Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 448/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.448/

Ședința publică de la 28 august 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Veronica Pacurariu

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol, judecarea recursului declarat de către pârâtul BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET - - SUCURSALA B, cu sediul în B, Calea nr. 56, împotriva încheierii de ședință din 21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIȚIONALE B, JUDEȚUL B - PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET - B, CONSILIUL JUDEȚEAN B, cauza având ca obiect recurs - încheiere de suspendare.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde consilier juridic pentru intimații Județul B reprezentat prin Președintele Consiliului Județean și Consiliul Județean B, lipsă fiind recurentul și ceilalți intimați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și timbrat corespunzător, cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Se referă, de asemenea, că ÎCCJ a trimis dosarul acestei instanțe nr-, care a fost înaintat la 10.03.2008 pentru soluționarea recursului declarat de recurentă împotriva încheierii de suspendare, recursul fiind respins ca nefondat.

După verificare, Curtea constată cauza în stare de judecată.

Reprezentantul intimaților solicită a se constata că recurentul nu a dezvoltat motivele de nelegalitate invocate în cererea de recurs.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la cererea de suspendare din dosarul de fond apreciază că dispozițiile legale invocate nu sunt incidente în cauză. Depune și concluzii scrise solicitând să fie avute în vedere la pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 2896/2005, reclamanta Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bac hemat în judecată pe pârâta de Turism și Tineret - - Sucursala B, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate încetarea contractului de asociere în participațiune nr. 222/29.06.2009 și a actelor adiționale ulterioare.

În cauză s-au formulat cereri de intervenție în interes propriu de către Consiliul Județean B și, respectiv, de SC de Turism pentru Tineret - B, cereri încuviințate în principiu. Această din urmă intervenientă a înțeles să invoce și o excepție de neconstituționalitate ( a art. 1523 pct. 2 civ. și art. 254 com; art. 49-56 proc.civ.

Curtea Constituțională a respins excepția în discuție prin decizia nr. 628/26.06.2007 (filele 32-35 dosar fond).

La data de 21.11.2007 SC de Turism pentru Tineret - - Sucursala Baî nvestit instanța cu o cerere de suspendare a judecății în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 proc.civ. învederând Tribunalului Brăila faptul că dezlegarea prezentei cauze depinde de modul de soluționare a apelului declarat de SC - - Sucursala B împotriva sentinței civile nr. 28/./16.02.2006 (dosar nr. 292/2006).

Aceeași parte (pârâta din cauză) a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 244 alin.1 pct.1 proc.civ. în cuprinsul cererii depuse la dosar în data de 21.11.2007.

Tribunalul Brăilaa apreciat, însă, nefondată cererea de suspendare a judecății conform dispozițiilor art. 244 pct. 1 proc.civ. și a respins, totodată, ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de - - Sucursala B, pronunțând în acest sens încheierea din data de 22.11.2007.

Această încheiere face obiectul dosarului nr- al Curții de APEL GALAȚI, dosar în care, - - Sucursala Bai nvocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, excepție respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din data de 05.03.2008, încheiere ce a fost recurată de către - - Sucursala B, recursul său fiind însă respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2080/11.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 04.04.2008, Curtea de APEL GALAȚI învestită cu soluționarea recursului înregistrat sub nr-, a apreciat necesară suspendarea judecării recursului declarat împotriva încheierii din 22.11.2007 până la pronunțarea ÎCCJ în recursul împotriva încheierii din data de 05.03.2008.

- - Sucursala Bar ecurat și această încheiere, recursul său fiind soluționat în sensul respingerii, ca nefondat, prin decizia nr. 2981/21.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca urmare a pronunțării instanței supreme, reclamanta-intimată Consiliul Județean Bas olicitat repunerea pe rol a cauzei care, între timp, a parcurs și calea extraordinară a contestației în anulare inițiată de aceeași parte, - Sucursala

La termenul de judecată din 28.08.2009, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, considerând că acesta nu este motivat, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta nu a mai depus la dosar alte precizări și nu a participat la dezbaterea în fond a recursului.

Față de împrejurarea că prezenta cauză are ca și cale legală de atac doar recursul, instanța de control judiciar poate fi învestită cu orice motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de fond și nu doar cu cele circumscrise dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă.

Așa fiind, în condițiile în care recurenta și-a declinat nemulțumirea vis-a-vis de modul de soluționare a excepției de neconstituționalitate invocată de dânsa la fond, dar și față de soluția de respingere a cererii sale de suspendare a cauzei, nu poate fi primită excepția de nulitate a recursului ce va fi respinsă, ca nefondată.

Pe fond, recursul se privește a fi, însă, nefondat, având în vedere și soluțiile pronunțate în cauză de instanța de contencios constituțional, cât și de cea supremă.

Recurenta și-a declinat, în principal, nemulțumirea față de modul de soluționare a excepției de neconstituționalitate invocată la instanța de fond, apreciind că o astfel de excepție este admisibilă fapt ce reclamă sesizarea Curții Constituționale și suspendarea judecății.

Dezvoltând această critică, recurenta a stăruie în neconstituționalitatea dispozițiilor art. 244 alin.1 pct. 1.proc.civ. și apreciază că soluția asupra cererii sale de suspendare a judecății cauzei depinde de soluția asupra excepției de neconstituționalitate.

Față de împrejurarea că recurenta a înțeles mai departe să invoce și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992 vădește lipsa intenției acesteia de a obține într-un termen rezonabil o soluționare pe fond a litigiului, tergiversarea judecății fiind mai degrabă scopul său imediat.

Art. 244 alin. 1 pct. 1 proc.civ. prevede că "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți".

Din norma enunțată rezultă că suspendarea va putea fi dispusă în contextul constatării îndeplinirii anumitor condiții, anume: să fie vorba de două judecăți pendinte; de obiectul "altei judecăți"; să privească existența sau inexistența unui drept, iar de existența sau inexistența acelui drept "să atârne în tot sau în parte" dezlegarea pricinii în care s-a invocat suspendarea.

Cum, în speță, nu s-a constatat întrunirea condițiilor impuse de dispozițiile legale citate mai sus și cum măsura suspendării conform dispozițiilor art. 244 pct. 1.proc.civ. este o facultate iar nu o obligație a instanței, soluția primei instanțe este, sub acest aspect, una legală și temeinică.

În ceea ce privește respingerea excepției de neconstituționalitate, Curtea consideră că și această soluție este la adăpost de critici, față de împrejurarea reținută și de judecătorul fondului că respectiva excepție nu are legătură cu cauza dedusă judecății.

Pentru considerentele mai sus expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 proc.civ. va fi respins recursul de față, cu consecința menținerii hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca fiind nefondată, excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de către pârâtul BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET - - SUCURSALA B, cu sediul în B, Calea nr. 56, împotriva încheierii de ședință din 21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 august 2009.

Președinte,

dr. - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehno:/2 ex.01.09.2009

Fond:

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Veronica Pacurariu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 448/2009. Curtea de Apel Galati