Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 539/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 283/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 539
Ședința publică de la 31 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier -
************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatoarea A în calitate de lichidator al debitoarei SC SA împotriva Deciziei comerciale nr.7/08.01.2009 pronunțată de Secția a V-a Comercială a Curții de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr- (Număr intern 1372/2008), în contradictoriu cu SC SRL B prin lichidator.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă de Baroul Teleorman și depusă la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că a fost atașat dosarul în care a fost pronunțată decizia contestată, care este atacată totodată și cu recurs, astfel că după soluționare pricina urmează a fi înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Având cuvântul pe cereri, contestatoarea depune înscris la dosar, respectiv copia unui articol din ziar și susține că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții pe contestație.
Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. În susținere, arată că cererea de apel a fost greșit calificată drept recurs, întrucât valoare este peste un miliar de lei, iar conform Legii nr.85/20006 acțiunea în constatare nu este atacată cu recurs ci cu apel.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- din 30.01.2009 contestatorul, în calitate de lichidator al falitei SC SA a solicitat anularea deciziei comerciale nr.7 din 8.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC RO SRL prin lichidator judiciar SPECIALIST cu motivarea că soluția pronunțată de respingere a recursului ca tardiv formulat este rezultatul unei greșeli materiale; instanța de control judiciar calificând în mod eronat calea de atac drept recurs în loc de apel. Se subliniază faptul că în dosarul de fond a fost vorba de o cauză comercială, că judecătorul sindic nu are atribuții în ceea ce privește judecarea unor acțiuni în constatare, că citarea părților s-a făcut prin poștă și că apoi recursul s-a soluționat după mai bine de 110 zile iar nu în termenul legal de 30 de zile cum ar fi trebuit în lumina dispozițiilor articolului 8 alineat 3 din Legea nr.85/2006.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 318 Cod procedură civilă.
S-a atașat dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de decizia comercială contestată și motivele contestației în anulare invocate, -întemeiate pe prevederile articolului 318 Cod procedură civilă,- Curtea apreciază că prezenta contestație este nefondată și urmează să o respingă pentru următoarele considerente:
Prin decizia comercială nr. 7/8.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială în dosarul nr- s-a procedat la calificarea căii de atac promovată în cauză de către - lichidator al SC SA împotriva sentinței comerciale nr. 144/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman prin judecătorul sindic și ca atare s-a apreciat că lichidatorul judiciar a exercitat recursul iar nu apelul împotriva hotărârii judecătorului - sindic, recurs care se impune a fi respins ca tardiv declarat în considerarea dispozițiilor articolului 8 din Legea nr.85/2006.
Primul motiv prevăzut de articolul 318 Cod procedură civilă - când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere acele greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Instanța de control judiciar a procedat la calificarea căii de atac în considerarea actelor dosarului de fond și a dispozițiilor Legii nr. 85/2006 fără a se putea reține că aceasta ar fi comis vreo greșeală materială în sensul avut în vedere de legiuitor. Textul legal invocat nu vizează cum s-a mai arătat, greșelile de judecată întrucât prin contestația în anulare părțile nu au dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac.
Neputându-se reține existența unei greșeli materiale esențiale care să fi determinat o soluție eronată cum impun cerințele contestației în anulare speciale, Curtea în temeiul articolului 318 Cod procedură civilă va respinge contestația formulată de - - lichidator judiciar al SC SA, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de - LICHIDATOR AL SC SA, împotriva deciziei comerciale nr. 7/8.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat SC SRL - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
--- - - -
-
GREFIER,
-
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
14.04.2009
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Gabriela