Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 39/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 1428/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 39
Ședința publică de la 29 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE I - -
JUDECĂTOR 1: Iulia Manuela Cîrnu
GREFIER ---
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta -. SA împotriva sentinței comerciale nr. 5173 din 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - INSURANCE CO.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/2009, intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. 30/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apelanta, prin avocat, depune la dosar un set de înscrisuri, în două exemplare.
Curtea, în baza art. 96. proc.civilă comunică intimatei setul e înscrisuri.
Intimata, prin avocat, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse de către apelantă.
Curtea, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru când intimata urmează să ia cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse.
La a doua strigare a cauzei, intimata, prin avocat, arată că a luat cunoștință de conținutul înscrisurilor și alte cereri nu mai are de formulat.
Apelanta, prin avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea în tot a sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală, iar pe fond, respingerea excepției de necompetență generală a instanțelor române și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În susținere, arată că părțile la încheierea contractului nu au avut în vedere un anume formulat 91 și nici stipularea unei clauze privind jurisdicția engleză.
Se mai arată că instanța din România este competentă să soluționeze litigiul dedus judecății, având în vedere că la dosarul cauzei nu există înscrisuri din care să reiasă acordul mutual al părților în ce privește clauza de alegere a competenței străine și deci nu este vorba de aplicarea dreptului englez.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate pe cale separată.
În susținere, arată că prima instanță nu era competentă jurisdicțional să judece litigiul, întrucât izvorăște dintr-un contract de reasigurare maritimă, contract care este supus legii engleze și jurisdicției exclusive a instanțelor engleze.
Se mai arată că formularul 91 reprezintă o formă de poliță de asigurare ale cărei detalii sunt stabilite de clauze standard" Institute ", iar pe prima pagina a acestuia este stabilit expres că această asigurare intră sub jurisdicția exclusivă a instanțelor judecătorești engleze, exceptând situația în care părțile au hotărât altfel în contractul de asigurare.
Totodată se mai arată că detaliile contractului au fost stabilite de clauze standard și sunt supuse legii și jurisdicției engleze.
Se mai precizează că în contractul de reasigurare părțile nu au stabilit legea aplicabilă, caz în care se aplică legea engleză, așa deci contractul intră sub jurisdicția exclusivă a instanțelor engleze.
În ce privește valabilitatea încheierii contractului în forma 91, aceasta urmează a fi apreciată de către instanțele britanice, conform dispozițiilor privitoare la jurisdicție cuprinse în formular și nu de către instanțele române.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 27.12.2007, reclamanta - -. SA a chemat în judecată pe pârâta - - INSURANCE CO,solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună constatarea inexistenței contractului de reasigurare încheiat de reclamantă, în calitate de reasigurător, și pârâta, în calitate de reasigurat, iar în subsidiar, constatarea nulității absolute a acestuia.
La data de 09.12.2008, pârâta a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești din România, în speță fiind competentă jurisdicția engleză.
Prin sentința comercială nr. 5173/31.03.2009, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a respins cererea formulată ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, în speță, există raporturi contractuale între părțile în litigiu, neputându-se vorbi de inexistența actului juridic atâta timp cât acesta creează o aparență în circuitul civil, având, deci, o existență exterioară și bucurându-se de prezumție simplă de validitate, până la eventuala sa anulare.
Cât privește competența jurisdicțională, tribunalul a apreciat că prin polița de reasigurare încheiată, părțile au supus litigiile eventuale dintre ele, unei anumite instanțe.
În această speță, tribunalul a apreciat că polița de reasigurare încheiată în forma 91 este supusă jurisdicției engleze a instanțelor din Anglia.
Tribunalul a apreciat că la aceeași concluzie se ajunge și prin aplicarea în speță a normelor comunitare, respectiv a Regulamentului nr. 44/2001 privind competența jurisdicțională care în art. 4 și art. 23 face trimitere expresă la convenția părților implicate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 17.06.2009.
În motivarea apelului formulat, apelanta-reclamantă a arătat că instanța de fond s-a pronunțat pe fondul cauzei, încălcând dreptul reclamantei la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. 1 CEDO, care reglementează posibilitatea părților de a administra în fața instanțelor, probele de care înțelege să se prevaleze, aspect ce nu a fost posibil în cauza de față, întrucât reclamanta a administrat probe doar pe excepția competenței generale a instanței.
Totodată, apelanta-reclamantă a arătat că, în motivare, tribunalul reține natura de contract de adeziune a contractului de asigurare, aspect ce nu poate fi reținut, atâta timp cât clauzele poliței de asigurare, se negociază de părțile implicate.
Sub acest aspect, apelanta a arătat că deși există și opinii conform cărora polița de reasigurare este parte integrantă a poliței de asigurare, practica din Anglia nu permite acest lucru, contractul de reasigurare necesitând propriile clauze.
Cu privire la reținerea competenței instanțelor engleze de către prima instanță de fond, apelanta-reclamantă a arătat că instanța de fond trebuia să țină cont de faptul că, în speță, există două formulare 91, unul emis de Institutul Asigurătorilor Maritimi din și unul emis des; cu clauze diferite. Chiar dacă s-ar reține primul formular, care este formularul standard, atunci instanța ar trebui să rețină că se aplică speței toate prevederile formularului, iar nu doar părți din ele. Or, acest formular nu poartă ștampila Departamentului de polițe, astfel încât contractul este nul.
Apelanta totodată a arătat că, în sentința apelată, instanța de fond reține doctrina și jurisprudența ca izvoare de drept, ceea ce contravine legislației românești.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, văzând și dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, Curtea reține că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea reține că susținerile apelantei-reclamante relative la încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât în sentința atacată tribunalul a antamat fondul pricinii, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. 1 CEDO vizează, între altele, și aspectul ca solicitările părților implicate să fie "auzite" de instanță, în sensul de a fi soluționate conform normelor de procedură prevăzute în legislația internă. Ca atare, din interpretareaper a contrarioa acestui text, rezultă că, în ipoteza în care instanța de judecată soluționează cauza în baza unei excepții dirimante - cazul în speță, excepția necompetenței instanței, înseamnă că, întrucât este vorba de un fine de neprimire, dreptul părții la un proces echitabil este respectat cu condiția ca, instanța de judecată să nu analizeze fondul pricinii, respectiv cererile și solicitările pe fond ale părții implicate. Noțiunea de analiză a fondului este echivalentă noțiunii de soluționare, în sensul de resjudicate, aspect ce transpare din dispozitivul sentinței atacate, singurul care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Reținând că soluția primei instanțe de fond vizează doar excepția necompetenței instanțelor române, în ipoteza în care în considerentele sentinței, instanța a atins și aspecte de fond, instanța de apel - dat fiind caracterul devolutiv al apelului - are posibilitatea, dacă soluția dată asupra excepției este corectă, să respingă apelul și să înlăture din motivarea primei instanțe de fond acele considerente care antamează fondul pricinii.
Curtea apreciază că, întrucât prin formularea apelului, partea implicată are dreptul la un "recurs efectiv", împotriva soluției primei instanțe de fond conform art. 6 alin. 1 CEDO, dreptul părții implicate la un proces echitabil este pe deplin respectat.
Cât privește soluția atacată, prin care s-a reținut necompetența instanțelor române, Curtea apreciază că această soluție este corectă, urmând față de cele anterior reținute, să schimbe motivarea primei instanțe de fond, în sensul celor ce se vor reține în continuare:
Potrivit art. 4 din Regulamentul CE nr. 44/2001 privind competența judiciară, dacă pârâtul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, competența jurisdicțională se determină, în funcție de legislația statului membru implicat în cauză - în speță, - reclamanta, sub rezerva dispozițiilor art. 22 și 23 din Regulament.
Întrucât dispozițiile de excepție ale art. 22 și art. 23 menționate anterior nu pot fi aplicate în cauză, neregăsindu-se ipoteza legală a acestor texte de lege, Curtea apreciază că determinarea competenței de jurisdicție trebuie analizată în lumina dispozițiilor Legii nr. 105/1992, conform art. 4 din menționatul Regulament.
Din analiza dispozițiilor art. 148 - 149 și urm. din Legea nr. 105/1992, republicată, Curtea reține că enumerarea legală este limitativă, cazurile prezentate de lege neregăsindu-se în speța dată.
Curtea reține că, în speță, Curtea nu poate analiza dispozițiile art. 10 pct. 4, ale art. 15 din Legea nr. 136/1995 și de art. 11 alin. 3 Cod procedură civilă, invocate de apelanta-reclamantă în combaterea excepției necompetenței instanțelor române (filele 147 - 148 fond), întrucât aceste texte de lege vizează competența instanțelor în litigiile izvorând din raporturi contractuale. Or, în speță, în petitul cererii de chemare în judecată, apelanta - reclamantă invocă inexistența raporturilor contractuale între părți, astfel încât se aplică normele de competență care reglementează litigiul de drept internațional privat, în speță art. 157 raportat la art. 148 din Legea nr. 105/1992, republicată.
Curtea reține că, din verificarea competenței instanțelor române, conform dispozițiilor art. 158 Cod procedură civilă raportat la art. 157 din Legea nr. 105/1992, republicată, prin prisma dispozițiilor speciale ale art. 149 din Legea nr. 105/1992, se reține că soluția de respingere a cererii ca nefiind de competența instanțelor române este corectă.
Curtea nu poate reține motivul de apel invocat relativ la motivarea soluției pronunțate făcând trimitere la practica și doctrină, întrucât, pe de o parte față de cele arătate anterior, Curtea a decis schimbarea motivării soluției primei instanțe, pentru respectarea drepturilor procesuale ale părților, iar pe de altă parte, motivul invocat nu reiese din motivarea soluției instanței de fond, care face trimitere la susținerile părților.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 296 raportat la art. 15 și art. 149 din Legea nr. 105/1992, republicată, văzând și dispozițiile art. 4 din Regulamentul CE nr. 44/2001 și principiul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. 1 CEDO, Curtea va respinge apelul declarat ca nefondat.
În baza principiului disponibilității aplicabil în procesul civil, Curtea va lua act că intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - -. SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 5173/31.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - - INSURANCE CO, cu sediul în B,-,. 103,. A,. 5,.15, sector 3.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 29 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
DR. I-- - - -
GREFIER,
---
Red.Jud.C - 08.02.2010
Tehnored. - 09.02.2010
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu
