Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 45/2008
Ședința publică din 10 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinarea apelul declarat de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C - N, reprezentat prin primar, împotriva sentinței civile nr. 5731 din 06.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu SC SRL, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimată, avocat, lipsă fiind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu 9,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 03.03.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei un înscris din partea apelantului la care s-au anexat dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru datorate pentru apelul promovat în cauză ( 7 -8).
În data de 06.03.2008 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei, prin care a solicitat respingerea apelului ( 9 -12).
Reprezentanta intimatei a depus la dosarul cauzei copia deciziei nr. 3395 pronunțată în dosarul nr. 31.10.2007 prin care s-a admis recursul intimatei și a fost obligat apelantul să încheie contract de concesiune privind terenul de sub construcția înscrisă în nr. 1437 C și copia unui certificat de atestare fiscală ( 18 -20) și a declarat că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei intimatei asupra apelului promovat în cauză.
Reprezentanta intimatei a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele din întâmpinare. Susține că, este vorba de o construcție fixă și că în speță nu se aplică prevederile dispozițiilor art. 283.pr.civ. fiind vorba de o utilizare de durată nu temporară.
CURTEA:
Asupra prezentului apel, constată:
Prin sentința comercială nr. 5.731 din 6.12.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Cluja fost admisă excepția inadmisibilității petitului I al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, în contradictoriu cu pârâta C-N și, în consecință, a fost respins ca inadmisibil acest petit al cererii de chemare în judecată și respins ca neîntemeiat petitul al II-lea al aceleași cereri, astfel cum a fost precizat.
Totodată, reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor dosarului următoarele:
Prin cererea de chemare în judecat, reclamantul a formulat un petit întemeiat pe disp. art. 111.pr.civ. solicitând a se constata că pârâta ocupă domeniul public fără autorizație de construire, precum și un capăt de cerere prin care solicită obligarea acesteia la plata unei sume de bani reprezentând taxă de ocupare abuzivă, temeiul de drept al acestui petit constituindu-l toate disp. legii nr. 554/2004, ale nr.OG 92/2003, ale Legii nr. 571/2003, nr.HG 44/2004, ale Legii nr. 213/2005, ale Ordinului nr. 1.430/2005 și ale nr. 194/2003, nr. 441/2005, 558/2004, nr. 339/2005, nr. 560/2005 și nr. 764/2006, prevalându-se totodată de dreptul consiliilor locale de a institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice prev. de art. 283 din Legea nr. 571/2003, considerând astfel natura obligației pârâte ca fiind una fiscală.
Pentru primul petit al cererii de chemare în judecată, instanța a apreciat că raportat la disp. art. 111.pr.civ. excepția inadmisibilității invocată de pârâtă față de acest petit este întemeiată și a admis-o ca atare, deoarece reclamantul a pretins să se constate o situație de fapt, cerere care nu poate fi primită în condițiile textului legal invocat, care permite constatarea existenței unui drept în cazul în care reclamantul nu are la îndemână o acțiune în realizarea acestuia.
Referitor la al doilea petit, instanța a reținut că disp. art. 141 din nr.OG 92/2003 republicată, reglementează procedura de emitere a titlului executoriu pentru creanțele fiscale, statuând că executarea silită a acestora se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit Codului d e procedură fiscală, de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fisc al debitorul sau al unui înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu. Titlu de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Așadar, față de aceste dispoziții legale precum și față de motivele de fapt și de drept susținute de reclamant prin cererea de chemare în judecată și prin precizarea formulată, potrivit cărora pârâta nu a înțeles să-și achite obligațiile fiscale derivând din utilizarea temporară a unui loc public, prima instanță a constatat că reclamantul se pretinde titularul unui drept de creanță fiscală pentru care poate emite un titlu de creanță, având în vedere natura taxei de utilizare a terenului în cazul construcțiilor provizorii stabilite prin nr. 194/2003, nr. 441/2005, nr. 558/2004, nr. 339/2005, nr. 560/2005 și nr. 764/2006 situație față de care cererea prin care se tinde obținerea unui titlu executoriu pe calea justiției este neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Totodată, în temeiul art. 274.pr.civ. cum reclamantul a căzut în pretenții, a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată pe baza dovezilor de la dosar în privința onorariului avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, reclamantul Consiliul Local al Municipiului C-N, reprezentantul său, solicitând admiterea lui, schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost precizată.
Dezvoltându-și motivele de ape, reclamantul-apelanta a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, pretinzând că pârâtei, proprietară a unei construcții provizorii, tip gheretă, i s-a emis abonamentul nr. 303 pentru ocuparea domeniului public, pentru care trebuia să achite o taxă de utilizare temporară a locurilor publice, pe baza disp. art. 283 din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal), potrivit cărora consiliile locale pot instituit "taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice".
Această taxă a fost achitată de pârâtă până la data de 18.06.2004, după care a refuzat cu rea-credință să o mai plătească. Potrivit art. 21 alin. 1 și 2 din nr.OG 92/2003, creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care rezultă din raporturile de drept material fiscal constând în dreptul de a percepe impozite, taxe și alte contribuții, ce constituie venituri ale bugetului general, așa încât Consiliul Local al Municipiului C-N, fiind titularul unui drept de creanță fiscală, instanța de fond în mod greșit i-a respins acțiunea, apreciind că se tinde la obținerea unui titlu pe calea justiției, atâta timp cât pârâta a achitat aceea taxă până în anul 2004, pentru perioada ulterioară aceasta devenind restantă.
La rândul său, pârâta-intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului reclamantei ca nefundat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În esență, s-a arătat că în mod corect prima instanță a reținut inadmisibilitatea primului petit din acțiune, față de disp. art. 111.pr.civ. nefiind posibilă exercitarea unei acțiuni în constatare, atâta timp cât acțiune în realizarea dreptului ar fi fost la îndemâna reclamantului.
Pe de altă parte, prin decizia civilă nr. 3.395/2007 pronunțată de - Secția Comercială în dosarul nr. 423/1.285/2006, apelantul Consiliul Local al Municipiului C-N a fost obligat să încheie un contract de concesiune privind terenul de sub construcția situată pe-, prin negociere directă, așa încât acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
A doua solicitare a apelantului-reclamant a fost considerată ca neîntemeiată, deoarece instanța de fond a apreciat corect că pentru creanțe certe, lichide și exigibile de natură fiscală, potrivit codului fiscal și celui de procedură fiscală, se pot întocmi titluri executoriii nefiind necesară intervenția justiției, numai că în cauză nu este vorba despre o construcție provizorie, taxa stabilită prin hotărârile consiliului local arătate nefiind aplicabile în cauză, existând suficiente dovezi că este vorba de o "construcție fixă (tip gheretă), profile metalice și pereți din beton, cu fundație".
A mai pretins pârâta că emiterea abonamentului este nelegală, deoarece ea a urmărit încă din anul 2004 reglementarea juridică a folosinței terenului pe care se află construcția, promovând o acțiune în justiție pentru concesionarea terenului în litigiu, soluționată irevocabil abia în prezent.
În sprijinul apărărilor invocate au fost depuse la dosar în copie, atât decizia nr. 3.395 din data de 31].10.2007 pronunțată în dosarul nr. 423/1.285/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție (Secția comercială - 14), certificatul de urbanism nr. 3473 din 17.06.2002 care atestă că în cauză este vorba de "o construcție fixă tip gheretă" ( 18).
Apelul declarat în cauză nu este întemeiat.
Astfel, examinând actele și lucrările dosarului, inclusiv actele noi depuse în apel, din perspectiva motivelor invocate de reclamantul-apelant și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Așa după cum corect a reținut și prima instanță, reclamantul a formulat o acțiune precizată ulterior cu un prim petit ce viza constatarea unei stări de fapt, respectiv ocuparea temporară a domeniului public de către pârâtă, cu o construcție provizorie tip gheretă și un al doilea petit privind plata taxelor de ocupare temporară a domeniului public ca o obligație fiscală stabilită prin mai multe hotărâri ale consiliului local, începând cu 18.06.2004.
Numai că, în privința primului petit nefiind îndeplinite cerințele art. 111.pr.civ. instanța de fond nu l-a putut primii, iar cât privește cel de-al doilea petit, pe bună dreptate, față de natura fiscală a obligației, procedura de realizare a creanței sale este stabilită de Codul d e pr. fiscală (OG nr. 92/2003, cu completările și modificările ulterioare).
În același timp, nu este lipsit de relevanță că în cauză nu s-a putut dovedi caracterul provizoriu al construcției în litigiu, așa încât dispozițiile privind taxele de ocuparea a terenului stabilite prin hotărârile consiliului local să-i fie aplicabile societății pârâte.
Mai mult, în prezent, este stabilită cu putere de lucru judecat, prin decizia mai sus citată, obligația Consiliul Local al Municipiului C-N de a încheia contract de concesiune privind terenul în litigiu de sub construcția situată în C-N, B-dul 21 1989, nr. 137 prin negociere directă.
Așa fiind, față de toate aceste considerente de fapt și de drept, prezentul apel urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării în întregime a sentinței atacate, ținând cont și de disp. art. 296 teza I pr.civ.
Cât privește petitul de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată, disp. art. 274.pr.civ. arată că acestea se acordă la cererea părții care a câștigat procesul, în măsura în care "va dovedi că le-a făcut".
Din verificarea actelor depuse la dosar, nu rezultă dovedirea acestor cheltuieli în apel d e către intimată, așa încât cererea ei nu poate fi primită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C- împotriva sentinței civile nr. 5.731 din 06 2007 pronunțată în dosarul nr. 2.829/1.285/2007 al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Respinge cererea intimatei privind obligarea apelantului să plătească intimatei cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - G - - -
Red.Gh.
Dact./5 ex./03.04.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu