Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 554/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.554
Ședința publică din data de 25.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru
JUDECĂTOR 2: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanta-reclamantă - CO SRL și apelanta-pârâtă - DE TURISM PENTRU TINERET SA împotriva deciziei comerciale nr. 10355/20.11.2006 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea succesiv la data de 18.11.2008, respectiv 25.11.2008, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin Sentința comercială nr.10355/20.11.2006, Tribunalului București - Secția a VI a Comercială a admis în parte cererea reclamantei - CO SRL, a obligat pârâta - DE TURISM PENTRU TINERET SA să vândă reclamantei activul Restaurant situat în, Jud. C ce face obiectul contractului de asociere încheiat între părți.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 27.12.1995, între părți s-a încheiat contractul de asociere nr.2772 având ca obiect exploatarea in comun a unității: restaurant, de jocuri situate in, județul C, pe o durată de 10 ani. Pârâta s-a obligat să pună la dispoziția asociatului, spațiul comercial construit pe toată durata contractului, cu tot inventarul existent.
Prin actul adițional nr.10/651/7.09.2000 s-a modificat integral contractul de asociere in participațiune. Obiectul contractului nu a mai constat in exploatarea spațiului comercial, ci in dezvoltarea unui program de investiții pentru modernizarea și exploatarea in comun a activului restaurant, cu profil de alimentație publică.
Prin actul adițional nr.652/2001 și prin actul adițional nr.140/24.05.2005, părțile au prevăzut că obiectul contractului constă in asocierea părților in vederea dezvoltării unui program de investiții pentru modernizarea și exploatarea in comun a activului restaurant până în 24.05.2008.
Legea nr.346/2004 se ocupă de întreprinderile mici și mijlocii și conține dispoziții speciale, derogatorii de la OUG nr.88/1997-capA.
Imprejurarea că pârâta nu a pus la punct o strategie de privatizare a activului nu poate constitui un argument in favoarea pârâtei, atâta timp cât prin Legea nr.346/2004, reclamantei i s-a conferit un drept corelativ unei obligații legale a pârâtei. A admite temeinicia susținerilor pârâtei ar echivala cu permisiunea morală acordată pârâtei de a se prevala de propria culpă.
Ana1izând dispozițiile legii nr.346/2004, instanța a constatat că pentru încheierea unui contract de înstrăinare având ca obiect un activ al unei societăți cu capital majoritar de stat, se impun a fi îndeplinite următoarele condiții:
- între părți să existe un contract de închiriere, de asociere în participațiune, de locație in gestiune;
- contractul să aibă ca obiect un activ disponibil;
- activul disponibil să fie utilizat de întreprindere;
- întreprinderea utilizatoare să fie mică sau mijlocie, în înțelesul legii;
În speță, sunt îndeplinite toate aceste condiții.
Reclamanta este o întreprindere mică și mijlocie deoarece are un număr de salariați mai mic de 250, respectiv 3, realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, respectiv 99.666, 78 lei, activul in discuție este un activ disponibil deoarece nu mai este utilizat de pârâtă din anul 1995, când a fost predat in asociere.
Conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul, valoarea de circulație a restaurantului este de 172,667 USD, din care valoarea investitiilor efectuate de reclamantă se ridică la suma de 67.496 USD.
Totuși, tribunalul a apreciat că nu poate stabili prețul de vânzare al imobilului prin prezenta hotărâre, având in vedere dispozițiile art.12 lit.b) din lege care prevăd că vânzarea trebuie să aibă loc la prețul negociat de părți.
Instanța nu se poate substitui voinței părților in stabilirea prețului.
De altfel, pârâta nu a acceptat valorile stabilite de expert, sub aspectul investițiilor realizate, iar in art.12 lit.b) se prevede expres că raportul de expertiză trebuie acceptat de ambele părți. Prețul trebuie să fie expresia voinței concordante a părților, neputând fi stabilit de instanță.
Între părți nu s-a negociat un preț al activului, or clauza privind prețul este o
clauză de esența contractului de vânzare-cumpărare, instanța neputându-se substitui voinței părților.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta și pârâta.
Reclamanta - CO SRL a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei să vândă activul Complex de alimentație publică compus din Restaurant, jocuri, cu spațiile de depozitare și dependințe la prețul de 1.723.859.000 lei ROL (172.385,9 RON) după deducerea investițiilor efectuate, iar, în subsidiar, la prețul care a fost stabilit prin evaluare judiciară.
Apelanta-reclamantă a invocat următoarele critici:
1. Prima instanță apreciat în mod greșit material probator administrat în cauză, ceea ce a condus la greșita stabilire situației de fapt.
Instanța de fond nu a avut în vedere raporturile contractuale existente cu privire la activul în litigiu. Astfel, deși la art.2.1 din actul adițional nr.10/651/7.09.2000, obiectul contractului se referă generic la exploatarea în comun a obiectivului Restaurant ", pârâta DE TURISM PENTRU TINERET adus în cadrul asocierii, iar reclamanta a exploatat începând din 1995, întreg Complexul de alimentație publică, respectiv: restaurant, terasă, sală jocuri, spațiile de depozitare și dependințe.
Astfel, cum reiese din adresa nr.1516/31.07.2006, cât și din recunoașterea părții, obiectivul Restaurant este compus la demisol din restaurant, hol, grupuri sanitare, bucătărie, iar la parter, din, cofetărie și terasă.
Reclamanta a demarat un întreg program de investiții la întreg complexul de alimentație publică, investiții acceptate de DE TURISM PENTRU TINERET ca fiind făcute în baza contractului de asociere încheiat între părți.
Pârâta nu a contestat pe timpul derulării contractul de asociere dreptul reclamantei de a exploata întreg Complexul de alimentare publică, investițiile realizate, calitatea reclamantei de a utiliza întregul activ.
Pârâta a contestat doar valoarea investițiilor.
II. Prima instanță făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în ceea ce privește cererea reclamantei de stabilire a prețului vânzării activului.
Sub aspectul stabilirii prețului de vânzare, în mod greșit s-a reținut că instanța nu se poate substitui voinței părților în stabilirea prețului, având în vedere prevederile art.12 lit.b din Legea nr.346/2004.
Vânzarea ar putea să aibă loc la prețul negociat de părți numai în situația în care părțile convin să se realizeze vânzarea și să negocieze și să stabilească prețul final. Or, partea adversă nu și-a îndeplinit nici prima obligație, respectiv de a aproba vânzarea activului, motiv pentru care a fost necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens și nici cea de a doua obligație, respectiv negocierea prețului, motiv pentru care se impune stabilirea prețului vânzării de către instanța de judecată.
Prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.12 menționat și a art.1073 civil, potrivit căruia: Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Or îndeplinirea exactă a obligațiilor de către debitoarea DE TURISM PENTRU TINERET ar echivala cu vânzarea către reclamantă a activului ce face obiectul litigiului, respectiv la prețul ce urmează a se stabili prin expertiză și după deducerea investițiilor efectuate.
În situația în care debitoarea de rea-credință refuză negocierea și încheierea contractului de vânzare-cumpărare, este recunoscut dreptul instanței de se substitui voinței acesteia și de a stabili prețul la care urmează să se vândă activul, cu atât mai mult cu cât art.12 din Legea nr.346/2004 stabilește un criteriu pentru determinarea acestuia. Astfel, potrivit dispozițiilor legale, prin "preț, negociat" se înțelege prețul "stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate de către locatar/asociat".
Or, în situația în care DE TURISM PENTRU TINERET contestă dreptul de a cumpăra activul, nu se poate pune problema unui expert sau a unui raport de evaluare acceptat de părți.
Prima instanță avea obligația de a stabili prețul de vânzare al activelor în raport de valoarea acestora stabilită prin expertiză tehnică în construcții, după deducerea investițiilor.
Ori de câte ori debitorul refuză îndeplinirea obligațiilor de a încheia contractul de vânzare-cumpărare la prețul ce urmează a fi determinat, instanța de judecată are obligația de a stabili prețul la care urmează a avea loc vânzarea în baza acelorași criterii prevăzute de lege sau, după caz, de contractul încheiat de părți.
Dispozițiile art.12 alin.1 lit.b, au în vedere situația în care pârâta își respecta obligația legală de a supune aprobării AGA încheierea contractului de vânzare-cumpărare și de a negocia prețul cu reclamanta. Or, cum pârâta refuză o astfel de vânzare, a accepta punctul de vedere potrivit căruia negocierea prețului de către părți ar reprezentarea o condiție prealabilă pentru încheierea contractului ar duce la concluzia ca în cazul refuzului expres al pârâtei, acesta nu ar putea fi constrânsă să își respecte obligațiile.
Și în ipoteza în care pârâta ar negocia prețul, dar nu s-ar ajunge la un acord de voință cu privire la preț, tot instanța de judecată ar fi chemată să stabilească prețul vânzării pe baza criteriilor oferite de lege.
În susținere, a fost solicitată proba cu înscrisuri.
La dosar au fost depuse: Factura nr.301/2.07.2007 aferentă lucrărilor de investiții efectuată, Adresa nr.726/8.10.2007, Lista de inventariere cu privire la activul complex de Alimentație Publică.
Apelanta - DE TURISM PENTRU TINERET SA a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot sentinței, în sensul respingerii cererii reclamantei.
Apelanta-pârâtă a invocat următoarele critici:
1. În mod greșit, instanța, a respins prin Încheierea de ședință din 31.10.2005 excepția autorității dreptului lucrului judecat.
Printr-o alta acțiune, ce a făcut obiectul dosarului nr.10970/2000, - solicitat obligarea pârâtei DE TURISM PENTRU TINERET la vânzarea activelor ce fac obiectul contractului de asociere în participațiune nr.2772/27.12.1995, în temeiul dispozițiilor Legii nr.133/1999.
Prin Sentința comercială nr.12477/15.11.2004, Tribunalul Bucureștia respins acțiunea - Co, reținând că reclamanta nu făcut dovada că se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, nu a făcut dovada ca activul cu privire la care se solicită obligarea la vânzare este un activ disponibil în sensul Legii nr.133/1999, nu exista acordul FPS - acționar majoritar la acea dată în vederea vânzării.
Precizarea ca temei de drept a Legii nr.346/2004 care a abrogat Legea nr.133/1999 nu este de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat, întrucât noile dispoziții: art.12 lit.b, art.13, art.14 din Legea nr.346/2004 nu cuprind modificări semnificative față de vechea lege.
Art.12 lit.b a păstrat, în esență dispozițiile art.12 lit.a din vechea lege, dispunând: b) activele disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locație de gestiune sau a contractului de asociere în participațiune, încheiate cu regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și cu societățile comerciale cu capital majoritar de stat vor fi vândute, la solicitarea locatarului sau asociatului, la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de către locatar/asociat. În cazul contractelor de locație de gestiune și asociere în participațiune, asociatul/locatarul, întreprindere mică sau mijlocie, poate solicita și încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, în aceleași condiții. În cazul depunerii unei solicitări exprese privind cumpărarea activului sau încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare de către beneficiarii prezentelor dispoziții, care utilizau activul în baza unui contract de închiriere, cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea contractului de închiriere, locatorul nu va putea refuza prelungirea contractului de închiriere cu o perioadă considerată de părți suficientă pentru rezolvarea formalităților legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare;
Noțiunea de activ disponibil nu și-a schimbat accepțiunea în noua lege, legiuitorul nefăcând altceva decât să realizeze o mai bună definire a acestei acțiuni, care au la bază criterii obiective de încadrare, lărgind sfera obligației prev. de art.12 lit.b la toate activele disponibile.
Legea nr.346/2004 prevede necesitatea aprobării prealabile a vânzării activului de către A societate comercială cu capital majoritar de stat, cerință nesatisfăcută în ambele dosare.
2. În mod greșit, instanța de fond a reținut că Legea nr.346/2004, mai exact ale art.12 alin.1 lit.b, nu se completează cu disp. G nr.88/1997.
După cum rezultă din expunerea de motive a proiectului de Lege nr.346/2004, în concepția legiuitorului, întreaga Lege nr.346/2004 se completează cu prevederile privind vânzarea activelor cuprinse în nr.OUG88/1997, Legea nr.137/2002, G nr.588/2002, fără a deroga de la procedurile reglementate de aceste acte normative.
În aceste condiții, vânzarea activelor afectate unui contract de asociere este o facultate, iar nu o obligație, întrucât potrivit art.27 coroborat cu art.109 alin.3 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.88/1997.
Or, în speță, reclamanta nu a probat că investițiile efectuate depășesc 15% din valoarea activului.
Numai lucrările în valoare de 33.809,86 RON ar putea avea caracter de lucrări de îmbunătățiri ai parametrilor inițiali de construcție, ceea ce reprezintă 4,6919% din valoarea activului.
Restul lucrărilor sunt: fie lucrări de reparație și întreținere, lucrări pe care reclamanta avea obligația să le efectueze, coroborat cu prevederile Ordinului Ministrului Turismului nr.113/22.11.2001, fie achiziții de obiecte de inventar sau bunuri de dotare necesare desfășurării în condiții normale a activității.
Prin urmare, suma de 67496 USD, reținută de instanță ca reprezentând investiții, este greșită.
Cu privire la acest motiv de apel, pârâta a dezvoltat criticile prin "completarea la cererea de apel" depusă la 23.03.2007, arătând că în mod greșit Tribunalul Bucureștia reținut că valoarea de circulație a restaurantului este de 172.67 USD, din care valoarea investițiilor se ridică la 67496 USD. În realitate, suma de 17267 USD reprezintă valoarea activului, după scăderea valorii investițiilor.
Astfel, cum rezultă din Cap. 9 al raportului de expertiză, centralizator evaluări, poziția 8, valoarea de circulație în care e inclusă și valoarea investițiilor este mult mai mare: 7.205.959.940 ROL.
3. Hotărârea nu cuprinde motivarea personală a instanței care a îndreptățit-o să considere că încheierea contractului de vânzare-cumpărare este o obligație și nu o facultate, fiind încălcate prevederile art.261 alin.1 pct.5 pr.civ.
4. Cât privește aprecierea potrivit căreia "împrejurarea că pârâta nu a pus la punct o strategie de privatizare a activului nu poate constitui un argument în favoarea pârâtei", poziția instanței este eronată. - DE TURISM PENTRU TINERET SA este o societate comercială cu capital majoritar de stat.
Potrivit art.1-4 din HG nr.577/2002, strategia de privatizare este eșalonată de instituția publică implicată și este supusă aprobării Guvernului.
Așadar, nu DE TURISM PENTRU TINERET avea obligația elaborării strategiei de privatizare, ci, acționar majoritar, care elabora strategia de vânzare, aprecia că vânzarea activelor afectate asocierea era o facultate, iar nu o obligație.
5. Soluția este criticabilă și sub aspectul calificării date de către instanță Restaurantului, care este considerat un activ disponibil. În speță nu s-a făcut dovada că Restaurant este un activ disponibil pentru că, în absența unei strategii de privatizare a - T, întreg Complexul de alimentație publică este indispensabil realizării obiectului de activitate: activități de turism.
6. Instanța nu s-a raportat și la celelalte temeiuri de drept invocate: art.2 lit.b - Legea nr.336/2004 cu privire la necesitatea aprobării AGA a UI DE TURISM PENTRU TINERET SA, aprobare care nu a fost dată; HG nr.1647/2004.
Apelanta-pârâtă a solicitat proba expertizei tehnice, cu obiectivele propuse la fila 46 din dosarul de apel.
La solicitarea apelantei-reclamante, s-a ordonat apelantei-pârâte să depună la dosar anexa 1 actului adițional la contractul de asociere în participațiune încheiat în 2001.
La termenul de judecată din 26.06.2007, apelanta-pârâtă a precizat, în scris, că nu există anexe la actul adițional nr.10/651/7.09.2000, respectiv actul adițional nr.652/2001.
În cauză a fost efectuat raportul de expertiză tehnică construcții, care a stabilit că valoarea de piață, la data de 15.05.2008, a activului Restaurant este estimată la 595.000 RON sau 162.400 Euro și că valoarea investițiilor efectuate de reclamantă în baza contractului de asociere în participațiune nr.2772/27.12.1995 este estimată la 213.323 RON sau 58213 Euro, reprezentând 26,39 % din valoarea activului.
Expertul-parte propus de apelanta-pârâtă a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Apelanta-pârâtă a formulat, la data de 17.06.2008 obiecțiuni la raportul de expertiză, care au fost comunicate expertului judiciar.
Prin înscrisul "supliment la raportul de expertiză tehnică" expertul a răspuns la obiecțiunile formulate.
Instanța a respins efectuarea unei contraexpertize tehnice în cauză, în raport de prevederile art.212 pr.civ.
Apelantele au formulat întâmpinări, în mod reciproc.
Prin intampinarea formulata, apelanta-intimată a solicitat respingerea apelului declarat de - SA, arătând, în esență, următoarele:
Potrivit actului adițional nr.652/2001, rezultă foarte clar diminuarea obiectului asocierii de la Restaurant, jocuri, în anul 1995, la Restaurant în 2001.
Apelanta-reclamantă nu a elaborat și nu a prezentat - SA planurile de investiții având ca obiect activul afectat asocierii, deși avea obligația contractuală să elaboreze anual aceste planuri, urmând ca proiectele de investiții să fie puse în aplicare numai cu condiția aprobării de către.
Soluția instanței cu privire la aplicarea art.12 alin.1 lit.b - Legea nr.346/2004 în ceea ce privește negocierea prețului de către părți este corectă. Vânzarea are loc numai la prețul negociat de părți, fără a se face distincția după cum vânzarea are loc pe cale amiabilă sau atunci când nu se negociază prețul, se apelează la instanța de judecată, solicitând obligarea la vânzare.
Apelanta-reclamantă a formulat întâmpinare la apelul-pârâtei solicitând respingerea apelului.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, se arată că este neîntemeiată în raport de art.1201 Cod civil, întrucât fundamentul dreptului invocat de reclamantă este Legea nr.346/2005, diferit de cel invocat în cealaltă acțiune.
În lipsa de stipulație expresă, disp. art.12 alin.1 lit.b - Legea nr.346/2004 nu se completează cu disp. G nr.88/1997 sau alte acte din domeniul privatizării.
Legea nr.346/2004 nu impune nici o limitare în ceea ce privește vânzarea activelor către și oricum, s-a dovedit că investițiile depășesc 15% din valoarea imobilului.
Dispozitiile HG nr.577/2002 nu sunt aplicabile în speță, adoptarea unei strategii de privatizare nemaifiind necesară.
Complexul de alimentație publică se încadrează în categoria activelor disponibile conform art.13 alin.2 din Legea nr.346/2004, fiind vorba de active utilizate de reclamanta în baza contractului de asociere și care nu sunt utilizate de apelanta-pârâtă pentru o perioadă de cel puțin 3 luni.
Din actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Curtea va constata apelurile nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește apelul -:
Cu privire la critica referitoare la faptul că tribunalul a apreciat în mod greșit materialul probator, și nu a avut în vedere raporturile contractuale existente cu privire la activul în litigiu, Curtea reține că potrivit contractului de asociere încheiat de părți sub nr.2772/27.12.1995, obiectul contractului l-a constituit exploatarea în comun a unității: Restaurant, de jocuri situată în (art.2.1).
Potrivit actului adițional nr.10/651/7.09.2000, s-a modificat obiectul contractului, în sensul că acesta l-a constituit dezvoltarea unui program de investiții pentru modernizarea și exploatarea în comun a activului Restaurant, cu profil de alimentație publică.
Prin actele adiționale nr.652/2001 și nr.140/24.05.2005, părțile au prevăzut că obiectul prezentului contract constă în asocierea părților în vederea dezvoltării unui program de investiții pentru modernizarea și exploatarea în comun a activului Restaurant, amplasat în stațiunea.
Astfel, în raport de modificarea obiectului contractului, prin actele aditionale incheiate, în mod corect s-a reținut de către tribunal că acesta l-a constituit exclusiv Restaurantul, iar nu întreg Complexul de Alimentație Publică.
Rațiunea dispozitiilor art.12 lit.b - Legea nr.346/2004 este de a permite asociatului ce exploatează bunul de a solicita cumpărarea doar a activului utilizat în baza contractului de asociere în participațiune încheiat cu societatea comercială cu capital majoritar de stat.
Punctul de vedere al Serviciului Patrimoniu al - SA, nr.1516/13.07.2006 nu reprezintă o recunoaștere din partea - că restaurantul și Complexul de alimentație publică reprezintă acest lucru, în raport de diminuarea obiectului asocierii, de la Restaurant, de jocuri, în anul 1995, la Restaurant în anul 2001, realizată prin actul adițional nr.652/2001.
Aceasta este confirmată și de Lista de inventariere a gestiunii - (vol.I, dosar fond, fila 97), încheiată ca anexă la Procesul-verbal de inventarie din 18.08.2004, în care se specifică doar bunul Restaurant, precum și de Fișa mijlocului fix (fila 184 - vol.III, dosar fond) în care se descrie mijlocul fix intitulat Restaurant.
Nici argumentul potrivit căruia reclamanta a derulat un program de investiții la întreg complexul, în susținerea primului motiv de apel, nu va fi reținută, în raport de modificarea art.2.1 - obiectul contractului, prezentată mai sus, precum și în raport de prevederile art.12 lit.b din Legea nr.346/2004 și art.6.2 din contract coroborat cu art.7.2, modificat prin actul adițional nr.652/2001, care prevedea obligația - de a elabora anual planurile de investiții, urmând ca proiectele de investiții să fie puse în aplicare numai cu condiția aprobării de către, conform dispozițiilor contractuale.
Cât privește cel de-al doilea motiv de apel, referitor la stabilirea prețului activului Restaurant, Curtea constată că este nefondat.
Astfel, conform art.12 alin.1 lit.b din Legea nr.346/2006 stabilește că: b) activele disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locație de gestiune sau a contractului de asociere în participațiune, încheiate cu regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și cu societățile comerciale cu capital majoritar de stat vor fi vândute, la solicitarea locatarului sau asociatului, la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de către locatar/asociat.
Prin urmare, condiția expresă prevăzută de dispoziția legală sus-citată, în ceea ce privește prețul vânzării, are în vedere numai stabilirea acestuia în urma negocierii dintre părți, astfel că, în mod corect, instanța de fond a reținut că, prețul este un element al contractului de vânzare-cumpărare, iar instanța nu se poate substitui voinței părților, în ceea ce privește prețul contractului.
În speță, pârâta nu a acceptat nici valorile stabilite prin expertizele judiciare efectuate în cauză, astfel încât nu se reține nici îndeplinirea condiției stabilirii prețului pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor, ase cum prevede art.12 alin.1 lit.b - Legea nr.346/2004.
Nici invocarea art.1073 cod civil nu va fi reținută, câtă vreme "dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației" este condiționată de îndeplinirea cerințelor prev. de art.12 alin.1 lit.b, redate anterior.
În ceea ce privește motivele formulate de apelanta-pârâtă -, Curtea le va constata nefondate pentru următoarele motive:
-În ceea ce privește greșita respingere a autorității de lucru judecat prin Încheierea de ședință de la 31.10.2005 pronunțată de Tribunalul București.
Potrivit art.1201 civil, pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie să existe identitatea celor trei elemente esențiale ale cererii de cheltuieli de judecată: părți, obiect, cauză.
Dacă între cele două acțiuni, soluționate prin Sentința comercială nr.12477/15.11.2004 și Sentința comercială nr.10355/20.11.2006 există aceleași părți și obiect, cauza juridică, nu este aceeași.
Prima acțiune a avut drept temei juridic prevederile Legii nr.133/1999, or în cererea ce face obiectul dosarului de față, fundamentul dreptului invocat de reclamantă, este Legea nr.346/2004, act normativ nou, care a abrogat expres Legea nr.133/1999, care cuprinde modificări.
Abrogarea, astfel cum susține -, în întâmpinarea formulată, reprezintă cauza de încetare a acțiunii normei de drept datorată intrării în vigoare a unei norme noi.
Legea nr. 346/2004, fiind o lege nouă creează un nou drept subiectiv care justifică promovarea unei noi acțiuni în justiție.
Apariția unei legi noi care dă posibilitatea de valorificare a drepturilor, decât cea existentă până atunci, trebuie considerată o cauză juridică diferită.
Or, în speță, obligația de a vinde activele disponibile, întemeiată pe art.12 lit.b) invocat de reclamantă, precum și noțiunea de activ disponibil au căpătat în noua reglementare un conținut mai larg.
Cu privire la critica întemeiată pe faptul că prevederile Legii nr.346/2004 se completează cu dispozițiile G nr.88/1997, în mod corect instanța de fond a reținut că cele două acte normative nu se completează.
Astfel, Legea nr.346/2004 prevede în art.1 alin.1 că prezenta lege reglementează stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
În ceea ce privește completarea art.12 alin.1 lit.b), cu prevederile G nr.88/1997 în mod corect s-a reținut că trimiterea trebuia să se facă expres, iar în lipsă de stipulație expresă, nu se poate reține aplicabilitatea dispozitiilor G nr.88/1997, vânzarea activelor aflate în folosința întreprinderilor mici și mijlocii fiind supusă prevederilor speciale ale Legii nr.346/2004, derogatorii de la legislația privatizării.
Legea nr.346/2004 este un act normativ special, subsecvent OUG nr.88/1997 și orice completare cu prevederile ordonanței nu este permisă decât în limitele prevăzute de înseși dispozițiile Legii nr.346/2004, ceea ce în cazul art.12 alin.1 lit.b) nu se regăsește.
Prin urmare, față de aceste ratiuni, argumentele bazate pe expunerea de motive a legii nu sunt relevante în cauză.
Din aceste considerente, criticile întemeiate pe faptul că se contestă cuantumul de 15% al investițiilor din valoarea activului, având în vedere că majoritatea lucrărilor au fost de reparație, întreținere, achiziții sunt de prisos a fi analizate, întrucât legea specială, Legea nr.346/2004, nu condiționează îndeplinirea unui anumit prag valoric al investițiilor subsecvent solicitării cumpărării activului de către asociatul care îl deține în baza contractului de asociere în participațiune.
De altfel expertizele tehnice efectuate în fața instanței de fond și apel au reținut că valoarea investițiilor depășesc pragul de 15%.
În ceea ce privește încălcarea disp. art.261 alin.1 pct.5 pr.civ. Curtea reține că instanța de fond a argumentat în fapt și drept convingerea sa, analizând temeinic motivele acțiunii și apărările pârâtei.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la faptul că vânzarea activelor era o facultate și nu o obligație, Curtea va înlătura și această critică având în vedere dispozițiile speciale cuprinse în art.12 alin.1 lit.b din Legea nr.346/2004 care prevăd sintagma "activele vor fi vândute".
Totodată, se rețin și prev. art.12 alin.2 din Legea nr.346/2004 în sensul că:" autonome, societățile/companiile naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către întreprinderile mici și mijlocii, să încheie contractele de vânzare-cumpărare prevăzute la alin. (1) lit. b) și d", precum și cele ale art.33 alin.1 lit.a: " Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: a) nerespectarea de către regiile autonome, societățile/companiile naționale, societățile comerciale cu capital majoritar de stat, respectiv de către autoritățile contractante, a obligațiilor prevăzute la art. 12 alin. (2) și art. 14."
În ceea ce privește argumentul retinut de către tribunal potrivit căruia "împrejurarea că nu a pus la punct o strategie de privatizare a activului nu poate constitui un argument în favoarea pârâtei", constatarea este corectă în raport de dispozițiile obligatorii ale art.12 alin.1 lit.b din Legea nr.346/2004 și ale art.12 alin.2 din aceeași lege.
Cu privire la critica privind faptul că imobilul deținut nu poate fi încadrat în noțiunea de activ disponibil, Curtea o va înlătura.
Astfel, art.13 alin.2 din Legea nr.346/2004 prevede următoarele: "În înțelesul prezentei legi, se consideră active disponibile activele care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiții:
a) nu sunt utilizate de regiile autonome, societățile/companiile naționale sau de societățile comerciale cu capital majoritar de stat care le dețin pentru o perioadă de cel puțin 3 luni;
b) se află în conservare pentru o perioadă mai mare de un an;
c) activele închise operațional, numai în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. e)."
Restaurantul este un activ disponibil, utilizat în baza contractului de asociere în participațiune și neutilizat de pârâtă pe o perioadă de cel puțin 3 luni.
Din prevederile Cap. 4.3 din Actul adițional nr.652/2001, se reține că "asociatul participant SA pune la dispoziția Administrator - - SA - bunurile cu care participă la asociere, adică Restaurantul ", iar potrivit art.4.5, "la încetarea asocierii, bunul aportat de asociatul participant va fi restituit în natură."
De asemenea, potrivit Cap.VI. din contract, intitulat "Obligațiile părților", art.7.1 prevede că asociatul participant SA se obligă să asigure exploatarea netulburată a bunurilor aportate, adică Restaurantul ca efect al asocierii, raportat la art.2.1 din contract, referitor la obiectul contractului, modificat prin actul adițional nr. 10/651/7.09.2000.
Din întreg ansamblul probator, contractul de asociere în participațiune modificat prin actele adiționale încheiate, rapoartele de expertiză tehnică, celelalte înscrisuri, rezultă că reclamanta a utilizat exclusiv bunul în acord cu clauzele contractuale, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.13 din Legea nr.346/2004, inclusiv încadrarea reclamantei în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum e definită de art.3 din legea specială, având o cifră de afaceri de 84.482 RON și 3 salariați. Faptul că reclamanta nu a făcut dovada că activul se află pe listele speciale cuprinzând activele disponibile conform art.13 din lege, nu va fi reținut câtă vreme s-a demonstrat că imobilul reprezintă un activ disponibil și sunt îndeplinite condițiile legii.
Imprejurarea că activul este indispensabil realizării obiectului de activitate al - nu are relevanță juridică în cauză, câtă vreme legea specială a creat cadrul favorabil accesului utilizatorilor la activele aparținând societății comerciale cu capital majoritar de stat.
Cât privește lipsa unei strategii de vânzare care ar justifica neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare, se reține că în temeiul Legii nr.346/2004, obligația de a încheia contractul revine exclusiv -, iar împrejurarea că nu a fost adoptată o strategie de privatizare nu reprezintă o condiție pentru îndeplinirea de către pârâtă a obligației de a vinde activul.
Nici criticile întemeiate pe nerespectarea celorlalte dispoziții ale Legii nr.336/2004 și ale G nr.1647/2004 nu vor fi reținute, în raport de prevederile speciale ale Legii nr.346/2004, derogatorii de la celelalte acte normative din materia privatizării.
În ceea ce privește faptul că în mod greșit s-a reținut că valoarea de circulație a activului este de 172.67 USD, Curtea reține că această constatare nu a format un argument pentru admiterea acțiunii, nesusținând dispozitivul hotărârii, în sensul de soluție pronunțată, astfel că apare ca fiind de prisos această critică.
În consecință, pentru aceste motive, Curtea va constata apelurile nefondate și le va respinge conform art.296 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de apelanta-reclamantă - CO SRL la & Asociații cu sediul în B,-, sector 1 și apelanta-pârâtă - DE TURISM PENTRU TINERET SA cu sediul în B, Calea nr.155, - 7,.12, sector 1 împotriva Sentintei comerciale nr. 10355/20.11.2006 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored. /4 ex.
4 ex.
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisacaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Elena Mincu
