Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.48/
Ședința publică de la 16 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta CFR SA B - Sucursala Regionala CFR G, împotriva sentinței comerciale nr.928//12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimata SC SA B, având ca obiect- acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru apelanta-reclamantă consilier juridic in baza delegației nr.711/1/642/2008 pe care o depune la dosar și pentru intimata- pârâtă răspunde av. în baza împuternicirii avocatiale nr.- din 13.05.2008 pe care o depune la dosar.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei,după care;
Reprezentantul apelantei-reclamante solicită în dovedirea apelului formulat, proba cu expertiză in construcții speciale căi ferate, ale cărei obiective sunt depuse la dosarul de fond.
Apărătorul intimatei solicită respingerea probei privind efectuarea unei expertize in construcții solicitată de către reprezentantul apelantei-reclamante motivat de faptul a mai fost solicitată în cauza prin care s-a contestat încheierea de carte funciară și a fost respinsă cu motivarea că, prin menținerea protocolului ce a stat la baza intabulării, acesta a devenit un titlu valabil și opozabil oricui.
Curtea, cu privire la proba cu expertiză tehnică în construcții speciale solicitată de către reprezentantul apelantei-reclamante, o respinge ca neîntemeiată și nemaifiind alte cereri de formulat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul apelantei critică sentința comercială nr.928//12.012.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila pe motiv de nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
In principal critică faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe unul din cele două capete de cerere, respectiv cu privire la acțiunea în constatare negatorie. Precizează că instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei este doar aceea de revendicare intre aceleași părți, cu același obiect și acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr.6241/2001, având o cauză juridică diferită, a apreciat că operează prezumția autorității de lucru judecat. Consideră că în cauză nu se putea reține puterea lucrului judecat intrucât nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză. Sustine că in mod eronat instanța de fond a reținut în considerente că în cauză operează prezumția de lucru judecat și totodată respinge acțiunea ca nefondată.Precizează că nu s-a formulat o acțiune având ca obiect revendicare pe calea dreptului comun. Pune concluzii de admiterea apelului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare în vederea cercetării fondului cauzei.
Apărătorul intimatilor solicită respingerea ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Referitor la primul motiv de apel invocat de către apelantă,respectiv nemotivarea și nepronunțarea de către instanța de fond asupra capătului de cerere privind neconstatarea dreptului de proprietate al intimatei, sustine că instanța de fond a respectat prevederile art.261 pr.civ. întrucât in considerente se regăsesc motivele de fapt și de drept iar prin dispozitivul hotărârii se face referire la ambele capete de cerere. Cu privire la capătul de cerere privind acțiunea negatorie, sustine că aceasta a fost respinsă ca nefondată deoarece din probele analizate, instanța nu avea cum să constate că intimata nu ar fi proprietara căilor ferate.
Precizează că protocolul incheiat la data de 8.02.2000 este un act a cărui valabilitate nu poate fi contestat și a produs efectele juridice pentru ambele părți in ceea ce privește proprietatea căilor ferate iar efectele juridice ale acestuia se regăsesc prin intabularea dreptului de proprietate la biroul de carte funciară in favoarea intimatei.
Sustine că din conținutul celor două rapoarte de expertize efectuate rezultă că liniile în litigiu au aparținut dintotdeauna Portului B, care a fost organizat in diverse forme juridice și au avut ca finalitate SC SA Se referă la dosarul nr.1377/2004 al Tribunalului Brăila care nu se află atașat la dosarul de față, prin care s-a pronunțat sentința civilă nr.146 din 19.09.2005 prin care s-a dispus nulitatea actelor. Depune la dosar note de concluzii scrise însoțite de dovada privind plata onorariului de avocat și solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Brăila sub nr.1219/2006, reclamanta F CFR SA B- Sucursala Regională CFR G, a chemat în judecată pe SC SA B pentru a se constata că pârâta nu este proprietara liniilor de cale ferată " ": "Hotel ", "2 ", și "D", linii notate în Cartea Funciară a localității B sub nr.10382, sub indicativele, și.
A mai solicitat reclamanta ca pârâta să fie obligată să lase în deplină proprietate și posesie aceste linii de cale ferată.
Judecătoria Brăila, prin sentința civilă nr.3283/09.06.2006 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.
Împotriva sentinței de declinare a formulat recurs reclamanta, recurs ce a fost respins prin decizia nr.241/19.10.2006.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr-.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta s-a înființat în anul 1991 în baza HG 19/1991 în urma reorganizării fostei Întreprinderi de Navigație Fluvială Română- R În momentul înființării, singurul acționar era Statul Român și ulterior a fost privatizată.
Pârâta a intrat fără drept în proprietatea și posesia liniilor de cale ferată revendicate. Aceasta s-a folosit de un document intitulat "Protocol" încheiat între reprezentanții reclamantei și ai pârâtei la nivel de șef Divizie Linii din cadrul Regionalei CFR G și Sef Secție 2 CFR
Documentul încheiat de cei doi angajați ai reclamantei nu are bază legală deoarece aceștia nu puteau reprezenta la acea dată Regionala CFR de cale ferată pe care le revendică reclamanta au fost construite în perioada anilor 1985 - 1986 când s-a construit în Portul B un depozit frigorific de al fostei Întreprinderi Vechimea liniilor de cale ferată revendicate este de peste 20 de ani.
În baza Protocolului din 08.02.2000 s-a trecut în mod nelegal la intabularea liniilor de cale ferată și astfel s-a creat o aparență de drept în favoarea pârâtei.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii deoarece liniile de cale ferată revendicate sunt proprietatea sa, fiind intabulate în Cartea Funciară iar cu privire la proprietatea acestora s-a mai purtat un proces, acesta având ca obiect anularea Protocolului din 08.02.2000. Acțiunea în anularea protocolului a făcut obiectul dosarului nr.6241/2001 al Tribunalului Brăila, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.224/12.02.2003.
Sentința civilă nr.224/12.02.2003 a devenit irevocabilă în urma respingerii recursului declarat de reclamanta de față prin Decizia civilă nr.732/R/2003 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI.
În dovedirea acțiunii și în apărare a fost admisă și administrată proba cu acte și interogatoriul pârâtei.
Reclamanta a depus un memoriu justificativ din anul 1986 privind sistematizarea liniilor de cale ferată în Portul B, un memoriu tehnic, memoriu economic și corespondența purtată cu fosta Întreprindere
Pârâta a solicitat proba cu actele ce au fost deja depuse în dosarul nr.1219/2006.
Tribunalul Brăila, prin sentința nr.928//12.12.2007, a respins acțiunea, ca nefondată.
A obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, următoarele:
Părțile din prezenta cauză au încheiat, la data de 8.02.2000, o înțelegere consemnată într-un "Protocol", privind proprietatea liniilor de cale ferată aflate pe În acest document sunt cuprinse, la Pct.2, și cele 4 linii de cale ferată ce fac obiectul litigiului de față.
Actul intitulat "Protocol" a făcut obiectul unei acțiuni în anulare (dosarul nr.6241/2002 al Tribunalului Brăila ).
Prin sentința civilă nr.224/12.02.2003 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin decizia nr.732/R/2003 a Curții de APEL GALAȚI, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, că liniile de cale ferată din Portul B au fost partajate în mod legal, în baza actului încheiat de părți.
A mai constatat instanța de fond că prezenta acțiune în revendicare poartă între aceleași părți, cu același obiect, dar o cauză juridică diferită în raport cu aceea care a făcut obiectul dosarului nr.6241/2002 al Tribunalului Brăila. Însă, în speță, operează efectul pozitiv al lucrului judecat în ce privește sentința nr.224/12.02.2003 a Tribunalului Brăila, astfel că ceea ce s-a constatat în sentința mai sus arătată nu poate fi contrazis printr-o hotărâre ulterioară.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta "R" A B- Sucursala Regională CFR G, înreg.sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - secția comercială, maritimă și fluvială.
Sentința apelată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:
Instanța nu s-a pronunțat asupra ambelor capete de cerere ale acțiunii introductive de instanță. Astfel reclamanta a formulat un capăt de cerere în constatare negatorie, și un altul în revendicare, iar instanța nu s-a pronunțat decât asupra celui de-al doilea capăt de cerere (în revendicare).
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art.163 pr.civ. referitoare la excepția puterii de lucru judecat.
Astfel, nu se poate reține puterea de lucru judecat câtă vreme nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză. Or, însuși judecătorul fondului a reținut, în considerente, cauza diferită în prezenta cauză, în raport cu acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr.6241/2001 al Tribunalului Brăila.
Mai mult, în dosarul nr.6241/2001, reclamanta din cauza de față a investit instanța cu o cerere în anularea actului numit "Protocol" cu motivarea că respectivul document a fost întocmit și semnat de persoane care nu aveau calitatea de reprezentanți ai părții, iar instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acțiunii în anulare, fără a constata existența sau inexistența vreunui drept de proprietate. Totodată, a constatat că actul intitulat "Protocol" are caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi.
Un ultim motiv de apel vizează împrejurarea că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, contrar prevederilor art.129 alin.5 pr.civ.
Totodată, instanța a respins o probă esențială - expertiza în construcții speciale căi ferate. Prin această probă reclamanta a încercat să dovedească că la efectuarea celor două expertize din cauza anterioară (contabilă și topo), partea adversă s-a folosit doar de înscrisuri cu o vechime cuprinsă între 30 și 100 de ani. Or, liniile ferate în discuție au o vechime de maximum 20 de ani.
În drept, a invocat disp.art.282 și următ. pr.civ.
Apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contrar celor susținute prin motivele de apel, instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere din acțiunea introductivă de instanță. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate că pârâta nu este proprietara a 4(patru) linii de cale ferată și să fie obligată pârâta să îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință aceste linii de cale ferată.
Instanța de fond, prin dispozitiv, a respins acțiunea (cu cele două capete de cerere), ca nefondată. În considerente, a reținut că operează puterea de lucru judecat a sentinței nr.224/12.02.2003 a Tribunalului Brăila, în raport cu ambele capete de cerere.
De altfel, capătul de cerere "în constatare negatorie" era inadmisibil, față de disp.art.111 pr.civ.care consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, în raport cu acțiunea în realizarea dreptului.
Acțiunea în constatare este deschisă proprietarului care se găsește în posesia bunului, atunci când acestuia îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască dreptul, dacă dovedește că acest drept îi este contestat de pârât.
În speță, însă reclamanta nu este în posesia celor 4 linii de cale ferată. Așa fiind, se constată nu numai faptul că reclamanta are calea acțiunii în realizarea dreptului (în revendicare) ci și împrejurarea că a uzat de acțiunea în realizare (capătul al doilea de cerere).
Însă, atâta vreme cât reclamantei i s-a respins capătul de cerere în constatare negatorie, ca nefondat, instanța de apel nu se va pronunța asupra inadmisibilității acestuia, conform art.111 pr.civ. Aceasta întrucât, în condițiile art.296 pr.civ. apelantei nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Cât privește cel de-al doilea motiv de apel referitor la greșita aplicare a disp.art.163 pr.civ. referitoare la excepția puterii de lucru judecat, constată următoarele:
Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr.6241/2001 al Tribunalului Brăila, reclamanta din prezenta cauză a solicitat anularea înscrisului intitulat "Protocol" încheiat la data de 8.02.2000, susținând că acest act încalcă prevederile legale sub două aspecte: lipsa calității de reprezentanți a persoanelor ce au încheiat actul în raport cu persoana juridică și lipsa dreptului de proprietate al pârâtei asupra unora din imobilele ce au făcut obiectul actului.
Prin sentința nr.224/12 februarie 2003 Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului (filele 139 - 140 din dosarul nr.1219/2006 al Judecătoriei Brăila )- instanța de fond, prin considerente, nu s-a mărginit să verifice condițiile de formă și calitatea de reprezentanți a persoanelor ce au încheiat actul, ci a examinat "dacă cele două părți fac dovada că au fost înainte de încheierea "Protocolului" proprietarele liniilor partajate prin acest act".
Pe baza probatoriilor administrate în acea cauză, instanța de fond a concluzionat că "pârâta este proprietara liniilor menționate la pct.2 lit.a - b".
Față de cele mai sus arătate, în mod corect s-a reținut, prin sentința apelată că hotărârea anterioară, deși nu are autoritate de lucru judecat în raport cu prezenta cauză, în sensul existenței triplei identități, prev. de art.1201 Cod civil, nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară.
Concret, prin hotărârea anterioară, instanța a reținut că înscrisul intitulat "Protocol" întrunește toate condițiile de validitate, întrucât, printre altele, pârâta CAe ste într-adevăr proprietara liniilor de cale ferată partajate prin acel act.
Or, reclamanta, prin acțiunea de față, a solicitat să se constate că pârâta nu este proprietara acelor bunuri imobile și, pe cale de consecință, să fie obligată să i le lase în deplină proprietate și pașnică folosință.
Instanța de fond a reținut, în mod corect, că în situația în care, statuând asupra obiectului unei cereri, judecătorul ar putea contrazice cele statornicite printr-o hotărâre anterioară, afirmând un drept negat sau negând un drept afirmat, există identitate de raport juridic. Este esențial să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, astfel că judecătorul fondului a verificat dacă prin noua acțiune reclamanta nu urmărește același scop ca în primul proces și, în mod corect, a reținut identitatea scopului în cele două cauze, dispunând în consecință.
Cât privește greșita respingere a probei cu expertiză în construcții speciale (căi ferate), constată că instanța de fond, în mod corect a reținut că nu este utilă.
Astfel, din chiar obiectivele propuse a rezultat că se dorește dovedirea unor împrejurări contrare celor reținute prin hotărârea anterioară, cu putere de lucru judecat.
Față de considerentele ce preced, potrivit art.296 pr.civ. va respinge prezentul apel, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta de reclamanta CFR SA B - Sucursala Regionala CFR G, împotriva sentinței comerciale nr.928//12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/23.06.2008/4 ex.
Fond-
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Sarmisegetuza Tulbure