Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 35/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.35/COM
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela Davidencu Șerban
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului comercial formulat de recurenta reclamantăSC SA- cu sediul în T,-, județ T, împotriva Sentinței civile nr.1971/C din 01 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - domiciliată în T,-, județ T, și - ambele cu domiciliul în T,-, județ T și - domiciliat în T,--aza Socială,.B,.11, județ T, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă reprezentată prin consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar și intimatul pârât, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.135/2008, aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral al cauzei prin care grefierul de ședință învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei de timbru.
Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosarul cauzei nr.13/10.01.2008 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Totodată, cu privire la calea de atac exercitată învederează instanței înțelege să declare recurs, întemeiat pe disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intrebate fiind, părțile arată că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act că nu sunt înscrisuri de depus, cereri prealabile de formulat, declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei reclamante, având cuvântul, apreciază că litigiul are natură comercială, derivată din calitatea de comerciant a reclamantei SC SA T, astfel încât competența în soluționarea cauzei revine Tribunalului Tulcea.
Chiar în situația în care s-ar admite că este o cauză civilă neevaluabilă în bani, potrivit art.2 alin.1 lit.b Cod procedură civilă, competența materială revine tot Tribunalului Tulcea.
Consideră că în mod greșit instanța de fond reținut natura civilă a litigiului fiind aplicabile dispozițiile Legii nr.18/1991. Litigiul de față, în raport de obiectul său și temeiul juridic, este de competența secției de contencios-administrativ a tribunalului, potrivit art.23 din Legea nr.213/1998 precum și a disp. art.2 din Legea nr.554/2004.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul stabilirii competenței materiale în soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
Apărătorul intimatului pârât având cuvântul, învederează că competența materială a instanței este dată de conținutul cererii de chemare în judecată și de actele a căror nulitate absolută se solicită, respectiv un titlu de proprietate al unui teren aflat în circuitul civil, un contract de vânzare cumpărare și un certificat de moștenitor, competența materială ce revine Judecătoriei Tulcea.
Pentru motivele arătate mai sus, solicită respingerea recursului a nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond care este legală și temeinică.
Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față
a) Obiectul litigiului și părțile din proces
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Tulcea reclamanta Tac hemat în judecată pe pârâții, și, precum și pe, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a Sentinței civile nr. 2220 din 1 iunie 1994 Judecătoriei Tulcea, nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 53843 din 4 august 1995 emis de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 26/17 mai 2004 emis de Biroul Notarial ", precum și nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 620 din 19 mai 2004.
S-a susținut în motivarea cererii că, prin actele a căror nulitate absolută se solicită a se constata s-a înstrăinat din domeniul public al municipiului T terenul având nr. cadastral 2822, intabulat în 7635/N a municipiului T, teren pe care se află țevile de apă ale municipiului T, și cum rețelele de alimentare cu apă, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale, nu pot face obiectul înstrăinării, fiind inalienabile.
b) Hotărârea tribunalului
Instanța a pus în discuția părților, excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea, în soluționarea cauzei în raport de obiectul acesteia.
Prin Sentința civilă nr.1971/1.11.2007 Tribunalul Tulceaa declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute în principal a titlului de proprietate nr. 53843 din 4 august 1995 emis de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, a certificatului de moștenitor nr. 26/17 mai 2004 contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 620 din 19 mai 2004.
Acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor arătate este de competența, în primă instanță, a judecătoriei, neavând relevanță în speța de față că reclamanta este un comerciant și că ar determina în această calitate natura comercială a cauzei, întrucât în primul rând se solicită anularea unor acte juridice încheiate între persoane fizice care nu au nici o legătură cu calitatea de comerciant a reclamantei.
In al doilea rând, legea specială, respectiv Legea nr. 18/1991, invocată ca temei al anulării titlului de proprietate, prevede o procedură și o competență exclusivă în ce privește judecarea unei astfel de acțiuni, astfel că în mod evident, doar Judecătoria Tulcea poate să decidă asupra nulității unui titlu de proprietate.
In consecință, cum această cerere de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate nr. 53843 din 4 august 1995 este una principală, modul de rezolvare a acestei cereri influențând și modul de rezolvare a celorlalte cereri și cum competența materială revine judecătoriei, tribunalul având doar competența de a soluționa recursul în material proceselor funciare.
c)Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen reclamanta criticând-o ca fiind nelegală pentru următoarele motive:
- cererea reclamantei are un caracter comercial care este dat de calitatea de comerciant al acesteia caz în care se aplică dispozițiile art.7201și următoarele din Codul d e procedură civilă, cererea în constatarea nulității fiind neevaluabilă în bani
- chiar și în situația în care s-ar accepta că cererea are un caracter civil devin aplicabile dispozițiile art.2 al.1 lit.b teza 2 din Codul d e procedură civilă
- litigiul a fost întemeiat pe dispozițiile art.11 din Legea nr. 213/1998 astfel că în conformitate cu dispozițiile art.23 are o natură de contencios administrativ, competența aparținând tribunalului
Recursul a fost întemeiat generic pe dispozițiile art.296 și următoarele din Codul d e procedură civilă, dispozițiile care reglementează apelul nicidecum recursul.
La termenul din 30.01.2008 curtea a calificat calea de atac ca fiind recurs potrivit dispozițiile art.158 al.3 din Codul d e procedură civilă, iar temeiul de drept al recursului fiind art.304 pct.9.
d) Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii curtea constată următoarele:
Potrivit art.2 al.1 lit.a din Codul d e procedură civilă "tribunalul judecă. în primă instanță:
a)procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani;"
Pentru a determina instanța competentă trebuie calificată natura cererii de chemare în judecată.
Legiuitorul român a arătat în art.3, 4 și 6 din Codul comercial care fapte sunt considerate ca fapte de comerț, iar atunci când urmează să se stabilească dacă un act este sau nu comercial trebuie avut în vedere că regula este civilitatea actului iar comercialitatea excepția. În caz de dubiu se va tinde spre natura civilă a actului.
În speță, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată nu există nici un dubiu că natura cauzei este una civilă astfel că nu are nici o relevanță faptul că reclamanta este o societate comercială, și aceasta cu atât mai mult cu cât prin Legea nr. 18/1991 legiuitorul a stabilit o procedură și o competență specială în ceea ce privește titlurile de proprietate emise în baza acestui act normativ, competență de la care părțile nu pot deroga.
Deși reclamanta susținut în fața primei instanțe că litigiul său are o natură comercială, în recurs, tocmai pentru a reuși să atragă competența tribunalului, a invocat natura contencios administrativă, argumentare care nu are nici o legătură cu dispozițiile art.2 al.1 lit. b, m,ș din Legea nr. 554/2004 litigiul fiind purtat cu persoane fizice nicidecum cu o autoritate publică.
Potrivit dispozițiilor art.129 al.6 din Codul d e procedură civilă " judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății" ei nefiind ținuți de temeiul juridic invocat de părți, astfel că natura litigiului este determinată de obiectul cererii reclamantei nicidecum de dispozițiile art.11 și 23 din Legea nr. 213/1998.
Recurenta prin motivele de recurs solicită ca în situația în care se va stabili natura civilă a cauzei competența să fie stabilită în favoarea tribunalului invocând dispozițiile art.2 al.1 lit.b teza 2 din Codul d e procedură civilă curtea reține că aceste dispoziții reglementează litigiile exceptate de la competența tribunalului.
Pentru aceste considerente curtea apreciază că tribunalul a calificat corect cererea reclamantei, stabilind natura sa civilă și care potrivit art.1 pct.1 din Codul d e procedură civilă aparține judecătoriei, instanță cu plenitudine de competență în materie civilă motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantăSC SA- cu sediul în T,-, județ T, împotriva Sentinței civile nr.1971/C din 01 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - domiciliată în T,-, județ T, și - ambele cu domiciliul în T,-, județ T și - domiciliat în T,--aza Socială,.B,.11, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30 ianuarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
jud. fond:
red.dec.jud.NC
2 ex/22.02.2008
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban
