Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 456/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1249/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 456
Ședința publică de la 17 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
GREFIER ---
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta - - împotriva sentinței comerciale nr.6434 din data de 16.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata RA ADMINISTRATIA PROTOCOLULUI DE STAT.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură din partea apelantei taxa judiciară de timbru în original și timbrul judiciar aferent. Totodată s-a depus prin fax și cerere de probatorii prin care solicită proba cu interogatoriul intimatei și înscrisuri - acte anexate cererii de probatorii.
Intimata prin consilier juridic arată că nu se opune la cererea de probatorii formulată de către apelantă.
Intimata prin consilier juridic arată că alte acte nu mai are de depus la dosarul cauzei în afara celor deja depuse.
Curtea, încuviințează în parte probele solicitate de către apelantă, respectiv proba cu înscrisuri, respinge proba cu interogatoriul intimatei, întrucât aceasta nu este utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Intimata prin consilier juridic solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.6434/16.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI- Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat, acțiune prin care s- solicitat instanței să se constate intervenită tacita relocațiune în ceea ce privește contractul de închiriere nr.- - 2004, încheiat între părți.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut constatat că nu a intervenit tacita relocațiune pentru următoarele considerente:
În cazul în care termenul locațiunii a fost determinat prin convenția părților, locațiunea încetează de drept prin simpla trecere a termenului fără să
mai fie nevoie de o înștiințare prealabilă (disp.art.1436 alin.1 Cod civil).
a notificat părții adverse faptul că nu mai dorește continuarea raporturilor contractuale, conform adresei nr.6964/17.07.2007, menționată anterior. Ca atare, locatarul nu poate opune tacita relocațiune, aceasta fiind împiedicată prin comunicarea manifestării de voință a locatorului de a nu reînnoi contractul încetat prin efectul expirării termenului.
Potrivit prevederilor contractuale regăsite in dispozițiile art.3, cu 30 de zile înainte de expirarea contractului la solicitarea scrisă a chiriașului, proprietarul poate prelungi locațiunea pentru perioade convenite de părți. Or, reclamanta a formulat cererea de prelungire a contractului la data de 8.06.2007, cu mai puțin de 30 de zile anterior expirării contractului de închiriere, iar locatorul nu a răspuns solicitării făcute de reclamantă în sensul exprimării consimțământului cu privire la continuarea raporturilor de locațiune prin prelungirea duratei contractului.
Pe de altă parte, tribunalul a considerat că, în orice caz, dacă ar fi acceptate argumentele reclamantei, tacita relocațiune ar fi operat pentru perioada cuprinsă între 2.07.2007 (data expirării contractului) și 24.07.2007 (data primirii înștiințării RA APPS cu privire necontinuarea raporturilor de locațiune).
Împotriva acestei sentințe formulează apel reclamanta, pentru următoarele motive:
Prin adresa cu numărul 2055/8.06.2007 a solicitat în scris locatorului prelungirea locațiunii și, întrucât nu a primit nici un răspuns din partea pârâtei, la data de 24.07.2007 a revenit cu aceeași solicitare prin adresa nr.2573/24.07.2007.
Răspunsul primit făcea referire la Ordinul nr.476/13.06.2007 emis de către Secretariatul General al Guvernului în sensul de a nu se mai da curs nici uneia dintre solicitările privind prelungirile de contracte având ca obiect spațiile aflate în administrarea
Se arată că prin aceeași adresă, intimata i-a notificat că la data de 2.07.2007 a încetat contractul de închiriere. Motiv pentru care a fost rugată ca în termen de 30 de zile de la data primirii notificării să procedeze la eliberarea spațiului pe bază de proces-verbal încheiat cu delegatul
Apelanta solicită instanței să aibă în vedere că potrivit art.18 din contractul de închiriere, chiriașul este obligat să evacueze spațiul închiriat la expirarea termenului stipulat în contract, dacă nu se cerere reînnoirea locațiunii cu 30 de zile înainte. Ori, astfel cum s-a făcut dovada, apelanta a solicitat pârâtei, potrivit art.3 din contract, în două rânduri reînnoirea locațiunii, pentru care nu a primit răspuns decât după expirarea termenului contractului.
Se mai arată că dispozițiile Ordinului nr.476 din 13.06.2007 nu sunt opozabile apelantei și oricum nu i se aplică, având în vedere că este vorba de un contract aflat deja în derulare la momentul intrării în vigoare acestui ordin.
Apelanta învederează și faptul că, deși i-a fost comunicat refuzul prelungirii contractului de închiriere, după expirarea termenului, în fapt, locațiunea a continuat cu acceptul tacit al locatorului, care a și încasat chiria.
În opinia apelantei la data la care i-a fost anunțat concediul (24.07.2007) intervenise deja tacita relocațiune, în condițiile primului contract, dar fără termen.
Intimata formulează întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Apelantei i-a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În forma sa inițială de la încheierea contractului de închiriere, art.3 reglementa posibilitatea intervenirii tacitei relocațiuni, după cum urmează: "cu 30 de zile înainte de expirarea contractului, la solicitarea scrisă a chiriașului, proprietarul poate prelungi locațiunea pentru perioade convenite între părți".
Atât prin actul adițional nr.1/17.01.2006 cât și, ulterior prin actul adițional nr.2 la contractul de închiriere, părțile au modificat art.3 care avea următorul conținut: "prezentul contract se prelungește începând cu data de 3.01.2007 până la data de 2.07.2007" (redactarea actului adițional nr.2), fără se mai prevede că posibilitatea intervenirii tacitei relocațiuni.
Ca urmare, nu se mai pune problema respectării sau nu a termenului privind anunțul tacitei relocațiuni, și nici a termenului în care apelanta trebuia să primească răspuns în acest sens.
În cauză, este vorba de un contract de locațiune în care părțile au stabilit un termen, astfel încât potrivit art.1436 alin.1 pr.civ. locațiunea încetează de drept prin simpla trecere termenului fără să mai fie nevoie de o înștiințare prealabilă.
Este dreptul exclusiv al intimatei, în calitate de proprietar al imobilului, de a opta în sensul prelungirii sau nu a contractului, cu atât mai mult cu cât legea îi protejează acest drept.
Faptul că intimata a acceptat plata chiriei și după expirarea termenului contractual nu are nici o relevanță, acceptarea plății neconstituind un eventual acord tacit cu privire la acceptarea prelungirii contractului, cu atât mai mult cu cât răspunsul acesteia comunicat apelantei prin adresa nr.6964/17.07.2007 a fost neechivoc în sensul că nu mai dorește continuarea relațiilor contractuale.
Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul art.296 pr.civ. Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - - cu sediul în C, Port, Județul C, împotriva sentinței comerciale nr.6434 din data de 16.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata RA ADMINISTRATIA PROTOCOLULUI DE STAT cu sediul în B,--8, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
dr.I-
GREFIER,
-
Red.Jud. - 11.11.2008
Tehnored. - 11.11.2008
5 ex.
Fond - Tribunalul București - Secția VI- Comercială
Președinte:
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu