Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 43/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială și de Contencios

Administrativ și Fiscal

Dosar nr. -

DECIZIA nr. 43/2008 - A/

Ședința publică din 22 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Blaga Gabriela

JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea apelului comercial d eclarat de apelantul reclamant cu domiciliul în S- județul B și apelanta pârâtă SC SRL - reprezentată prin administrator - cu sediul în S- județul B în contradictoriu cu intimatul pârât cu domiciliul în S- județul B împotriva sentinței nr. 1387/COM/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta intimatului pârât, avocat în baza împuternicirii 30/21.04.2008.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că apelul este legal timbrat cu 20 lei taxă de timbru - chitanța nr. 85-1-114/25.03.2008 - plus 0,15 lei timbru judiciar, faptul că Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihora depus informațiile solicitate iar intimatul a depus întâmpinare, după care:

Instanțarecalifică întâmpinarea depusă în concluzii scrise, nefiind depuse cu 5 zile înainte de termenul de judecată. Nefiind alte cereri, acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta intimatului pârât solicită respingerea apelului și menținerea sentinței conform concluziilor scrise depuse. Solicită și cheltuieli de judecată.

CURTEA D APEL

DELIBERÂND

Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința 1387/COM/2007 Tribunalul Bihora respins acțiunea principală formulată de reclamantul cu domiciliul în S,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâții cu domiciliul în S,-, jud. B și SC SRL cu sediul în S,-, jud. B, având ca obiect acțiune în constatare. A admis acțiunea reconvențională precizată formulată de pârâtul reclamant reconvențional, cu domiciliul anterior menționat, și în consecință a dispus anularea Hotărârii nr. 5 din 06.06.2005, a Contractului societății cu răspundere limitată SC SRL și a Actului adițional la Actele Constitutive ale SC SRL, autentificat purtând dată certă nr. 2616/6.06.2005 atribuită de Biroul Notarului Public precum și actele subsecvente acestora.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 5 din 06 iunie 2005 încheiată între părți sub semnătură privată reclamantul a cesionat în favoarea pârâtului - reclamant reconvențional - un număr de părți sociale, cu o valoare nominală de 100.000 lei fiecare, în valoare totală de 1.200.000 lei, ca urmare a acestei cesiuni, capitalul social al societății fiind de 2.000.000 lei, divizat în 20 părți sociale, cu valoare nominală de 100.000 lei fiecare, din care asociatul deține un număr de 8 părți sociale, cu o valoare de 100.000 lei fiecare, în valoare totală de 800.000 lei, reprezentând 40% din capitalul social al societății, iar asociatul - deține un număr de 12 părți sociale, cu o valoare nominală de 100.000 lei fiecare, în valoare totală de 1.200.000 lei, reprezentând 60% din capitalul social al societății.

Pe baza actului de cesiune anterior menționat și a Declarației pe proprie răspundere a reclamantului reconvențional -, autentificată sub nr. 1629 din 06.06.2005 de către Biroul Notarial - S, în sensul că îndeplinește condițiile legale prevăzute de legislația în vigoare pentru deținerea și exercitarea calității de asociat și administrator al S, s-a încheiat Contractul societății cu răspundere limitată și Actul Adițional la actele constitutive ale societății, prin care părțile au devenit coasociați, deținând cotele de participare de 40 % / 60% din structura acționariatului.

Analizând acțiunea principală sub aspectul condițiilor de admisibilitate ale acțiunii în constatare, prima instanță a reținut că aceasta are ca obiect principal constatarea unei stări de fapt, respectiv a faptului că pârâtul îndeplinește condițiile legale prevăzute de legislația în vigoare pentru deținerea și exercitarea calității de asociat și administrator al L, aspect de altfel atestat prin declarație pe proprie răspundere, autentificată.

Astfel, în funcție de scopul material urmărit, în doctrina juridică se disting cererile în realizarea dreptului, cererile în constatare și cererile în constituire de drepturi.

Spre deosebire de cererile în realizarea dreptului, consacrate de art. 109 Cod de Procedură Civilă, prin care reclamantul se pretinde titularul unui drept subiectiv și solicită instanței să-l oblige pe pârât la respectarea dreptului sau la despăgubiri pentru prejudiciul suferit, prin cererile în constatare, reglementate de art. 111 Cod de Procedură Civilă, reclamantul solicită instanței numai să constate existența unui drept al său, ori inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Datorită faptului că reclamantul nu urmărește condamnarea pârâtului, hotărârile pronunțate cu privire la cererile în constatare nu sunt titluri executorii, neputând fi puse în executare.

Totodată, cererea în constatare are un caracter subsidiar față de cererea în realizare, urmând a se respinge ca inadmisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Referitor la acțiunea reconvențională, din întreaga economie a materialului probator administrat în cauză prima instanță reține că, "sub aspectul condițiilor esențiale pentru validitatea convențiilor, consacrate de art. 948 cod civil - capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită - cauza juridică, respectiv obiectivul urmărit la încheierea".

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 111 Cod procedură civilă prima instanță a respins acțiunea principală având ca obiect acțiune în constatare și a admis acțiunea reconvențională, având ca obiect acțiunea în anularea hotărârii nr. 5 din 06 iunie 2005, Actului Adițional la actele constitutive ale societății, precum și a actelor subsecvente acestora.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel în termen, legal timbrat, și SC SRL, solicitând instanței admiterea acestuia și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii principale și respingerii acțiunii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Apelanții au criticat sentința arătând că aceasta este netemeinică și nelegală.

Astfel, apelanții au precizat că Tribunalul a reținut greșit că este o acțiune în constatare inadmisibilă în condițiile art. 111 Cod de Procedură Civilă, câtă vreme capătul de cerere amintit era necesar pentru a se obține înregistrarea actului adițional la actele constitutive ale SC SRL și a noului contract de societate la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, acest lucru neputându-se realiza deoarece el nu deține cazierul judiciar al intimatului, necesar efectuării înregistrării actelor amintite.

Apelanții au subliniat în continuare că în acest sens au formulat un al doilea capăt de cerere în realizarea dreptului prin care au cerut să se dispună înregistrarea actului adițional și a contractului de societate la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, cerere ce a fost ignorată total de către prima instanță.

Referitor la modul de soluționare a cererii reconvenționale, apelantul a învederat că în considerente nu s-a arătat care este acea eroare gravă, distructivă de voință, care să justifice anularea hotărârii nr. 5 /06.06.2005, respectiv a actului adițional și a contractului de societate.

De asemenea, apelantul a menționat că din întregul material probator administrat în cauză rezultă clar că la data angajării intimatului societatea nu avea datorii către stat, că avea contractate două lucrări mari și că prin conduita sa culpabilă intimatul pârât a cauzat prejudicii societății.

În drept au fost invocate prevederile art. 282 și următoarele Cod de Procedură Civilă art. 111 Cod de Procedură Civilă Legea 31/1990.

Intimatul prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea apelului susținând în esență că sentința primei instanțe este în deplină concordanță cu probele dosarului.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, instanța a reținut următoarele:

În fapt, prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat instanței să constate că numitul îndeplinește condițiile legale prevăzute de legislația în vigoare pentru deținerea și exercitarea calității de asociat și administrator al SC SRL și să dispună înregistrarea actului adițional la actele constitutive ale SC SRL cu dată certă prin încheierea nr. 2616/06.06.2005 a BNP precum și a noului contract de societate al SC SRL cu dată certă prin încheierea nr. 2623/06.06.2005 a, la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Chiar dacă primul capăt de cerere cu care a fost investit Tribunalul reprezintă o acțiune în constatare inadmisibilă în condițiile art. 111 Cod de Procedură Civilă, cel de-al doilea capăt de cerere nu se circumscrie prevederilor articolului anterior amintit, așa încât soluția instanței de fond de respingere în întregime a acțiunii ca inadmisibilă este eronată.

Așadar, abordarea unitară a acțiunii reclamanților deși cele două capete de cerere vizează aspecte distincte, nu poate fi primită.

În acest context, criticile apelanților cu privire la aspectele reținute sunt întemeiate.

Cum potrivit art. 297 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, și cum în speță este incident textul de lege enunțat, apelul va fi admis iar sentința va fi desființată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, care va ține seama de considerentele prezentei decizii.

De asemenea, cu ocazia rejudecării cauzei se vor avea în vedere și observațiile apelanților în privința modului de soluționare a cererii reconvenționale, analiza acestora în condițiile date fiind inutilă.

Cheltuieli de judecată vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat apelul declarat de și SC SRL în contradictoriu cu intimatul împotriva sentinței nr. 1387/COM din 25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor O pe care o desființează și trimite cauza la aceeași instanță pentru o nouă judecare.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2008.

Președinte Judecător Grefier

- - - - - -

n concediu de odihnă;

Semnează d- Președinte

G

Red. dec. /În concept 21.05.2008

Judecător fond

5 ex./22.05.2008

Emis/exp. 3 comunicări:

apelantul reclamant cu domiciliul în S- județul B apelanta pârâtă SC SRL - reprezentată prin administrator - cu sediul în S- județul B intimatul pârât cu domiciliul în S- județul

Astăzi, ___05.2008

Președinte:Blaga Gabriela
Judecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 43/2008. Curtea de Apel Oradea