Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 429/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.429
Ședința publică de la 10.04.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 3: Adriana Bucur
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta SOCIETATEA COMERCIALĂ LEASING SA împotriva încheierii de la 14.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă pârâtă - - SRL și intimata pârâtă - SRL prin lichidator judiciar C.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata reclamantă pârâtă prin avocat fără împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă reclamantă și intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Intimata reclamantă pârâtă prin avocat solicită admiterea recursului și reluarea judecății cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
După reținerea cauzei în pronunțare se prezintă pentru recurentă avocatul ales care depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin încheierea din 14 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a dispus în baza articolului 36 din Legea nr. 85/2006 suspendarea judecării cauzei privind-o pe reclamanta pârâtă - - SRL, pe pârâta reclamantă - LEASING SA și pe pârâta - SRL prin lichidator judiciar C.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta pârâtă invocă dobândirea dreptului de proprietate asupra autoturismului în urma executării contractului de subînchiriere încheiat cu pârâta - SRL, situație în care sunt aplicabile dispozițiile articolului 36 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva încheierii a declarat recurs SOCIETATEA COMERCIALĂ LEASING SA, înregistrat sub nr- la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, solicitând în principal modificarea în tot a încheierii și pe fond respingerea cererii de suspendare a judecății cauzei iar în subsidiar modificarea în parte a hotărârii atacate și pe fond disjungerea judecării cererii reconvenționale formulate de LEASING SA, suspendarea judecării exclusiv a cererii de chemare în judecată formulată de - - SRL în contradictoriu cu LEASING SA și - SRL (societate în faliment).
În motivarea recursului se susține în esență că hotărârea instanței de fond este nemotivată și că s-a pronunțat cu nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie.
Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că cererea reconvențională s-a formulat exclusiv în contradictoriu cu reclamanta - - SRL și ca atare nu se impunea suspendarea cauzei sub acest aspect, de asemenea că obiectul judecății - autoturismul Fe - nu a fost niciodată proprietatea pârâtei supusă procedurii insolvenței.
În situația în care cererii principale îi erau aplicabile prevederile articolului 36 din Legea nr.85/2006,instanța putea lua măsura disjungerii judecării cererii principale în care - SRL avea calitatea de pârâtă de cererea reconvențională în care - SRL nu figurează ca parte.
Analizând actele dosarului, rezultă că motivele de recurs sunt întemeiate.
Între - LEASING SA în calitate de finanțator și - SRL, în calitate de utilizator a intervenit contractul de leasing financiar nr.1750/20.09.2004 având ca obiect autoturismul marca Fe. La 5.01.2006 recurenta a notificat utilizatorului - SRL rezilierea contractului. Între intimata - SRL și - - SRL s-a încheiat contractul de subînchiriere nr. 104/31.12.2004 privind transferul dreptului de posesie și folosință a aceluiași autovehicul,
Acțiunea formând obiectul dosarului nr.24257/3/07 introdusă la Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a fost formulată de - - SRL în contradictoriu cu pârâtele - LEASING SA și - SRL, solicitându-se constatarea achitării integrale a prețului autoturismului marca Fe, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare și obligarea - LEASING SA la predarea actelor necesare înmatriculării.
Pârâta - LEASING SA a formulat cerere reconvențională, în contradictoriu cu - - SRL, solicitând restituirea autoturismului sau obligarea reclamantei la plata sumei de 163.878,89 RON, contravaloare actualizată a autoturismului. La dosar s-a depus sentința comercială nr.813 din 8.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială prin care se admite cererea creditoarei - SRL, se dispune începerea procedurii falimentului debitoarei - SRL, se desemnează lichidator judiciar pe - C.
La data de 26.09.2007 se formulează cerere de suspendare în temeiul articolului 36 din Legea nr. 85/2006 de către C în calitate de lichidator judiciar, cu motivarea că debitoarea - SRL se afla în faliment și că bunul în litigiu s-a aflat în folosința sa. Cererea a fost admisă, dispunându-se suspendarea judecății cauzei, conform articolului 36 din Legea nr. 85/2006. Criticile aduse încheierii recurate sunt fondate. Această măsură dispusă nu a fost motivată în fapt și în drept de instanța de fond. Acțiunea formând obiectul dosarului nr- nu se circumscrie prevederilor articolului 36 din Legea nr.85/2006, instanța interpretând greșit dispozițiile legale incidente în cauză.
Potrivit articolului 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Ori în cauză nu se urmărește realizarea unei creanțe pentru a fi incidente aceste dispoziții și a justifica măsura suspendării judecății.
În cauză s-a formulat cerere reconvențională, instanța de fond aplicând măsura suspendării și asupra judecății acesteia, fără a analiza dacă între aceasta și obiectul cererii principale există sau nu o legătură inseparabilă.
În raport de considerentele expuse, recursul este fondat și va fi admis conform articolului 312 Cod procedură civilă, Curtea modificând în tot încheierea atacată în sensul că înlătură măsura suspendării și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta SOCIETATEA COMERCIALĂ LEASING SA împotriva încheierii de la 14.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă pârâtă - - SRL și intimata pârâtă - SRL prin lichidator judiciar C.
Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că înlătură măsura suspendării și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.N/ex.2
Președinte:Marcela CâmpeanuJudecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci, Adriana Bucur