Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 386/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 386
Ședința publică de la 22.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul, împotriva sentinței comerciale nr. 10226/25.06.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul, reprezentat de avocat cu delegație la dosar, D-na și intimata, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, D-na.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătoarea apelantului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 2.080 lei.
În raport de dispozițiile Legii nr. 146/1997, modificată, completată și rectificată, Curtea constată că taxa judiciară de timbru datorată de către apelant se ridică la suma de 4.122 lei, iar timbrul judiciar este de 5 lei, astfel încât pune în vedere acestuia să achite diferența de taxă, în sumă de 2.042 lei, precum și timbrul judiciar.
Apărătoarea apelantului precizează că este în măsură să achite taxa de timbru, în cuantumul stabilit, până la sfârșitul ședinței, motiv pentru care Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
După reluarea dezbaterilor, în prezența acelorași părți, apărătoarea apelantului depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2.042 lei, precum și timbrul judiciar de 5 lei.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în dezbaterea apelului.
Apărătoarea apelantului solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, constatării dreptului părții pe care o reprezintă la a rezoluționa contractul și obligării pârâtei la restituirea avansului și penalității evaluate anticipat, cu cheltuieli de judecată. Reia argumentele pe larg dezvoltate în apel și precizează că înțelege să solicite constatarea existenței dreptului de a rezoluționa contractul, în condițiile în care și-a manifestat voința de aplicare a pactului comisoriu de ultim grad, însă intimata nu recunoaște o asemenea atitudine. Depune la dosar dovada efectuării cheltuielilor de judecată.
Apărătoarea intimatei solicită respingerea apelului, ca nefondat, apreciind că partea ar putea fi obligată la plata sumelor pretinse, doar într-o acțiune în realizare, în cadrul căreia apelantul ar fi putut solicita să se dispună rezoluțiunea contractului. Totodată, arată că, deși a dovedit executarea lucrării în proporție de 90% în luna octombrie 2009, apelantul nu dorește continuarea relațiilor contractuale. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 27.03.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate dreptul său de a rezilia contractul încheiat cu pârâta la data de 19.07.2007 și să o oblige pe pârâtă la plata sumelor de 20.450 euro, plus și de 10.225 euro, ambele în echivalent în lei la cursul din ziua plății efective, reprezentând avans încasat și penalitate contractuală.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 19.07.2007 a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare, atestat sub nr. 38 de avocatul, în temeiul căruia pârâta s-a obligat să-i vândă, după construire, un apartament în suprafață de 87. situat în zona rezidențială M -. A precizat reclamantul că, potrivit art. 18 din antecontract, termenul la care construcția urma a fi finalizată era 30.09.2008, achitând un avans de 25% din preț, respectiv suma de 20.450 euro plus În continuare, reclamantul a susținut că la data de 08.12.2008 pârâta i-a notificat împrejurarea că, printr-o somație emisă de Primăria Municipiului M la data de 24.06.2008, i s-a interzis să continue lucrarea, în baza Legii nr. 597/2001, care interzice executarea de lucrări în stațiunile turistice de pe litoral, între 15 mai și 15 septembrie.
Reclamantul a apreciat că această sistare a lucrării nu-i poate fi opusă, sub aspectul respectării termenelor contractuale, întrucât nu se constituie într-un caz de forță majoră incidența unei legi adoptate încă din anul 2001; cu toate acestea, a afirmat că a înțeles să aștepte îndeplinirea obligației de finalizare a lucrării, pe un termen prelungit cu două luni și 21 de zile, conform perioadei de sistare a lucrării. În acest context, reclamantul a mai arătat că, admițând ca legală prelungirea termenului contractual, apartamentul pe care pârâta s-a obligat să i-l vândă trebuia finalizat până la data de 15.12.2008, însă nici la acel moment, el nu fusese finalizat.
În consecință, reclamantul a declarat că s-a prevalat de pactul comisoriu de gradul IV, prevăzut de art. 39 lit. b) din antecontract, notificându-i pârâtei rezilierea convenției.
Cum pârâta nu a fost de acord cu rezilierea, nerecunoscând efectele produse de anunțarea ei, reclamantul a solicitat constatarea existenței dreptului său de a rezilia antecontractul.
În final, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ce i se cuvin, potrivit antecontractului.
Prin sentința comercială nr. 10226/25.06.2009, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins excepția inadmisibilității acțiunii, pe care pârâta o invocase în concluziile sale, dar și acțiunea reclamantului, apreciindu-le ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a apreciat că nu este întemeiată excepția inadmisibilității, pe care pârâta a invocat-o, în considerarea prevederilor art. 111.proc.civ. având în vedere existența în antecontract a unui pact comisoriu de ultim grad, care presupune desființarea sa, prin rezoluțiune de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenția instanței și fără vreo altă formalitate prealabilă; așa fiind, instanța de fond a considerat că reclamantul are posibilitatea de a cere constatarea existenței acestui drept.
Pe fond, Tribunalul a reținut că pârâta a notificat reclamantului intervenirea cazului de prelungire a termenului de execuție, ca urmare a somației trimise de către Primăria Municipiului M, iar sistarea lucrărilor a fost acceptată de reclamant. De asemenea, a mai apreciat că o neîndeplinire a obligațiilor de către pârâtă, derivată din nefinalizarea integrală a construcției în prezent, ar putea fi reținută doar în cadrul unei acțiuni în rezoluțiunea antecontractului, cu daune-interese, nu și în litigiul ce formează obiect al prezentului dosar.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, solicitând schimbarea sa în tot, în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, apelantul a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, interpretând greșit și contradictoriu speța dedusă judecății. În dezvoltarea acestei critici, apelantul a afirmat că sunt de neînțeles considerentele Tribunalului, care, deși a reținut în soluționarea unei excepții, faptul că rezilierea a operat de drept, în baza pactului comisoriu de ultim grad, a respins apoi cererea de restituire a avansului și de plată a penalităților, apreciind că, pentru admiterea ei, ar fi fost nevoie să se constate culpa intimatei în cadrul unei acțiuni în rezoluțiunea antecontractului. Apelantul a susținut că, atât timp cât există un pact comisoriu de gradul IV, rezoluțiunea a fost notificată intimatei în mod legal, astfel încât o acțiune în rezoluțiune ar fi fost lipsită de interes.
Apelantul a mai arătat că a fost nevoit să formuleze un capăt de cerere separat, legat de recunoașterea rezoluțiunii de plin drept, doar în considerarea faptului că, deși obligațiile intimatei nu au fost respectate, aceasta nu a recunoscut faptul intervenirii rezoluțiunii și, în consecință, nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile ce-i revin în acest caz. În acest context, apelantul a subliniat că nu era totuși necesară o acțiune separată pentru constatarea rezoluțiunii, întrucât prin pactul comisoriu de gradul IV a fost eliminată o astfel de cerință prin însăși voința părților.
De asemenea, apelantul a mai arătat că prima instanță s-a aflat în eroare atunci când a reținut că și-ar fi dat acordul pentru prelungirea termenului contractual.
Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de către apelant, Curtea reține următoarele:
La data de 19.07.2007 părțile au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, atestat sub nr. 38 de Dl. avocat, în baza căruia intimata s-a obligat să-i vândă apelantului, după construire, apartamentul nr. 67, în suprafață construită de 87,18. situat la. 3,. 2, al blocului, împreună cu cotele indivize din spațiile comune și din terenul aferent. Antecontractul a prevăzut și transmiterea ulterioară către apelant a dreptului de proprietate asupra unui loc de parcare, părțile agreând ca prețul total să-l cuprindă și pe cel al locului de parcare.
Prețul total al imobilului a fost stabilit la 81.795 euro, fără, urmând a fi plătit în două rate, după cum urmează: 25% (reprezentând 20.450 euro) la data semnării antecontractului, iar 75% (adică 61.345 euro) la momentul încheierii contractului.
Pentru plata avansului, de 20.450 euro, în echivalent în lei, intimata a emis factura fiscală nr. -/20.07.2007, plata fiind făcută de către apelant, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus la fila 15 din dosarul de fond.
Potrivit art. 18 din antecontract, termenul la care construcția urma să fie finalizată a fost stabilit la data de 30.09.2008.
În conformitate cu art. 39 din antecontract, în cazul în care intimata nu își respecta obligația prevăzută la art. 18, evocat anterior, apelantului i s-a recunoscut dreptul de a declara antecontractul "rezoluționat de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenția instanței și fără nici o altă formalitate prealabilă (pact comisoriu de gradul IV)", intimata urmând să-i returneze toate sumele primite în virtutea antecontractului, dar și un procent de 50% din sumele primite de la apelant până la acea dată, cu titlu de penalitate contractuală.
că intimata nu și-a îndeplinit obligația de finalizare a imobilului până la termenul stabilit, apelantul s-a prevalat de pactul comisoriu înscris în antecontract, la art. 39, notificându-i intimatei, la data de 13.01.2008, rezoluțiunea antecontractului.
Ca răspuns la această notificare, intimata a afirmat, într-o adresă înregistrată sub nr. 108/2009 la Biroul Executorului Judecătoresc, comunicată apelantului, că antecontractul nu este desființat și nici nu poate fi rezolvit, întrucât termenul de finalizare a apartamentului a fost prelungit automat cu numărul de zile în care lucrările au fost sistate datorită cazurilor de forță majoră, caz fortuit sau condiții meteorologice nefavorabile, neimputabile promitentului-vânzător; în acest sens, intimata a precizat că îi comunicase deja apelantului somația nr. 41846/2008 a Primăriei Municipiului M, apreciată ca un caz de forță majoră.
Cum intimata nu recunoaște rezoluțiunea antecontractului, deși apelantul i-a notificat această decizie, în aplicarea unui pact comisoriu de ultim grad, în prezentul litigiu se solicită instanței constatarea existenței dreptului apelantului de a rezoluționa antecontractul.
În concluziile expuse cu ocazia dezbaterii apelului, intimata a arătat că cererea de constatare este inadmisibilă, întrucât încalcă prevederile art. 111.proc.civ. care instituie caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de cea în realizare.
Curtea subliniază, însă, că această excepție a fost invocată și în fața primei instanțe, care a respins-o prin sentința apelată, iar măsura de respingere a excepției inadmisibilității nu a fost atacată de către autoarea sa, astfel încât ea nu mai formează obiect al analizei instanței de control judiciar. O asemenea concluzie se impune, în considerarea caracterului devolutiv al apelului, iar o deplină aplicare a acestui principiu impune ca soluția Tribunalului dată excepției să fie menținută.
Examinând cererea în constatare, Curtea notează, în primul rând, faptul că, deși apelantul a solicitat să-i fie recunoscut dreptul de a rezilia antecontractul, în drept, cererea este una de constatare a dreptului de a rezoluționa convenția; aceasta, deoarece antecontractul de vânzare-cumpărare este un act cu executareuno ictu, situație în care sancțiunea neexecutării culpabile a obligațiilor este rezoluțiunea, iar nu rezilierea.
Așa fiind, în temeiul art. 84.proc.civ. Curtea califică cererea ca fiind una în constatarea rezoluțiunii, iar nu a rezilierii, întrucât ceea ce trebuie să primeze este finalitatea urmărită de către apelant (desființarea antecontractului), iar nu termenii juridici improprii utilizați.
Pe fondul cererii, trebuie pornit de la clauza înscrisă de părți în art. 39 din antecontract, potrivit căruia, în cazul în care intimata nu își respectă obligația prevăzută la art. 18, vizând finalizarea lucrărilor în termenul stabilit, apelantul poate declara antecontractul "rezoluționat de plin drept, fără punere în întârziere, fără intervenția instanței și fără nici o altă formalitate prealabilă (pact comisoriu de gradul IV)".
Rezultă, așadar, că înseși părțile au agreat includerea în convenție a unui pact comisoriu de ultim grad, voința lor fiind neechivocă în acest sens, motiv pentru care Curtea urmează să constate existența dreptului apelantului de a rezoluționa antecontractul.
În continuare, urmare a constatării existenței acestui drept, instanța de apel ia act de faptul că apelantul și-a manifestat intenția de a rezoluționa antecontractul, notificându-i aceasta intimatei, la data de 13.01.2008.
În condițiile în care părțile dispută temeinicia notificării rezoluțiunii, Curtea va verifica dacă pactul comisoriu a fost aplicat de apelant abuziv sau nu.
Potrivit art. 18 din antecontract, termenul la care construcția urma să fie finalizată a fost stabilit la data de 30.09.2008.
La data de 03.12.2008 intimata i-a comunicat apelantului faptul că, printr-o somație emisă de Primăria Municipiului M la data de 24.06.2008, i s-a interzis să continue lucrarea, în baza art. 6 din Legea nr. 597/2001, care interzice executarea de lucrări în stațiunile turistice de pe litoral, între 15 mai și 15 septembrie.
Această sistare a lucrării a fost opusă apelantului, care a afirmat însă că intimata nu poate susține că incidența unei legi adoptate încă din anul 2001 reprezintă un caz de forță majoră.
Este adevărat că împrejurarea relevată de intimată nu reprezintă un caz de forță majoră; într-adevăr, nu se poate afirma că intimata nu a avut cunoștință de regimul restricționat al construirii în zona de coastă a Mării Negre.
Însă, prin art. 14 din antecontract, părțile au agreat prelungirea duratei de finalizare a lucrării cu numărul de zile în care, datorită cazurilor de forță majoră, condiții meteorologice ori cauze prevăzute de legislație și neimputabile, sunt sistate lucrările.
Așa fiind, Curtea constată că, în speță, nu datorită unui caz de forță majoră, ci grație unei cauze prevăzute de legislație, a intervenit sistarea lucrărilor, așa încât a operat prelungirea duratei de finalizare a lucrării, în temeiul art. 14 din antecontract.
Noul termen de finalizare a lucrării a devenit, astfel, 15.12.2008.
Probele relevă, însă, că apartamentul nu a fost executat nici până la acea dată; de altfel, nici în prezent, apartamentul nu a fost finalizat decât în proporție de 90%, potrivit propriilor susțineri ale intimatei - de altfel, nedovedite -, ceea ce demonstrează o neîndeplinire culpabilă a obligațiilor asumate de promitentul-vânzător.
Procentul ridicat în care este posibil ca lucrarea să fi fost executată nu prezintă nici o relevanță juridică; astfel cum a fost asumată, obligația presupune finalizarea apartamentului, în scopul vânzării, iar nu o executare parțială.
Stabilind, așadar, că intimata nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligația care îi revenea prin antecontract, Curtea constată că în mod temeinic apelantul s-a prevalat de pactul comisoriu de gradul IV, prevăzut de art. 39 lit. b) din antecontract, notificându-i intimatei rezoluțiunea convenției.
În condițiile în care, în urma manifestării de voință a apelantului, a operat desființarea antecontractului, prin aplicarea pactului comisoriu de ultim grad, acesta a solicitat obligarea intimatei la plata despăgubirilor care i se cuvin.
Potrivit art. 39 din antecontract, în cazul în care antecontractul este rezoluționat, intimata s-a obligat să-i returneze apelantului toate sumele primite în virtutea antecontractului, dar și un procent de 50% din sumele primite până la acea dată, cu titlu de penalitate contractuală.
Reținând că apelantul a achitat avansul de 25% din preț, respectiv suma de 20.450 euro plus, Curtea, în temeiul clauzei contractuale evocate anterior, apreciază că intimata îi datorează sumele de 20.450 euro, plus, în echivalent în lei la data plății, reprezentând c/val. avans și 10.225 euro (J din sumele încasate), în echivalent în lei la data plății, reprezentând penalitate contractuală.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, se desprinde concluzia că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, motiv pentru care, în baza art. 296.proc.civ. apelul urmează a fi admis, iar sentința atacată va fi schimbată în parte, în sensul admiterii acțiunii, constatării existenței dreptului reclamantului de a rezoluționa antecontractul și obligării pârâtei la plata despăgubirilor.
Totodată, în temeiul art. 274 alin. 1.proc.civ. pârâta va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 20.160,89 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond, compuse din taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Dispozițiile sentinței referitoare la excepția inadmisibilității urmează să fie menținute, ele nefăcând obiect al criticilor formulate în apel.
În baza art. 274 alin. 1, raportat la art. 298.proc.civ. intimata va fi obligată la plata către apelant a sumei de 9.592 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, compuse din taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Totodată, constatând că în primul ciclu procesual, reclamantul nu a achitat taxa de timbru în cuantumul legal datorat, Curtea, în aplicarea art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, modificată, completată și rectificată, va obliga apelantul să plătească suma de 2.549 lei, cu acest titlu, dispozitivul prezentei decizii urmând să constituie titlu executoriu.
Sub acest aspect, au fost avute în vedere dispozițiile art. 2 alin. 11din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data sesizării primei instanțe, care impun timbrarea la valoare a cererilor izând declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum și a cererilor privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial.
Trebuie subliniat că, ulterior achitării acestei din urmă sume, apelantul este îndreptățit să o recupereze de la intimată, pe calea unei acțiuni separate; în prezentul litigiu, suma de 2.549 lei pe care apelantul urmează să o achite nu a fost inclusă în cheltuielile de judecată pe care intimata le va suporta, întrucât, deocamdată, această sumă nu a fost plătită de apelant; prin urmare, ea nu este, încă, o cheltuială de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul, cu domiciliul în B,-,. 20A,. A,. 5,. 24, sector 4, împotriva sentinței comerciale nr. 10226/25.06.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, cu sediul în, Șos. - - Tunari, nr. 1, parter, camera 1, jud. I și în consecință:
Schimbă în parte sentința comercială nr. 10226/25.06.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în sensul că:
Admite acțiunea.
Constată că reclamantul are dreptul de a rezoluționa antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 19.07.2007.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor de 20.450 euro, plus, în echivalent în lei la data plății, reprezentând c/val. avans și 10.225 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând penalitate contractuală.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.160,89 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimata la plata către apelant a sumei de 9.592 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Obligă apelantul să plătească suma de 2.549 lei, reprezentând diferență de taxă de timbru datorată pentru judecata în primul ciclu procesual.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - I - - -
Red. Jud. /5 ex./19.11.2009
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean
