Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 387/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ Decizia comercială nr.387
Ședința publică din data de 16.09.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru
JUDECĂTOR 2: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT AL ORAȘULUI B, împotriva sentinței comerciale nr.1997/12.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți prin administrator judiciar și 2000
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 14 și intimata-pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 15, lipsă fiind intimata-pârâtă 2000
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelanta-reclamantă, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, apreciind cauza în stare de judecată.
Intimata-pârâtă, prin avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, din oficiu, invocă nulitatea hotărârii apelate având în vedere că încheierea de amânare a pronunțării nu este semnată de către președintele completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei și de grefierul de ședință și acordă cuvântul atât asupra acestei excepții, cât și pe fondul apelului.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea excepției nulității hotărârii. Cu privire la cererea sa de apel solicita admiterea apelului astfel cum a fost formulat, respingerea excepției inadmisibilității și pe fond admiterea cererii. Apreciază că instanța de fond s-a pronunțat asupra unei excepții care nu a fost pusă în discuția părților, după închiderea dezbaterilor. Mai arată că, motivarea instanței de fond este contradictorie, reținându-se că această excepție nu ar fi întemeiată motivat de existența unui titlu executoriu însă admite această excepție pe motiv că acțiunea tinde la anihilarea efectelor unui titlu executoriu și a unui drept de creanță stabilit irevocabil.
Intimata-pârâtă, prin avocat, cu privire la excepția nulității hotărârii, arată că lasă la aprecierea instanței, iar pe fondul apelului solicită respingerea acestuia și menținerea hotărârii ca temeinică și legală. Față de susținerile apelantei reclamante, învederează că excepția inadmisibilității întemeiată pe disp. art.lll pr.civ. a fost ridicată de instanță și discutată de către ambele părți.
Curtea, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la 5.04.2007, reclamanta SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC a chemat în judecată pe pârâții, 2000, solicitând să se constate inexistența dreptului de creanță al, născut în baza contractului de lucrări nr.456/2003 și a ultimei facturi fiscale nr.-/1.07.2004, drept de creanță stins prin plata valabilă făcută către 2000 prin nr.642/2004.
Prin sentința comercială nr.1997 din 12.02.2008, Tribunalul București - Secția VI- Comercială a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă, reținând că reclamanta a încercat pe calea specială prevăzută de art.111 pr.civ. să obțină un rezultat specific contestației la executare, când, invocându-se compensația sau un alt mod de stingere a obligației de plată, se tinde la anihilarea executării silite.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului.
Apelanta a invocat următoarele critici:
Acțiunea este admisibilă deoarece nu se poate introduce acțiune pentru realizarea dreptului întrucât prin contestația la executare nu se pot face referiri la chestiuni de fond care ar pune în discuție o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
La termenul de judecată din 16.09.2008, Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității hotărârii apelate întrucât încheierea de amânare a pronunțării, ce face parte integrantă din sentința comercială nr.1997/12.02.2008, nu a fost semnată de judecătorul care a soluționat cauza și de grefierul de ședință.
Potrivit art.147 pr.civ, ezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de ședință, care va fi semnată de judecători și de grefier.
Nesemnarea încheierii de amânare a pronunțării, ce face parte integrantă din hotărârea apelată, constituie o nulitate ce rezultă din încălcarea dispozițiilor imperative înscrise în textul de lege citat și duce la anularea hotărârii întrucât lipsa semnăturii face imposibilă exercitarea controlului judiciar vizând compunerea instanței, prezența părților, concluziile formulate și conținutul apărărilor în fapt și în drept.
De altfel, se reține în cauză că se contestă faptul că excepția inadmisibilității cererii ar fi fost pusă în discuția părților și care a condus la respingerea acțiunii reclamantei.
Nesemnarea încheierii de amânare pronunțării este sancționată cu nulitatea deoarece cauzează părților o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata apelul întemeiat, urmând a fi admis și a desființa hotărârea atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, având în vedere că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, precum și în vederea asigurării dublului grad de jurisdicție, conform art.297 alin.1 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă SERVICIUL PUBLIC DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT AL ORAȘULUI B, cu sediul în B,-, Jud.I, împotriva sentinței comerciale nr.1997/12.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți prin administrator judiciar cu sediul în B,.B-Târgoviște nr.10, Jud.I și 2000 cu sediul în B, Calea nr.242, -.B,.2,.13, sector 1.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 16.09.2008.
PRESEDINTE, JUDECĂTOR,
- - --- - -
GREFIER,
- -
Red.Jud. - 01.10.2008
Tehnored. - 02.10.2008
4 ex.
Tribunalul București - Secția VI- Comercială
Președinte -
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisacaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Elena Mincu