Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 503/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1596/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 503
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Grefier ---
*************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de reclamanta -- împotriva Sentinței comerciale nr.5507/06.04.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimații pârâți SC COM 2000 SRL, SC VIN SRL prin lichidator judiciar GRUP EXPERT și.
Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din 17 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi, 24 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 5567 din 6.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâții SC COM 2000 SRL, SC VIN SRL prin lichidator judiciar GRUP EXPERT, și, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat instanței constatarea caducității contractului de fidejusiune autentificat sub nr.2567/21.11.2003 de ASOCIAȚI ȘI, ca urmare a faptului că debitoarea SC VIN SRL nu mai există și obligarea pârâtei SC COM 2000 SRL la restituirea autoturismului marca Daewoo timp număr de identificare UU 6J -, culoare gri metalic, an fabricație 2003, cu număr de înmatriculare B 66.
S-a mai reținut că între SC COM 2000 SRL si paratul, in calitate de administrator al SC VIN SRL, in nume propriu si in calitate de mandatar al sotiei - in calitate de fidejusor si garanti s-a incheiat contractul de fidejusiune fara deposedare autentificat sub nr. 2567/21.11.2003, avand ca obiect garantarea, pana la concurenta sumei de 200.000.000 lei a executarii obligatiilor de SC VIN SRL si care decurg din conatrctul de vanzare-cumparare nr.12 b /20.07.2002 si contractul de afent commercial pe baza de commission nr.14 b/o1.o1.2003 cu autoturismul marca DAEWOO, tipul nr. identificare UU6JG.o05077, culoare gri metalic, an fabricatie 2003, cu nr. de inmatriculare B-66-, in favoarea SC COM 2000 SRL.
Prin procura autentificată sub nr. 860/10.11.2oo3, paratul a fost mandatat sa garanteze cu autoturismul mentionat (fila 26 la dosar ).
La data de 01.05.2004, potrivit procesului-verbal incheiat intre SC VIN SRL si COM 2000 SRL, autoturismul a fost predat reprezentantului SC 2000 COM SRL - (fila 35la dosar).
In urma tranzactiei - act de partaj voluntar aut.sub nr.2673/19.11.2004, autoturismul mentionat este in proprietatea deplina si exclusiva aparatului ( fila 32 la dosar).
Potrivit sustinerilor din cererea de chemare in judecata, intrucat debitoarea SC VIN SRL nu mai exista, contractul de fidejusiune este caduc.
Parata SC VIN SRL ca urmare a inchiderii procedurii de insolventa, in conditiile art.136 din Legea nr.85/2006, a fost radiata din Registrul Comertului la data de 04.07.2006 (fila 13 -14 la dosar).
Tribunalul a retinut totodata ca din cartea de identitate a vehiculului rezulta ca proprietar este reclamanta. este o cauza de ineficacitate a actului juridic civil, constand in lipsirea actului juridic de orice efecte, datorita intervenirii unor cauze ulterioare incheierii sale si independent de vointa autorului actului. loveste, deci, un act juridic civil valid, care nu a produs inca efecte.
este contractul prin care o persoana (fidejusor) se obliga sa garanteze fata de creditor executarea obligatiei de care este tinut debitorul, in cazul in care acesta nu o indeplineste.
Contractul de fidejusiune se inscrie printre garantiile personale ale creditorului si imbraca forma fidejusiunii determinate (art. 1656 Cod civil) si nedeterminate (art. 1657 Cod civil).
In ce priveste fidejusiunea determinata, obligatia asumata se interpreteaza restrictiv si garantul nu poate fi obligat "peste marginile in care s-a contractat" asa cum prevede art. 1656 Cod civil.
Relevant pentru speta de fata a fost considerat faptul ca, in caz de ne executare din partea debitorului, creditorul poate urmari direct pe fidejusor pentru executarea creantei, fara ca aceasta urmarire sa fie conditionata de o prealabila urmarire a debitorului principal- art.1663 civ.
Avand in vedere cele expuse si apreciind ca radierea debitorului din registrul comertului nu are relevanta asupra contractului de fidejusiune si nu determina caducitatea acestuia, tribunalul, fata de disp. legale evocate, a respins cererea de chemare in judecata ca neintemeiata.
Față de considerentele expuse, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta, care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive așa cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac s-a arătat că obligația contractuală nu mai este validă întrucât debitorul acesteia nu mai există, societatea fiind radiată din registrul comerțului, iar creditorul nu s-a înscris la masa credală pentru validarea creanței sale.
Chiar dacă societatea creditoare a încercat să determine certitudinea creanței, dreptul material la acțiune s-a prescris întrucât creanța garantată s-a născut prin contractul de vânzare-cumpărare nr.12b/20.07.2002, iar debitorul principal apărea la data de 30.04.2004 cu un debit final de - lei față de creditor. Prin urmare, dreptul material la acțiune pentru recuperarea acestui debit s-a prescris la data de 30.04.2007. În tot acest timp, creditorul nu a făcut nici un act pentru recuperarea creanței sale și nici pentru transformarea gajului în proprietate.
În concluzie, apelanta a apreciat că obligația principală nu mai este validă, iar obligația accesorie de garanție urmează soarta celei principale; creditorul folosește bunul de 6 ani astfel încât acesta nu mai are valoare reală; tranzacția încheiată cu fostul său soț nu s-a materializat în sensul că nu s-a îndeplinit condiția suspensivă a plății ratelor astfel că bunul este tot în patrimoniul său.
În drept au fost invocate dispozițiile articolelor 1652 - 1654 Cod civil.
Apelanta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate și în lumina dispozițiilor art. 295 Cod de procedură civilă, curtea reține următoarele:
Potrivit contractului de fidejusiune fără deposedare autentificat sub nr. 2567/21.11.2003 de BNP Asociați și, intimatul, în nume propriu și ca mandatar al apelantei - reclamante a consimțit la constituirea unui gaj fără deposedare în favoarea SC COM 2000 SRL asupra autoturismului coproprietatea soților pentru garantarea până la concurența sumei de 200 milioane lei a obligațiilor asumate de SC VIN SRL.
Conform actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 2673/19.11.2004, intimatul a primit în deplină proprietate și posesie autoturismul marca DAEWOO prin transferul creditului de la Banca de la - la sau, în situația în care transferul nu va fi aprobat de bancă, prin plata ratelor aferente creditului. La sfârșitul rambursării creditului, autoturismul urma să fie trecut în proprietatea intimatului fără nici o altă formalitate, iar în cazul în care acesta nu își îndeplinea obligația lunară de plată a ratei pentru două luni consecutive se obliga să restituie autoturismul apelantei - reclamante.
În cauză, deși apelanta susține în motivele de apel că tranzacția nu s-a materializat, nu a administrat dovezi în acest sens, iar o prezumție că autoturismul se află în prezent în proprietatea intimatului rezultă din faptul că, deși prin procesul verbal de predare primire (fila 35 dosar fond) intimatul a predat SC COM 2000 SRL autoturismul la data de 1.05.2004, ulterior încheierii actului de partaj voluntar apelanta reclamantă nu a formulat nici o cerere sau notificare în sensul restituirii bunului ca urmare a neîndeplinirii de către intimat a obligației de plată a ratelor de credit.
Prin urmare, curtea apreciază că, în prezenta cauză, apelanta - reclamantă nu a administrat dovezi din care să rezulte cu certitudine că este proprietara bunului mobil care a făcut obiectul actului de partaj voluntar din 19.11.2004.
În ceea ce privește apărările de fond, curtea va constata că, potrivit dispozițiilor art. 137 (referitor la descărcarea debitorului de obligații) alin. 3 din Legea nr. 85/2006, dispoziții aflate în Secțiunea privind închiderea procedurii, descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal. În consecință, creditorul, poate urmări direct pe fidejusor fără ca acesta să-i poată opune împrejurarea că societatea comercială a cărei datorie o garanta (indiferent de categoria în care se încadrează debitorul aflat în insolvență) a fost radiată ca efect al închiderii procedurii insolvenței.
Invocarea în calea de atac a prescripției dreptului material la acțiune cu referire la soldul creanței și data exigibilității acesteia este apreciată de curte ca nedovedită în condițiile în care nu s-au depus copii ale facturilor fiscale emise în temeiul contractului nr.12b din 20 iulie 2002.
Față de considerentele expuse pe larg mai sus, curtea va respinge apelul ca nefondat, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta --, domiciliată în B,-,. 53,. B,. 6,. 102 sector 2, împotriva Sentinței comerciale nr.5507/06.04.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimații pârâți SC COM 2000 SRL, cu sediul în B,-,. 3.. 1,. 1 sector 1, SC VIN SRL prin lichidator judiciar GRUP EXPERT, cu sediul în B, la sediul -,. 7 sector 5 și, domiciliat în com. Vârteșcoiu, satul, Județ
Obligă apelanta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
Președinte, - - - | Judecător, --- - |
Grefier, --- |
Red.Jud.
Tehnored.
6 ex.
Com. 4 ex/
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță