libertății contractuale, Curtea va respinge apelul în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - & SRL, cu sediul ales în B, la Societatea de Avocați și Asociații din str. C-, nr. 32, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 396 din 9.01.2009, a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, în contradictoriu cu intimata BANCA TRANSILVANIA SA C -SUCURSALA B -, cu sediul în B, B- - de H, nr. 6 sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi,25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex./21.07.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Carmen Mihaela Negulescu
