Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială și de Contencios
Administrativ și Fiscal
Dosar nr. -
DECIZIA nr. 36/2009 - A/
Ședința publică din 17 martie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Gabriela
JUDECĂTOR 2: Crișan Marinela vicepreședintele instanței
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor comerciale declarate de apelanta reclamantă - - - societate în insolvență - prin lichidator, cu domiciliul în O strada - - nr. 16 E județul B și apelantul intervenient cu domiciliul în O- județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL - societate în lichidare - prin lichidator cu domiciliul în O- județul B, împotriva sentinței nr. 340/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiectacțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nicio parte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că apelul declarat de - - este legal timbrat cu 20,18 lei - chitanța nr. -/09.02.2009 - plus 0,5 lei timbru judiciar, apelul declarat de intervenientul este legal timbrat cu 242,6 lei taxă de timbru - chitanța -/13.01.2009 și chitanța -/09.03.2009 - plus 2,15 lei timbru judiciar, faptul că apelanta - - a depus concluzii scrise.
Judecarea în fond a cauzei a avut loc în ședința din data de 10 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra fondului cauzei, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată și când, având nevoie de timp în vederea deliberării și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND
Asupra apelului comercial d e față constată următoarele:
Prin sentința nr. 340/COM/2008 Tribunalul Bihora respins acțiunea formulată de reclamanta - -, cu sediul în O-, societate în insolvență reprezentată prin lichidatorul judiciar, în contradictoriu cu pârâta - SRL, cu sediul în O,-, având ca obiect acțiune în constatare. A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, în numai propriu și în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual, cu sediul în O,-,.11/B-C, având ca obiect acțiune în constatare. A admis cererea reconvențională formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în O,-, jud. B și în consecință: a dispus anularea licitației publice din data de 27.07.2006 având ca obiect vânzarea bunurilor mobile aparținând societății pârâte - reclamante reconvenționale, și pe cale de consecință, anularea actului de adjudecare din data de 24.10.2006, prin care aceste bunuri au fost adjudecate în favoarea intervenientului. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului, elementele dosarului execuțional nr. 90/2002 al Biroului Executorului Judecătoresc, Tribunalul a reținut în fapt că, potrivit actului de adjudecare încheiat la data de 24.10.2006 pe baza procesului-verbal de vânzare prin licitație a bunurilor mobile ale debitorului - SRL O, pârât în prezenta cauză, bunurile mobile în cauză s-au adjudecat în favoarea adjudecatarului în contul creanței derivate din contractul de asistență juridică nr.137/2000 investit cu formulă executorie, bunurile fiind menționate în anexa din cadrul dosarului execuțional, fila 3.
Executarea silită a fost inițiată de către intervenientul în interes propriu la data de 29.01.2002, cerere înregistrată în dosarul 90/29.01.2002 al BEJ.
În prealabil actului de adjudecare bunurile au fost indisponibilizate în baza procesului-verbal de sechestru nr. 90/14.03.2002 și predate în custodia - SRL, se arată în motivarea sentinței.
Se mai reține de către prima instanță că în baza contratului de comodat încheiat la data de 05.03.1997 bunurile au fost predate în custodia comodantului - SRL
Potrivit procesului-verbal de sechestru nr. 90/31.03.2003, fila 5 din dosarul cauzei, depus la dosarul cauzei în copie certificată, bunurile mobile în cauză au fost indisponibilizate și predate în custodia reclamantei - -, societate care ulterior a fost supusă dizolvării de drept prin încheierea nr. 8074/2006 din 30.03.2006 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind numit lichidator.
Analizând acțiunea principală sub aspectul condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 111 Cod pr.civ. prima instanță a respins capătul de cerere privind constatarea stării de fapt privind deținerea în posesie de către societatea reclamantă a bunurilor în cauză ca fiind inadmisibilă, reclamanta având la îndemână o acțiune în realizarea dreptului.
Referitor la capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate a reclamantei asupra bunurilor în cauză, prima instanță a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere, deoarece reclamanta deține aceste bunuri în posesie și folosință cu titlu de predare în custodie, neîntrunind în mod cumulativ atributele dreptului de proprietate prevăzute de art. 480 Cod civil.
Referitor la legalitatea procedurii de executare, susținerile reclamantei nu au fost dovedite, reține prima instanță, iar în ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită, termenul de prescripție de trei ani prevăzut de art. 405 Cod pr.civ. nu era împlinit la data introducerii cererii de executare silită, titlul executoriu a fost emis la data de 24.09.2002, constând în decizia civilă nr. 1657/R/2002 prin care a fost menținută în parte sentința civilă nr.5421/29.05.2002 pronunțată de Judecătoria Oradea.
Referitor la acțiunea reconvențională formulată de pârâta -, prima instanță a apreciat că aceasta este întemeiată urmând a fi admisă ca atare, întrucât actul de licitație a fost întocmit la 27.07.2006, adjudecarea bunurilor aparținând pârâtei debitoare fiind ulterioară desemnării lichidatorului judiciar, respectiv la data de 30.03.2006.
Ori, după deschiderea procedurii insolvenței, toate actele și operațiunile sunt supuse autorizării judecătorului sindic, orice încălcare a dispozițiilor imperative a prevederilor art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 cu privire la regimul actelor juridice încheiate ulterior deschiderii procedurii fiind sancționate cu nulitatea absolută.
Potrivit textului legal anterior menționat, "în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule".
Pe cale de consecință a fost respinsă pe fond cererea de intervenție în interes propriu formulată de adjudecatarul potrivit principiului retroactivității efectelor nulității.
Față de considerentele anterior expuse, prima instanță a respins acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul în nume propriu și în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual și a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională - SRL
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat apel ""în insolvență, reprezentată prin lichidator, cu sediul în O,-/E, jud. B, apreciind că soluția instanței de fond este în parte nelegală și netemeinică, iar pe cale de consecință să se dispună schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii, constatându-se că utilajele în cauză sunt de patru ani în posesia sa legală, devenind, ca efect al prescripției achizitive imobiliare, proprietar de drept.
În motivarea apelului solicită a se reține că în mod greșit instanța de fond a respins cererea principală, apreciind că nu sunt întrunite condițiile art. 480 Cod civil, utilajele fiind deținute doar cu titlu de custodie, pe de o parte; iar pe de altă parte termenul de prescripție nu ar fi fost îndeplinit la data introducerii cererii de executare silită.
Apelanta apreciază că aceste argumente sunt lipsite de orice temei: actul de dispoziție în baza căruia apelanta a ajuns să dețină utilajele în cauză este contractul calificat de părți ca fiind de comodat, încheiat la 20 februarie 1997, cu valabilitate până la 31 decembrie 1997. Analizând acest contract apelanta apreciază că nu poate fi vorba de o simplă custodie - depozit, ci de un veritabil uzufruct, prin care s-a transmis dreptul de a folosi utilajele în propria activitate productivă, precum și acela de a le culege roadele civile prin darea lor în chirie terțelor persoane.
Procesul verbal adus în discuție de intervenient din 16 august 2001, depus ca dovadă de intervenient, nu este o convenție de custodie, ci un antecontract de vânzare cumpărare, încheiat între intervenient și apelantă, având ca obiect mai multe bunuri mobile decât cele din prezenta acțiune. Procesul verbal menționat nu s-a finalizat prin încheierea unui contract de vânzare cumpărare, părțile nu au stabilit un termen până la care trebuia finalizat contractul, dar în anul 2002, s-a declanșat procedura de executare silită a bunurilor pe care le revendică intervenientul, acest act având semnificația clară a încetării oricărui raport contractual dintre părțile contractului de comodat și ale procesului verbal mai sus menționat.
În următorii trei ani care au urmat publicației de vânzare nr. 90 din 17 iunie 2003, apelanta nu a fost nici custode și nici comodatar al utilajelor în cauză, ci un proprietar al utilajelor, care a păstrat și utilizat mașinile respective, în timp ce pârâta și intervenientul au lăsat procedura de executare silită să se perime și apoi să se prescrie extinctiv, conform dispozițiilor art. 405 Cod de procedură civilă.
Apelanta apreciază că procesul verbal din 27 iulie 2006 și actul de adjudecare din 24 octombrie 2006, sunt niște acte tardive și fără nici un temei de fapt sau de drept, întreprinse în grabă de intervenientul reclamant reconvențional și executorul judecătoresc după promovarea acțiunii, în încercarea disperată de a crea aparența dobândirii de intervenient a unui drept asupra bunurilor mobile în cauză. La data efectuării acestor acte, bunurile mobile în cauză trecuseră deja în patrimoniul apelantei ca efect al prescripției achizitive mobiliare prevăzute de art. 1909 Cod civil.
Cererea reconvențională a pârâtei " " este întemeiată prin semnalarea ilegalității frapante a "licitației" tardive și ireale pe care intervenientul dorește să-și bazeze pretențiile.
În drept invocă prevederile art. 1909 Cod civil, art. 296, 389, 405 și 419 Cod de procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe comerciale a declarat apel intervenientul reclamant reconvențional, domiciliat în O,-, jud. B, solicitând urmare admiterii apelului schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii și a cererii reconvenționale formulate de " " și admiterea cererii de intervenție în interes propriu, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului apreciază că instanța de fond în mod greșit a admis cererea reconvențională argumentând cu simplu fapt că după deschiderea procedurii insolvenței toate actele juridice încheiate ulterior sunt sancționate cu nulitate absolută.
Dacă situația concretă ar fi fost aceasta nu s-ar fi promovat apelul în cauză. Însă potrivit încheierii nr. 72907 din 8 decembrie 2005, datorită faptului că " " nu a respectat prevederile art. 30 din Legea nr. 359/2004, respectiv nu a schimbat certificatul de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală, societatea a intrat în dizolvare de drept, urmată de lichidare.
Instanța de fond nu a făcut diferența, fiind indusă în eroare și de numele lichidatorului, între o societate aflată în lichidare ca urmare a dizolvării de drept și o societate asupra căreia a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului datorată stării de insolvabilitate și numirea lichidatorului. Nu se face mențiune în cuprinsul încheierii despre starea de insolvență, la faptul că s-a dispus deschiderea procedurii falimentului.
În baza art. 233 din Legea nr. 31/1990, lichidatorul trebuia să efectueze un inventar imediat după numirea sa, să procedeze la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății, să anunțe toți creditorii despre lichidarea societății, lucru pe care nu l-a făcut, rămânând în pasivitate, abia pe parcursul procesului a luat atitudine.
În baza dizolvării de drept intervenite s-a trecut la cea de a doua fază, cea a lichidării societății, ca operațiune de încetare a existenței societății comerciale, prin care societatea trebuie să-și execute obligațiile și să-și valorifice drepturile.
Apelantul apreciază că aici a greșit instanța de fond alegând să respingă cererea de intervenție în interes propriu și să anuleze licitația publică din data de 27 iulie 2006 și actul de adjudecare din 24 octombrie 2006.
În drept invocă prevederile art. 282 și următoarele Cod de procedură civilă, art. 227 lit. g, art. 229, 233, 270 indice 1 din Legea nr. 31/1990.
Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 3 martie 2009, același apelant învederează instanței că nu se poate folosi în speță acțiunea în constatare bazată pe art. 111 Cod de procedură civilă, având în vedere că posesia este o stare de fapt, reclamanta apelantă fiind doar un detentor precar, neavând cum să transforme prin simplul său acord această situație.
Pe de altă parte, conform art. 1909 Cod civil, bunurile mobile se prescriu prin simplu fapt al posesiunii lor, prezumție care poate fi invocată doar de către terțul dobânditor care a dobândit bunurile de la detentorul precar, cu credința că le-a primit de la adevăratul proprietar. Astfel în speță apelantul reclamant "" nu poate invoca și nu se poate apăra invocând art. 1909 Cod civil, el neavând calitatea de terț.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, prin prisma a apărărilor formulate, Curtea de Apel Oradea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a apreciat, în ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate al apelantei reclamante în condițiile art. 111 Cod de procedură civilă, că nu întrunește condițiile de admisibilitate: apelanta reclamantă a solicitat constatarea unei stări de fapt, respectiv deținerea în posesie a bunurilor din litigiu.
Reclamanta "" are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului său, care este o acțiune civilă prin care reclamantul pretinde obligarea pârâtului la respectarea dreptului său subiectiv care i-a fost încălcat.
Pe de altă parte nu sunt incidente nici dispozițiile art. 1909 Cod civil: numai faptul posesiunii unui lucru (mobil) nu este suficient pentru a-i legitima dreptul la proprietatea sa, căci dacă simplu fapt al posesiunii conduce la prescripția bunurilor mobile, totuși această prescripție nu este admisă ori de câte ori se stabilește că posesiunea acelor mobile este precară - a se vedea Dreptul nr. 51/1983 - în prezenta speță apelanta reclamantă având doar calitatea de custode a bunurilor mobile, având îndatorirea să asigure conservarea acestora și să nu săvârșească acte de dispoziție.
trebuie să întrunească elementele cerute de posesiunea utilă spre a se ajunge la prescripția mobilelor, exceptându-l pe cele relative la durata posesiunii, adică neîntreruperea și continuitatea.
Este de menționat în acest context că la 20 februarie 1997, între " " și "" s-a încheiat un contract de comodat având ca obiect bunurile mobile din litigiu, iar prin definiție contractul de comodat este un contract prin care o persoană comodant împrumută un lucru neconsumptibil altei persoane numită comodatar spre a se servi de el în mod gratuit.
Astfel fiind, reclamanta apelanta a fost inițial comodatar apoi custode, posesia sa asupra bunurilor mobile asupra cărora solicită a i se constata dreptul de proprietate, a fost precară, neîntrunind în mod cumulativ atributele dreptului de proprietate prevăzute de art. 480 Cod civil.
Nu poate fi primită nici susținerea apelantei reclamante referitoare la susținerea că procesul verbal din 16 august 2001, este un antecontract de vânzare cumpărare, în exclusivitate pentru mențiunile din finalul acestuia, în sensul "" a optat pentru cumpărarea unora dintre utilajele lăsate în păstrarea sa, urmând a se face o ofertă de preț. "" în cuprinsul acestui proces verbal nu face nici o promisiune de vânzare a bunurilor sale.
În ceea ce privește apelul intervenientului, curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea de intervenție în interes propriu potrivit principiului retroactivității efectelor nulității, cu considerente la faptul că potrivit art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cu privire la regimul actelor juridice încheiate ulterior deschiderii procedurii sunt sancționate cu nulitate absolută.
În atare condiții, apreciind apelurile ca nefiind fondate, urmează a fi respinse ca atare, menținându-se în totalitate sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile comerciale declarate de - - O prin lichidator cu domiciliul în O strada - - nr. 16 E județul B și cu domiciliul în O- județul B în contradictoriu cu - SRL prin lichidator cu domiciliul în O- județul B împotriva sentinței nr. 340 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 martie 2009.
Președinte Judecător Grefier
- - - - - -
- în concediu-
Semnează Președintele instanței
G
/16.04.2009
Judecător fond
5 ex./16.04.2009
Emis/exp. 3 comunicări:
apelanta reclamantă - - - societate în insolvență - prin lichidator, cu domiciliul în O strada - - nr. 16 E județul B apelantul intervenient cu domiciliul în O- județul B intimata pârâtă - SRL - societate în lichidare - prin lichidator cu domiciliul în O- județulAstăzi, __04.2009
Președinte:Blaga GabrielaJudecători:Blaga Gabriela, Crișan Marinela
