Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 398/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1320/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.398
Ședința publică de la 13.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta - SRL, în contradictoriu cu intimata - SA, împotriva sentinței comerciale nr.1119/8.03.2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr.16322/2003, apel după casare. Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 29.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 6.10.2008 și apoi la 13.10.2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 23.09.2003, pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, sub nr. 16322/2003, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta -, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, a) în principal, să constate că reclamanta este proprietara activului-spațiu comercial situat în B,-,. 118, sector 2 și a cotei indivize de teren de sub construcție și spații comune, ca urmare a îndeplinirii în totalitate a obligațiilor asumate de reclamantă prin contractul de leasing imobiliar înregistrat sub nr. 1266/01.07.1998, inclusiv plata integrală a prețului și, ca urmare a refuzului pârâtei de a transfera dreptul de proprietate asupra acestuia, la sfârșitul perioadei de leasing, iar b) în subsidiar, să dispună obligarea pârâtei să transmită dreptul de proprietate asupra acestui activ către reclamantă, cu daune cominatorii de 1.500.000 lei ( ROL)/ zi de întârziere, iar în caz de refuz, să pronunțe instanța, prin suplinirea consimțământului acesteia, o sentință care să reprezinte pentru aceasta, titlu de proprietate, precum și întabularea în Cartea Funciară a dreptului său. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, se arată că prin contractul de leasing imobiliar înregistrat sub nr. 1266/01.07.1998, pârâta s-a obligat să transmită reclamantei dreptul de folosință și posesie, iar reclamanta să preia activul construcție situat în B,-,. 118, sector 2, manifestându-și totodată și opțiunea irevocabilă ca la sfârșitul termenului contractului de leasing să cumpere acest imobil. La acea dată, reglementarea contractului de leasing era dată de OG nr. 55/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing imobiliar, aprobată prin Legea nr. 90(1998 și HG nr. 457/1997. Prețul total a fost de 1.537.947.708 lei, echivalentul la data semnării contractului a sumei de 177.387 USD, redevența lunară pe care reclamanta s-a obligat inițial să o achite fiind de 1200 USD/ lună. Reclamanta mai susține că la acea dată contractului de leasing îi erau aplicabile și dispozițiile Legii nr. 85/1992 republicată privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație, constituite din fondurile statului și ale unităților economice sau bugetare de stat.
Valoarea totală a bunului imobil rezultată în urma evaluării a fost înscrisă în contractul de leasing ( art. 6 pct. 1 din contract ), părțile neavând obiecții asupra prețului la acea dată. Această valoare reprezintă și valoarea totală a contractului de leasing imobiliar și este compusă din valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală, care reprezintă valoarea la care se face transferul dreptului de proprietate la expirarea contractului de leasing. Astfel, potrivit legislației în vigoare, ratele de leasing acoperă valoarea de circulație a bunului, inclusiv impozitele și taxele aferente acestuia, nivelul de amortizare a bunului și marja de profit a locatorului. Ulterior, părțile au modificat rata de leasing, prin actul adițional la contract înregistrat sub nr. 2627/1999, aceasta fiind majorată de la 1200 USD la 2205 USD + TVA, începând cu data de 01.11.1999. Termenul contractual fiind de 5 ani, reclamanta și-a respectat obligația de a plăti ratele convenite precum și celelalte obligații contractuale asumate prin art. 4 din contract, inclusiv dreptul de opțiune la cumpărarea imobilului, conform contractului.
Cu toate acestea, pârâta a refuzat să transfere dreptul de proprietate asupra imobilului, invocând nerespectarea obligației prevăzute de art. 4 pct. f) din contract referitoare la asigurarea bunului la o societate de asigurări autorizată, deși potrivit art. 9 lit. f) din OG nr. 51/1997 " locatorul/finanțatorul are obligația să asigure printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing". De altfel, reclamanta a asigurat o întreținere și utilizare corespunzătoare a bunului, astfel că în acest moment nu se mai pune problema asigurării acestuia, nefiind produs nici un prejudiciu pârâtei prin neasigurarea acestuia. De asemenea, pârâta a pretins reclamantei să mai plătească o diferență de 34.411, 83 USD, sub pretextul că această sumă ar reprezenta TVA, cu toate că în art. 4 pct. 9 se specifică " impozitele și taxele aferente bunului imobil obiect al acestui contract sunt incluse în redevența convenită ". Or, TVA reprezintă tocmai taxa pe valoare adăugată, ce a fost inclusă în valoarea totală a contractului.
Suma nu este clar determinată în contabilitatea pârâtei, motiv pentru care reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize contabile care să stabilească modul de evidențiere în contabilitate și suma achitată de reclamantă până în prezent, mai ales că pârâta a comunicat prin mai multe adrese, sume diferite pe care pretinde că reclamanta le-ar fi achitat ( suma de 53.653, 53 USD prin adresa nr. 841/12.08.2003, suma de 57. 374, 54 USD, prin adresa nr. 592/05.06.2003 și suma de 54.464, 54 USD prin recapitulația din 02.06.2003 ).
Concluzionând, reclamanta arată că față de faptul că și-a îndeplinit toate obligațiile din contractul de leasing imobiliar, aceasta era îndreptățită la vânzarea bunului, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
La data de 29.10.2003, pârâta - a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin acre a solicitat următoarele:
În apărare față de cererea principală, pârâta solicită respingerea cererii reclamantei, întrucât reclamanta nu a achitat valoarea reziduală reală a contractului și anume 53.653, 53 USD, ci aceasta a făcut doar o plată parțială de numai 632.559.513 lei ( 19.241 USD), restul de 34.411, 83 USD reprezentând suma restantă a valorii reziduale. Ca atare, pârâta invocă excepția de neexecutare a contractului până la executarea de către reclamantă a propriei obligații de plată a sumei reprezentând diferența valorii reziduale. Ca atare, nu îi este imputabilă neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel că pârâta nu va putea fi obligată nici la plata de daune cominatorii.
Pârâta susține că reclamanta nu și-a îndeplinit nici obligația de plată integrală a sumelor datorate în baza contractului ( art. 4 lit. c și art. 6 ) și nici obligația de a asigura bunul imobil la o societate de asigurare sau de a prelua contractul de asigurare de la locator ( art. 4 lit. f).
Pa cale de cerere reconvențională, pârâta solicită rezilierea judiciară a contractului de leasing pentru neexecutarea culpabilă de către reclamantă a obligațiilor sale contractuale, esențiale la încheierea contractului.
Pe parcursul primei judecăți a fondului, au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatorii reciproce și expertiză contabilă.
1.Prin sentința comercială nr. 1119/08.03.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercialăs-a dispus respingerea ca neîntemeiate a cererii principale și a cererii reconvenționale și compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut în esență, că potrivit art. 6 alin. 1 din contractul de leasing imobiliar dintre părți, prețul contractului a fost stabilit la 1.537.947.708 lei, echivalentul sumei de 177.387 USD. Conform art. 6 alin. 3 din același contract, mei reține Tribunalul, redevențele locative acoperă valoarea de circulație a bunului, marja de profit a locatorului, nivelul de amortizare a bunului precum și taxele și impozitele aferente bunului. Acest text nu a putut fi interpretat de Tribunal în sensul că taxele și impozitele aferente bunului includ și taxa pe valoarea adăugată, întrucât de referă la taxele și impozitele locale, în timp ce taxa pe valoarea adăugată nu este o taxă aferentă unui bun, ci aferentă unei operațiuni comerciale ( de exemplu vânzare-cumpărare), astfel cum rezultă din prevederile art. 125 și următoarele din Codul fiscal ( Legea nr. 571/2003). Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect care se datorează bugetului de stat, în sfera de aplicare a acesteia se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ anumite condiții, de exemplu, să constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată. Modul de stabilire a taxei pe valoarea adăugată în privința operațiunilor de leasing intern este reglementat de dispozițiile art. 135 alin. 3 din Codul fiscal, care prevede că taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la fiecare dintre datele specificate în contract pentru plata ratelor ( chiriei, redevenței sau creanței), acesta fiind motivul pentru care, consideră instanța, părțile au convenit ca la redevența lunară de 1200 ( ulterior 2205 ) USD lunar, să se adauge TVA. Cu privire la taxele și impozitele locale ( la care se referă art. 6 alin. 2 și 3 din contract), acestea sunt reglementate distinct în titlul IX al Codului fiscal, fiind impozitul pe clădiri, pe teren, taxe asupra mijloacelor de transport ( art. 247-248).
De asemenea, e mai reține că art. 6 alin. 5 din contract prevede în mod expres că ultima redevență va acoperi integral prețul contractului stabilit prin art. 6 alin. 1 și se vor avea în vedere vărsămintele efectuate de utilizator, anterior, cu titlu de redevență lunară. Ca atare, a considerat Tribunalul, rezultă fără echivoc că, la calcularea valorii reziduale se au în vedere sumele plătite cu titlu de redevență lunară- 2.205 USD, TVA-ul lunar fiind distinct de valoarea redevenței, ceea ce înseamnă că reclamanta a achitat 60 de rate, redevențe lunare de 2.205 USD, reprezentând un total de 132.300 USD, iar între valoarea contractului, de 177.387 USD și redevențele achitate apare o diferență de 45.087 USD, din care reclamanta a achitat suma de 19.241, 70 USD, conform ordinului de plată nr. 37/07.07.2003 ( fila 56 din dosarul Tribunalului), rămânând un rest de achitat de 28.845, 27 USD ( valoare reziduală). De aceea, apărarea pârâtei în sensul că reclamanta nu a achitat integral prețul, a fost apreciată ca întemeiată.
Cu privire la concluziile expertului, în sensul că prețul contractului de 177.387 USD include și TVA, acestea au fost înlăturate cu motivarea că între atribuțiile sale de expert nu se regăsește și aceea de a interpreta contractul dintre părți, aceasta fiind în sarcina instanței de judecată.
În ce privește cererea reconvențională, Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece chiar dacă există o neexecutare din partea reclamantei a obligației de plată integrală a sumelor datorate în baza contractului de leasing imobiliar, aceasta nu reprezintă o neexecutare cu rea-credință, nejustificată a obligației, justificarea fiind dată de o interpretare a contractului diferită de cea a pârâtei-reclamante, iar faptul că prevederile contractuale au dat naștere la interpretări diferite este imputabil ambelor părți. Referitor la cea de-a doua obligație, pe care susține pârâta că reclamanta nu a îndeplinit-o, respectiv de a asigura bunul sau de a prelua contractul de asigurare de la locator, Tribunalul a considerat că nu reprezintă o încălcare suficient de gravă a contractului pentru a atrage rezilierea, mai ales că pârâta-reclamantă a invocat acest lucru doar ca temei al refuzului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, după 5 ani de la încheierea contractului de leasing. Cum reclamanta-pârâtă și-a îndeplinit obligația principală din contract, de plată a redevenței lunare, la termenele stabilite, iar în privința valorii reziduale, s-a reținut și culpa pârâtei-reclamante cu privire la modul de redactare a clauzelor contractuale, solicitarea de reziliere a contractului a fost considerată neîndreptățită.
2. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta-pârâtă - SRL,iar prin decizia comercială nr. 755/18.11.2005 pronunțată în Dosarul nr. 2398/2005 de Curtea de Apel București - Secția a Va Comercialăs-a dispus respingerea apelului ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut în esență că situația de fapt este necontestată de părți sub aspectul conținutului contractului de leasing imobiliar nr. 1266/01.07.1998, așa cum a fost completat prin actul adițional nr. 2627/18.11.1999. Examinând acest act juridic și dând o interpretare corectă a clauzelor convenite de părți, Curtea a reținut că prețul contractului este de 177.387 USD, echivalentul în lei la data la care se va plăti redevența lunară stabilită la 2.205 USD, pentru 60 de rate, la care se adaugă valoarea reziduală ce reprezintă diferența între redevența lunară achitată și prețul integral convenit. Este cert dovedit, mai reține Curtea, că sumele plătite de către utilizator cu titlu de redevență nu includ și taxa pe valoare adăugată, care rămâne tot în sarcina utilizatorului, așa cum s-a prevăzut în articolul 6 alin. 4 din contract. La momentul promovării acțiunii, apelanta nu achitase integral valoarea reziduală, care este în sumă de 45.087 USD +TVA achitând doar suma de 19.241, 70 USD, așa cum atestă factura nr. - din 9.07.2003. Ca atare, reclamanta nu este îndreptățită să solicite transferul dreptului de proprietate asupra bunului care a făcut obiectul contractului de leasing câtă vreme nu a achitat integral și valoarea reziduală plus taxa pe valoarea adăugată aferentă, excepție de neexecutare invocată de pârâtă fiind socotită întemeiată.
3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă - SRL, iarprin decizia comercială nr. 2453/30.06.2006 pronunțată în Dosarul nr- Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția Comercialăadmis recursul declarat, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța decizia de casare, instanța supremă a reținut mai întâi că problema controversată este aceea de a stabili dacă prețul contractului includea și TVA.
Astfel, se reține că prin art. 6 alin. 4 părțile au convenit că prețul contractului, în cuantum de 177.387 USD include și TVA, ceea ce înseamnă că cele două instanțe au apreciat greșit contrariul. Pe de altă parte, valoarea contractului nu coincide și cu valoarea reziduală, cu privire la care pârâta a susținut că este în sumă de 34.411, 83 USD și că nu a fost achitată. Art. 6 alin. 5 din contract stipulează de asemenea: " ultima redevență va acoperi integral prețul contractului stabilit prin art. 6 alin. 1 din contract, care include și valoarea rămasă neamortizată a imobilului. La calculul ultimei redevențe se vor avea în vedere vărsămintele efectuate de utilizator, cu titlu de redevență lunară. De aceea, instanța a apreciat că și concluziile celor două expertize contabile au fost în mod greșit înlăturate.
Pentru a se stabili dacă reclamanta a achitat și valoarea reziduală care reprezintă valoarea la care, la expirarea contractului de leasing se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului, instanța a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de APEL BUCUREȘTI.
4. În apel, după rejudecare,prin decizia comercială nr. 474/17.10.2007 pronunțată în Dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, a respins, ca nefondat apelul declarat de - SRL.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că părțile au convenit prin art. 6 alin. 4 din contractul de leasing, ca la prețul stabilit de 177.387 USD, să se adauge și TVA, aferentă acestuia, inclusiv la valoarea reziduală. Din toate expertizele în cauză, Curtea a apreciat că rezultă împrejurarea că reclamanta a plătit toate redevențele lunare și TVA, dar aceasta din urmă, a fost inclusă în mod greșit, în preț. Ca atare, apreciază Curtea, reclamanta trebuia să achite, prețul total al redevențelor, de 177.387 USD plus TVA aferentă, cât și diferența de valoare reziduală, în sumă de 45.087 USD, plus TVA aferentă acesteia. În fapt, reclamanta a achitat doar 19.19.241, 7 USD din valoarea reziduală de 45.087 USD, rămânând de achitat o diferență de 25.845, 27 USD, plus TVA aferentă. De aceea, a concluzionat instanța de apel, reclamanta nu poate pretinde transferul dreptului de proprietate asupra imobilului care a format obiectul contractului de leasing.
5. Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă - SRL, iarprin decizia comercială nr. 1777/23.05.2008 pronunțată în Dosarul nr-, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, a fost admis recursul, s-a dispus casarea deciziei apelate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, la aceeași C de APEL BUCUREȘTI.
Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a apreciat în primul rând că decizia Curții a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor art. 315 pr.civ. cu privire la caracterul obligatoriu al problemelor de drept dezlegate de către instanța de recurs. În acest sens, prima instanță de recurs a stabilit pentru instanța de apel, obligația ca analiza plăților să fie făcută prin prisma art. 6 alin. 1 din contract, potrivit căruia prețul contractului nu includea și TVA și să se determine apoi, dacă valoarea reziduală a fost achitată. Nesocotind aceste îndrumări date de instanța de control judiciar, deși instanța de apel a dispus administrarea probei cu expertiză, nu a valorificat-o și nu a examinat apărările și susținerile părților în raport de concluziile expertizei și de conținutul clauzelor contractului.
Instanța de casare stabilește prin aceeași decizie că în aplicarea prevederilor art. 969 din civil, prețul contractului include și TVA, așa încât instanța de trimitere nu putea să modifice această concluzie, care de altfel era statuată și de verificarea făcută de expertiza de specialitate dispusă în cauză. Prin urmare, consideră instanța de casare, concluzia că toate expertizele efectuate în cauză au stabilit că sumele stipulate prin contractul de leasing nu-și găsesc sprijin în aceste probe este greșită cătă vreme nu au fost valorificate probele respective. În ipoteza în care probele ar fi condus la o concluzie contrară, acestea ar fi trebuit înlăturate motivat.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 6 din contract trebuie analizate în integralitatea lor, astfel că se observă că prețul trebuia să rămână nemodificat pe toată perioada derulării contractului, cu excepția prevăzută de părți, a modificării valorii taxelor și impozitelor aferente bunului.
De asemenea, trebuia observată componența sumelor din facturile emise de intimată, acesta constituind și un obiectiv al expertizei.
Fără obligativitatea îndrumărilor date de instanța de control judiciar nu se poate realiza finalitatea controlului și nu se poate asigura soluționarea temeinică și legală a cauzei de față și, în plus, în măsura în care, deși nesocotite prevederile art. 315 din pr. civ. s-ar trece la examinarea și stabilirea situației de fapt pentru prima dată în recurs, s-ar eluda dreptul părților la o cale de atac. De aceea, instanța supremă apreciind că este din nou împiedicată să verifice legalitatea soluției din apel, întrucât împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, a trimis cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași C de Apel.
În apel după cea de-a doua casare,Curtea a procedat la rejudecarea apelului și, pe baza dezlegărilor date problemelor de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție ( obligatorii conform art. 315 alin. 1 din pr. civ.) a analizei probelor administrate în cauză cu privire la situația de fapt, a reținut următoarele:
În primul rând, Curtea constată că potrivit deciziei de casare, problema dacă prețul contractual stabilit de părți în contractul de leasing imobiliar includea sau nu TVA, a fost tranșată în mod irevocabil, în sensul căprețul convenit includea și TVA, astfel că potrivit art. 315 alin. 1 din pr. civ. Curtea de Apel este legată de această concluzie, ce constituie premisa rejudecării apelului în această fază procesuală. Deși dispozițiile art. 315 alin. 1 din pr. civ. fac referire la caracterul obligatoriu al deciziei de casare, sub aspectul dezlegărilor date problemelor de drept deduse judecății numai "pentru instanța fondului", așa cum s-a statuat în doctrina și practica judiciară, acestea sunt obligatoriiși pentru instanța de apel, ( iar nu doar pentru instanța de fond, adică pentru prima instanță).
Pe de altă parte, chestiunea interpretării contractului, respectiv a art. 6 alin. 1 alin. 4 din contractul de leasing imobiliar reprezintă o problemă de drept, iar nu de fapt, cum a susținut intimata - în concluziile sale scrise ( filele 9-10 din dosarul Curții de Apel).
Interpretarea contractului în conformitate cu dispozițiile art. 977 din civil ( adicădupă intenția comună a părților), art. 969 din civil ( care stabilesc caracterul obligatoriu al contractului-pacta sunt servanda), art. 983 din civil ( "Când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă"-in dubio pro reo), are indiscutabil caracterul unei chestiuni de drept, iar nu de fapt, deoarece presupune o judecată ce se circumscrie unei operațiuni de aplicare a legii, iar nu o simplă apreciere a situației de fapt dintre părți.
De aceea, la rejudecarea prezentului apel, Curtea de Apel, în virtutea obligației prevăzute de art. 315 alin. 1 din pr. civ. pornește de la statuarea că prețul contractual convenit de părți includea și TVA, astfel că pârâta nu putea pretinde ulterior majorarea acestuia cu încă 19%.
Chiar dacă instanța de casare a folosit o exprimare contradictorie, arătând lapagina 5, pct. a)că" prețul contractului nu include și TVA.",iar lapagina 6, pct. b) alin. 2, că" prețul contractului include și TVA", din întreaga motivare a deciziei de casare se desprinde concluzia că aceasta din urmă reprezintă concluzia asupra căreia s-a oprit instanța de control judiciar, după interpretarea contractului conform dispozițiilor legale evocate chiar de aceasta. Nu poate fi altfel deoarece instanța supremă stabilește că prețul contractului stabilit inițial nu putea fi modificat, nici chiar prin majorarea acestuia cu taxa pe valoare adăugată.
II. În al doilea rând, instanța de casare instituie obligativitatea pentru instanța de apel dea analiza și valorifica proba cu expertiză contabilă administrată în apel, respectiv expertiza efectuată de expertul contabil (aflată lafilele 26-55 din Dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a Va Comercialănr-).
De aceea, Curtea de Apel, la rejudecare, analizând această probă, efectuată în mod legal și temeinic de către expert, reține că facturile ce au fost emise de către intimata-pârâtă - pentru reclamantă, cu privire la redevențele lunare, au cuprins și TVA aferent, pe care reclamanta le-a achitat în întregime. De altfel, acest lucru rezultă și din analiza fiecărei facturi în parte, efectuată punctual de către expert și prezentată înAnexa 7la raportul de expertiză (fila numerotată 52 din Dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, care conține în fapt, 4 file pe care se află cuprinse într-un tabel, toate sumele achitate de către reclamantă, cu acest titlu).
Prin urmare, Curtea reține că expertiza contabilă efectuată în faza de judecată a apelului conține elemente de specialitate utile și concludente, astfel că în temeiul art. 201 din pr. civ. o valorifică, omologând concluziile sale.
În acest sens, Curtea constată că din toate probele administrate în cauză ( înscrisurile coroborate cu expertiza contabilă) rezultă că reclamanta-pârâtă a achitat integral prețul de 177.387 USD, convenit și nesupus modificării ulterioare, conform art. 6 alin. 2 din contract -fila 12din dosarul nr. 16.322/ 2003 al Tribunalului București - Secția a VI a Comercială-vol. I (preț care include și TVA aferent), astfel că la data introducerii cererii de chemare în judecată nu mai exista vreo sumă de plată, nici cu titlu de TVA aferent, nici cu titlu de valoare reziduală.
Sub acest aspect, așa cum reține și Înalta Curte în decizia de casare, părțile au convenit, printre altele și că" Ultima redevență va acoperi integral prețul contractului stabilit prin art. 6 alin. 1 din prezentul contract, care include și valoarea rămasă neamortizată a imobilului."( art. 6 alin. 5 din contract -fila 12din dosarul nr. 16.322/ 2003 al Tribunalului-vol. I).
Cum ultima redevență lunară facturată de pârâtă și achitată de reclamantă a fost de 632.559.013 lei ( ROL), achitată cu Ordinul de plată nr. 37/03.07.2003 ( pe care se face mențiunea " reziduală ")- fila 37 din dosarul Tribunalului București nr. 16.322/ 2003 -vol. I). rezultă că aceasta a cuprins toate valorile menționate de părți în art. 6 alin. 5 din contract, astfel că orice pretenție a pârâtei ulterioară este nejustificată și în afara clauzelor contractuale.
În acest sens, este relevantă concluzia expertului contabil, potrivit căreia suma cuprinsă în factura nr. -/09.07.2003 emisă de pârâta -, sub pretextul datorării unei valori reziduale mai mari, de 45.087 USD, plus 8.566, 53 TVA, nu putea fi considerată ca datorată de reclamantă, deoareceaceasta depășea cu mult valoarea totală a contractului, de 177.387 USD, în care era inclusă, desigur și taxa pe valoare adăugată, ce fusese achitată integral de reclamantă.
În plus, Curtea apreciază că din conținutul echivoc al contractului de leasing imobiliar (filele 10-14din dosarul Tribunalului București nr. 16.322/ 2003 -vol. I), care nu putea fi interpretat în privința obligației de plată a sumelor convenite ( fie cu titlu de redevență lunară, fie cu titlu de TVA aferent, fie cu titlu de valoare reziduală), ce se totalizau într-un "preț al contractului", cum l-au denumit acestea impropriu,decât în favoarea reclamantei(conform art. 983 din civil, care instituie principiul interpretării contractului în favoarea celui care se obligă-in dubio pro reo), rezultă că sumele asupra cărora părțile au convenit au fost expres inserate în contract, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr. 2627/18.11.1999 (fila 15dosarul Tribunalului București nr. 16.322/ 2003 -vol. I ).
Cum potrivit art. 6 alin. 1 din OG nr. 51/1997, printre elementele obligatorii prevăzute de lege în contractul de leasing este și acela privind "valoarea totală a contractului", rezultă că, în speță, valoarea totală a contractului a fost denumită" prețul contractului",în care sunt cuprinse toate sumele convenite de părți, ca fiind datorate de reclamantă în temeiul acestui contract care, în caz de îndeplinire în totalitate a obligațiilor stipulate, duce la nașterea dreptului reclamantei de opțiune la cumpărarea bunului și a obligației locatorului de a-i respecta acest drept ( art. 9 lit. d din OG nr. 51/1997).
De asemenea, potrivit art. 16 din OG nr. 51/1997, " Dacă locatorul /finanțatorul nu respectă dreptul de opțiune al locatarului /utilizatorului, așa cum este prevăzut în prezenta ordonanță, locatorul/finanțatorul datorează daune-interese egale cu totalul prejudiciului produs prin încălcarea acestei obligații, iarinstanța judecătorească învestită cu stabilirea daunelor interese va putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare."
În cauză, chiar dacă reclamanta nu a solicitat daune-interese pentru refuzul pârâtei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare ca efect al îndeplinirii obligațiilor din contractul de leasing, de către reclamantă, aceasta este îndreptățită la obținerea unei hotărâri prin care să se constate că a devenit proprietara spațiului comercial utilizat în temeiul contractului de leasing imobiliar, hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Pentru toate aceste considerente și având în vedere limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, reținând că reclamanta-pârâtă și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale decurgând din contractul de leasing imobiliar nr. 1266/01.07.1998 modificat prin actul adițional nr. 2627/18.11.1999, Curtea, în temeiul art. 315 alin. 1 și art. 296 din pr. civ. va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va admite cererea principală, va constata că reclamanta a devenit proprietara activului spațiu comercial situat în B,-,. 118, sector 2 și a cotei indivize de teren de sub construcție și asupra spațiilor comune, ca urmare a îndeplinirii în totalitate a obligațiilor asumate prin contractul de leasing imobiliar nr. 1266/01.07.1998, modificat prin actul adițional evocat mai sus. Deoarece soluția privind cererea reconvențională nu a fost supusă controlului judiciar în etapele procesuale ce au precedat prezenta rejudecare a apelului, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
De asemenea, față de soluția pronunțată și de culpa procesuală a pârâtei rezultată din refuzul său de a-și îndeplini obligația contractuală, de vreme ce culpa în neexecutarea contractului reflectată în soluția pronunțată se transpune în plan procesual într-o culpă procesuală rezultată din necesitatea pentru reclamantă de aoa cționa pe aceasta în judecată, față de împrejurarea că reclamanta a avansat anumite sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul art. 198 rap. la art. 274 din pr. civ. Curtea va obliga pe intimata-pârâtă la plata sumei de 4330,7 lei cu acest titlu, către apelanta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă - SRL, cu sediul în Orașul,-, județul I, împotriva sentinței comerciale nr. 1119/08.03.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în Dosarul nr. 16.322/2003, în contradictoriu cu intimata-pârâtă -, cu sediul în B,-, sector 6.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Admite cererea principală formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei -
Constată că reclamanta - SRL a devenit proprietara activului spațiu comercial situat în B,-,. 118, sector 2 și a cotei indivize de teren de sub construcție precum și asupra spațiilor comune, ca urmare a îndeplinirii în totalitate a obligațiilor asumate prin contractul de leasing imobiliar nr. 1266/01.07.1998.
Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 4330,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 13.10.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
RED/DACT/RE/4.EX./13.11.2008
Sent.com. nr. 1119/08.03.2005
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Dosarul nr. 16.322/2003
Jud. fond: -
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
