Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 54/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2631/2007)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 54

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - INTERNAȚION-, împotriva sentinței comerciale nr. 12556 din 01.11.2007 pronunțată de tribunalul București secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - TRANS GLOBAL CO SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică apelanta prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Apelanta prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat și nici probe noi de administrat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă apelantei cuvântul pe cererea de apel.

Apelanta prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței pronunțată de Tribunalul București, în sensul admiterii cererii de radiere a mențiunii din Registrul Comerțului. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr.18306/- reclamanta Internațional 98 a chemat în judecată pe pârâții Trans Global Co și Oficiul Național al Registrului Comerțului solicitând instanței să constate inexistența dreptului de folosință al pârâtei Trans Global Co asupra imobilului din B, nr.2B bis, județul I, în care se află sediul societății, să se dispună dizolvarea societății pentru neîndeplinirea condițiilor referitoare la sediul social.

La data de 25.09.2006, reclamanta a formulat o cerere precizatoare în sensul că solicită instanței să constate încetarea contractului de închiriere din 09.12.1999 și să dispună radierea din Registrul Comerțului a mențiunii privind sediul social al pârâtei.

Prin sentința comercială nr.9231/31.10.2007, instanța a respins primul capăt al acțiunii ca inadmisibil și ca neîntemeiat capătul doi de cerere.

Prin decizia comercială nr.214/05.03.2007 s-a admis apelul formulat împotriva sentinței comerciale nr.9231/31.10.2006, s-a desființat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În fond, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială sub nr- iar prin sentința comercială nr.12556/01.04.2007 s-a admis în parte acțiunea precizată de reclamanta Internațional 98 în contradictoriu cu pârâta Trans Global Co și Oficiul Național al Registrului Comerțului; s-a constatat inexistența dreptului de folosință al pârâtei asupra imobilului situat în B, nr.2B bis, județul I; și s-a respins cererea privind radierea înregistrării referitoare la sediul societății pârâte.

În motivarea sentinței instanța a reținut în esență că reclamanta în calitate de proprietar și pârâta Trans Global Co în calitate de chiriaș au încheiat contractul de închiriere nr.001/09.12.1999 având ca obiect o cameră pentru birouri în suprafață de 9,50 mp situată în imobilul din B, nr.2B bis, județul I, termenul de închiriere fiind prelungit până la 01.12.2005 prin actul adițional nr.2/19.12.2002.

Având în vedere expirarea termenului pentru care contractul a fost încheiat, față de împrejurarea că pârâta nu a invocat în instanță prelungirea termenului de închiriere, în baza art.1436 cod civil instanța a constatat inexistența dreptului de folosință a pârâtei asupra imobilului prin încetarea contractului.

În ceea ce privește cererea de radiere din Registrul Comerțului privind sediul social al pârâtei, instanța a reținut în esență că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.25 din Legea nr.26/1990, în cauză neexistând o hotărâre irevocabilă prin care să fi fost desființate sau modificate actele ce au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicită, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.X/2006.

Împotriva sentinței comerciale nr.12556/01.11.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel Internațional 98, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială sub nr-.

În motivarea apelului, apelanta arată în esență că în mod greșit s-a respins capătul doi de cerere, întrucât radierea din Registrul Comerțului a mențiunii privind sediul social al intimatei Trans Global Co este o consecință a primului capăt de cerere.

În măsura în care se consideră că solicitarea radierii din Registrul Comerțului a sediului social al pârâtei era prematură, instanța avea posibilitatea să disjungă cele două capete de cerere și să suspende cererea de radiere până la soluționarea primului capăt de cerere.

Instanța de fond nu a respectat decizia de casare nr.114/05.03.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială prin care s-a dispus că la rejudecarea cauzei instanța de fond va avea în vedere criticile formulate de apelantă în legătură cu modul de soluționare a celui de-al doilea capăt al cererii prin raportare la art.25 alin.1 din Legea nr.26/1990.

Analizând sentința apelată prin prisma motivului de apel formulat în limitele prevăzute de art.295 Cod procedură civilă, Curtea con stată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

La data de 09.12.1998, Internațional 98 în calitate de proprietar a încheiat cu Trans Global Co contractul de închiriere nr.001 (fila 3 dosar fond) având ca obiect închirierea unei camere pentru birou în suprafață de 9,50 mp din imobilul situat în comuna, B, nr.2B bis, județul Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani începând cu data de 01.12.1999 fiind prelungit pe o perioadă de încă 3 ani prin actul adițional nr.2 la contractul de închiriere nr.001/09.12.1999.

Contractul de închiriere prin ajungerea la termen respectiv începând cu data de 09.12.2005 s-a transformat dintr-un contract cu termen într-un contract fără termen întrucât proprietarul nu a notificat chiriașul cu privire la termenul de preaviz, operând tacita relocațiune. Prin cererea de chemare în judecată din data de 23.05.2006, proprietarul și-a arătat intenția sa de încetare a contractului de închiriere și ca urmare în mod corect instanța constată inexistența dreptului de folosință al Trans Global Co asupra spațiului situat în B, nr.2B bis, județul I, ca urmare a faptului că, contractul de închiriere nr.001/09.12.1999 a încetat prin ajungerea la termen.

Lipsa dreptului de folosință asupra spațiului unde intimata-pârâtă are sediul declarat a fost constatată prin sentința nr.12556/01.11.2007 pronunțată în dosarul nr- (hotărâre irevocabilă pentru Trans Global Co ) și ca urmare în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.25 din Legea nr.26/1990 privind radierea din Registrul Comerțului a mențiunii sediului pârâtei.

Având în vedere că prin sentința nr.12556/01.11.2007 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a constatat cu caracter irevocabil pentru pârâtă, inexistența dreptului de folosință al Trans Global Co asupra spațiului ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr.001/09.12.1999, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.25 din Legea nr.26/1990, motiv pentru care în temeiul art.296 Cod procedură civilă va admite apelul declarat de Internațional 98, va schimba în parte sentința apelată în sensul că admite cererea de radiere formulată de reclamantă și dispune radierea din Registrul Comerțului a mențiunii privind sediul social al pârâtei Trans Global Co situat în comuna, județul I, B, nr.2B bis, sediu stabilit în baza contractului de închiriere nr.001 din 09.12.1999 și a actului adițional nr.2 la contractul de închiriere nr.001 din 09.12.1999.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta Internațional 98 cu sediul ales la Cabinetul Individual de Avocat "- " în B,-, -7,.2,.32, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.12556/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Trans Global Co cu sediul în B, nr.2B bis, județul I și Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București cu sediul în B,-, sector 3.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:

Admite cererea de radiere.

Dispune radierea din Registrul Comerțului a mențiunii privind sediul social al pârâtei Trans Global Co

Ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.01.2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 20.02.2008

Tehnored. - 27.02.2008

Nr.ex.: 5

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 54/2008. Curtea de Apel Bucuresti